Iniţial m-am panicat putin văzând blogul lui Ovidiu, dar mă tot gândeam că tabloul pe care l-am văzut eu era foarte realist. Şi chiar la un moment dat i-am şi spus că să fie cât mai aproape de poză.
Totul a decurs foarte fain pentru că Ovidiu mi-a trimis pe mail şi a postat pe facebook toate etapele tabloului şi vedeam practic în timp real cum tabloul prindea contur. Bine cică aş fi putut să am obiecţii, da sincer eram aşa de fericită că seamănă cu Dea şi că Dea va ajunge tablou, că nu aveam nimic de obiectat
Şi se vede că am avut dreptate, chiar nu era nimic de obiectat. Acesta este tabloulrealizat după poză. Îmi place că Ovidiu a sesizat chiar şi cele mai mici detalii, ochii Deei, specifici rasei collie (care sunt asa de fapt din cauza unei boli), buza răsfrântă în afară şi chiar cârlionţii din guler pe care nu îi pieptăn pentru că mie îmi plac aşa. Ca să nu mai spun că a prins exact expresia feţei ei şi Dea pare că râde.
Domnule unii au talent, alţii nu. Eu sunt în categoria celor care nu au talent la pictură, dar Ovidiu cu siguranţă are aşa că dacă vă face cu ochiul portretul Deei îl puteţi contacta să vă facă şi vouă unul.
Acum mai
sunt nişte chestiuni legale ca să pot scoate tabloul din ţară şi tabloul Dea va
ajunge la mine :)
Mă şi
visez peste ani când Ovidiu va ajunge celebru, mai celebru ca Picasso, cum mă
vor căuta curatorii să le împrumut tabloul pentru expoziţii :))
Raluca
3 comments:
Superb! si mie mi-ar placea un tablou din acesta cu Kari :)! cam la ce pret e?
Salutare, ai un mail ceva unde sa te contactez? nu de alta da sa nu ii stricam pretul omului :D
chiar ca ride! foarte frumoasa!!
Post a Comment