Întrebare turistică şi nu prea...

Alicee a pus din nou o discuţie turistică pe blog şi mi-a dat o idee. Că tot nu îmi stă în cap decat că peste două zile voi fi la Barcelona, nu pot să scriu nimic interesant sau nu găsesc subiecte decât cele legate de turism. Aşadar vă întreb, voi folosiţi sau luaţi acasă produsele de igienă puse la dispoziţia voastră de hoteluri? mă refer la şampon, gel de duş, săpun, am văzut chiar şi cremă de mâini, cască de baie sau alte minunăţii.
Eu am să mă confesez şi am să vă spun că atunci când nu aveam foarte multe călătorii la activ îmi rugam prietenii să îmi aducă ceva din hotel. Mulţi mi-au adus, ba chiar îmi amintesc odată că Dănuţ mi-a adus o pungă plină de pe undeva din Bulgaria. Mulţumesc Dănuţ!
Apoi am plecat şi eu şi din primele călătorii m-am întors cu câte ceva şi recunosc, şi acum probabil sunt aruncate pe undeva prin acasă, deci nu le-am folosit. Şi atunci la ce bun?
Acum nu le mai adun, le folosesc pe cele pe care pot să le folosesc chiar acolo în hotel, iar restul le las aşa cum le-am găsit.
În schimb nu pot să nu mă minunez de fiecare dată ce mai scornesc cei care deţin hoteluri. În Turcia de exemplu puteai să îţi iei acasă desfăcătorul de bere cu Efes şi numele hotelului pe spate. Ştiu că în prima zi l-am rătăcit prin cameră şi a doua zi a apărut altul nou. Le-am lăsat pe amândouă la vedere şi mi s-a spus că pot să le iau pe amândouă, dacă doresc.
Tot în hotelul din Turcia am găsit cele mai multe obiecte pe care le puteai lua acasă. Recipiente mai mari sau mai mici, de adunasem un pumn întreg, dacă ar fi fost să le iau, dar nu le-am luat. Cel mai mult mi-a plăcut săpunul roz, în forma de inimioară.
În Veneţia hotelul se chema Violino d'Oro şi aveau o grămadă de chestii cu viori pe ele. De acolo recunosc că am luat mai multe şerveţele umede, pe care le-am folosit în trenul dintre Venetia şi Florenţa.
Apoi ultimele hoteluri la care am stat erau cele de pe autostradă, în Germania şi Anglia. Acolo probabil fiind gândite pentru cei pe fugă sau cei veniti pentru afaceri, am găsit carneţele în diferite forme, pixuri şi cel mai tare mi s-au părut creioane colorate. Poate vii cu copilul şi se plictiseşte.
Cam asta ar fi. Aşadar voi luaţi micile cadouri puse la dispoziţie de hoteluri?
Raluca

Românii se trezesc mai greu

Pe când wikipedia îşi închidea site-ul pentru o zi, pentru a protesta contra S.O.P.A. (Stop Online Piracy Act), în România se dezbăteau protestele din Piaţa Universităţii şi erau unii preocupaţi cu spargerea vitrinelor şi furtul de telefoane mobile. S.O.P.A. nu ne privea în mod direct, deşi intrăm şi noi pe destule site-uri americane.
În schimb a apărut A.C.T.A. (Anti-Counterfeiting Trade Agreement) şi gata ne-am revoltat, televiziunile vuiesc, de îmi vine să mă întreb dacă nu cumva semnarea A.C.T.A. a fost o diversiune de la protestele de la kilometrul 0 al Bucureştiului.
Ca să nu vorbesc singură şi voi să nu aveţi habar despre ce vorbesc, informaţii despre S.O.P.A. găsiţi aici, iar despre A.C.T.A. aici.
Acum S.O.P.A. ne priveşte mai puţin şi mie îmi pare puţin mai permisivă, dar A.C.T.A. ne va AfeCTA pe toţi. Nu vreau să par Mircea Badea, dar nu poţi să te dai după deget şi să spui că pe tine nu te priveşte.
Pe scurt e aşa: deşi nu pare mai toţi pe internet facem schimb de informaţii, de poze, de filmuleţe, nu trebuie să downloadezi de pe torente ca să fii afectat de A.C.T.A., în plus pentru a pune în aplicare legea mie una mi se pare că mi se vor încălca anumite drepturi şi libertăţi de care beneficiez în prezent, chiar şi pentru a scrie ceva pe blogul acesta.
Din ce am înţeles eu simpla postare pe internet a unui filmuleţ cu Dea va fi verificată să se vadă dacă Dea e a mea, dacă în film nu apar reclame, dacă filmul a fost făcut de mine şi nu de altcineva. Aţi putea fi tentaţi să credeţi că e un lucru bun, că ideile mele şi pozele mele nu vor putea fi copiate cu neruşinare pe net de oricine. Ei uite că nu e aşa, iar ca să se asigure că nu e aşa datele pe care le puneţi voi pe net sau le luaţi de pe net vor fi atent supraveghate pe modelul drobului de sare...dacă pică...
Apoi veţi spune că ce mare lucru A.C.T.A. că oricum viaţa noastră e deja ştiută de toată lumea pe facebook. Acolo ne arătăm pozele, acolo se poate vedea ce prieteni am, ce preferinţe muzicale sau cinematografice am, cu ce m-am îmbrăcat ieri, de exemplu. Ce ar putea face în plus ACTA? Ei bine, acum eu aleg ce informaţii distribui şi nu îmi sunt impuse reguli, imaginaţi-vă că cineva controlează toate aceste informaţii, ba mai vine şi mai şi spune ce pot posta pe net şi ce nu. Asta e A.C.T.A.
Cu toţii ne folosim de youtube. Eu de exemplu trimit filmulete de pe youtube pe mess prietenilor sau le pun pe facebook pentru că mi se par interesante şi pentru că vreau ca şi prietenii mei să le vadă. Ei asta va fi interzis.
Sau cu toţii am văzut cel puţin o dată un tutorial pe youtube. Eu ma uit la cele de decoupage, dar sunt şi cele de styling, cele care îţi arată cum să te machezi sau cum să instalezi un anumit program sau cum să îţi pui o aplicaţie nouă pe telefon. Youtube e plin de tutoriale. Acestea sunt ilegale potrivit A.C.T.A.
Apoi sunt bloguri de călătorii şi eu sunt o mare consumatoare de astfel de bloguri. Şi să spunem că bloggerul merge într-un muzeu şi face nişte poze pe care le pune pe blog. Acest lucru este interzis pentru că cititorii acelui blog beneficiază de informaţii, în acest caz fotografii, pentru care nu au plătit. Corect, conform A.C.T.A. ar fi ca şi cititorii blogului să plătească biletul de intrare în muzeu. Că prin simpla menţionare a unui muzeu pe un astfel de blog, creşte numărul vizitatorilor acelui muzeu sau potențialilor vizitatori, care văzând pe blog, merg şi ei să viziteze, nu contează...
Am văzut un filmuleţ pe net care explică destul de clar ce e A.C.T.A. şi dă următorul exemplu: tu faci un curs de bucătărie. Şi înveţi o reţetă. Ajungi acasă şi o spui soţiei. Acesta ar fi interzis pentru că tu ai distribuit informaţii pentru care soţia ta nu a plătit. Da să spunem că eşti în casa ta şi soţia nu se duce la vecina la schimb de reţete (na că şi schimbul de reţete va fi interzis), poţi crede că nu află nimeni că tu i-ai distribuit soţiei informaţii neplătite. Ei bine A.C.T.A. face ca tu să poţi fi controlat şi supraveghat în propria casă dacă nu cumva ai dat reţeta. Şi să spunem că soţia ta vrea să îţi facă o surpiză şi găteşte reţeta ca să te aştepte frumos când vii tu acasă. Poliţia informaţiilor (să o numim aşa, deşi are o denumire) miroase pe la uşă că soţia ţi-a folosit reţeta şi amândoi sunteţi pasibili de amendă sau chiar închisoarea.
E un exemplu întins la maximum, dar e purul adevăr în ce priveşte A.C.T.A.
Acum, România, prin simpla aderare la Uniunea Europeană, se consideră a fi semnatară a A.C.T.A. deşi putea să spună că nu este de acord, România a tăcut chitic şi a intrat automat între ţările semnatare. Eu înţeleg că în ţară sunt revolte şi că guvernul e preocupat cu datul la lopată, dar avem parlamentari europeni, de la toate partidele, chiar şi independenţi. Ei ce au păzit? de ce nu s-a aflat până acum de  A.C.T.A. deşi a fost semnată pe 1 octombrie 2011?
Din ce zice wikipedia ACTA trebuie ratificată de 6 state membre ale UE pentru a intra în vigoare. Deci totul nu e pierdut, trebuie doar să spunem că nu suntem de acord şi poate schimbăm ceva, dar nu putem spune dacă nu suntem informaţi.
Aşadar Informaţi-vă. Citiţi pe net tot ce e de citit. Vizionaţi filmuleţul aici. Intraţi pe link-urile ataşate acestui articol pentru a vă forma o părere în cunoștință de cauză.
Raluca
P.S. Fotografia este o captură a site-ului Wikipedia închis pentru o zi pe 18 ianuarie 2012. Atât de mult consideră cei de la wiki că le sunt încălcate drepturile, încât au ales să piardă cititori şi deci bani o zi pentru a demonstra împotriva S.O.P.A., varianta americana a A.C.T.A..

Petrecerea românilor din Dublin

A doua petrecere la care am patricipat noi, cred ca e de fapt a cincea pentru românii din Dublin cu conturi pe facebook. Ca acolo se întâmplă anunţul şi adunarea.
De data asta am fost la un restautant-pub undeva în vestul Dublinului, mai aproape de cartierele unde stau românii, pentru că noi suntem niţel atipici şi stăm într-un cartier unde nu prea sunt români.
A fost frumos că ne-am reîntânit cu cei pe care îi ştiam deja şi am cunoscut români noi şi de treabă.
În schimb românul e român cu bune şi cu rele chiar şi în Dublin, dar asta nu vine ca o noutate şi nu mă mai sperie. Ne-am distrat şi a fost o sâmbătă frumoasă.
Iaca şi pozişoarele:

cu Rodica 

Viorel, eu şi Simona 

Colegii de la Actualitatea 

Alinuţ 

Rochiţa mea nu se potrivea fără tocuri aşa că eram un pic mai înaltă decât Alin, dar băieţii au fost drăguţi şi au făcut o poză din care reiese că sunt muuuult mai înaltă decât ei

Raluca

Romanian party în Dublin
Actually it was he second party we were in and the fifth for the Romanians in Dublin with facebook accounts. As on facebook happens the notice and the gathering.
This time we went to a pub somewhere in Dublin West closer to the part of Dublin where most of romanians live, because we are a little atypical and stay in a neighborhood where there are little Romanians.
It was nice because we met again the Romanians we already knew and also some new Romanians.
Romanians are romanians even in Dublin, with good and bad stuff, but that does not come as a surprise and doesn't scare me. We had fun and it was a beautiful Saturday.

Wishlist de Dublin

Tot căutând informaţii despre Barcelona (less than a week to go) am descoperit că sunt multişoare locuri pe care nu le-am vizitat în Dublin. E o întreagă parte de oraş pe care nu am bătut-o la picior mai deloc.
Plus sunt locuri pe care nu le-am vizitat în centru pentru că la momentul respectiv nu mi s-au părut interesante, dar dacă tot stau pe aici ceva timp, poate ar fi cazul să le vad. Nu de alta da uite ca le găsesc pe site-uri ca must see şi eu nici măcar nu ştiam că există.
Pe primul loc aş pune Casa Numarul 29. Din ce am înţeles e o casă georgiană, păstrată exact aşa cum a arătat la 1800. Cu camerele servitorilor, cu bucatărie, cu sufragerie...un mic conac desfăşurat pe verticală. Sper că se pot face fotografii înauntru, pentru că am de gând să o vizitez chiar după ce vin din Barcelona.
Apoi vreau să mai văd The Book of Kells ce se află la Trinity College. Trec pe langă de câte ori ajung în centru, am şi intrat înauntru, dar vreau să îmi iau un tur cu ghid. De obicei ghizii sunt studenţi care mai fac un ban şi care te duc şi îţi povestesc live tot despre colegiu. Tre să fie povestioare frumoase care să îmi încânte o zi ploioasă de primăvară.
Tot tur cu ghid vreau la Temple Bar. Ştiu zona destul de bine, dar oare chiar o ştiu? Mergeam zilele trecute prin Temple Bar şi o străduţă era blocată de un grup de turişti care ascultau un ghid. Pentru că nu aveam pe unde trece am stat şi eu vreo 2 minute printre ei şi am ascultat. Foarte interesant, ce am auzit, destul de interesant cât să îmi doresc şi eu.
Tot în Temple Bar vreau să merg la Musical Pub Crawl. Din ce am înţeles eu e tot un tur al Temple Bar, de fapt e turul mai multor pub-uri din Temple Bar, iar ca ghid ai o formaţie care îţi cântă şi îţi povesteşte istoria locurilor. Trebuie să fie interesant.
Apoi tot în centru ar fi Dublinia. Nu mă omor eu după muzeele de tip Madame Tussauds, mai ales după ce am fost la Londra şi l-am văzut chiar pe cel original. Ei Dublinia e un fel de istorie povestită a Dublinului cu ajutorul păpuşilor de ceară. Poate fi un mod mai altfel de a petrece o după-amiază, deşi aş lăsa Dublinia pe ultimul loc în topul preferinţelor în materie de vizitat.
Nu am vizitat, dar vreau să vizitez Writers Museum. Pare plictisitor să te învârţi printre cărţi, mauscrise şi lucruri ce au aparţinut scriitorilor ce au trăit în Dublin, dar când eram mică ştiu că îmi plăceau astfel de muzee. Măcar fac o paralelă între Muzeul Eminescu sau Casa Dosoftei din Iaşi şi Muzeul Scriitorilor din Dublin. Am înţeles că ai ce vedea, mai ales că prin Dublin au trecut Oscar Wilde, James Joyce, W.B. Yeats, George Bernard Shaw, Samuel Beckett.
Ar mai fi câteva castele în apropierea Dublinului pe care nu le-am văzut şi ar mai fi Muzeul Crucilor. Pare spooky, dar parcă asta mă atrage la Glasnevin Museum. Nu am înţeles dacă e de fapt un cimitir sau e un muzeu dedicat unui cimitir sau sunt crucile expuse într-un muzeu, de aceea vreau să merg să investighez.
Cam astea ar fi lucrurile pe care vreau să le mai fac în Dublin. În Irlanda toată sunt o mie de alte lucruri pe care nu le-am făcut, dar pe care le vom face mai spre vară, să mai scăpăm măcar de hainele grose, nu că vara am merge în pantaloni scurţi şi tricou...
Raluca

Cine se bagă să deszăpezim România?

Am citit în Gândul următorul articol: "Regii asflatului" se plâng că afacerea deszăpezitului nu e profitabilă, dar "din eleganţă" nu renunţă la contracte. Şi zice Gândul că pentru a deszăpezi un kilometru liniar de şosea se iau cam 16.604 euro. Au calculat ei, nu eu, dar iau cifrele de bune. Nu ştiu exact ce e ăla un kilometru liniar, dar îmi închipui că e un kilometru de şosea, pe care îl parcurgi într-un minut sau ceva dacă mergi cu 60 la oră, dacă mergi cu 90 sau 100 e deja mai puţin de un minut.
Aşadar oamenii ăştia iau 16.000 de euro pentru un kilometru deszăpezit şi îmi închipui că dacă e viscol acel kilometru nu se pune doar o dată ci de câte ori trec plugurile pe el. Deci ei la un kilometru pot lua chiar şi de 5 ori 16.000 de euro.
Ce vă propun eu, hai să luam 16.000 de euro şi în fiecare sat să dotăm gospodăriile cu tractoare cu freze. Câţi kilometri sunt între un sat şi altul atâtea tractoare să fie. Şi asta doar dintr-o trecere a plugului. Dacă e nevoie de a doua trecere, deja ieşim pe profit.
Păi pentru 16.000 de euro nişte oameni pricepuţi ar deszăpezi singuri şi nu am mai avea nevoie de "regii asflatului" care au deja vile şi averi, iar românul simplu moare cu zile în dacia logan înzăpezită.
Aţi trecut vreodată pe lângă Adjud, păi acolo Dorinel Umbrărescu e moşier, cred că deţine tot oraşul. Eu nu vreau să fim moşieri, eu vreau să nu mai moară oamenii pe şosele. După un an de pierderi în felul ăsta poate am scăpa de moşieri, sătenii ar avea tractoare ce le vor putea folosi şi la muncile agricole în timpul anului, iar şoselele ar fi deszăpezite la timp şi bine.
Ce spuneţi?
Raluca

Vă mai amintiţi ce aţi simţit prima dată când aţi ieşit din România?

Adevărul e că primele ieşiri le-am luat de-a gata, nu am conştientizat că am ieşit din România. Ţup în avion, vizitat, mers pe jos, mirat de lucruri, ţup în avion înapoi. Cred că prima dată când am conştientizat că am ieşit din România a fost în iarna 2006-2007, mai exact când a intrat România în UE. Am mers cu maşina de Revelion la Budapesta. Am plătit şpagă la graniţă că permisul de conducere al lui Alin expira în mai puţin de 6 luni sau ceva, erau disperaţi să strângă cât mai mult pe ultima sută de metri, şi am trecut în Ungaria.
Primele localităţi mi se păreau ireale. Erau un fel de sate, dar pe care eu le vedeam orăşele, cu multe sensuri giratorii mici, care noaptea erau goale. Şosele curate, tractoare la fiecare poartă, case aranjate şi luminate, că doar eram între Crăciun şi Revelion, lumină pe stradă. Era diferit. Am oprit la prima benzinărie să luam vinietă şi produsele de acolo îmi păreau diferite total. Mi-am luat o ciocolată şi un suc şi cola lor mirosea şi avea alt gust faţă de cola noastră. Totul îmi părea nou şi străin şi incitant deoportivă.
Apoi până la Budapesta am mers pe o ceaţă de nu vedeai la 50 de metri în faţă. În ultima jumătate de oră am adormit şi m-am trezit la periferia Budapestei pe o încrengătură de poduri şi autostrăzi şi l-am văzut pe Alin încordat să nu îi pice tocmai atunci GPS-ul că habar nu mai aveam unde suntem.
GPS-ul ne-a dus la fix şi nu am avut probleme. Am vizitat Budapesta, am intrat în UE şi am avut un Revelion super, iar la întoarcere satele pe lumină semănau cu ale noastre, doar că un pic mai aranjate şi mai curate.
Eram deja în UE aşa că la graniţă nu s-au mai obosit să ne controleze nici măcar paşapoartele, am trecut ca prin brânză şi am ajuns în România. Era zi şi vedeam totul foarte clar, cel puţin porţiunea aia de la graniţă până la Oradea era dezolantă, aproape că mă depresasem că mă întorc, vacanţa se terminase...
Am ajuns acasă şi viaţa a continuat. Am mai mers de atunci cu maşina spre Budapesta şi din Bucureşti şi mai ales din Iaşi, dar niciodată nu am mai avut aceeaşi stare. De atunci am vizitat o grămadă de locuri, doar suntem cetăţeni europeni, dar primele sentimente nu se uită niciodată.
Raluca

Poveştile şi modul în care ne induc în eroare

Am deschis recent o discuţie pe facebook despre poveşti şi despre cât de reale sunt poveştile cu care am crescut noi şi cât de reale sunt poveştile cu care cresc sau vor creşte copii noştri. Lăsând la o parte poveştile ecranizate cu monştri şi pokemoni am încercat să aducem în discuţie două poveşti sau două desene animate din copilăria mea şi două de acum.
Albă ca Zăpada şi Cenuşăreasa vs. O poveste încâlcită şi Prinţesa şi broscoiul adică Alba ca Zăpada şi Cenuşăreasa vs. Rapunzel şi Tiana.
Păi e cam aşa. Când eram eu mică prinţesele aveau părul lung şi intrau în încurcături, care niciodată nu depindeau de ele, destinul le era potrivnic, dar totul se termina cu bine când venea prinţul şi le salva şi trăiau fericiţi până la adânci bătrâneţi. Am dreptate?
Când eram eu mică, Albă ca Zăpada îi înmoaie inima vânătorului numai pentru că era blândă şi tânără şi frumoasă, în schimb, în aproximativ aceeaşi situaţie, Rapunzel ia o tigaie şi se apără de hoţul ce s-a căţărat tocmai în turnul ei, că era frumoasă şi blândă aprope că nu are nici o importanţă.
Acum prinţul nu doar că nu e un caracter care vine la final şi salvează situaţia, ba e chiar prezent pe toată durata poveştii şi rămâne cu prinţesa printr-un complex de împrejurări. Cei doi se îndrăgostesc treptat şi nu la final prinţesa vede prinţul şi gata îndrăgosteala. În poveştile actuale cei doi îşi descoperă calităţile pe parcurs şi aleg în cunoştiinţă de cauză, pe când în poveştile noastre prinţul era ăla unu, unicul şi nu aveai de unde alege, îl luai cu bune şi cu rele, da pentru că era prinţ rele nu avea niciodată...
Apoi în poveştile noaste prinţul nu avea opinii, el era omul bun care salva prinţesa şi care aducea sfârşitul fericit, acum prinţul este parte din problemă, el este fie hoţ sau broscoi. E adevărat că şi în Frumoasa şi Bestia prinţul era prezent pe toată durata poveştii, dar el era blând şi bun şi protectiv, aproape că nu te aşteptai ca la final să fie o urâtanie.
Apoi dialogul de azi vs. dialogul din poveştile noastre, care era aprope inexistent, acum Rapunzel şi hoţul se tachinează, discută, se ceartă nu doar se pupă şi se acceptă cu defecte şi mai ales calităţi, ca în poveştile noastre.
De aia noi aşteptăm în neştire prinţul călare pe un cal alb care să ne salveze, când fetele din ziua de azi se urcă pe cal şi îşi iau destinul la trântă. Acum prinţesele nu mai au părul lung şi rochii frumoase, acum se tund, ba chiar sunt negre (rasismul nu are nici o legătură cu postarea asta), se murdăresc, cântă în baruri, fură, sunt transformate în broaşte şi aşa mai departe.
Părerea mea e că am fost uşor induse în eroare, că am crescut cu poveşti de genul Albă ca Zăpada şi suntem nevoite să trăim ca Rapunzel...
Raluca

Unde se duc lucrurile, cand se duc?

M-am obişnuit deja cu şosetele care se desperechează singure şi cu cioturile de creioane care dispar ca prin miracol când mai au vreo 5 centrimetri. Ba chiar prietenul nostru, Marian, a venit cu o explicaţie logică: se duc în lumea lor, o lume plină de şosete ce îşi aşteaptă perechea şi de creioane tocite şi de orice altceva mai rătăceşti tu prin casă. E posibil ca dacă legi o batistă cu un bănuţ la clanţa uşii să le răscumperi, da tre să ştii sigur că s-au rătăcit prin casă.
Vă spuneam că m-am obişnuit cu lucrurile mici care se pierd, mai nou pierd haine. Şi sincer urăsc să pierd/rătăcesc ceva. Parcă nu mai sunt resposabilă de mintea şi de lucurile mele...
Prima plecată, deşi o îndrăgeam aşa de mult, a fost bluza portocalie cu care apar în poza de profil pe care mi-a adus-o Alin de la Budapesta, prima dată când a fost el acolo, fără mine, când Alina şi Andrei nu stăteau acolo. Fiind Alin nu ştie exact de unde a luat-o, că prin Budapesta om mai trece noi vreodată în viaţa asta. Un magazin cu produse tradiţionale... iaca flioşc. Vaci Utca e plină de magazine cu produse tradiţionale, da el se jură că nu ar fi de pe Vaci Utca... Bluza e dată dispărută de vreo doi ani când am pus-o eu bine...
Anul acesta, de când cu mutările şi permutările am realizat că bluza mea preferată, maro, simplă de la Camaeu, pe care am purtat-o mai tot anul trecut lipseşte din dulap. Deşi aş jura că am adus-o la Dublin, nu aveam cum să îmi las acasă tocmai bluza preferată...
Şi ar mai fi multe lucruri de îmbrăcat pe care le-am rătăcit... sper doar să nu le fi dat, şi să le găsesc la Iaşi când le-oi căuta. :)
Dar întrebarea rămâne: unde se duc lucrurile, când se duc?
Raluca

Doar pentru roşcaţi

În România roşcaţii naturali sunt foarte rari, pe când Irlanda pare a fi patria lor. Lăsând la o parte glumele de tip South Park, mie roşcatele mi se par foarte senzuale. Îmi place combinaţia asta de roşcat natural cu ochi de culoarea smaraldului. Sunt unele irlandeze care ştiu să speculeze la maximum aceasta caracteristică a lor şi arată chiar foarte bine. Bărbaţii nu îmi plac, unii sunt exact ca piticii din poveşti, mici, îndesaţi, roşcaţi şi cu mult păr facial...
Pentru că în Irlanda sunt multe femei roşcate, o companie s-a gândit să facă un magazin online şi blog în acelaşi timp special pentru ele, cu sfaturi despre un machiaj corect, dar şi cu produsele ce pot fi folosite. Nu am studiat, dar un ten cu pistrui, cum au roşcaţii, nu cred că poate fi expus la soare o perioadă îndelungată de timp sau necesită o anumită protecţie. Fiecare cu ce-l doare :)
Apoi unui ten rozaliu cu gene puţin colorate nu i se va potrivi niciodată un rimel negru sau machiaj cu negru, ci cu un maro închis sau negru deschis, dacă există aşa ceva. Acestea şi multe altele se găsesc pe site, care se numeşte justforredheads.com şi mi se pare că se pliază perfect pe nevoile roşcatelor din toată lumea. Desigur publicul lor ţintă e cel din Irlanda şi din Statele Unite unde au emigrat cei mai mulţi irlandezi, dar promovez şi eu site-ul pentru româncele care sunt roşcate şi care caută de-o viaţă produsele care să li se potrivească.
Raluca

Natural redheads are very rare in Romania, while Ireland seems to be their homeland. Aside from South Park type jokes, redheads woman seem to me very sensual. I like this combination of natural red hair with emerald eyes. And who if not Irish women know how to fully exploit this feature? but I do not like the men, some of them look like dwarfs from the stories, small, stocky, reddish and with too much facial hair ...
Because many women in Ireland are redheads, a company thought to make an online store and blog at the same time especially for them, with tips on make-up and with products that can be used. I didn't studied the problem, but it seems to me that a skin with freckles, as redheads tend to have, cannot be exposed to sunlight for a long time or require special protection. 
Then a complexion like redheads have with red eyelashes cannot be painted with black mascara and black make-up, but more suitable will be a dark brown or lighter black. 
These and many more are on this site, called justforredheads.com and I find that they suit all redheads needs in make-up and facial care. Of course their target audience is the one in Ireland and the United States where most Irish emigrated, but I want to promote this website for all Romanian redheads women who searched all their life for the right products.  
Raluca


P.S. Traducerea a fost făcută automat, sper ca pe viitor toate postările ce ţin de aventurile mele dublineze să fie traduse, mai bine sau din ce în ce mai bine.

Povestea din spatele pozei ar fi bine să rămână necunoscută

Duminică, Mihai Gâdea a căutat în emisiunea lui o tănără cu o pancartă. E cea din imaginea pe care am ataşat-o şi eu acestui articol şi pe al cărei autor nu l-am găsit să i-o pot atribui. Gâdea a găsit-o, a sunat-o în emisiune şi pentru că vorbea frumos şi pe subiect a invitat-o în emisiunea de luni, unde surpriză, tipa nu a mişcat deloc, ba din contră.
O poveste romanţată găsiţi pe site-ul Antena 3. Dacă aveţi noroc şi vă merge streamul probabil că veţi vedea emisiunea de luni.
Eu nu o cunosc pe domnişoara şi apartenenţa ei la grupul feministelor nu îmi spune nimic. O invidiez sincer că va avea doctorat în științe politice, dar în rest nu ştiu nimic despre ea, nimic mai mult decât părerea pe care mi-am format-o despre ea din emisiunea lui Mihai Gâdea.
Să le luăm pe rând: nu îmi plac, ba chiar mă irită oamenii care vorbesc printre dinţi pentru că se cred deștepți. Prea deştepţi pentru a deschide gura atunci când publicul nu li se ridică la aşteptări. Aşa mi s-a părut tânăra. Unii spun că ar avea un defect de vorbire, dar rămâne atitudinea... oricum să trecem la punctul doi.
Nu îmi plac oamenii care pun întrebări cu aerul de doctori docenți. O singură întrebare i-a adresat lui Crin Antonescu de undeva din nişte emisfere înalte, fâţâindu-se în scaun cu aerul: orice ai zice tu tot prost eşti, da ia uite ce întrebare îţi pune deşteapta de mine... Nu numai că era pe lângă subiect, dar l-a ridicat în ochii tuturor pe liberal care i-a aplicat o pălmuţă discretă prin răspunsul dat şi a trimis-o la locul ei.
Nu îmi plac oamenii care atacă nefondat, doar pentru a atrage atenţia. Domnişoara din platoul lui Gâdea ştia ca e timpul ei şi voia să profite de asta. Cum cu discursuri de genul: democraţia am învăţat-o eu la facultate, master şi doctorat, nu reuşea nimic într-un platou în care toţi îi corectau afirmaţiile, atunci s-a gândit să îl atace pe Antonescu. Nu îmi place Crin Antonescu, de când l-a dat jos pe C.P.Tăriceanu, dar în seara asta mi-a plăcut. Oamenii care critică doar pentru a atrage atenţia pentru că nu au cu ce altceva să o atragă mi se par mici.
Am înţeles că domnişoara e doctorand cu mari şanse să ajungă doctor în ştiinţe politice, dar mi-a fost de ajuns o singură emisiune să îmi dau seama că nu îmi place. Şi nu sunt singura. Da, veţi spune, doar nu vreau acum să mi-o fac prietenă, poate nu va vedea în veci textul ăsta, dar autosuficienţa şi arognaţa domnişoarei m-au dezgustat. Una ca ea vrea să fie aproape de politică în România...
Ca să închei, era bine ca domnişoara să rămână doar protagonista unei fotografii, reprezentative pentru protestele din aceste zile de la Bucureşti, şi să nu deschidă gura vreodată. Dacă tăceai, filosof rămâneai... spune o zicală...
Raluca
P.S. Articolul îi este dedicat lui Andrei, cu care am avut o dispută pe o temă asemănătoare. Ai avut dreptate :)

Excursii prin agenţie sau pe cont propriu?

Asta am fost întrebată recent de o prietenă care a citit că plec la Barcelona. Şi uite că am mai scornit eu un post să vă spun de Barcelona, dar şi să îmi dau cu părerea.
Şi părerea mea e aşa, trebuie să fii foarte nepriceput să te laşi pe mâna agenţiilor de turism din România. Într-o singură excursie am mers în Irlanda, dar calculat preţul excursiei era la jumătate faţă de orice aş fi putut eu găsi pe net în materie de cazare, transport şi preţuri obiective turistice. Cu alte cuvinte agenţiile de turism din Dublin nu doar că intră pe aceleaşi site-uri pe care puteţi intra şi voi, dar au contracte cu cei din zonă, cu cei care se ocupă de transport şi cazare, chiar şi cu cei care se ocupă de obiectivele turistice şi beneficiază de reduceri. Reduceri pe care tu, ca turist nu le poţi obţine. Şi atunci îţi convine ca atunci când ai în plan o excursie să intri într-o agenţie turistică şi să ceri să ţi-o organizeze.
În România în faţa mea o domnişoară a intrat pe site-ul Tarom şi a cumpărat biletele când am plecat la Londra şi la fel a procedat cu camera de hotel luată prin booking.com. Păi sincer asta ştiam să fac şi eu şi nu mai dădeam comisionul de agenţie.
Nu zic niciodată pentru că am în cap destinaţii ce nu pot fi atinse fără ghid şi organizare, dar dacă e să mă limitez la excursii în Europa, nu văd de ce aş apela la o agenţie...
Raluca

Dea e deja irlandeză

Azi când ne plimbam frumos pe promenadă a venit ploaia. Numai că aici ploaia nu te udă, e măruntă şi deasă şi cu stropi mici. Numai că azi a venit o ploaie din aia cu stopi mari care în 5 minute te face ciuciulete. Nu ne-am panicat deşi am văzut-o venid de pe apă. Numai că atunci când a venit ne-a udat.
Acum, irlandezii sunt aşa de obişnuiţi cu ploaia că au totdeauna umbrele sau au glugă şi nu se impacientează, nu fug pe străzi să se adăpostească, străzile nu se pustiesc în câteva minute şi nu se dublează numărul de maşini. Aici toţi continuă ceea ce făceau înainte să înceapă ploaia, că oricum în 5 sau 10 minute vine soarele.
Aşa şi Dea, eu mergeam mai repede spre casă, ea mergea agale, mirosea străinii şi le arăta băţul pe care l-a cules de pe promenadă şi l-a adus până în casă. Dea e deja irlandeză şi nu se mai sperie de o ploaie, care în 5 minute a trecut, ba chiar a răsărit şi soarele.
Raluca

Ce repede te înveţi cu normalitatea...

Azi vorbeam cu un coleg pe facebook, care mi-a zis că lucrează după un program imposibil de la 2 noaptea la 12 şi m-am trezit întrebând: da măcar vă plătesc în plus?
Când vreodată în cele aproape 9 luni de lucrat la Antena 3, din care vreo 4 pe programul de la 3 noaptea la 12 ziua, am luat eu vreun ban în plus? Erai fericit că ai un loc de muncă, mai ales eu după ce Mix Fm se desfiinţase şi rămăsesem în aer. Sincer aproape că mă obişnuisem cu programul şi îl consideram mai uman faţă de ce talente puteai întâlni la Antena 3 pe zi. Colegii mei erau oameni de treabă, munca era muncă, dar distracţia era distracţie. Pe zi veneau vedetele, redactori cu fumuri în cap şi în general oameni cu care nu aş fi vrut să socializez vreodată. Eram mulţumită cu programul meu de noapte, deşi cu prima ocazie am scăpat de el. Colegii mei de pe tura imposibilă acum au avansat în Antena 3 şi bravo lor, în schimb redactorii cu fumuri şi vedetele aferente sunt cam tot acolo :)
Dar niciodată nu m-am gândit că e tura de noapte, că ar fi nimerit un spor în plus, 10 lei dacă erau în plus îi consideram mană cerească, nu pentru că aveam nevoie de bani ci pentru că era diferit. Şi pot spune cu mâna pe inimă că dintre toate trusturile de presă Antenele au fost cam singurele care au avut grijă de oamenii lor. Prime când făceau ceva notabil, cadouri scumpe de Crăciun şi alte sărbători, petreceri ale firmei cu băutură şi mâncare gratis şi cel mai important: banii pe card la timp...
Niciodată nu m-am gândit la bani în plus sau un stimulet pentru turele grele până în Dublin, unde dacă lucrezi în plus eşti plătit dublu, dacă lucrezi pe o tură imposibilă ai cel mai mare salariu pe oră ce îţi poate fi dat. În Dublin, Irlanda, nu prea departe de România, dar totuşi atât de îndepărtată de mentalităţile de acolo...
Şi ştiţi ce? mi se pare foarte corect. Şi în prostia mea normal că nu mi se mai părea normal cum e în România, de asta am şi scos întrebarea de la care am pornit. Sper să nu se fi supărat colegul meu sau să considere că am uitat de unde am plecat, dar te obişnuieşti atât de repede cu normalitatea...
Raluca

Irlanda - Statuile din Dublin 2

Salutare, salutare,
am zis să mai îndulcesc atmosfera că parcă prea am postat doar politice şi să vă mai vorbesc şi niţel despre Dublin. Ştiţi deja postarea cu Statuile din Dublin, de acum aproape un an, sau dacă nu ştiţi urmaţi link-ul. Zilele acestea Alex mi-a amintit de o altă statuie ciudată pe care am fotografiat-o aproape de Portul din Dublin, pe partea dreaptă a râului Liffey cum vii dinspre centru. E aproape peste râu de ansamblul statuar dedicat foametei despre care am vorbit aici.

Tot ce am găsit pe net despre această statuie e că ar fi un monument dedicat lucrătorilor la docurile din Portul Dublin a căror eră a apus de mult. 

Spre deosebire de statuile pe care le-am inclus în prima postare, acestea nu au fost poreclite de către dublinezi sau dacă au fost nu m-am priceput eu să le găsesc poreclele. 

În spatele restaurantului Church, de lângă Henry Street se odihneşte această vacă. E singura dată când am prins-o fără copii pe ea şi i-am tras o poză repede, de aceea nu e cine ştie ce. 

Am căutat pe net şi toate căutările mă duc la văcuţele colorate răspândite prin oraşe de CowParade. 

Copii Mileniului este o altă statuie sau grup statuar în faţa Christ Church cum mergi spre St. Patrick. E un pic ferită, dar e chiar pe trotuar şi nu aveţi cum să o rataţi. Este dedicată bucuriei de a se juca pe care ar trebui să o experimenteze copii în cel de-al treilea mileniu, într-o traducere brută din engleză. A fost inaugurată în noiembrie 2000 de preşedintele Mary McAlesse.

Ultima, dar nu cea din urmă statuie o găsiţi în Temple Bar chiar lângă pub-ul cu acelaşi nume. Îi reprezintă pe scriitorii Oliver John Gogarty şi James Joyce. Cei doi au fost prieteni, au trăit în Dublin şi probabil ca şi Eminescu şi Creangă mergeau în pub-uri. Altfel nu îmi explic amplasarea statuii, deşi pe vremea aceea Temple Bar nu arăta deloc aşa cum arată azi, ba chiar era unul dintre locurile rău famate din Dublin, un fel de Cartier Roşu, din Amsterdam, dacă vă sună cunoscut. Despre James Joyce nu cred ca trebuie să vă mai spun ceva, în schimb cică Oliver John Gogarty i-a folosit ca inspiraţie lui Joyce pentru a crea personajul Buck Mulligan din nuvela Ulysses.

Cam atât. Cum Dublinul e plin de statui probabil că va exista o continuare a acestui articol.

Raluca

Iarna românească?

Ziarele din lumea largă compară protestele din Egipt şi Tunisia cu cele din România şi se întreabă dacă după primăvara arabă va urma iarna românească, de aici şi titlul postării mele.
Ar fi prea tare să scăpăm cumva de actualul regim, dar nu cred că dacă scăpăm doar de Băsescu, Boc şi Udrea rezolvam totul. Nu săriţi nu sunt băsistă, doar cred că răul este implantat atât de adânc încât nu cred că va ieşi cu una, cu două.
Eu aici, in Irlanda, stau lipită de televizor şi sunt la curent cu toate. Am văzut că au ieşit români în stradă şi la Londra şi aş ieşi şi eu dacă aş şti că se organizează ceva şi aici.
Altfel totul e bine şi citesc cu bucurie bancurile apărute după 6 zile de proteste şi îmi place şi poza care ilustrează această postare pe care am găsit-o pe facebook. Şi să ştiţi că românii sunt inteligenţi, cum altfel ar da naştere unor sloganuri de genul: Eba, tăticul tău nu vrea să vorbeşte cu noi!!!
Raluca

Protestele în România iau amploare

Ce titlu de rahat, da nu mă dezlipesc de televizor şi automat preiau şi eu limbajul. Sper să nu se întâmple nimic grav, deşi captura de pe TV e destul de impresionantă.
Raluca

Documentar despre agricultura din România vs. cea din Irlanda

Cu toţii ştiţi sau dacă nu aflaţi acum, că România are Comisarul European pe Agricultăură în persoana lui Dacian Cioloş, fost ministru al agriculturii în perioada 11 octombrie 2007 - 22 decembrie 2008.
În calitatea lui de comisar european, Dacian Cioloş a dat startul mai multor reforme la nivel european. Una dintre acestea ar fi împărțirea în mod egal a ajutoarelor pentru agricultură pe teritoriul UE. 
Probabil că orice ţară ar fi deţinut Comisariatul pentru Agricultură ar fi ajuns la această reformă, cei de la televiziunea de stat din Irlanda nu au vrut să acuze neapărat pe cineva ci au prezentat un documentar cu efectele pe care le va avea această reformă, în Irlanda şi România. 
În Irlanda agricultura deţine un rol important în economia ţării, deşi având în vedere preţurile de la Tesco nu ai spune. În mare fermierii primesc ajutor european de 300 de euro pe hectar. Documentarul arată un fermier care beneficiază de acest ajutor şi care spune că micşorarea acestuia i-ar dăuna fermei, că va fi nevoit să facă cheltuieli mai puţine pe materiale mai proste. El îşi argumentează teoria pe faptul că toţi banii daţi de UE ajung în economia irlandeză pentru că el cumpără din Irlanda îngrăşăminte, seminţe şi chiar hrană pentru animale. Un alt fermier, tot irlandez spune că el nu beneficiază de acest ajutor pentru că nu avea fermă în 2001 când s-au dat prima dată aceste ajutoare. Ferma lui a fost înfiinţată abia în 2007. El spune că s-ar extinde, dacă ar primi acest ajutor. Deci treaba nu e egală nici măcar pe teritoriul Irlandei.
În schimb, în România, suprafaţa agricolă fragmentată după împroprietărirea ţăranilor de după Revoluţie, este cultivată fără ajutoare europene, în cele mai multe cazuri. Sunt totuşi şi excepţii şi unii fermieri români primesc ajutoare de maximum 190 de euro la hectar. În cazul în care reforma lui Cioloş ar ajunge lege, fermierul român ar primi până la 270 de euro pe hectar.
Documentarul mi se pare bine şi imparţial realizat, chiar dacă imaginile din Irlanda arată câmpuri cultivate la milimetru de fermieri cu tractoare John Deere, iar cele din România arată ţărani care ară cu plugul cu cal şi circulă cu căruţa pe drumul naţional. Ăştia suntem, nu are rost să ne ascundem după deget.
Documentarul poate fi văzut aici.
Raluca

Legea-i lege!!!

Vă scriam despre condiţiile de călătorie între Irlanda şi Anglia şi restul Europei şi despre actele pe care trebuie să le aibă animalul de companie. Ei bine urmăresc emisiunile unui veterinar de la radio şi TV şi mai nou irlandezii sunt revoltaţi.
S-ar părea că până acum ei călătoreau cu animalele de companie pe baza carnetului de sănătate şi atât. Erau cu vaccinările şi deparazitările la zi şi era de ajuns. Acum trebuie să aibă paşaport, ba mai trebuie chiar şi microcip, pentru unele ţări. Şi ei se revoltă, că de ce?
Păi mă irlandezilor, care sunteţi voi irlandezi, acum înţelegeţi de ce eram eu cu nervii la pământ când umblam de nebună cu sângele Deei prin Bucureşti să ajung în timp util de la veterinar la laborator, doar pentru că voi ne ameninţaţi cu caranina?
Şi apoi îţi trebuie tupeu nu glumă să îmi ceri mapa de acte pentru a intra cu câinele în Irlanda, când câinii irlandezilor nu au nici măcar banalul paşaport. Păi fraţilor Deea mea e testată şi paratestată şi cipată şi paşaportată şi tot ce vreţi voi. E cum ar fi cu un cap peste animalele de companie pe care le întâlnim noi pe promenadă. Cum ar fi să îmi ridic nasul şi să le cer foaia cu deparazitările doar dacă vor să treacă canalul?
Nu li se pare corect şi li se pare că li se cer prea multe. Welcome to the real world!!! cum ar spune irlandezii...
Raluca

Generaţia cu cheia de gât

Mă uit cu plăcere la interviurile Sandei Nicola din emisiunea Generaţia cu cheia de gât şi totuşi niciodată nu mi-am pus problema că generaţia mea, cea crescută cu cheia de gât ar avea anumite probleme specifice ei.
Acum să vă povestesc un pic. Eu nu am avut niciodată cheia de gât la propriu, aveam un snurulet mai mic, care ar fi încăput pe mână, dar o purtam în buzunar şi deşi când eram mică am mai pierdut chei, nu mi s-a întâmplat de ceva vreme să pierd o cheie şi poate mă ajută Dumnezeu să reuşesc să nu pierd nici în viitor. Aici e un pic mai greu de intrat în complex şi nu mă imaginez stând afară până vine Alin fără ca cineva să nu se sesizeze.
Revenind când văd acum copiii că sunt duşi la şcoală până prin clasa a patra, cei care desigur nu au preocuparea de a face alţi copii la 10 ani, mi se pare puţin absurd. Pe mine m-au dus cred că de vreo trei ori la şcoală şi apoi până la terminarea facultăţii şi după nu m-a mai dus şi nu m-a mai adus nimeni.
Eu cred că faţă de copii de acum eu chiar am avut copilărie. Desigur nu idilică precum părinţii mei, copilărie printre betoane, da frumoasă rău. Eu veneam de la şcoală şi ieşeam afară până veneau părinţii mei, eventual cedau rugăminţilor şi mai stăteam un pic. Eu ştiam să joc 9 pietre şi ţară, ţară vrem ostaşi,  şi flori, fete sau băieţi, melodii sau cântăreţi, ascunsa (mai rar), aţa. Eu călăream bicicleta Mirelei şi tot cu ea jucam tennis la perete. Făceam schimburi de timbre, de surprize, de vederi, mai apoi. Eu mă jucam fotbal cu băieţii, în loc să mă joc cu păpuşile cu fetele. Cântam în scara blocului. Totul se întâmpla într-un spaţiu restrâns, parcarea din spatele blocului, supra-plină acum de maşini.
Îmi amintesc că la un moment dat s-au făcut nişte săpături în spatele blocului şi a fost bucuria noastră. Ce ne mai ascundeam printre ţevi, iar unii norocoşi au găsit o cale de a intra în subsolul blocului pe lângă o ţeavă, ce am mai explorat atunci. Cunoşteam fiecare crăpătură a asflatului şi fiecare băltoacă. Mergeam la izvor sau în parc, izvorul a secat, iar în parc e acum un bloc.
Nu aveam scrânciobe colorate şi pentru o scurtă perioadă de timp a existat chiar şi un tobogan, da nu conta, adunam lopăţele de la îngheţată, făceam baloane de la balcon, a fost o perioadă care trebuie că ne-a marcat.
Da m-am abătut rău de la subiect. În timp ce mă uitam la interviurile Sandei Nicola mi-am dat seama că şi ăia 10 ani de comunism ne-au marcat profund. Bine că ştiam să stăm la coadă şi aveam şi strategii, dar am ieşit mai fricoşi, poate mai respectuoși, mai temători şi am acceptat mai uşor ce avea să vină. Nu vreau să spun, copii din ziua de azi sau tinerii din ziua de azi, dar chiar şi cei cu doar 4-5 ani mai mici decât mine au cunoscut altceva. Nu le e frică să îţi spună în faţă ce au de spus, sunt mai deschişi, mai tupeişti, dacă vreţi generaţia cu cheia de gât a trebuit să înveţe după 89 să ridice capul. Păi eu nu îndrăzneam să fac la şcoală ce fac cei de acum. Deşi învăţătoarea mea era o comunista convinsă, din aia cu ce-i măta, ce-i tac-tu, nu îndrăzneam să ripostez. Singura mea revoltă a fost prin clasa a patra când am chiulit de la şcoală o săptămână. Şi aş fi chiulit mai mult dacă învăţătoarei nu-i dădea prin cap să o sune pe mama să o întrebe cât mai am de gând să fiu răcită. Nu îmi plăcea, ne persecuta, ne bătea la palmă, ne ţinea după ore, conta enorm dacă părinţii erau cineva în Iaşi sau nu. Chiar glumeam într-o zi că eu am stat de prin clasa a doua la reeducare în bancă cu băieţi. Şi probabil am ajuns să stau cu Petrişor pentru că tatăl lui era vatman, iar al meu inginer de drumuri şi poduri. Nu îndrăzneam să ne schimbăm din bancă, nu îndrăzneam să mişcăm la ore, iar când am ajuns în clasa a cincea mi s-a părut că am ajuns în rai. Libertate şi să nu o mai văd pe învăţătoare? păi era nirvana...
Astea trebuie că m-au marcat. Şi situaţia mea nu era singura, în clasa mea erau 32 de copii, iar favoriţi erau vreo doi-trei. Şi învăţătoarea mea comunistă nu era singura învăţătoare comunistă. Aşa că dacă aveţi ocazia să vedeţi emisiunile Sandei Nicola (le găsit pe net nu e musai sa suportati tot programul B1) e bine să o faceţi. Deşi la început punea întrebări legate de perioada în care circulam cu "cheia la gât", acum emisiunea e un pic mai soft, dar oamenii intervievați vi se dezvăluie într-o altă formă, cu o altă faţă şi poate înţelegeţi de ce unii sunt aşa cum sunt...
Raluca

City break sau vacanta tip sejur?

Nu prea m-am prins cum funcţionează treaba asta, dar pentru că Alicee mi-a făcut onoarea de a mă invita, am răspuns.
Aşadar din capul locului spun că mie vacanţele la mare, la plaja, la masaj, la spa mi se par pierderi de timp. Piscină şi masaj şi spa şi gimnastică şi ce vreau eu găsesc şi în Dublin şi în Bucureşti la o aruncătură de băţ de casa mea. Deci să îmi cheltuiesc eu zilele libere pe aşa ceva mi se pare de neconceput. De stat la plajă nu pot sta, iar de bălăcit în mare mai greu cu clima din Dublin aşa că orice ieşire fie de tip city break fie de tip sejur pentru mine trebuie să fie activă. Să văd ceva, să umblu să cunosc, altfel mai bine stau acasa. Nu îi condamn pe cei care au alte preferinţe, doar răspund la întrebare.
Aşa că la viaţa mea am mers în trei ani prin România, prima dată prin Piatra Craiului şi Buzau (vulcanii noroioşi), a doua oară prin Moeciu, Sibiu şi Maramureş, iar a treia oară prin Bucovina, toate cu plecări din Bucureşti. Apoi acum un an am mers în Viena, Bratislava şi Praga. Am descoperit eu că avioanele pe ruta Bucureşti-Praga aveau preţuri prohibitive pentru bugetul nostru de atunci aşa că am zburat până la Viena am stat acolo vreo 4 zile, apoi două zile la Bratislava şi încă vreo 4 la Praga.
Problema tuturor în ziua de azi este timpul aşa că probabil e mai uşor să îţi rupi concediu în porţii mici şi să ieşi din ţară de mai multe ori decât să foloseşti tot concediul odată. Eu aşa aş face.
În Dublin, concediu înseamna România cu escala la Budapesta şi poate în Germania undeva şi sper eu ca la vară să ajung macar la Moeciu, Sfinxul şi Braşov, iar city break-urile înseamnă Irlanda în lung şi-n lat şi poate Anglia, de fapt Scoţia.
Vreau să profit de şansa de a sta în aşa o ţară frumoasă, să o şi cunosc. Am planificat deja o ieşire la Galway şi nişte insule şi încă una la Waterford şi încă una la Giant Causeway, în Irlanda de Nord, la care am mai fost, dar în excursie organizată de o zi.
Ca să răspund la întrebare, aştept mai nerăbdătoare city break-urile din Irlanda (poate pentru că vin acuşi) decât călătoria obositoare până în România cu maşina, dar mă aştept la trăiri mai faine în România şi la estomparea dorului pe care îl am pentru munte şi mirosul de brad şi pajiştea din faţa casei Doinei din Moeciu.
Raluca
P.S. Am uitat cu desăvârşire de Barcelona. Aoleu, nu îmi stă în fire deloc. Pe Barcelona o aştept ca şi când şi deşi e o ieşire de 6 zile eu o încadrez la city break :D
P.S. Nu am prieteni pasionaţi de călătorii şi de postarea lor pe blog, cărora să le trimit mai departe, dar dacă puneţi un comentariu frumos, prin care să răspundeţi la întrebarea din titlu, voi fi foarte fericită :) şi vă voi dedica o postare frumoasă curând.

Stări contradictorii

Ştiu că ar trebui să stau în liniştita mea Irlandă şi să vă povestesc de păsărele şi de ce a mai făcut Dea pe promenadă (am şi din alea, da le-am programat să apară mai încolo), dar nu pot. Mintea mea e tot pe Antena 3, Realitatea TV şi RTV pe care le rulez în neştire, mai ales spre seară. Ştiu că v-am spus că nu mă mai uit la Realitatea, dar în apărarea mea mă uit mult mai puţin decât la celelalte două.
Îmi place îndârjirea celor de la Antena 3 care au simţit că acum ar fi momentul maxim al luptei contra Băsescu şi calmul lui Cătălin Striblea de la RTV. Aşa şi eu schimb stările ca pe ciorapi. Ba vreau să iau gâtul cuiva, ba încep să văd lucrurile limpede şi mă potolesc. Sunt la 2500 de kilometri distantă şi toate aceste stări şi trăiri nu afectează pe nimeni şi nu pot schimba nimic. Dacă aş fi fost în Bucureşti m-aş fi dus în Piaţa Universităţii în fiecare seară, măcar să fac poze, dacă nu altceva.
Am mai spus că nu va fi o revoluţie ce se întâmplă acum la Bucureşti, adică nu va duce la schimbarea regimului, sunt proteste, sunt oameni nemulţumiţi care brusc şi-au dat seama că au drepturi: să iasă în stradă şi să protesteze.
Am înţeles că aseară nu s-a mai lăsat cu vitrine sparte sau gaze lacrimogene şi reporteri răniţi, ba chiar am văzut că în Piaţa Universităţii la ceas de seară transmit doar reporteri femei, poate huliganilor le va fi mai greu să lovescă cu lanţul o femeie, poate femeia va avea raţiune şi nu se va duce în mijlocul lor, deşi nu cred ca Petre Nechita nu a avut raţiune, doar că părea cam prea în mijloc. Adrenalina sau dorinţa de a-şi face meseria foarte bine???
Ce voiam eu să vă spun e că îmi lipseşte presa, chiar dacă în ultimii ani treaba mea era să stau în studio şi să dau din gura, măcar eram acolo, alegeam ce să dau şi ce nu, alegeam ce să dau prima data şi ce mai apoi, vorbeam cu reporterii şi stabileam cine să mai fie sunat, era poate starea aceea că nu stai degeaba ca omida pe TV. Acum tot ce pot să comentez e ce văd la TV, ce au filtrat alţii înaintea mea. Ştiu că presă în acelaşi mod nu voi putea sau nu voi avea timp să fac în Dublin şi sincer mă împăcasem cu ideea că am agăţat presa în cui, când am venit aici. Acum trebuie doar să găsesc o metodă să simt ce simţeam la radio, în faţa microfonului...
Raluca
P.S. Fotografia am luat-o de pe facebook de pe profilul magazinului Clandestino, e o reclama din Bucureşti cu o cărămidă rămasă în geam.

Am apărut la televizorul în culori :D

Nu ştiu dacă v-am spus, am căutat, v-am spus că am fost la români acasă şi am cântat colinde. Ei şi colindele astea au făcut parte dintr-un montaj realizat de Viorel şi Simona cu tema: cum îşi petrec românii Crăciunul în Dublin. Ştiam că va apărea undeva, da nu ştiam unde şi oricum nu ştiam înainte de a ajunge acolo, aşa că eram îmbrăcată în ceva negru ce nu se potrivea cu Spiritul Crăciunului... în fine, am cântat şi am mâncat gogoşi şi am băut vin fiert şi nu m-am îmbătat.
Ei montajul a apărut la TV Braşov, deci mama de la Iaşi nu l-a putut vedea în direct. Da vedeţi voi minunile tehnologiei...îl puteţi vedea acum, aici.
Nu înţeleg treaba cu trustul de presă, că altfel eram eu moţ în trust, da montajul e foarte fain făcut şi aveţi ocazia să vedeţi şi cum a fost împodobit Dublinul, că pe mine nu m-a dus capul decât târziu să fac poze şi să pun pe blog...
Sper să vă placă,
Raluca
P.S. Expresia televizorul în culori am căpătat-o de la foştii mei colegi din Antena 3. A fost un moment când Dan Capatos care făcea un matinal, demuuuult la Antena 1 a adus o maimuţă în studio şi apoi în redacţie. Şi toţi ne-am oprit, am pus mâna pe telefoane şi am imortalizat momentul. Surpriza a fost a doua zi când am apărut tot la Capatos în emisiune (nu vă speriaţi pe atunci Capatos făcea emisiuni fără chiloţi şi Biance şi Cruduţe, de a trebuit să caut pe net cine sunt alea de pe la el din emisiune), iar colegii m-au felicitat că am apărut la televizorul în culori :) deşi lucrând la Antena 3 ei apăreau mai zilnic la TV...

Veste bună pentru posesorii de câini

Aşa cum v-am spus cred că acum un an, până în ianuarie 2012 animalele de companie aduse din alte state în Irlanda şi Anglia erau supuse carantinei pentru a preveni apariția rabiei pe teritoriul celor două ţări. Aşa că după aproape 6 ani de la intrarea României în UE şi după 19 ani de la înființarea Uniunii Europene, Irlanda intră în normalitate şi nu mai impune carantina.
Eu continui să cred că noi am trecut cu Dea din Franţa în Anglia cu un mare noroc, v-am povestit că Dea era traumatizată de călătoria cu feribotul şi s-a culcat printre bagaje şi astfel am scăpat de controlul de la vamă. Alţii spun că probabil pe ultima sută de metri au mai trecut şi ei cu vederea, că oricum de la 1 ianuarie aveau să lase animalele fără carantină. Adevărul nu îl vom şti niciodată, ideea e că acum nici Irlanda şi nici Anglia nu mai impun carantina. Totuşi sunt câteva măsuri ce trebuie luate, pe care le găsiţi aici.
Aşadar animalele de companie ce intră din ţările UE în Irlanda şi Anglia trebuie să aibă:
- paşaport, ce se găseşte în toate cabinetele veterinare sau farmaciile veterinare din România şi care trebuie înregistrat la sediul DSVSA din localitatea în care locuiţi.
- pe paşaport trebuie să apară vaccinările anti-rabice făcute în ultimii ani (anti-rabicul se face în cadrul vaccinărilor anuale, deci dacă vă vaccinaţi animalul de companie în fiecare an trebuie înscrise pe paşaport), iar ultima trebuie făcută cu cel puţin 21 de zile înainte de a intra animalul de companie pe teritoriul Angliei şi Irlandei.
- tot pe paşaport trebuie înregistrate deparazitările interne pe care le-aţi făcut animalului
Chestiunile astea sunt foarte uşor de realizat la orice cabinet veterinar. Eu una sunt super fericită că nu mai trebuie nimeni să treacă pe la laboratorul din Bucureşti, unde doamnele făceau nazuri că eprubeta avea cap verde şi nu roşu...
Pentru cei care aleg să vină cu feribotul din România şi trec prin Anglia sau cei care călătoresc între Anglia şi Irlanda pe lângă ce v-am spus mai sus, animalul de companie trebuie să aibă un microcip, ce la fel se poate implanta la orice cabinet veterinar, însoţit de pașaport, de asemenea înregistrat la DSVSA.
Eu ştiam că microcipul este necesar la orice ieşire în afara graniţelor ţării, deci chiar dacă nu este specificat pe site-ul Ministerului Agriculturii din Irlanda este bine să vă cipaţi animalul de companie. Teoretic vă ajută în cazul pierderii animalului, practic mie mi-au înregistrat microcipul într-un catastif lunguieţ şi nu într-un calculator, greu de crezut că ia cineva la mână catastifele respective să îţi caute ţie câinele, da cine ştie poate catastifele au fost informatizate...să sperăm :)
Cam asta e. Drum bun,
Raluca

O altă revolutie pe care o petrec la televizor

Titlul e un pic forţat pentru că nu cred că România mai are forta unei Revoluţii asemănătoare celei din decembrie 1989.  Am ajuns să cred că ce s-a întâmplat la Revoluţia din 1989 a fost posibil datorită intervenţiilor externe, dădea bine ca România să scape de comunism, să intre în NATO şi UE când a intrat şi eventual să treacă la euro când va trebui să treacă.
Nu cred că protestele din Bucureşti de zilele acestea vor duce la o schimbare de putere, Traian Băsescu e prea orgolios să demisioneze, deci cel mai fericit scenariu ar fi ca Emil Boc să demisioneze şi TB să propună un nou premier, tot de la PDL. Deci nu schimbări majore.
Să spunem că protestele din Bucureşti seamănă din punctul de vedere al violenţei şi al duratei cu cele din Londra, iar ca motiv de ieşit în stradă cu cele din Grecia. Cel puţin aşa cred eu, că deja cei din stradă nu îşi mai manifestă susţinerea pentru Raed Arafat ci protestează contra măsurilor de austeritate.
Trebuie spus că sunt două proteste: cel paşnic şi cel violent. Despre cel violent pot spune doar atât că nu e contra lui Traian Băsescu. Sunt derbedei puşi pe căpătuială şi spart magazine, pentru că orice opozant al lui Traian Băsescu ştie că Antena 3 e contra regimului actual şi deci nu ar lovi cu un lanţ peste faţă un reporter al Antenei 3. Petre Nechita este numele reporterului care a încasat-o pentru că era din presă, pentru că avea microfon şi o cameră cu ajutorul cărora ar putea fi identificaţi cei care vandalizau Piaţa Unirii.
Protestul paşnic în schimb a fost la Piaţa Universităţii. Pe el contez eu, pe cei care au ieşit în stradă şi în faţa cărora mă închin. Au rezistat tentaţiei de a privi totul la TV şi au ieşit în stradă, au căpătat o voce şi s-au deşteptat. Sper că şi-au dat seama că pot schimba ceva, dacă nu acum atunci la vot. Ei mi-au redat speranţa că poate în România mai e loc şi pentru noi. Proteste au fost şi la Iaşi şi în alte localităţi. Moldovenii sunt molcomi, plus că a nins azi în zonă şi e frig. Da oare Bucureştiul nu e plin de moldoveni?
Raluca
P.S. Fotografia a fost făcuta de colegul meu Andrei Cucu la protestul din Iaşi.

Promenada din Clontarf

Foarte multă lume mă întreabă ce e aia Promenada din Clontarf pe unde o plimb eu pe Dea. E ca o faleză sau ca ce? 

Pentru că nu mă pricep la chestii de astea pot spune că e ca o faleză sau vă pot arăta. M-am chinuit mai multe zile să fac o panoramă a promenadei, dar nu am reuşit, până azi când după ce programul a zis ca a terminat de făcut panorama, am zis: UAU. Perseverează şi nu te lăsa, pare că mi-a făcut bine şi uitaţi şi voi ce frumoasă este iarba irlandeză pe promenadă...

În stânga imaginii este golful Clontarf, iar în dreapta este strada Clontarf. Acesta este doar începutul promenadei care se întinde pe câţiva kilometri :) undeva în spatele meu...

Raluca