100 de ani de la ultimul voiaj al Titanicului

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu mă simt extrem de mândră când îmi văd mutra în ziar. Nu e un ziar cunoscut în România, dar când intri în contact cu oamenii care il concep şi îl editează, când stai câteva ore printre ei şi observi că eşti primit cu braţele deschise indiferent ce inepție ai debita, că eşti acceptat şi nu criticat, pe bune că este cel mai fain ziar pe care mi-a fost dat să îl văd, unde mai pui că şi colaborez la el. De Actualitatea IRL e vorba, îi găsiţi site-ul pe net. Este un ziar al românilor din Irlanda. V-am mai povestit cum am ajuns să scriu eu acolo şi am să vă ţin la curent cu toate proiectele noastre, dar azi am să vă vorbesc despre articolul legat de Titanic.
Am suferit sincer că nu am putut fi în Cobh exact în week-end-ul în care au loc toate ceremoniile, dar e fix Paştele şi chiar dacă în Irlanda nu prea mai simt eu nici o trăire legată de Paşte, am zis să îl sărbătorim şi noi cumva şi nu să plecam de nebuni în capătul celălalt al insulei. Unde mai pui că probabil zilele astea în Cobh (pronunţat de irlandezi Cov) ar fi fost aglomeraţie şi îmbulzeală, probabil nu am fi putut să o scoatem pe Dea din maşină... Aşa că mai bine că mergem mai încolo. Muzeul şi localitatea în sine nu pleacă nicăieri.
Totuşi treaba cu Titanicul m-a fascinat. Nu îmi aduc aminte să fi trăit ceva când a fost lansat filmul, ţin minte că am chiulit în masă de la ore şi cu banii de la fondul clasei am văzut filmul la Cinematograful Copou. E o poveste în sine numai şi amintirea asta, dar repet nu m-a mişcat filmul în nici un fel. Am plâns când era de plâns, am râs când era de râs şi am plecat liniştită în treburile mele. Alin a refuzat categoric să vadă un film de trei ore, da ţin minte că atunci când a apărut pe dvd l-am forţat să se uite măcar la o parte...
Da iar am dat-o în bălării şi m-am îndepărtat de la subiect. Ce m-a fascinat zilele astea nu a fost împlinirea a 100 de ani, ci apropierea tangibilă a mea de Titanic, de locurile pe unde acei oameni au umblat, de locurile unde s-a construit Titanicul, de poveştile reale legate de vas. Trei ore într-o direcţie sau alta şi pot atinge, pot mirosi şi simţi ce au atins, mirosit şi simţit oamenii aceia acum 100 de ani. Asta mi se pare fabulos. Şi să ştiţi că atunci când am fost în Belfast nici nu m-au interesat aceste lucruri, deşi ştiu clar că vreo doi din grupul nostru s-au dus să viziteze portul în ora aia în care am fost lăsaţi liberi.
Toate astea m-au inspirat şi am zis că trebuie să scriu ceva la ziar despre Titanic, despre ce se poate vizita în Irlanda legat de acest subiect. Şi nu ştiu de ce, într-o zi, m-am îmbrăcat şi am plecat la librăria Eason din centru. M-am plimbat prin librărie vreo ora şi cu următorul autobuz eram deja acasă şi savuram descoperirile. Trebuie să spun că librăria asta Easons e un fel de Cărtureşti din România. Găseşti tot ce vrei şi ce nu vrei şi am avut până acum doar surprize plăcute. Aşa şi cu Titanicul, nici nu am intrat bine şi am văzut un stand întreg, unde am stat o oră. Mi-am ales o carte, de tip album, după ce le-am răsfoit pe toate, în jur de 20, despre Titanic. Nu îmi doream o carte clasică, nu voiam poveşti, voiam poze, fapte şi nu fabulaţii scrise de unii sau alţii. Aşa că din prima m-am uitat la albume. Era unul, ediţia mai recentă a celui pe care mi l-am achiziţionat eu, care avea plicuri cu biletele care s-au vândut pe Titanic, cu meniul din ultima seară şi cu alte o grămadă de chestii legate de Titanic. Era fain, da era undeva în jur de 50 de euro. Cam scump. Eu voiam ceva undeva până în 10 euro. Aşa că ediţia precedentă a aceleiași cărți a fost fix pe gustul meu. Apoi, dacă îţi cumpărai una din aceste două cărţi aveai reducere de 50 la sută la magneţi. De-a dreptul irezistibil :) aşa că înarmată cu magnetul şi cartea am plecat spre casă. Am citit-o, iar a doua zi a apărut şi suplimentul Irish Examiner, despre care vă povesteam ieri.
De obicei articolele mele sunt povestiri ale unor locuri pe care le-am vizitat în Irlanda sau trăiri, pe când în afară de ora petrecută la Eason, eu nu aveam nimic despre Titanic. Desigur citisem, dar nu se așezaseră informațiile, iar articolul trebuia trimis. Mi-a trecut prin cap să îl copiez de undeva, ba chiar l-am şi copiat, dar l-am folosit pe post de ciornă, cam 90 la sută din articolul inițial a dispărut şi a fost înlocuit cu cuvintele mele, dacă nu şi mai mult.
Aşa că fără să vă mai plictisesc ataşez şi aici articolul. De obicei dacă scriu o pagină A4, acum am scris patru pagini.
***

Scufundarea Titanicului rămâne una dintre cele mai mari tragedii maritime din istorie, iar povestea continuă să fascineze și acum la împlinirea a 100 de ani de la tragedie. Royal Mail Steamer Titanic s-a scufundat în Atlantic în data de 15 aprilie 1912, după ce a lovit un iceberg, în timpul călătoriei inaugurale pe ruta Southampton - New York. Scufundarea Titanicului a constituit una dintre cele mai mari tragedii maritime pe timp de pace, bilanţul morţilor nu este cunoscut nici acum pentru că mulţi pasageri au fost împiedicaţi să ajungă la îmbarcare din cauza unei greve naționale în domeniul cărbunelului, în timp ce alţii au coborât la una dintre opririle Titanicului pe continent. Totuşi se estimează că au fost între 1.490 și 1.635 de morți.

Titanicul, era la vremea călătoriei inaugurale cel mai mare vapor, fusese construit între 1909 și 1911 pe șantierele Harland and Wolff în Belfast și avea la bord în jur de 2.200 de persoane, numai echipajul era format din aproximativ 900 de persoane. Designul interior era unul deosebit pentru acea vreme, iar ca inspiraţie s-a folosit hotelul Ritz. Nava era decorată în stilurile empire, renascentist și victorian, iar scopul declarat era ca pasagerii să se simtă ca într-un hotel plutitor, nu ca pe un vapor.

Secțiunea Clasa I avea piscină, teren de squash, o baie turcească, iar cabinele erau ornate cu lambriuri din lemn scump și mobilă deosebită. Cafe Parisien oferea cea mai rafinată mâncare franțuzească.

Prin comparaţie, pasagerii de la Clasa III nu se bucurau de lux, dar, oricum, condițiile erau mai bune decât pe alte vase din acea vreme. Cabinele aveau între două și zece paturi. Erau însă doar două băi, una pentru femei și cealalată pentru bărbați la Clasa III.

Doi pasageri din trei erau bărbați adică 66%, iar 34% femei. La bord se aflau şi 107 copii, majoritatea la Clasa III.

Printre pasagerii de vază se aflau milionarul american John Jacob Astor IV, industriașul Benjamin Guggenheim, proprietarul lanțului de magazine Macy, Isidor Straus, doi milionari din Denver, jurnalistul și reformistul social William Thomas Stead, actrița Dorothy Gibson.

Proprietarul Titanicului, J. P. Morgan, urma să fie prezent la bord pentru prima călătorie, dar ș-a schimbat planurile în ultimul moment.

Biletele pantru a călători cu Titanicul au variat între 532 de lire sterline la preţul de azi pentru Clasa III şi 63.837 lire sterlina la Clasa I.

Plecarea Titanicului din Southampton a avut loc în data de 10 aprilie 1912. Patru zile mai târziu, în data de 14 aprilie, vaporul a lovit un iceberg. Era ora 23.40.

Au urmat două ore și jumătate de groază, timp în care vaporul s-a umplut treptat cu apă și s-a scufundat.

Unii pasageri și membri ai echipajului au reușit să se salveze cu bărcile, dintre care multe au fost lansate la apă după ce fuseseră ocupate numai pe jumătate cu pasageri. Un număr disproporționat de bărbați au fost lăsați în urmă, din cauza protocolului „întâi femeile și copiii”.

Pe 15 aprilie, la ora 02.20, Titanicul s-a rupt în două și s-a scufundat complet, având la bord peste o mie de oameni. Se spune că cei care au reuşit să ajungă vii în apă, nu au avut nici o şansă, cei mai mulţi au murit din cauza hipotermiei şi nu a înecului. Cei 710 supraviețuitori au fost preluați de RMS Carpathia, câteva ore mai târziu.

***

Dezastrul a șocat lumea întreagă, iar anchetele din Marea Britanie și SUA au dus la îmbunătățirea majoră a regulilor de siguranță pe mare. Una dintre cele mai importante consecințe a fost stabilirea, în anul 1914, a Convenției Internaționale pentru Siguranța pe Mare, care guvernează și acum siguranța maritimă.

Anchetele, pentru a stabili motivul scufundării Titanicului, au început înainte ca supraviețuitorii să ajungă la New York. Președintele comisiei de anchetă din SUA a făcut tot posibilul să obțină mărturii de la pasageri și membrii echipajului cât timp aceștia aveau proaspete detaliile în minte.

Anchetele din SUA și Marea Britanie au ajuns la concluzii similare: prevederile legate de numărul bărcilor se salvare au fost inadecvate și învechite. Deşi Titanicul respecta regulamentele referitoare la numărul bărcilor de salvare, acestea nu puteau fi ocupate decat de două treimi din pasageri. Constructorii navei s-au bazat pe faptul că fiind un vas mare se va scufunda mai greu, timp în care navele care s-ar fi aflat în apropiere ar fi intervenit şi ar fi salvat pasagerii.

În plus, în primele momente după izbirea de gheţar pasagerii au fost sfătuiţi să se întoarca în cabine. Astfel că la momentul în care prima barcă de salvare a părăsit nava, aceasta era umplută în proporţie de doar 30 la sută. Acelaşi scenariu s-a repetat cu următoarele două bărci de salvare, din cele 16 care au reuşit ăs fie lansate la apă. În total Titanicul avea doar 20 de bărci de salvare. Totuşi deşi se aflau la distanţe sigure de Titanic, în momentul în care acesta s-a scufundat, primele bărci de salvare nu s-au mai întors pentru a recupera eventualii supravieţuitori.

Pe lângă numărul limitat de bărci de salvare, faptul că Titanicul înainta printr-o zonă cu gheţari cu viteză mare, iar Căpitanul Smith ignorase avertismentele legate de prezența gheții, ar putea fi unul dintre motivele pentru care Titanicul s-a izbit de un gheţar.

Apoi anchetele au arătat că în acea noapte, cei care observau direcţia navei şi eventualele obstacole, nu erau echipaţi cu binocluri, pentru că cineva le încuiase, iar cel responsabil se culcase şi nu a vrut să fie deranjat. Astfel ei au alertat apropierea iminentă de un gheţar în momentul în care cursul navei nu a mai putut fi schimbat destul de mult căt să se evite coliziunea.

Apoi o navă aflată în apropiere a avertizat echipajul Titanicului că se apropie de o zonă cu gheţari şi i-a sfătuit să oprească pentru o noapte nava, dar cei care se aflau în cabina de transmisie erau ocupaţi cu transmiterea mesajelor personale ale celor de pe vas şi au tratat superficial avertismentele.

În 1985 a fost descoperita epava Titanicului, iar cercetătorii au demonstrat studiind şuruburile împrăştiate pe fundul oceanului, că acestea nu aveau concentraţia necesară de oţel. În construirea Titanicului s-au folosit şuruburi de o calitate superioară în zona unde nava ieşea din apă, dar de o calitate inferioară exact acolo unde nava a lovit gheţarul. Aşa se explică de ce nu a rezistat loviturii. În plus nava era proiectată să poată fi sigilată în eventualitatea în care ar fi luat apă, şi chiar şi dacă două treimi din vas ar fi fost inundate, acesta ar fi putut în continuare pluti, însă echipajul nu a sigilat la timp secţiunile respective din navă, iar nivelul inundaţiei a depăşit mult prea repede pragul de siguranţă.

Aşadar a fost un cumul de motive care au dus la scufundarea Titanicului, după izbirea de gheţar.

Naufragiul a creat un interes uriaș în presă, oamenii strângându-se în fața birourilor ziarelor pentru a vedea cele mai recente informații, tipărite pe panouri așezate în geamurile redacțiilor.

Daily Mail scria în data de 23 aprilie 1914: „Târziu în după-amiază, speranța a murit. Mulțimea a început să plece, oamenii, tăcuți, s-au dus spre casele lor. În locuințele modeste din Southampton cu greu găsești o familie care să nu-și fi pierdut o rudă sau un prieten”.

Au fost înființate numeroase asociații caritabile pentru ajutarea victimelor și a familiilor celor decedați. În Marea Britanie s-au strâns aproape 450.000 de lire sterline (echivalentul a 33 de milioane de lire sterline azi) pentru familiile membrilor echipajului, iar unul dintre aceste fonduri încă era deschis la sfârșitul anilor 60.

***

Aşadar au trecut 100 de ani de la poate cea mai mare, dar cu siguranţă cea mai cunoscută catastrofă navală din istoria omenirii. Noi, românii din Irlanda, suntem cât se poate de aproape de locurile unde s-a născut Titanicul şi unde a avut ultima oprire pe continent, înainte de a se îndrepta spre Statele Unite ale Americii.

Dacă sunteţi atenţi şi în Dublin puteţi găsi cărţi, magneţi, vederi şi multe alte articole de colecţie ce aniversează 100 de ani de la scufundarea Titanicului, dar aşa cum v-aţi obişnuit am să vă recomand să plecaţi în călătorii, fie pentru un week-end sau pentru o zi, legate de Titanic.

Am să încep cu oraşul Cobh, din sudul Irlandei, unde a poposit pentru ultima dată Titnicul. Pe atunci oraşul se numea Queenstown. Muzeul dedicat Titanicului a fost deschis pe 1 februarie 2012 şi se află chiar în fostele birouri ale White Star Line, companie proprietară a celebrului vas. Creatorii muzeului se laudă că veţi experimenta, odată trecut pragul muzeului, călătoria celor 123 de pasageri care s-au îmbarcat pe Titanic din Cobh. Începând cu emoţia pe care au trăit-o cu gândul la viaţa nouă ce îi aştepta în America şi terminând cu tragicul sfârşit.

Biletul de intare costă 9.5 euro,  sau 7.5 pentru studenţi, iar vizita durează aproximativ o oră.

Tot în Cobh puteţi admira docul de unde s-au îmbarcat pasagerii pe Titanic sau vă puteţi plimba pe chei, acolo unde s-au aflat acum 100 de ani prietenii sau familiile celor care s-au îmbarcat.

Un alt loc semnificativ în istoria Titanicului este Belfastul, oraşul unde a fost construit Titanicul. Aceeaşi firmă care operează şi acum în Portul Belfast a construit şi Titanicul, este vorba despre Harland and Wolff ale cărei macarale sunt vizibile şi azi în port.

Tot cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la călătoria Titanicului, în Belfast s-a deschis un muzeu, pe care Naţional Geografic l-a indicat ca fiind atracţia numărul 1 în 2012 în Irlanda. El se află în centrul portului, iar clădirea, de o formă ce aminteşte de forma Titanicului, poate fi văzută de la kilometri distanţă. Acolo veţi afla date inedite despre Titanic, cum ar fi că muncitorii care au lucrat la construirea vasului erau plătiţi cu 2 lire pe săptămână, iar muncitorii necalificaţi primeau doar o liră. Vasul a fost lansat la apă în doar 62 de secunde, a costat 7.4 milioane de dolari şi era ţinut de 3 milioane de şuruburi. Titanicul a părăsit portul Belfast pe 2 aprilie 1912.

Doar trei din cele patru coşuri al vasului erau funcţionale, al patrulea a fost aşezat pe post de decor, iar în scurta sa călătorie (a plecat din Southampton pe 10 aprilie şi s-a scufundat pe 14 aprilie 1912) s-au primit şi trimis peste 250 de telegrame.

Muzeul Titanicului din Belfast poate fi vizitat 7 zile din 7, biletul de intrare costă 13.50 lire sterline, iar vizita durează aproximativ 2 ore.

Dacă nu vreţi să vizitaţi muzeele legate de Titanic puteţi să mergeţi la film, am înţeles că James Cameron a transformat în 3D filmul „Titanic”, cu Leonardo DiCaprio şi Kate Winslet, câştigător a 11 premii Oscar sau puteţi să vă cumpăraţi o carte despre Titanic de la Eason sau puteţi doar citi suplimentele legate de acest eveniment din ziarele irlandeze.

Orice veţi alege vă urez Călătorie Plăcută!!!

Raluca Caranfil

***

Acesta este mirobolantul articol. Cât m-am documentat, Dea a ţinut să îmi spună că se plictiseşte, ba chiar la un moment dat mi-a închis cartea şi s-a urcat pe ziar. Condiţii vitrege, nu alta :)

Raluca