Translate

January 2, 2012

Revelion

Anul 2011 l-am alungat ca pe un gând rău. Nu ştiu ce am făcut în 2011 şi nici nu vreau să aflu, până aproape de final 2011 voia să ne arate colţii, da nu i-a mers. Am petrecut Revelionul cu nişte oameni super, pentru care nu contează şcolile, nu contează de unde eşti şi unde te duci, tot ce contează e că eşti acolo, cu ei, şi că trebuie să te distrezi. O viaţă are omul aşa că sfârşitul de 2011 l-am petrecut deghizaţi în personaje din desenele animate. A fost o petrecere tematică, să îi spunem aşa... Ne-am costumat care cu ce a putut pe ultima sută de metri, în cazul meu peste rochiţa de seară am tras un tricou cu Minnie Mouse şi aia a fost. Puteam să îl iau pe cel cu Micul Prinţ, pe care îmi place să îl port de o mie de ori, dar chicioşenia tricoului cu Minnie şi paietele m-au făcut să îl aleg...
Am vrut să ies din zona mea de confort şi să uit că îmi e dor de părinţii mei, că nu vorbesc engleza nativ, că nu am job la radio şi tot ce mă irită pe mine în momentul ăsta... Şi mi-a mers. A fost foarte fain, am băut şampanie, am făcut poze, una chiar care voiam noi să semene cu cea de anul trecut din bucătăria Iuliei, cu ceasul, da nu am găsit pe nimeni dispus să stea să încadreze şi să facă o poză frumoasă, am ieşit noi şi ceasul :), am cântat, am dansat, ne-am zbânţuit, am aflat de o nouă tradiţie din Spania şi la 12 noaptea am mâncat 12 boabe de struguri, apoi am venit acasă, am pupat tare câinele, am mai băut nişte cremă de whiskey şi aia a fost.
Poza de grup din noul an
Pentru că nu a mai stat lumea la încă o poză de grup şi cu mine, mi-am făcut poză singură
Cu pălăria şi pistolul lui Alin, împuşcam gazda
Alin cu băieţii, cel de lângă el este ungur, apoi spanilol şi lituanian
Poza cu ceasul
Pe drum spre casă în faţa unei care decorate de sărbători
Şeriful Alin în acţiune :D
Vă urez vouă ce îmi uraţi şi voi mie, dar mai mult vă urez ca 2012 să fie de o mie de ori mai bun decât 2011, să vi se împlinească toate dorinţele pe care vi le-aţi pus la 12 noaptea, în seara de Revelion, şi să fiţi fericiţi şi sănătoşi!!!!!
Raluca

No comments: