Stări contradictorii

Ştiu că ar trebui să stau în liniştita mea Irlandă şi să vă povestesc de păsărele şi de ce a mai făcut Dea pe promenadă (am şi din alea, da le-am programat să apară mai încolo), dar nu pot. Mintea mea e tot pe Antena 3, Realitatea TV şi RTV pe care le rulez în neştire, mai ales spre seară. Ştiu că v-am spus că nu mă mai uit la Realitatea, dar în apărarea mea mă uit mult mai puţin decât la celelalte două.
Îmi place îndârjirea celor de la Antena 3 care au simţit că acum ar fi momentul maxim al luptei contra Băsescu şi calmul lui Cătălin Striblea de la RTV. Aşa şi eu schimb stările ca pe ciorapi. Ba vreau să iau gâtul cuiva, ba încep să văd lucrurile limpede şi mă potolesc. Sunt la 2500 de kilometri distantă şi toate aceste stări şi trăiri nu afectează pe nimeni şi nu pot schimba nimic. Dacă aş fi fost în Bucureşti m-aş fi dus în Piaţa Universităţii în fiecare seară, măcar să fac poze, dacă nu altceva.
Am mai spus că nu va fi o revoluţie ce se întâmplă acum la Bucureşti, adică nu va duce la schimbarea regimului, sunt proteste, sunt oameni nemulţumiţi care brusc şi-au dat seama că au drepturi: să iasă în stradă şi să protesteze.
Am înţeles că aseară nu s-a mai lăsat cu vitrine sparte sau gaze lacrimogene şi reporteri răniţi, ba chiar am văzut că în Piaţa Universităţii la ceas de seară transmit doar reporteri femei, poate huliganilor le va fi mai greu să lovescă cu lanţul o femeie, poate femeia va avea raţiune şi nu se va duce în mijlocul lor, deşi nu cred ca Petre Nechita nu a avut raţiune, doar că părea cam prea în mijloc. Adrenalina sau dorinţa de a-şi face meseria foarte bine???
Ce voiam eu să vă spun e că îmi lipseşte presa, chiar dacă în ultimii ani treaba mea era să stau în studio şi să dau din gura, măcar eram acolo, alegeam ce să dau şi ce nu, alegeam ce să dau prima data şi ce mai apoi, vorbeam cu reporterii şi stabileam cine să mai fie sunat, era poate starea aceea că nu stai degeaba ca omida pe TV. Acum tot ce pot să comentez e ce văd la TV, ce au filtrat alţii înaintea mea. Ştiu că presă în acelaşi mod nu voi putea sau nu voi avea timp să fac în Dublin şi sincer mă împăcasem cu ideea că am agăţat presa în cui, când am venit aici. Acum trebuie doar să găsesc o metodă să simt ce simţeam la radio, în faţa microfonului...
Raluca
P.S. Fotografia am luat-o de pe facebook de pe profilul magazinului Clandestino, e o reclama din Bucureşti cu o cărămidă rămasă în geam.