Obosită, dar e o oboseală placută

Stăteam în sufragerie în mijlocul ambalajelor, lucrurilor de spălat, pliantelor de tot felul, broaştelor ţestoase, vederilor şi magneţilor şi nu aveam spor să fac nimic. Visam, la Barcelona, la Gaudi, la toate lururile frumoase şi mai puţin frumoase pe care le-am experimentat în ultima săptămână şi mă gândeam ce să pun pe blog. Cu ce să încep? Cum să structurez nebunia de informaţii pe care vreau să v-o împărtăţesc? Numai că am mintea goală. Nu ştiu nici ce ar trebui să ajungă pe blog şi ce nu. Săptămâna la Barcelona a fost una memorabilă şi plină de învăţăminte. Sper să le fi extras pe cele mai bune.
Şi cum nimic nu linişteşte mai bine, ca un somn bun, mă duc la culcare. Pe seară promit să încep să scriu pe blog.
Mi-a fost dor de Dea, iar ieri parcă timpul stătea în loc. Aveam câteva ore să mai respir aerul barcelonez, iar eu voiam să treacă, să ajung acasă. Îmi era dor de plimbarea pe promenadă, de fundul ei cald cuibărit la mine în braţe în timp ce dorm, de pupăturile noastre şi de timpul petrecut împreună.
Aşa că voi lăsa tot balamucul în sufragerie, mă voi culca în patul mirosind a Alin, îmi voi strânge câinele în braţe şi mă voi odihni.
Raluca