Freddie Mercury

Am ascultat prima dată Queen într-o tabără. Am ascultat o caseta care stătea în walkman-ul meu pentru că băieţii foloseau carcasa pentru a ascunde ţigări. Acesta este motivul pentru care la finalul celor 10 zile caseta a rămas la mine şi în ciuda ascultării până la epuizare nu m-am plictisit. Nici nu ştiu a cui era de fapt caseta...

Apoi mi-am cumpărat şi alte casete şi mai apoi CD-uri cu Queen.

O perioadă, de vreo 5-7 ani am ascultat aşa din când în cand câte o melodie. Era vremea lui Jon Bon Jovi, apoi Leonard Cohen, apoi Barry White, apoi am migrat spre alte prostii mai comerciale odată cu primul job la radio, însă melodiile Queen le ştiu şi acum de parcă le-aş fi ascultat în urmă cu 5 minute.

Azi s-au împlinit 20 de ani de la moartea lui Freddie Mercury, iar eu am serbat ziua cumpărând această carte. Era singura despre Queen dintr-un raft enorm cu cărţi despre muzicieni, din cea mai mare librărie din Dublin, despre care promit să scriu curând.

A costat aproape 20 de euro, da nu mi se pare deloc mult, avea oricum preţ asemănător cu al altor cărţi de acelaşi tip. Mi-a mai plăcut un album cu fotografii din ultimul turneu al lui Bon Jovi. Mi-l iau sigur, da azi ploua, mai aveam locuri unde trebuia să ajung, albumul era mare şi greu...

Am citit câteva pagini şi mi-am dat seama că şi ca jurnalist pot învăţa ceva din această carte, pentru că sunt descrise timpurile în care jurnaliştii de divertisment aveau o relaţie mai apropiată cu vedetele, mergeau cu ele în turnee, împărţeau aceleaşi limuzine sau autobuze sau avioane, dormeau la aceleaşi hoteuri, intrau în culise şi la petrecerile private, dar când dădeau o ştire, aia chiar era ştire nu chiloţăraia care e acum în revistele de scandal...

Primele pagini mi-au plăcut, sigur o să îmi placă toată cartea, am să mai scriu despre ea. :)

Raluca