Musical Pub Crawl Dublin

Mă chinui să fac pub crawl încă de acum un an, când m-am întors din Dublin, în martie, şi toţi colegii m-au întrebat dacă am făcut aşa ceva. Mi se părea că trebuie să fie super, deşi pub crawl înseamnă în esenţă colindarea într-o noapte/seară a cât mai multe pub-uri pe jos sau cu autobuzul. Acum mă ştiţi cum sunt eu cu băutura sau colindatul pub-urilor, deci nu cred că aş fi gustat experienţa, numai că dublinezii în nemărginita lor inteligenţă s-au gândit şi la cei ca mine şi au inventat Musical Pub Crawl sau Literary Pub Crawl.

Denumirea de Pub Crawl a apărut prima dată la începutul secolului 19, iar în engleză sună mai bine "a drinking session that moves from one licensed premises to the next, and so on" sau "to move in a group from one drinking establishment to the next, drinking at each."

În zilele noastre se fac astfel de pub crawl-uri pentru a strânge fonduri pentru cancerul la sân sau în alte scopuri şi mi se pare o chestie foarte tare, că lumea cotizează când e fericită.

În Irlanda, cel mai cunoscut pub crawl este 12 pubs of Christmas, după 12 days of Christmas. Este o tradiţie, ca în preajma Crăciunului să mergi în 12 pub-uri, cum tradiţia spune că în fiecare pub trebuie să bei măcar un pint de Guinness sau orice altă bere, chiar şi băutorii cu antrenament nu mai sunt în regulă după cel puţin 12 beri.

Despre Musical Pub Crawl am aflat de pe un blog românesc şi tot acolo am găsit link spre site-ul unde se pot face rezervări, adică ăsta. Costă 12 euro de persoană şi în cazul nostru a durat cam două ore, timp în care am vizitat trei pub-uri, spun organizatorii, tradiţionale. Adică pub-uri care nu au fost transformate în unele turistice ci au rămas afaceri de familie, în care de cele mai multe ori familia îşi are apartamentele deasupra pub-ului. Ei pub-urile astea tradiţionale nu sunt excesiv decorate precum cele turistice, nu au milioane de pliante ataşate peste tot şi în esenţă nu sunt foarte atrăgătoare.
Deşi se află în Temple Bar, zonă cunoscută ca centru turistic, deci plină de pub-uri atrăgătoare, pub-urile tradiţionale sunt ştiute şi frecventate doar de dublinezi. Mie mi s-au părut asemănătoare cu pub-urile de cartier, unde chiar că vezi doar dublinezi.

Musical Pub Crawl începe în pub-ul Gogarty, unul clar turistic, poate pentru a putea face mai apoi diferenţa. Şi în mare înseamnă doi sau mai mulţi muzicieni, în cazul nostru doar doi, care din pub în pub ne-au prezentat instrumentele tradiţionale irlandeze, cântece tradiţionale irlandeze, istoria muzicii irlandeze, într-un mix ce mie una mi-a plăcut foarte mult.

Trebuie să vă spun că am apucat să merg şi eu la un pub crawl pentru că au venit prietenii nostri din Bucureşti. Ziua am vizitat Dublinul şi împrejurimile, iar seara am umblat prin pub-uri sau am cântat noi acasă. Alin a fost la serviciu şi ni s-a alăturat doar seara. Aşa se face că în toate pozele suntem doar noi cinci, de cineva mă întreba pe facebook, unde e Alin? Aşa că la pub crawl am făcut şi noi doi o poză să se vadă că Alin nu lipsea de la distracţie. 

Aşa cum vă spuneam primul pub a fost John Gogarty din Temple Bar, pentru cei care ştiu zona e pub-ul verde cu multe steaguri. Cei care ne povesteau erau Anthony şi Eugene, şi sper să nu îi încurc, Anthony este cel de la chitară, Eugene cântă la banjo. 

Acolo am aflat că după mai multe beri muzica lor ni se va părea chiar bună şi chiar vom avea curaj să cântăm, iar lor fetele din public li se vor părea atrăgătoare, deşi trebuie să recunosc erau nişte fete frumușele în public. 

După ce am aflat că toate cântecele irlandeze pe care le ştiu eu de vreun an sunt cântece pentru turişti şi că adevăratele cântece irlandeze sunt transmise oral, din generaţie în generaţie şi că de obicei dacă părinţii ştiu să cânte la un instrument şi copii vor stăpâni acelaşi instrument, ne-am mutat în Ha'Penny Bridge Inn, un pub tradiţional, deţinut de o familie, din care am cunoscut tatăl şi o fiică. 

Acolo am aflat că irlandezii au trei instrumente tradiţionale. Un fel de cimpoi la care se cântă cu o pompă asemănătoare celei care aţâţă focul ce se ţine la sub-braţ. Apoi harpa, ce e deja simbol naţional, dar este vorba de o harpă mai mică, ce poate fi ţinută într-o mână. Harpa a fost interzisă de Regina Elisabeth I pentru că astfel spera ea va opri cântecele ce o ironizau. Din contră, măsura a dus la creșterea numărului de cântece şi transmiterea lor din casă în casă. Am reţinut că mai există trei astfel de harpe din acea perioadă, una e la Guinness, cealaltă la Tinity College, iar a treia am uitat.

Al treilea instrument tradițional este banjo irlandez cu patru corzi, diferit de cel cu cinci corzi.

Apoi irlandezii mai cântă la un fel de fluier din metal cu cap de plastic şi la o tobă, ce imită foarte bine zgomotul produs de pantofii de dans în dansurile irlandeze. Sunetele acestor instrumente ne-au fost prezentate separat ca mai apoi să le identificăm în cântecele irlandeze. 

Apoi ne-am mutat în pub-ul Madigans, pe lângă care cred că am trecut de o mie de ori, dar nu m-a atras niciodată. Ca dovadă că în Dublin eu încă sunt turist şi mă atrag pub-urile colorate.

În Madigans am aflat puţină istorie muzicală irlandeză, am aflat pub-urile unde se cântă live, dar nu pentru turişti. Adică se strâng între 3 şi 7 cântăreţi, într-un cerc şi cântă pentru plăcerea lor. Că se întâmplă ca şi ceilalţi să audă e doar o coincidenţă. La aceste sesiuni poate participa oricine, ba mai mult şi cei care după o bere sau două ajung să creadă că au voce.

Am aflat că la o petrecere tradițională orchestra cântă continuu, fără pauze şi chiar cântă aceeaşi melodie de mai multe ori, pentru că dansul tradiţional irlandez este mai lung decât cântecul tradiţional irlandez. 

Tot la Madigans am cântat şi noi Andri Popa şi au fost denumiți Phoenix Românesc, pentru că le-am explicat că acest cântec a fost interpretat iniţial de Phoenix.

La Madigans pub crawl-ul muzical a luat sfârșit, însă Anthony ne-a invitat în alt pub unde el şi alţi muzicieni aveau o sesiune de genul celei despre care v-am povestit mai sus. Pub-ul se cheama The Palace, este în Temple Bar şi iarăşi am trecut pe lângă el de o mie de ori, dar habar nu aveam că e un pub acolo. 

Acolo muzicienii nu ne-au mai dat atenţie, pub-ul era eglomerat, muzica nu se auzea prea bine, oamenii erau mai mult sau mai puţin beţi, se vorbea tare, mie nu mi-a plăcut. De fapt ştiam care e atmosfera într-un pub din Dublin şi ştiam că nu îmi place. În schimb eram toţi şase, am vorbit, ne-am pozat, am băut şi am plecat acasă.

Cam asta e cu pub crawl. Deşi ni s-a tot spus că se delimitează de locurile turistice, de pub-urile turistice, de melodiile turistice, totul era conceput pentru turişti. În primul pub am primit nişte cadouaşe, iar la final am putut cumpăra un CD al formaţiei lui Anthony, chitaristul.

Deşi acum ştiu ce e pub crawl şi musical pub crawl, abia aştept alţi vizitatori să mai mergem, că e o metodă unică de a cunoaşte altă faţă a Irlandei şi a Dublinului.

Mie mi-a plăcut şi recomand Musical Pub Crawl, Dublin

Raluca