Translate

April 23, 2012

Primul picnic în Dublin

Zilele astea mă oftic maxim că în Dublin sunt tot 15-16 grade celsius, în timp ce în București au ajuns deja la 20 şi văd oameni în tricouri la terase. În Dublin sunt tot atâtea grade ca atunci când Bucureștiul era sub nămeți şi din ce am înţeles șansele ca vreodată să pot umbla în tricou prin Dublin sunt minime :(
Cu toate astea când s-a anunțat că se face picnic şi fotbal în Phoenix Park am răspuns prezent. Că prea săraca Dea nu a ieşit deloc printre oameni şi prea s-a sălbăticit. Şi am avut dreptate. Săraca lătra şi se bucura chiar şi la străini.
Cu o zi înainte am fost în Tesco şi ne-am aprovizionat şi am găsit şi nişte scaune de picnic asemănătoare cu cele pe care le aveam în România aşa că teoretic eram pregătiți. Numai că în Dublin picnicul sau iarba verde, cum îi spunem noi, nu e pe bază de grătar şi salată de roşii. Aşa că am pregătit nişte sandvișuri şi apă plată şi aia a fost. Bine lumea avea diferite sandvișuri şi am făcut schimb, da parcă îmi era dor de un grătar de pui sau de un mic cu muștar...
Şi când ne pregăteam noi mai bine de picnic a dat o ploaie în Clontarf din aia cu gheață. Aşa că a trebuit să aşteptam să se oprească, dar totuşi ne puneam întrebări dacă se mai ţinea iarba verde sau nu. Am plecat fără să ştim exact şi am ajuns în parc, unde destul de uşor am găsit românii. Am găsit şi locuri de parcare, am descărcat şi ne-am pus pe stat la iarbă verde.
Poate cel mai cunoscut monument din Parcul Phoenix este Monumentul Wellington, dedicat victoriilor în război ale Ducelui de Wellington, are 62 de metri înălțime şi cică ar fi cel mai mare din Europa. Nu prea cred, dar e adevărat că Parcul Phoenix este cel mai mare parc urban din Europa.
Nu se văd norii?
Eu cu Dea la picnic pe iarba irlandeză, supraviețuiam primei reprize de ploaie 
Noi două şi scaunele roz 
Cred că încercam să prind şi eu o minge sau ceva asemănător. 
Dea juca fotbal cu Viorel 
Pentru că a fost un eveniment marca Actualitatea IRL nu puteau să lipsească, camerele de luat vederi. Aici îi luam eu un interviu Simonei, iar Tania ne filma... Rodica venea să ne ajute :) 
Românii la iarbă verde în Parcul Phoenix din Dublin 
Tot de la Tesco mi-am cumpărat o treabă din aia de poţi face baloane cu ea şi asta a fost principala mea preocupare 
Baloanele şi Monumentul Wellington 
tot încercam să prind ceva, nici eu nu prea ştiu sigur acum ce... 

Faza e că în timp ce unii jucau fotbal, iar eu făceam baloane a ieşit soarele.  
Aşa că am reușit şi eu să fac poze frumoase 
Dea pe monument 
Eu şi Dea pe monument
A fost o zi super. Am supraviețuit celor două reprize de ploaie, numai că a treia ne-a ținut până am ajuns acasă şi încă ceva timp după aia de abia am reușit să coborâm din mașină.
Am reținut că aici iarba verde nu vine la pachet cu grătar şi salată de roșii şi că la un picnic e musai să ai şi umbrela :)
Raluca

2 comments:

Pentru gradina said...

El, lasa! Vii in vacanta si iti stapanesti setea de gratar.
Apropo, Dea e o frumoasa.

Raluk said...

Cu vacanta in Romania mai greu, la gratar nici nu mai visez. In schimb si in Dublin sunt zilele astea 20-25 de grade :)
Multumesc. Stiu ca e frumoasa :)