Personal Public Service Number un fel de C.N.P. irlandez

Săptămânile astea am început demersurile de a sta în Irlanda, mai legal. Nu că nu aş sta legal, fiind cetățean al UE pot să stau oriunde pe teritoriul Uniunii, doar că dacă vreau să lucrez sau să câștig bani legal îmi trebuie acte.
Plus că după aproape doi ani de plătit taxe în Irlanda, Alin a realizat că poate plăti impozitul la jumătate pentru că mă are şi pe mine cumva în întreținere. Vedeți de ce ziceam că e bine să plecaţi într-o ţară în care deja cunoașteți pe cineva care să vă descurce iţele birocratice? Noi am pierdut timp şi bani pentru că nu ştiam.
În fine, vinerea trecută, am fost la un birou să îmi iau un fel de C.N.P. ce se cheamă P.P.S. Number adică Personal Public Service Number, pe baza căruia poţi fi identificat în Irlanda. E cumva primul pas pentru a putea fi plătit legal. Sau cel puţin aşa am înţeles eu.
Aşadar vineri, pe o ploaie câineasca am mers la un birou din centru. Alin m-a avertizat că puteam aștepta vreo două ore, dar obișnuită cu sistemul din România mă pregăteam să stau în picioare la coadă, să mă cert cu cineva de la ghişeu ca după două ore să constat că actele nu sunt în regulă şi să plec dracu acasă. Sincer eu aşa credeam că se petrec lucrurile şi eram pregătită fizic şi mai ales psihic să nu rezolv nimic, să mă plouă şi să mă întorc un pachet de nervi acasă.
Am ajuns pe la 10 la respectivul birou şi am găsit o sală relativ goală. Faza cu ploaia a ţinut, s-ar părea că imigranții încă se tem de ploaie în Irlanda :D. Primul ghişeu era cel de informaţii de unde trebuia să ne luam un bon de ordine. Ne-a întrebat un irlandez ce dorim să luăm de acolo, ne-a cerut cele două acte (deci nu un dosar întreg) şi ne-a dat bonul cu numărul 30. Ne-am aşezat pe un scaun şi auzim că se strigă numărul 25. Bun deci 5 numere. În maximum un sfert de oră eram în faţa altui ghişeu unde am completat un formular, unde din nou ni s-au cerut actele (adică paşaportul meu şi actul de chirie) şi unde ni s-a spus că în maximum o săptămână voi avea acest P.P.S. Number trimis prin poştă.
Dragilor, nu înfloresc nimic. În maximum 30 de minute eram ieşiţi din nou în ploaie. Aproape că regretam că nu am mai zăbovit pe acolo, măcar cât să treacă ploaia.
Vinerea asta, plicul era în poştă. Am P.P.S. Number şi mă simt mai bine şi cumva mai liniştită că auzisem tot felul de poveşti cu românii din Dublin trimişi acasă şi alte prostii.
Alin mi-a zis că am avut noroc că el a prins o coadă de două ore, însă în aceste două ore a mâncat şi şi-a mai rezolvat alte treburi prin centru, pentru că i s-a spus exact în cât timp avea să îi vină rândul.
Dacă asta nu urlă civilizaţie, apoi să mă ierte Dumnezeu dacă ştiu ce urlă.
Acum frustrarea românului. Nu mă mai opresc să mă minunez de irlandezii ăştia. Pe zi ce trece descopăr că într-adevăr trebuie că au două creiere, altfel de ce ei pot şi noi nu. Bonuri de ordine am văzut şi în România, da nimeni nu îţi putea spune când exact îţi va veni rândul. Plictisit era şi irlandezul de la ghişeul nostru, da pe bune dacă ne-a repezit vreodată. Probabil şi lui i s-a micșorat salariul, pentru că recesiunea şi criza au venit peste tot. Da a zâmbit tot timpul, desi teoretic noi imigranţii îi putem lua locul de muncă sau putem crea o concurenţă neloială, că acceptăm salarii de rahat pentru că aşa ştim noi din ţara noastră de ev mediu. Nu s-a enervat când am uitat să completăm ceva, nu ne-a privit urât. Nu m-am simţit prost nici o secundă cât am stat acolo.
Şi apoi să te trezești cu actul în plic acasă? păi ce fericire mai mare, decât să nu mai fii nevoit să faci încă un drum la respectivul birou?
Când se va întâmpla aşa ceva în România? când vom scăpa de acriturile care deservesc ghişee în România? când vom scăpa de drumuri inutile la instituţiile din România? când vom scăpa de sentimentul că ei ne fac vreo favoare că ne iau banii, că ne dau un act?
Nu vreau să cred că irlandezii sunt mai deștepți, ci că civilizația a ajuns mai rapid la ei. Sper ca cei care citesc această postare să nu se simtă ofensați. Nu mă laud şi nu îi laud pe irlandezi, vreau ca românii care ajung pe acest blog să descopere că normalitatea e alta şi poate împreună să putem schimba ceva. Poate una dintre cititoarele mele e o doamnă funcționar public, poate are o prietenă funcționar public. Poate îi dă să citească şi să vadă că cei din faţa ei nu sunt nişte vite, ci nişte oameni şi cu un zâmbet poţi obţine infinit mai multe decât cu o privire acră. Şi poate, cine ştie, în timp se va dovedi că se poate să ne decrispăm. Săraci vom fi şi cu stres şi nervi la serviciu şi fără, da nu-i mai bine fără?