Ce sezon ne face mai atenţi la nevoile celor din jur, mai mult decât sezonul sărbătorilor de iarnă? Cred că nu mai e altul la fel, iar dublinezii ştiu să speculeze asta la maximum. Numai că o speculează cu cap şi nu stau cu mâna întinsă la intersecţie. Pe principiul: mâna întinsă care nu spune o poveste, nu primeşte pomană, dublinezii au învăţat că oamenii nu mai dau bani doar din milă, trebuie să se şi alegă cu ceva.
Aşa se face că la Tesco sunt în fiecare zi alţi oameni care se oferă să îţi pună lucrurile în sacoşe şi mai apoi în căruţ, sunt oameni care vând calendare sau pixuri sau poze sau se oferă să îţi facă o decoraţiune, întocmai cum v-am povestit la doborârea recordului cu puloverele de Crăciun.
Eu obişnuită din România sunt mai puţin sensibilă, dar totuşi am şi eu un punct peste care nu pot să trec: animalele. Aşa se face că în week-end am fost la Tesco şi în faţa magazinului cerşeau doi maidanezi, întocmai ca în România pe la uşile magazinelor. Imagine inedită pentru Dublin şi totuşi nimeni nu se revolta, nimeni nu punea măna pe mobil să sune o organizaţie ceva să îi ajute să le găsească stăpânul. Căţeii nu aveau zgardă la gât, ceea ce făcea situaţia şi mai tensionată. Şi totuşi nimeni nu reacţiona. Aveam să aflu şi de ce. Doi paşi mai încolo era o domnişoara îmbrăcată de sezon care tremura în frig cu o găleată în mână şi strângea bani pentru un adăpost al câinilor fără stăpân din Dublin: Leinster Animal Rescue. Normal că am scos câţiva euro şi i-am dat. În schimb am primit un pix şi am avut voie să mângâi câinii. Până am ieşit noi din Tesco domnişoara plecase.
Azi am descoperit că nu avem pâine, iar am mers la Tesco. Şi acolo un băieţel cu coşuri pe faţă strângea bani pentru Paws, tot un ong care salvează câinii vagabonzi. În schimbul a 5 euro sau cât te lăsa inima primeai un calendar sau felicitări cu căţei salvaţi de pe stradă în 2011.
Tot la Tesco erau azi vreo 20 de copii cu profesoarele lor care adunau bani pentru o şcoală, cântând cântece, colinde sau dance. Să vezi o fetiţă de 6-7 ani cântând I think I wanna marry you, cred că merită un euro sau doi. I-am dat şi fetiţei care se opintea să pună baxul lui Alin cu beri în căruţul nostru şi astfel să ne ajute cu cumpărăturile...
Alin mi-a spus că unul dintre colegii lui împachetează cadouri în week-end la un centru comercial pentru a aduna bani pentru clubul de fotball la care activează. Sunt doar câteva exemple, iar centrul Dublinului e plin în perioada asta. Am văzut chiar şi de la Transparency International...
Bine tot Alin mă întreba azi dacă sunt eu aşa de sigură că banii pe care i-am dat pe felicitările cu căţei chiar ajung la căţei. Pentru că suntem în Irlanda nu am nici o îndoială. Pentru că sunt româncă şi am trăit în România rămân cu întrebarea...
Raluca
No comments:
Post a Comment