Generaţia cu cheia de gât

Mă uit cu plăcere la interviurile Sandei Nicola din emisiunea Generaţia cu cheia de gât şi totuşi niciodată nu mi-am pus problema că generaţia mea, cea crescută cu cheia de gât ar avea anumite probleme specifice ei.
Acum să vă povestesc un pic. Eu nu am avut niciodată cheia de gât la propriu, aveam un snurulet mai mic, care ar fi încăput pe mână, dar o purtam în buzunar şi deşi când eram mică am mai pierdut chei, nu mi s-a întâmplat de ceva vreme să pierd o cheie şi poate mă ajută Dumnezeu să reuşesc să nu pierd nici în viitor. Aici e un pic mai greu de intrat în complex şi nu mă imaginez stând afară până vine Alin fără ca cineva să nu se sesizeze.
Revenind când văd acum copiii că sunt duşi la şcoală până prin clasa a patra, cei care desigur nu au preocuparea de a face alţi copii la 10 ani, mi se pare puţin absurd. Pe mine m-au dus cred că de vreo trei ori la şcoală şi apoi până la terminarea facultăţii şi după nu m-a mai dus şi nu m-a mai adus nimeni.
Eu cred că faţă de copii de acum eu chiar am avut copilărie. Desigur nu idilică precum părinţii mei, copilărie printre betoane, da frumoasă rău. Eu veneam de la şcoală şi ieşeam afară până veneau părinţii mei, eventual cedau rugăminţilor şi mai stăteam un pic. Eu ştiam să joc 9 pietre şi ţară, ţară vrem ostaşi,  şi flori, fete sau băieţi, melodii sau cântăreţi, ascunsa (mai rar), aţa. Eu călăream bicicleta Mirelei şi tot cu ea jucam tennis la perete. Făceam schimburi de timbre, de surprize, de vederi, mai apoi. Eu mă jucam fotbal cu băieţii, în loc să mă joc cu păpuşile cu fetele. Cântam în scara blocului. Totul se întâmpla într-un spaţiu restrâns, parcarea din spatele blocului, supra-plină acum de maşini.
Îmi amintesc că la un moment dat s-au făcut nişte săpături în spatele blocului şi a fost bucuria noastră. Ce ne mai ascundeam printre ţevi, iar unii norocoşi au găsit o cale de a intra în subsolul blocului pe lângă o ţeavă, ce am mai explorat atunci. Cunoşteam fiecare crăpătură a asflatului şi fiecare băltoacă. Mergeam la izvor sau în parc, izvorul a secat, iar în parc e acum un bloc.
Nu aveam scrânciobe colorate şi pentru o scurtă perioadă de timp a existat chiar şi un tobogan, da nu conta, adunam lopăţele de la îngheţată, făceam baloane de la balcon, a fost o perioadă care trebuie că ne-a marcat.
Da m-am abătut rău de la subiect. În timp ce mă uitam la interviurile Sandei Nicola mi-am dat seama că şi ăia 10 ani de comunism ne-au marcat profund. Bine că ştiam să stăm la coadă şi aveam şi strategii, dar am ieşit mai fricoşi, poate mai respectuoși, mai temători şi am acceptat mai uşor ce avea să vină. Nu vreau să spun, copii din ziua de azi sau tinerii din ziua de azi, dar chiar şi cei cu doar 4-5 ani mai mici decât mine au cunoscut altceva. Nu le e frică să îţi spună în faţă ce au de spus, sunt mai deschişi, mai tupeişti, dacă vreţi generaţia cu cheia de gât a trebuit să înveţe după 89 să ridice capul. Păi eu nu îndrăzneam să fac la şcoală ce fac cei de acum. Deşi învăţătoarea mea era o comunista convinsă, din aia cu ce-i măta, ce-i tac-tu, nu îndrăzneam să ripostez. Singura mea revoltă a fost prin clasa a patra când am chiulit de la şcoală o săptămână. Şi aş fi chiulit mai mult dacă învăţătoarei nu-i dădea prin cap să o sune pe mama să o întrebe cât mai am de gând să fiu răcită. Nu îmi plăcea, ne persecuta, ne bătea la palmă, ne ţinea după ore, conta enorm dacă părinţii erau cineva în Iaşi sau nu. Chiar glumeam într-o zi că eu am stat de prin clasa a doua la reeducare în bancă cu băieţi. Şi probabil am ajuns să stau cu Petrişor pentru că tatăl lui era vatman, iar al meu inginer de drumuri şi poduri. Nu îndrăzneam să ne schimbăm din bancă, nu îndrăzneam să mişcăm la ore, iar când am ajuns în clasa a cincea mi s-a părut că am ajuns în rai. Libertate şi să nu o mai văd pe învăţătoare? păi era nirvana...
Astea trebuie că m-au marcat. Şi situaţia mea nu era singura, în clasa mea erau 32 de copii, iar favoriţi erau vreo doi-trei. Şi învăţătoarea mea comunistă nu era singura învăţătoare comunistă. Aşa că dacă aveţi ocazia să vedeţi emisiunile Sandei Nicola (le găsit pe net nu e musai sa suportati tot programul B1) e bine să o faceţi. Deşi la început punea întrebări legate de perioada în care circulam cu "cheia la gât", acum emisiunea e un pic mai soft, dar oamenii intervievați vi se dezvăluie într-o altă formă, cu o altă faţă şi poate înţelegeţi de ce unii sunt aşa cum sunt...
Raluca