Ce repede te înveţi cu normalitatea...

Azi vorbeam cu un coleg pe facebook, care mi-a zis că lucrează după un program imposibil de la 2 noaptea la 12 şi m-am trezit întrebând: da măcar vă plătesc în plus?
Când vreodată în cele aproape 9 luni de lucrat la Antena 3, din care vreo 4 pe programul de la 3 noaptea la 12 ziua, am luat eu vreun ban în plus? Erai fericit că ai un loc de muncă, mai ales eu după ce Mix Fm se desfiinţase şi rămăsesem în aer. Sincer aproape că mă obişnuisem cu programul şi îl consideram mai uman faţă de ce talente puteai întâlni la Antena 3 pe zi. Colegii mei erau oameni de treabă, munca era muncă, dar distracţia era distracţie. Pe zi veneau vedetele, redactori cu fumuri în cap şi în general oameni cu care nu aş fi vrut să socializez vreodată. Eram mulţumită cu programul meu de noapte, deşi cu prima ocazie am scăpat de el. Colegii mei de pe tura imposibilă acum au avansat în Antena 3 şi bravo lor, în schimb redactorii cu fumuri şi vedetele aferente sunt cam tot acolo :)
Dar niciodată nu m-am gândit că e tura de noapte, că ar fi nimerit un spor în plus, 10 lei dacă erau în plus îi consideram mană cerească, nu pentru că aveam nevoie de bani ci pentru că era diferit. Şi pot spune cu mâna pe inimă că dintre toate trusturile de presă Antenele au fost cam singurele care au avut grijă de oamenii lor. Prime când făceau ceva notabil, cadouri scumpe de Crăciun şi alte sărbători, petreceri ale firmei cu băutură şi mâncare gratis şi cel mai important: banii pe card la timp...
Niciodată nu m-am gândit la bani în plus sau un stimulet pentru turele grele până în Dublin, unde dacă lucrezi în plus eşti plătit dublu, dacă lucrezi pe o tură imposibilă ai cel mai mare salariu pe oră ce îţi poate fi dat. În Dublin, Irlanda, nu prea departe de România, dar totuşi atât de îndepărtată de mentalităţile de acolo...
Şi ştiţi ce? mi se pare foarte corect. Şi în prostia mea normal că nu mi se mai părea normal cum e în România, de asta am şi scos întrebarea de la care am pornit. Sper să nu se fi supărat colegul meu sau să considere că am uitat de unde am plecat, dar te obişnuieşti atât de repede cu normalitatea...
Raluca