În autobuz...

Cred că s-au prins irlandezii că suntem mulţi şi nu prea pricepem engleza şi s-au gândit să ne indice unde se validează biletele, pe limba noastră :)

Întâmplarea cu această poză este şi ea amuzantă: am observat semnul acum două zile într-un autobuz, în timp ce aşteptam să cobor. Am făcut o poză în fugă şi evident că nu a ieşit. Azi când m-am urcat în autobuz l-am observat din nou, aşa că am coborât mai devreme de la etaj (ştiţi că si în Dublin sunt autobuze supraetajate, renumitele double-decker din Londra, doar că sunt albastru cu galben) special să fac o poză decentă. Numai că o doamnă mi-a luat-o înainte şi nu eram lângă semn. Politicos i-am cerut voie să trec înainte şi i-am şi explicat de ce. După ce am făcut această poză (care nu e nici ea foarte clară, dar e tot ce puteam face cu telefonul în mers) doamna m-a întrebat de ce am fotografiat. I-am explicat că sunt româncă şi că aia e limba mea. M-a pus să citesc ce scrie şi după încă vreo două vorbe în engleză mi-a zis în română că vorbesc atât de bine engleza şi arat exact ca o irlandeză... Ea era româncă venită acum 20 de ani într-o localitate de lângă Dublin, acum e la pensie şi făcea cumpărături de Crăciun în centru. Am vorbit vreo 15 minute în staţia de autobuz, după care ne-am dus fiecare la treaba ei...

Am început să întâlnesc şi altfel de români, cei care nu te fac să îţi ascunzi naţionalitatea când mergi în alte ţări... Acum câteva luni aş fi fost mândră să fiu confundată cu o dublineză şi să nu zică lumea că aş fi româncă, acum nici eu nu mai ştiu...

Raluca