Proprietarul primei case în care am stat noi în Dublin, pe care l-a găsit Alin după ce a contactat doar doi oameni care închiriau case, ne-a obişnuit foarte prost. Adică, deşi mică, locuinţa era curată, avem de la oale, tigăi, furculiţe, linguri, cuţite, la cuptor cu microunde, aspirator şi fier de călcat, masă de călcat şi cel mai important, toate erau curate, noi şi bune de folosit a doua zi.
Aici unde ne-am mutat avem şi cuptor şi frigider şi aspirator (ce ne-a fost adus la cererea noastră), dar avem nişte furculiţe, cuţite şi linguri oribile. Cleioase, împuţite, pe care toată dezinfectarea din lume nu le-ar fi adus la o limită a curăţeniei. Sincer îmi era scârbă să le folosesc. Aşa că le aveam, dar nu ne foloseau la nimic. Şi ca să vedeţi că nu sunt fandosită, farfuriile, mici, mari, adânci, le-am spălat bine de tot şi le folosim noi acum. Bine şi cred ca erau noi sau cumva pe acolo şi în plus sunt cu roşu, galben şi albastru...ce mai mult patriotism dacă nu asta?
Acestea fiind spuse se impunea o vizită la IKEA. Ne-am stabilit un buget, am făcut o listă p baza site-ului şi fără să ne gândim măcar un minut, am plecat sâmbătă la IKEA. Ei dragilor sâmbăta la IKEA Dublin nu e diferită deloc de sâmbăta la IKEA Bucureşti. Cred că toţi dublinezii aveau nevoie de furculiţe noi, toţi voiau acelaşi tip de scăunel cu treaptă, toţi voiau hot-dogi de 1.5 euro, toţi erau claie peste hărmălaie, cu căţel şi purcel şi mai ales copii cu cărucioare, la IKEA.
Din primele 5 secunde m-am umplut de spume, mai ales că şi aici cei care au plodit se consideră a tot stăpânitori. Aşa că te calcă, te împing şi vor musai să treacă ei primii cu căruţele cu progenituri, care mai de care mai adormite sau pur şi simplu băloase şi mucioase.
Aglomeraţie la mâncare, cum cred că nu am văzut vreodată în Bucureşti, practic stăteau şi în picioare. Oameni debusolaţi care se băteau pe pahare la promoţie, babe nebune în căutare de ceva, cred că nici ele nu ştiau precis ce. Oameni care adormeau pe paturi, zăpăceală maximă.
Deci cu nimic diferit de Bucureşti.
Aşa că în maximum o oră, hai o oră şi jumătate pentru că scăunelul ăla cu treaptă era doar sus undeva şi a trebuit să ne întoarcem, am ieşit triumfători cu lista completată, cu bugetul respectat şi cu preţioasele tacâmuri fără de care nu se putea.
Poze nu am îndrăznit să fac să nu se bosumfle vreunul la mine, dar trebuie să mă credeţi pe cuvânt că e la fel ca în Românica:D
Raluca
No comments:
Post a Comment