Translate

December 19, 2011

Românii din Dublin

V-am tot povestit de românii pe care i-am întâlnit aici şi de o săptămână mă chinui să scriu ceva, dar am aşteptat ca sentimentele să se sedimenteze. Asta ar fi o scuza frumoasă, în realitate nu cred că aş putea pune în cuvinte ce am simţit acum o săptămână.
Totul a început cu un mail în care cei de la ziar voiau să înregistreze un colind. Nu avem noi cine ştie ce voci, dar am zis că venim, să mai ieşim din casă şi în plus se pomenise ceva de gogoşi... Am vorbit cu cel care se ocupă de ziar şi ne-a spus că duminică ne vom întâlni la un mall, undeva în partea diametral opusă a Dublinului. Noi stăm în est, acest mall era în vest.
Duminică pe la 14 am plecat de acasă, am ajuns în centru, am aşteptat vreo jumătate de oră un autobuz şi la 16 eram la mall, Viorel şi soţia lui Alina, ne-au recuperat de cum am coborât din autobuz şi am plecat spre Rodica. Erau nişte oameni pe care îi ştiam aşa în treacăt de la petrecerea românilor, aşa că avem un pic inima îndoită, că nu ne vom înţelege, dar stabilisem cu Alin că stăm o oră, înregistrăm colindul şi plecam acasă.
Numai că acasă la Rodica venise Crăciunul. Nu cred că am văzut în viaţa mea o casă mai frumos decorată de Crăciun... Rodica este o femeie de milioane care ne-a îmbrăţisat încă de la uşă şi ne-a făcut să ne simţim ca acasă. Soţul Rodicăi era chiar Moş Crăciun, de care am profitat fiecare ca să facem poze. Tot acolo le-am întâlnit pe Simona şi Georgiana şi mai târziu pe Alexandra. Am băut vin fiert şi am mâncat gogoşi. Am înregistrat colindul, pe care îl puteţi asculta aici. Am vorbit de România, de Irlanda, am primit sfaturi şi ponturi, a fost o seară super, de la care nu ne mai înduram să plecăm... Într-un târziu am plecat, dar nu înainte de a le smulge promisiunea că vom petrece Revelionul împreună.
Am întâlnit românii pe care îi căutam în Irlanda şi ştiţi ceva? sunt cei mai mulţi moldoveni :D
Santa baby, Georgiana, prietenul Georgianei, Simona şi noi doi
Viorel, Simona, eu, Alexandra şi soţul Alexandrei
Viorel, Georgiana, Santa baby, Mos Craciun (Mirel), eu, Rodica, Alin, Simona, Cibo şi fetele Rodicăi
Vedeţi şi voi ce casă faină?
Eu îi ceream lui Moş Crăciun un obiectiv cu zoom 200
Raluca

No comments: