În spatele Festivalului Sfântului Patrick - PARADA

Am promis că mă trezesc şi scriu şi într-un fel aşa fac. Nu prea e vina mea că m-am trezit târziu...oricum eram frântă :)
Ziua de 17 Martie, cunoscuta şi ca Ziua Sfântului Patrick am început-o undeva pe la 6 dimineaţa. La 7.30 mă învârteam bezmetică prin cartier căutând un autobuz. Din nefericire, autobuzele începeau să meargă la 8, oră la care eu trebuia deja să fiu în centru. Aşa că destul de greu m-am prins că trebuie să iau un taxi. Până în centru 10 euro. La 8 fix eram în holul Hotelului Gresham din Dublin. Evident că eram a doua persoană şi nici măcar coordonatorul nu venise încă. Pe la 8.20 au ajuns şi restul voluntarilor şi am stat de vorbă cu cei pe care îi ştiam deja din zilele anterioare. Pe la 8.30 au venit şi coordonatorii şi s-au apucat de strigat listele. Când...surpriză...vreo 10 voluntari printre care şi eu nu ne găseam pe liste. Dacă eram doar eu mai ziceam, da eram 10 şi nici toate standurile nu aveau numarul de voluntari complet. Era cumva logic ce se întâmplase, dar totuşi coordonatorul se apucă să sune coordonatorul general al voluntarilor, care îi spune că a printat lista cu voluntarii valabilă acum o săptămână. O listă provizorie, la care s-a lucrat şi modificat timp de o săptămână. În fine pe la 9 să zicem că terminaseră cei doi coordonatori de strigat lista prin telefon.
Aşa cum ştiam din mailul trimis cu o zi înainte de coordonatorul general al voluntarilor, eu eram repartizată la standul VIP adică unde vine preşedintele şi primarul şi alţi demnitari. Precaută întreb dacă am voie să fac poze cu Nikon D90 adică un aparat mare, cu un obiectiv şi mai mare. Surpriză...nu aveam voie. Deşi cu o zi înainte mi se confirmase că nu ar fi probleme. Atunci am cerut să schimb standul. Fapt ce i-a nelămurit pe toţi voluntarii: adică nu vreau să fiu la standul VIP, doar pentru că nu pot face poze??? Cam da. Oricum doritori au fost o grămadă şi am făcut schimb cu o tipă care era la standul de la Christ Church.
Deci pe la 9 am plecat din centru spre standul nostru. La 9.30 era deja aranjat standul, cu numele oamenilor pe scaune. Aşa că ne-am pus pe aşteptat. La 12 trebuiau să vină primii oameni. Cine o fi gândit treaba asta clar nu a gândit-o. Aşa că pentru mine frigul de dimineaţă s-a simţit ca un cuţit timp de vreo 2 ore. Irlandezul care coordona standul de lângă mine era în elementul lui, ba chiar la un moment dat a stat în tricou...
Am avut noroc că pe la 11 au venit primii spectatori. Nişte americani, vreo 8. Le-am făcut poze, i-am aşezat,  le-am spus unde e toaleta, ne-am pierdut timpul cu ei.
Deja de la 11.30 a început să se anime standul meu. Ce trebuia să fac eu era să le cer biletele, să îi verific pe o foaie şi să le indic locurile. Iniţial trebuia să fim câte trei voluntari pe stand, un lider şi doi voluntari. La mine eram două, eu lider şi încă un ajutor. Numai că am făcut pe-a liderii pe rând şi ne-am făcut poze cu lista în poziție oficială...
Prost a fost că a început să plouă şi deşi aveam umbrelă, să cauţi oameni pe o listă şi să îi poftești la locurile lor s-a dovedit a fi dificil cu umbrelă.
Pentru că nu am fost iuţi de mână noi cele de la standul 8 nu aveam nici tricou, nici geacă impermeabilă pentru că e recesiune şi nu toţi voluntarii aveau parte de aşa ceva. Bine că unii aveau şi tricou şi geacă şi umbrelă e altă treabă... Noi aveam amândouă umbrele. Tipa cu care eram eu, era americancă din Chicago şi făcea masterul în politici publice la DCU.
În fine, la 12.30 erau cam toţi oamenii aşezaţi şi aşteptam parada. M-a impresionat că toţi cei care aveau pălării mari verzi şi le-au dat jos ca să vadă şi cel din spate, iar în timpul paradei nimeni nu s-a ridicat în picioare. Nu vreau să mă gândesc cum ar fi în România...
Apoi am avut vreo 10 ruşi, din Siberia, care pe la 12.30 s-au dus să viziteze un pub :), iar când le-am spus că pot pleca, dar să aibă biletele la ei au început să scandeze: Romania, Romania!!! Ştiau că sunt din România că mă întrebaseră, numele însă nu şi-l mai aminteau. Oricum au avut timp berechet să viziteze două pub-uri, mai ales că stăteau pe un rând întreg şi nu deranjau alţi oameni ca să se aşeze.
Per total standul meu a fost unul cuminte. Am avut de rezolvat probleme normale, ca unde să îşi pună oameni căruțul copiilor? sub stand. Unde e toaleta? în spatele standului. Cum se zice Noroc în irlandeză? am trimis la standul alăturat condus de un irlandez. Dacă se pot schimba locurile? am zis că da, daca e un loc liber lângă, dar dacă vine titularul locului să treacă la locul de pe bilet... Simplu.
Cred că am făcut vreo 200 de poze, că toţi cei care aveau aparate performante s-au prins că ştiu unde e zoom-ul şi măcar le încadram frumos şi îmi cereau să le fac poze.
Distractiv până pe la 13 când parada tot nu venea. Atunci irlandezul de la standul alăturat şi-a chemat prietenii, o formaţie, care i-a mai ţinut ocupaţi pe oameni. Au venit şi nişte animatori, care au dat premii... În dreptul nostru parada a început pe la 14 poate 14 şi ceva. Pe stradă erau oameni care veniseră cu copii de la 8 ca să prindă loc în faţă...
Despre paradă nu vă spun nimic. Am să ataşez cât de multe fotografii pot, iar restul le puteţi vedea pe profilul de facebook, adică aici. Îmi cer scuze că le-am pus watermark, dar dacă cineva ia poze de aici sau de pe facebook, să se chinuie măcar să scoată watermark-ul. Mi s-a mai întâmplat, de aia zic :(

Publicul așteptând parada 

Formaţia chemată de irlandez 

Standul meu 

Dansa pentru un premiu 

Oamenii se urcaseră chiar şi pe stâlpi 

Parada a început cu Caleaşca Primarului, dar care nu avea primarul înăuntru. Ni s-a spus că valorează aproximativ 33 de mii de euro şi este trasă totdeauna de cai dintr-o rasă irlandeză 

Fanfara Pompierilor din Dublin şi mascota un irish newfoundlander  

Autobuzul Jurmaliştilor, intitulat How? What? Why? Pe perioada festivalului s-au acreditat jurnalişti din 40 de ţări. Acest autobuz trebuia să îi ia de la începutul paradei şi să îi ducă la final. Nu ştiu cine a gândit asta, că oricum jurnaliștii, mai ales fotoreporterii au ales să meargă pe jos... logic 

Sfântul Patrick, varianta tânără, care ne spunea că îl fugăresc poliţiştii. În spatele lui era fanfara poliţiştilor. 

Poliţia canină 

Poliţia ecvestră 

Parada din 2012 ca şi tot festivalul a stat sub semnul Dublin, oraş al ştiinţei. V-am mai spus că prin costume şi care alegorice participanții încercau să răspundă la nişte întrebări. Aceştia răspundeau la: cum se formează curcubeul? 

Ce se află în adâncul oceanelor? 

Dacă Pământul se învârte, de ce nu cădem? 

Mimii aveau mere în mâini, după mărul lui Newton.

Fetele de cu o seară înainte. Trebuie să vă spun că între carele alegorice şi participanţii la paradă erau fanfare din Irlanda, America, Anglia şi Rusia. Nu am pus poze cu ele, dar le găsiţi pe facebook.  

Cum poţi determina vârsta unei păduri? 

Aceeaşi întrebare. Anumite răspunsuri mi-au plăcut mai mult aşa că am ataşat mai multe poze de la acelaşi răspuns. 

Aceeaşi temă, cu pădurea. 

La fel. 

De ce visăm? Aceasta era maşina viselor 

Tot un posibil răspuns la întrebarea cu visele 

Un posibil coşmar? deşi mie mi se pare inofensiv. 

Mi-a plăcut balaurul, tot de vise lagat. 

Cum funcţionează simţurile? 

Vederea? 

Cum e produsă electricitatea? 

Poate îmi scapă mie legătura electricităţii cu natura... 

Electricitate clar, mai ales că trăgeau după ei un car cu nişte băieţi cu chitări electrice. 

Ce face vremea să se schimbe? 

Maşina Vremii 

Parada a fost încheiată de biciclete în toate formele şi mărimile 

După paradă, centrul s-a umplut de pălării verzi, o mare de pălării verzi 

Mi-a părut rău că mă dureau picioarele de urlam, că aş mai fi stat să fac poze în centru. Sper să apuc azi. 

Două fete verzi.

Asta a fost parada. Vă reamintesc că pentru a vedea cele aproape 200 de fotografii trebuie să intraţi pe facebook şi probabil trebuie să daţi LIKE paginii ca să le puteţi vedea... nu ştiu.

Azi mergem la Festivalul Berii şi în Cartierul Georgian şi dacă ne prinde noaptea facem poze clădirilor înverzite.

Afară e senin şi soare, deci avem toate şansele să ne iasă.

Raluca