Dea a învăţat un nou cuvânt: plouă

Noi am învăţat-o prost pe Dea, că o plimbam dimineaţa când pleca Alin. Plecam şi noi două şi ne opream în parc. De când Alin merge cu maşina la serviciu, nu are sens să mai plecăm împreună, aşa că eu stau în casă încă vreo jumătate de oră, apoi mă pregătesc şi ies pe promenadă. Sunt şi zile în care jumătatea de oră se prelungeşte, în mare din cauza ploii.

În Irlanda nu plouă zile întregi ci câteva minute, dar pentru că Dea are artrită nu putem ieşi pe iarba udă, aşa că mai stăm până se usucă şi iarba, deci un pic mai mult de jumătate de oră.

În fine în tot acest interval Dea se urcă pe canapea, lângă mine, apoi mi se urcă în braţe, apoi coboară şi se joacă cu mâncarea, apoi iar pe canapea...cât să pricep eu că ea vrea afară.

Azi i-am arătat că plouă, nu avem cum ieşi. S-a uitat neîncrezătoare la stropii de pe geam şi când s-au oprit şi-a reluat procesul de cerşit afară. Cum de s-a prins că s-a oprit ploaia? cum o fi făcut legătura că nu mai picură pe geam, deci nu mai plouă? nu ştiu şi probabil că nu voi şti niciodată...

Acum dacă îi spun: Dea plouă, se urcă pe canpea şi se uită pe geam, dacă nu sunt picături se uită la mine ca şi cum ar spune: vezi nu plouă, mă păcăleşti...

Raluca

P.S. Aseară Dea şi Alin au fost afară şi s-au întors cu lemne pentru foc :)