Din nou pachet de acasă

După epopeea pachetului, primului pachet, de acasă o perioadă am ezitat să mai cer pachete. Nu pentru că nu aş fi uitat lucruri importante acasă ci pentru că ultimul pachet era plin cu borcane pe care le-am consumat în proporție de 40 la sută, restul de 60 ocupă şi acum spaţiu prețios în dulapurile din bucătăria minusculă. În fine, am avut nevoie de reportofon, că vă spuneam că am pitici pe creier şi că nu pot vorbi în engleză dacă nu am reportofonul de acasă, apoi mi-am uitat pantofii mei roşii, celebri de acum, de cât i-am purtat şi mi-am găsit bluza maro, una dintre preferate. Evident o uitasem acasă.
Aşa că după instrucțiuni clare şi precise cum că pachetul să conțină fix aceste itemuri şi nimic mai mult am acceptat să ne trimită părinţii mei un al doilea pachet. Mi-a zis mama că mi-a pus şi ciocolată Rom (una dintre preferatele mele) şi cafea Jacobs, că doar ce v-am spus că eu asta îmi cumpăr de la magazinele românești, dar nu i-am dat importanţă. Da două-trei ciocolăţele acolo şi un pachet de cafea...
Şi vine ziua de miercuri în care mama pune pachetul sau tata, că nu am înţeles exact. Mi se confirmă că e mic şi uşor şi probabil nu voi mai plăti 40 de euro pe borcane. Şi aşteptam fericită ziua de sâmbătă.
Şi sâmbătă, dăm noi telefon la şofer (aveam să aflu că e de fapt unul din cei 4 şoferi) şi nu răspunde, caut în ziarul românilor, Actualitatea IRL, că parcă am văzut eu o reclamă, era pe ultima pagină şi spunea clar: vă aşteptăm în fiecare sâmbătă... Deci e sâmbătă, clar a venit pachetul.
Ne urcăm în Logănel şi plecăm din est, unde stăm noi, spre vestul Dublinului, unde vine autocarul. Evident ne rătăcim, eu ştiu un drum, Alin ştie alt drum, ne ciondănim în maşină, ajungem totuşi într-un loc cunoscut de unde clar direcţia era înainte (chiar trebuie să îmi cumpăr o hartă a Dublinului că GPS-ul lui Alin e prost) şi mergem. Recunoaștem chestii pe traseu, deci clar mergeam bine. Şi după vreo 15 minute ajungem. Reuşeşte Alin să între în parcarea unde era autocarul fără mari probleme, că data trecută habar nu aveam pe unde era intrarea, şi parcăm fix în faţa autocarului.
Trecem peste amuzamentul celor 4 şoferi care văd un Logan în Irlanda, care mai şi vine să îşi ia pachetul din România şi ne punem pe căutat pachetul pe o pajişte unde erau împrăştiate o grămadă de pachete. Mi-a fost ruşine să fac o poză, dar ce trimit românii de acasă spre Irlanda merită o postare specială: cărucioare de copii, triciclete, bax-uri cu pufuleţi şi pufarini, ba chiar şi nişte anvelope. Siiiiigur aceste obiecte nu se găsesc de cumpărat în Irlanda sau poate or fi mai ieftine în România...
Mă simţeam ca în poveştile cu vânătoare de ouă, eveniment specific Paştelui Catolic, cred sau oricum specific englezilor şi irlandezilor. Noi sau poate doar eu, ne uitam după un colet mic, când colo pe un colet mărişor văd scrisul mamei, Raluca Caranfil. Ăsta e. Alin îl întreabă pe unul dintre şoferi cât costă şi spre surprinderea noastră spune 15 euro. Eu sincer între primul pachet care a costat 40 şi acesta nu vedeam mari diferenţe, dar în fine.
Ne uitam amândoi la pachet şi ştiu sigur că şi Alin zicea că iar ne-au trimis borcane. Când că îl ridicăm însă, era surprinzător de uşor, deci clar borcane nu erau. Aşa se explică doar cei 15 euro.
Iarăşi ne rătăcim pe traseu şi într-un final când am ajuns eu acasă am descoperit că într-adevăr mama ne-a trimis ceea ce spusese. Reportofonul, pantofii, tricoul, cafea şi ciocolată. Nu ştiu dacă s-a uitat cineva în pachetul nostru, dar dacă se uita sigur zicea că ne deschidem o cafenea.
Da nu mă supăr, cafea Jacobs să fie şi ciocolată Rom, că restul nu mai contează.
Aşa am trecut şi peste al doilea pachet. Acum că a fost aşa de uşor poate îmi mai amintesc şi de alte lucruri pe care le-am uitat acasă sau poate ne ajută Dumnezeu şi ajungem chiar noi acasă să îmi caut şi să îmi aduc şi alte lucruri.
Un Paşte Fericit!!! vă urez dacă sărbătoriţi în acest sfârşit de săptămână Paştele Catolic, dacă nu La Mulţi Ani!!! celor care poartă nume de flori.
Raluca