Prima mea emisiune TV

A fost şi emisiunea TV care m-a ţinut departe de toate în ultimele săptămâni şi simt că dacă nu voi scrie acum nu voi mai scrie niciodată şi doar vă voi face o postare seacă însoţită de nişte poze. Pentru cei care nu au avut curiozitatea să caute pe net, vă spun eu. Ştiţi că am scris că scriu la un ziar românesc, că există şi o emisiune a unor români la un post de radio din Dublin şi că eu mă voi ocupa de emisiunea de televiziune a românilor din Dublin. Aşa ar suna informaţia seacă, ei dragilor din interior e o cu totul altă poveste.

Acum vreo două luni şi ceva a apărut această idee şi evident că au apărut şi oamenii dornici să se implice într-un astfel de proiect. Ne-am întâlnit într-un pub din centrul Dublinului, am pus monopolul pe un separeu, am spus fiecare ce ştie să facă şi ce ar vrea să facă şi uite aşa i-am dat drumul. Au urmat săptămâni întregi cu filmări, că emisiunea este una săptămânală şi ca orice oameni cumpătaţi ne-am apucat să o facem din timp. Eu însă aveam emoţii în legătură cu lansarea că urma să fie în direct şi mai aveam şi invitaţi foarte importanţi pentru comunitatea românească din Irlanda, adică ambasadorul sau consulul (la final a fost consulul) şi primarul Dublinului, unde mai pui că veneau managerul de la DCTV postul de TV unde era difuzată emisiunea şi Phoenix FM postul unde românii au deja o emisiune radio. Sincer de consul şi primar nu îmi făceam griji şi s-a dovedit că aveam dreptate. Sunt oameni care au mai trecut prin aşa ceva, însă jurnaliştii se transformă complet de partea cealaltă a microfonului, se bâlbâie, se fâstcesc, nu îşi găsesc cuvinetele. Mă gândeam că la ei va fi munca mai mare.

Nu vreau să continui fără să vă spun că recunosc un astfel de proiect în România nu ar fi reuşit neam. Nu sunt rea şi voi deja mă ştiţi, doar că au venit oameni voluntari care au spus că ajută. Ei unde aţi văzut voi în România aşa ceva? Începând cu Viorel şi Cibo, cei doi care au pus şi bani în tot proiectul asta, apoi Natalia, producătoarea, fără de care toată lumea a spus că emisiunea nu ar fi ieşit aşa de bine (chiar nu v-am spus că a ieşit bine, aşa-i? a ieşit super, da detaliez după), apoi Inga, fata care m-a machiat, pe care nici nu o cunoşteam, dar a venit pe timpul ei, cu produsele ei să ajute nişte români. Şi la final, dar nu cei din urmă toată echipa. Nu ştiu dacă vor citi vreodată, dar au fost minunaţi, au pus suflet, au avut cred că emoţii mai mari ca ale mele, au fost acolo alături de noi, nu pentru a se da în stambă ci efectiv pentru suport moral şi i-am simţit trup şi suflet alături de mine, atenţi la orice nevoie, chiar dacă nu m-am uitat mai deloc la ei. Au fost desigur şi cei care ne-au urmărit de acasă, pentru că studioul este foarte mic. Şi ei ne-au trimis mesaje, mă eram ca o adevărată familie, inclusiv familiile celor implicaţi erau alături de noi. Sentimentul ăsta nu cred că poate fi egalat undeva în România.

Şi chiar la final vreau să spun şi despre Alin care m-a uimit efectiv. A fost alături de mine într-u totul, de la cărat scaune dimineaţă, la făcut poze, la stat cu mine pe tot parcursul acestei aventuri, de colegii mei îl mai şi întrebau dacă nu are treabă pe acasă...

Oricum mă bucur că în felul ăsta a văzut şi el ce fac eu. Că în decursul timpului mi-a cunoscut colegii de peste tot de unde am lucrat, cred că a fost şi prin radio şi poate m-a şi ascultat de câteva ori, însă niciodată nu a fost cu mine acolo să vadă.

Ei şi a venit şi ziua lansării. Eu de obicei sunt meşteră în lansări, dar niciodată nu am fost eu pionul principal, eram şi eu parte din echipă. Acum simţeam că doar eu pot să pocesc emisiunea, că mă voi bâlbâi, că voi uita să vorbesc engleza şi o voi da pe româneşte (prima emisiune a fost în limba engleză pentru că invitaţii, în mare lor majoritate, nu vorbeau româna), că nu îmi voi găsi cuvintele şi nu în ultimul rând, râdea Alin, că voi face o criza de ceva şi voi leşina pe acolo.

Prima dată când am dat ştiri la radio am avut nişte emoţii atât de mari că pe prima ştire mi-a căzut calciu şi mi s-a blocat maxilarul. Bine asta era undeva prin 1999, mă gândesc că am învăţat totuşi în atâţia ani să îmi stăpânesc emoţiile, dar nu scoteam din schemă ceva asemănător. Şi la TV se şi vede... în fine a fost bine.

Ziua a început pe la 13 cu coaforul, la 15 machiajul, iar pe la 17 a venit un domn de la Phoenix FM să ne ia interviuri. Nu ştiu ce am spus, cum am spus, am zâmbit si eu tot interviul şi am înţeles în final că a fost bine şi că am spus lucruri. Eu deja eram într-o stare de ziceam că voi leşina sigur. Nu aveam emoţii, aveam deja crize de anxietate. Noroc ca mi-au trecut repede :)

Aşa arătam din regie

Invitaţii mei au fost de la stânga la dreapta: primarul Dublinului, Andrew Montague, consulul României la Dublin, Dan Tudor şi managerul DCTV, Ciaran Moore. 

Emisiunea a avut multe puncte lipsa, pe care din respect nu le voi menționa niciodată, ştim noi cei care am fost acolo şi asta e tot. Numai că pentru prima emisiune şi live şi cu aşa invitaţi importanți a ieșit super, din punctul meu de vedere. 

Aici urmaream niste filmuleţe despre Romania, despre oamenii importanți din Romania, despre Bram Stoker şi Dracula şi Castelul Bran şi despre acţiunile românilor din Dublin. Aceste patru filmulețe au fost inserate în program şi cumva în jurul lor s-a purtat şi discuția.

Şi după cum vedeţi a fost o discuție lejeră. M-a uimit că primarul Dublinului ştia foarte multe lucruri despre România, acum ca a fost informat înainte sau că ştia el, asta nu mai ştiu. Oricum este un om foarte deschis şi cel puţin la nivel declarativ ne va sprijini.

Eu şi primarul Dublinului, Andrew Montague

Consulul României la Dublin, Dan Tudor, eu şi primarul Dublinului, Andrew Montague

După emisiune am stat la o şuetă cu invitaţii, care sunt la fel de interesanți şi în privat

Parte din echipa cu care fac această emisiune. Cei mai mulţi nu au încăput în studio şi ne-au ţinut pumnii de acasa :) Curând trebuie să facem o poză cu toţii să vedeţi ce români de treabă există în Irlanda

Am vrut neapărat să ataşez acestui post şi această fotografie. Nu ştiu şi nu cred că a fost un gest electoral, dar primarul Dublinului a venit la interviu cu bicicleta :) Mie una mi s-a părut super.  

Am să închei cu această fotografie, care îmi place foarte mult. E făcută în timpul emisiunii. Eu cu laptopul şi o măsută :)

Raluca