Vă promiteam la finalul postării despre Avoca, că voi vizita şi o distilerie. Nu a fost să fie cea de la Bushmills, cunoscută printre pasionaţii de spirtoase, ci una mult mai aproape de Dublin care produce, o să vedeţi, whiskey la fel de cunoscut, desigur tot pentru pasionaţii acestei băuturi. Mai exact la Locke's Distilery se produce Kilbeggan, Connemara şi desigur Locke's. Alin zice că irlandezii sunt mai tari la whiskey decât la berea brună, Guinness pentru care sunt, poate mai cunoscuţi. Întâmplarea face ca de fapt această distilerie să fie mai veche decît cea din Dublin. Ei spun că este cea mai veche distilerie cu licenţă din lume, înfiinţată în 1757. Deşi a fost închisă pentru 50 de ani, din 1957 până în 2007, ei se mândresc că folosesc aproximativ aceleaşi metode de distilare a whiskey-ului ca arunci când distileria a fost deschisă în 1757.
Pentru a ajunge la această distilerie am găsit tot un pliant la Centru de Informare Turistică şi deşi totul pare foarte bine organizat, noi eram singurii turişti. Poate am şi ajuns pe final de program, nu ştiu. Oricum această distilerie merită mai mult vizitată faţă de Jameson din Dublin, dacă aveţi cu ce ajunge la ea. Intrarea este 7 euro, faţă de 15 cât e la cea din Dublin şi după ce le-am văzut pe amândouă vă pot spune că e aceeaşi Mărie doar cu o altă pălărie, mai comercială şi mai cosmetizată cea de la Jameson faţă de cea din Locke.
La această distilerie noi am ajuns cam într-o oră din Dublin, se merge pe M4 dacă doriţi să plătiţi o taxă de 2.70 euro la dus şi tot 2.70 la întors sau pe N6 unde nu se plăteşte nici o taxă. Noi cumva am ratat înca din Dublin drumul naţional aşa că ne-am trezit pe autostradă şi am plătit şi la dus şi la întors. Asta e acum nu o fi gaură în sac.
Atenţie însă că în această perioadă, pentru că se întunecă destul de repede, obiectivele turistice închid pe la 4, că oricum la 5 e deja întuneric şi nu mai vedeţi nimic. Vara cică ar fi deschis până la 18.
Aşa cum v-am spus, aţi văzut o distilerie, le-aţi văzut pe toate. Motoare, cazane mari şi mirosul ăla care mie una nu îmi place.
În schimb mie mi-a plăcut atmosfera aproape familială de acolo, cu o doamnă drăguţă de la intrare, cu un băieţel tinerel la degustări, cu o domnişoară serviabilă de-a lungul muzeului, oameni care nu păreau că îşi fac jobul şi gata. Or fi fost de-ai locului şi pentru ei Distileria era o mândrie locală...nu ştiu. Cert este că distileria, deşi muzeu produce şi astăzi mărcile de whiskey despre care v-am vorbit la început şi chiar se pot cumpăra. Eu una abia aştept să mai mergem o dată pentru că am pus ochii pe o ulcică faină cu whiskey, că aşa pe mine băutura m-a lăsat rece, cât de rece te poate lăsa o băutură spirtoasă...da înţelegeţi voi...
V-am mai zis de peisajele din Irlanda? Numai să caşti gura şi ochii şi merită să vizitezi ţara asta...
Cândva moara care măcina ingredientele ce se pun în whiskey funcţiona pe bază de apă
V-am zis de butoaie? da v-am zis...
Mi-a plăcut poza asta. Un horn de cărămidă pe un cer aproape senin, roşcovan pe albastru...
Nişte treburi ce ajutau la distilarea whiskey-ului pe care le inventase cineva de la Locke si sunt folosite şi în alte distilerii de prin lume
Acum vă rog să nu vă supăraţi pe mine că nu sunt tehnică şi nu vă explic exact ce am văzut şi ce am citit pe pereţi, că mie una nu mi-a produs nici o reacţie. Dar dacă chiar vă interesează aspectul puteţi studia site-ul distileriei.
Am pus poza, tot aşa pentru că mi-a plăcut, sincer habar nu am ce făcea respectivul horn...
Eu colorată, printre butoaie...
Apropo de culori, organismul meu în perioada asta era învăţat că vine frigul, că stăm în casă, în plapumă şi ne uitam la TV. Aici nu doar că nu vine frigul, da nici TV nu avem. Adică avem televizor da ne uitam doar pe net că posturile din România, logic, nu se prind pe cablul din Dublin...
Aşa că în loc să simt nevoia unor blugi călduroşi, a unor bocanci şi a unei pufoaice, eu vreau ciorapi coloraţi şi fustă... Sunt culmea şi eu...
Un lichid dubios din care rezultă într-un final whiskey-ul ăla de îl bea lumea...toate whiskey-urile din lume au fost într-un stadiu un lichid dubios şi puturos
Nişte sticluţe ca pentru hoteluri sau pentru avion, habar nu aveam de ce erau aşa de multe lăzi din acestea
Sticluţele
Vizita în distilerie presupune pătrunderea în vechea distilerie cu cazane şi butoaie din lemn, din distileria nouă se vizitează doar puţin cât să îţi arate că s-au modernizat.
Acum whiskey-ul se face în cazane din cele pe care le vedeţi în spatele lui Alin, iar în cutiile transparente chiar vedeai cum se distilează produsul final
În bar la degustat mie mi-a plăcut cel mai mult ulcica de o ţin eu în mână. Tare mi-aş fi luat şi eu una, da era 40 de euro şi cum Alin nu mai băuse asemenea whiskey şi nu ştia dacă o să îi placă nu a meritat investiţia. Aşa că ne-am luat o sticlă normală de doar 20 de euro şi cică îi place...
Next time ulcica e a mea :))
Să nu spuneţi la nimeni că Alin nu a degustat că doar era cu maşina, doar a mimat. Cred că am fost singurii vizitatori care au lăsat paharele aproape intacte...
Ea este distileria aşa cum se vede de pe stradă. Şi de această dată obiectivul turistic era foarte bine marcat încă de la autostradă, avea parcare şi restaurant.
My kind of tourism...
Intrarea in distilerie
Mie una mi-a plăcut foarte mult această ieşire. Am văzut peisaje faine de toamnă, am văzut ceva inedit, am vizitat, ne-am plimbat şi ne-am încărcat pentru o nouă săptămână.
Dacă mai ţine timpul cu noi vom face ieşiri din astea în fiecare week-end
Raluca
No comments:
Post a Comment