Un animăluţ te poate scoate chiar şi din cea mai neagra depresie

Cred sincer treaba asta şi mai cred că dacă nu era Dea aş fi luat-o razna rău de tot şi în lunile fără Alin la Bucureşti şi de când suntem aici.
E de ajuns să te uiţi în ochii ei şi îţi trece orice supărare. Stăpânii de câini sau pisici ştiu despre ce vorbesc, ceilalţi se vor convinge de cum vor adopta un animăluţ. Cred că există pe undeva în lumea asta nişte cercetători care să fi demonstrat acest lucru, aşa că nu mai dezvolt.
Ce voiam eu să spun e că dacă o am pe Dea nu pot sta tristă multă vreme, că face ea ceva să mă scoată din stările pe care le trăiesc. Mai nou se duce la culcare odată cu găinile. Pe la 9-10 o vezi cu pernuţa că vrea în pat. Aşa că îi deschidem căldura în dormitor şi ea se culcă, de obicei pe pat, chiar în mijloc. Ieri nu i-a mai convenit. Am auzit-o mişcând prin pat, dar am lăsat-o să vedem ce face. A dat pilota la o parte şi s-a culcat pe cerşaf, cu capul pe perna mea. Aşa cum o fi văzut ea că fac oamenii, nu ştiu.
Ei cum să te superi pe aşa ceva? în trecut aş fi tunat şi fulgerat, acum am dat-o niţel la o parte, am luat-o în braţe şi ne-am culcat.
Şi nu e doar asta. Fiecare plimbare e o nouă poveste. Nici una nu e la fel cu cealaltă, deşi mergem prin aceleaşi locuri. Ieri s-a întâlnit cu nişte puiandri care nu aveau chef de joacă la fel ca ea. Au mirosit-o şi au fugit. Pentru că e bătrână, nu a mai fugit după ei, dar s-a uitat la mine, poate îi prind eu...
Acum pentru că nu mai are voie să fugă după beţe, principala atracţie e să le roadă. Se așează pe iarbă şi roade beţele. Rar se așează undeva aproape de o bancă aşa că să vezi doi oameni care aşteaptă un câine să roadă un băț în mijlocul promenadei, poate fi o privelişte amuzantă.
Micile treburi şi prostioare o fac să fie Dea, iar noi o iubim :)
Raluca