9 ani de bucurii necondiționate - Dea

Later edit:

Au trebuit să treacă patru zile să putem şi noi ieși cu Dea afară şi să îi facem poze pe iarba irlandeză. Nu a plouat în toate cele patru zile, dar ba uitam broşa acasă, ba uitam să facem poze...şi uite aşa am ajuns abia joi să apucăm să fotografiem câinele cu broşa cu Birthday Girl. Bine că toţi posesorii de câini ne-au felicitat pentru inițiativă, s-au asigurat că acul broșei totuși nu o atinge pe Dea şi i-au urat La multi ani!!!

Numai că foto modelul, ca orice foto model face nazuri şi nu voia să arate broșa nici dacă o rugai frumos, mai ales când a văzut ce atenție i se acordă broşei 

Poza asta îmi place cel mai mult, pentru că se uită la mine ca şi cum m-ar întreba: mă mai fotografiezi mult???

***

Nu cred că i-am mai sărbătorit vreodată ziua sau au fost ani când am uitat-o de-a dreptul. Însă anul acesta se împlinesc 9 ani de la nașterea Deei şi am vrut să o sărbătorim cumva. E o vârstă venerabilă pentru un câine, iar Dea în ciuda artritei pe care deocamdată o ţinem sub control, se ţine foarte bine. Citeam ieri o carte despre collie bătrâni şi deşi are simptome de câine senior, nu şi le arată. E fetiţa mea şi asta e tot ce contează. De 9 ani este prezentă în viaţa noastră, oriunde aceasta s-a desfășurat, s-a obișnuit ea cu Bucureștiul şi acum cu Dublinul şi nu şi-a pierdut drăgălășenia din ochi atunci când ne vede pe amândoi acasă. 

Nu vreau să mai spun aici de ce Dea merită tot ce e mai bun, dar din păcate, deşi irlandezii sunt pregătiți pentru tot felul de petreceri trăsnite, petreceri pentru câini nu au organizat nici măcar ei.

Aşa că ne-am gândit noi ce ar bucura-o pe Dea, mai mult decât mâncare? mai multă mâncare. O conservă de 1200 oare îi ajunge? Evident că nu i-am dat-o pe toată, dar i-am arătat-o şi oricum tot la ea ajunge :) 

Cred că am stat la Tesco la raionul cu zile de naștere vreo jumătate de oră. Am cântărit toate jucăriile de acolo, dacă s-ar potrivi unui câine şi la final am luat doar această insignă. Dea o va purta tot week-end-ul când iese afară. 

Acestea fiind minimele pregătiri am început petrecerea. Aici Dea e un pic neliniștită că i-a dispărut vasul de mâncare. 

Aşa că a plecat să îl caute prin dormitor. Acolo am prins-o şi i-am pus insigna. 

A mirosit-o şi s-a decis că îi place şi că e a ei. Acum dacă aţi vrea să i-o luaţi se va uita la voi ca şi cum: pai nu era a mea? 

Conserva a ajuns un fel de tortuleţ, la care Dea s-a repezit fără să mai aștepte să sufle în lumânări :) 

Aici tortuleţul e deja pe jumătate. Deei i-a plăcut. După ce l-a terminat, lumânarea a avut-o ca desert.

Cam asta a fost. Acum așteptăm să treacă vântul aducător de ploaie, să iasă soarele şi să mergem undeva frumos să facem alte poze cu sărbătorita.

La Mulţi, Mulţi Ani, Dea!!! să ne trăiești şi să ne luminezi viețile aşa cum ai făcut-o şi până acum :)

Raluca 

Irlanda - Castelul Trim

Am ajuns în Trim cu o cu totul altă treabă decât vizitarea castelului. Am mers în Trim să vedem Festivalul Baloanelor cu aer cald, ce se ţine în fiecare an acolo în luna aprilie. Cu această ocazie am învăţat ceva: dacă vrei sa prinzi o manifestare în Irlanda sau dacă vrei să prinzi promoţiile în magazine sau dacă vrei să apuci obiecte specifice sărbătorilor, cum ar fi Crăciun, Paşte sau Halloween, trebuie să mergi în prima zi sau în primele zile dacă este vorba de promoţii.

La Trim noi ne-am dus în ultima zi. Era şi Bank Holiday şi am zis noi că organizatorii vor face ceva frumos special pentru cei care veneau acolo în ultima zi. Numai că nu. Era o pustietate la ora 11 când am ajuns noi acolo şi o ploaie, de şi cei de la casa de bilete ne-au spus să intrăm să vedem dacă vedem ceva interesant şi să plătim la ieşire.

Aşa am intrat pe un câmp, de unde măcar se vedea bine castelul şi unde în afară de doi-trei vânzători obosiţi nu am văzut nimic. Nu tu baloane, nici măcar aer cald...era o ploaie de nu îţi venea să scoţi nici un câine afară, d-apoi 6 oameni care încercau să vadă baloane...

Că tot eram în Trim ne-am gândit ce am putea totuşi face ca vizita să pară profitabilă şi să nu ne ofticăm că am făcut 45 de minute şi cam tot atâţia km din Dublin degeaba. Aşa că cea mai logică soluţie a fost vizitarea castelului.

Ploua, (dar când nu plouă în Irlanda?) noi încercam să facem poze frumoase şi zidurile din curte ne-au mai calmat nervii provocaţi de situaţie. Ne-am cocoţat pe ziduri, am intrat într-o hrubă, am făcut vreo 50 de poze şi am aşteptat ora la care era programată vizita. 

Alin, preocupat să nu i se strice aparatul, îmi ţinea umbrela 

Nu ştiu dacă se vede exact cum ploua, poate daca daţi click pe poza de mai sus se vede relativ bine. Am șters aparatul de cel puţin 5 ori

Trebuie să îi mulțumesc colegei lui Alin, Maria, pentru poze. Probabil va trebui să îi traduc şi să îi explic exact care e treaba cu blogul, dar aceste prime poze au fost făcute de ea. În  poza de mai sus se vede cum pentru câteva momente a trecut ploaia şi chiar a reuşit să apară soarele.

Castelul Trim este cel mai mare Castel Anglo-Norman din Irlanda, iar tot domeniul se întinde pe 30 de mii de metri pătraţi. Castelul a fost iniţial construit de Hugh de Lacy, reprezentantul englezilor în Irlanda, iar la început era doar o fortificație şi mai puţin un castel. În interiorul castelului puteţi vedea şi acum machete ale diverselor stadii de construcție a castelului, iar ghidul vă va arăta chiar zidurile care s-au mai păstrat din acea perioadă. La doar un an după ce prima piatră de temelie a fost aşezată, în 1173 fortificaţiile construite de Hugh de Lacy au fost bombardate de irlandezi şi dărâmate. Fiul lui de Lacy, Walter a continuat construcţia castelului, pe care a finalizat-o în 1224. Următoarea fază din construcția castelului a avut loc la sfârşitul secolului XIII şi începutul secolului XIV, atunci s-au adăugat principalele elemente ce pot fi văzute şi astăzi la Castelul din Trim, cum ar fi cripta, turnurile rotunde şi grajdurile. 

Pe lângă castel şi zidurile ce îl înconjoară, alături găsiţi, tot de vizitat, Poarta Oilor, denumită aşa pentru că oierii trebuiau să plătească o taxă pentru a putea trece cu oile dincolo de poartă spre a le vinde în Trim. 

Cu timpul Castelul a cunoscut o importanţă specială în istoria Irlandei, datorită aşezării sale strategice, la distanţă mică de Marea Irlandeză, dar totuşi pe un deal şi apărat de valea râului Boyne. Nume precum Cromwell, Wellington sau Plunkett au fost legate de istoria Castelului din Trim, iar în secolul XV Parlamentul Irlandez s-a întrunit de şapte ori în castel.

În 1993 proprietarul de atunci a vândut castelul şi domeniul care îl înconjoară statului irlandez, iar după consolidări în 2000 a fost deschis publicului, ca muzeu. 

Aşa cum spuneam venisem în Trim pentru Festivalul Baloanelor cu aer cald şi am insistat să vedem ceva baloane. Aşa că până a început vizitarea castelului ne-am învârtit pe o pajiște şi credeam că placajul cu care ne-am şi fotografiat avea să fie singura referire la motivul vizitei noastre în Trim.

Castelul şi locul unde erau baloanele erau despărțite de râul Boyne. Mi-a plăcut mult podul din lemn,

dar şi podul din piatră pe care era o şosea. 

Nu cred că asta era menirea obiectului din fotografie, dar mie mi-a plăcut ideea. 

Sincer toată lumea îmi spune: ai văzut un castel, le-ai văzut pe toate, în Irlanda, dar nu e deloc aşa. Am porţia mea de castele vizitate, despre care am mai şi scris pe blog, dar castelul din Trim nu se poate compara cu nici unul. E unic, aşa cum mi se par unice în felul lor toate castelele din Irlanda. 

Eu cu umbrela verde şi cu Castelul Trim 

în interiorul unui turn 

eu şi un zid verde, în interiorul unui turn 

interiorul castelului 

Mi-au plăcut măciuliile cu care erau legate frânghiile de care trebuia să te ţii pentru a urca etajele castelului. 

Deşi de jos geamurile păreau blindate cu plăci de tablă, de fapt erau nişte plase prin care se vedea afară. Ghidul ne-a explicat că nici când castelul era funcțional nu era forte cald înăuntru. Ferestrele evident că nu erau bine izolate aşa că toţi pereții erau acoperiți cu tapiserii sau covoare, iar în sala mare se făcea focul.

În interiorul castelului sunt interesante pasarelele care te duc de la o cameră la altă. Ar fi fost super să îl reconstruiască aşa cum era el cândva, dar nu ar mai fi fost Castelul Trim ci replica acestuia

Punctul final al vizitei este acoperișul castelului, unde tot Maria ne-a făcut o poză. 

Eu pe acoperiş, iar într-o parte se vede Turnul Auriu.

De pe acoperişul castelului se pot face panorame foarte frumoase ale văii Boyne, care probabil că vă este cunsocută după Bătălia de pe Boyne, dintre catolici şi protestanţi, câştigată de cei din urmă în 1690. Bătălia de pe Boyne este un moment important în istoria irlandeză. 

Acesta este Turnul Auriu, denumit aşa după culorile pe care le ia piatra din care este făcut la apus. Noi nu doar că nu am prins apusul, da nu am prins nici măcar soarele. Poate altă dată :) 

Cam când am terminat vizita a ieşit preţ de 5 minute soarele aşa că am dat o fugă până la terenul cu baloane şi am trecut din nou pe sub Poarta Oilor. 

Acesta este terenul cu baloane, după cum puteti vedea baloanele nu prea există, în schimb îmi place că am prins norii de pe câmpul cu baloane. 

Toată lumea, chiar şi ghidul vă va spune că la Castelul Trim s-a filmat Braveheart cu Mel Gibson, deci dacă vi se pare cunoscut castelul de undeva să ştiţi că de acolo. Plus că am înţeles că era o temă de desktop în windows, tot cu Castelul Trim, deci au mai fost şi alţii care i-au apreciat frumuseţea. 

Totuși organizatorii, ca să nu îi dezamăgească pe cei care au plătit bilete (10 euro) au încercat să ridice câteva baloane. Când l-am văzut pe cel albastru am fugit la propriu spre el.

Însă vântul nu ajuta la ridicarea baloanelor. Pe cel negru îl ancorau 4 maşini şi tot nu a putut fi ridicat. După vreo 10 minute de încercări s-au lămurit şi ei şi noi că nu vom vedea baloane în acea zi în Trim. 

Cam asta a fost cu Trim. Îmi cer scuze că am promis postarea asta de vreo două săptămâni, dar pur şi simplu acum i-a venit timpul. Nu e o perioadă foarte fericită pentru mine în Irlanda, plouă de vreo trei zile şi chiar şi pe Dea o plimbăm pe lângă bloc, iar eu când ies din casă mă întorc cu geaca leoarcă. Să nu mai spun că deşi mi-am pregătit tricourile am revenit la geaca de iarnă, aia lungă şi neagră şi mă uit pe pozele celor din România şi vad soare şi văd terase şi văd iarbă verde şi excursia de 1 Mai la mare...

Poate vom merge şi noi fix de 1 Mai la plajă...mai vedem :)

Week-end prelungit cât mai plăcut!!!

Raluca

M-am săturat de frustraţi

Nu mi s-a întâmplat mie nimic, scriu această postare pornind de la o ştire care a apărut azi şi de la reacţiile pe care le-a stârnit pe facebook. Ştirea e în mare asta: Maşinile înmatriculate în alte state, precum Bulgaria, Italia şi Spania, vor putea circula pe teritoriul României doar pentru 90 zile într-un an. Termenul este calculat începând de la emiterea actului de vânzare-cumpărare a maşinii, potrivit unei decizii adoptate în şedinţa de marţi a Guvernului.Proprietarii de maşini care vor depăşi acest termen vor fi sancţionaţi cu amenzi şi reţinerea plăcuţei de înmatriculare, informează Mediafax. Prin luarea cestei decizii, autorităţile vor să evite cazurile în care, prin înmatricularea maşinilor în alte state, este evitată plata în România a taxei de înmatriculare.În România, circulă în prezent aproximativ 19.800 maşini înmatriculate în Bulgaria. În total, peste 45.000 autovehicule sunt înregistrate în alte state, incluzând Italia, Spania, Marea Britanie.
Decizia mi se pare una corectă şi în Irlanda nu poţi circula cu maşina înmatriculată în alt stat decât 90 de zile după care trebuie să o declari şi să demonstrezi cumva că stai provizoriu, dacă nu eşti provizoriu în Irlanda, trebuie să plătești un impozit sau măcar taxa de drum. Deci decizia nu este singulară în Europa şi nu aş spune neapărat că e o decizie proastă. În România, însă, mulţi şi-au înmatriculat maşinile în Bulgaria pentru a scăpa de taxe. Să vă dau un exemplu: eu am un Logan vechi de 7 ani. Dacă ar fi să îl vând acum aş lua pe el cu indulgență 1500 de euro. Taxa de înmatriculare pe care ar trebui să o plătesc ajunge aproape de 2000 de euro. Deci unde e treaba? Mai bine îmi cumpăr alta şi pe asta o las să putrezească în faţa blocului, în loc să o vând cuiva care să se folosească de ea. La asta mă obligă statul român, dar asta e deja o altă discuţie.
Revenind la ştire, ce m-a deranjat au fost reacţiile, aşa cum am mai spus. Mă enervează de nu mai pot ofticații, cei pe care nu i-a dus capul să îşi înmatriculeze maşina în Bulgaria. Ăia se bucură cel mai tare de această decizie a guvernului. Se bucură practic de răul altuia.
Sunt frustraţii care nu au reuşit într-un domeniu şi se bucură că acel domeniu are pierderi şi tot aşa. Cred că e în natura noastră de români proşti să ne bucurăm de răul altuia, în loc să ne revoltăm de răul care ni se face nouă. Plătim ca proştii biruri de nu ne mai ajunge salariul pe lună, dar ne bucurăm când şi alţii sunt traşi în mocirla noastră.
Nu, reacţia logică ar fi fost să nu mai plătim taxele de înmatriculare, de drum, de degeaba pe care le plătim. Reacţia normală ar fi fost revolta, nici măcar încercarea de a eluda legea, revolta şi atât. Demonstrații în pieţele din marile oraşe, mii de oameni care să iasă în stradă pentru drepturile lor. Mii de oameni care să scrie plângeri la ministerul mediului pentru că percepe o taxă de mediu, din care nu se vede nimic. Mii de petiţii, mii de reclamaţii... 
Asta e reacţia normală. Până vom ajunge acolo ne mocirlim care cum putem şi fugim cu coada între picioare spre statele mai dezvoltate...
Raluca

Triptic - eu, Dea si baloanele de săpun în Phoenix Parc

Azi am primit pozele făcute de alții în parc la iarbă verde. Astea trei îmi plac cel mai mult. Cred că sunt puţin deformate că nu am şi eu un program de editare photo şi le-am unit în paint...

Raluca

Primul picnic în Dublin

Zilele astea mă oftic maxim că în Dublin sunt tot 15-16 grade celsius, în timp ce în București au ajuns deja la 20 şi văd oameni în tricouri la terase. În Dublin sunt tot atâtea grade ca atunci când Bucureștiul era sub nămeți şi din ce am înţeles șansele ca vreodată să pot umbla în tricou prin Dublin sunt minime :(
Cu toate astea când s-a anunțat că se face picnic şi fotbal în Phoenix Park am răspuns prezent. Că prea săraca Dea nu a ieşit deloc printre oameni şi prea s-a sălbăticit. Şi am avut dreptate. Săraca lătra şi se bucura chiar şi la străini.
Cu o zi înainte am fost în Tesco şi ne-am aprovizionat şi am găsit şi nişte scaune de picnic asemănătoare cu cele pe care le aveam în România aşa că teoretic eram pregătiți. Numai că în Dublin picnicul sau iarba verde, cum îi spunem noi, nu e pe bază de grătar şi salată de roşii. Aşa că am pregătit nişte sandvișuri şi apă plată şi aia a fost. Bine lumea avea diferite sandvișuri şi am făcut schimb, da parcă îmi era dor de un grătar de pui sau de un mic cu muștar...
Şi când ne pregăteam noi mai bine de picnic a dat o ploaie în Clontarf din aia cu gheață. Aşa că a trebuit să aşteptam să se oprească, dar totuşi ne puneam întrebări dacă se mai ţinea iarba verde sau nu. Am plecat fără să ştim exact şi am ajuns în parc, unde destul de uşor am găsit românii. Am găsit şi locuri de parcare, am descărcat şi ne-am pus pe stat la iarbă verde.

Poate cel mai cunoscut monument din Parcul Phoenix este Monumentul Wellington, dedicat victoriilor în război ale Ducelui de Wellington, are 62 de metri înălțime şi cică ar fi cel mai mare din Europa. Nu prea cred, dar e adevărat că Parcul Phoenix este cel mai mare parc urban din Europa.

Nu se văd norii?

Eu cu Dea la picnic pe iarba irlandeză, supraviețuiam primei reprize de ploaie 

Noi două şi scaunele roz 

Cred că încercam să prind şi eu o minge sau ceva asemănător. 

Dea juca fotbal cu Viorel 

Pentru că a fost un eveniment marca Actualitatea IRL nu puteau să lipsească, camerele de luat vederi. Aici îi luam eu un interviu Simonei, iar Tania ne filma... Rodica venea să ne ajute :) 

Românii la iarbă verde în Parcul Phoenix din Dublin 

Tot de la Tesco mi-am cumpărat o treabă din aia de poţi face baloane cu ea şi asta a fost principala mea preocupare 

Baloanele şi Monumentul Wellington 

tot încercam să prind ceva, nici eu nu prea ştiu sigur acum ce... 

Faza e că în timp ce unii jucau fotbal, iar eu făceam baloane a ieşit soarele.  

Aşa că am reușit şi eu să fac poze frumoase 

Dea pe monument 

Eu şi Dea pe monument

A fost o zi super. Am supraviețuit celor două reprize de ploaie, numai că a treia ne-a ținut până am ajuns acasă şi încă ceva timp după aia de abia am reușit să coborâm din mașină.

Am reținut că aici iarba verde nu vine la pachet cu grătar şi salată de roșii şi că la un picnic e musai să ai şi umbrela :)

Raluca