Totul ţine de depășirea* unor limite

Limitele mele sau limitele Deei, nu ştiu exact. Povestea e aşa: Dea are artrită, cred că v-am înnebunit cu povestea asta. În cazul câinilor cu artrită se recomandă plimbările scurte şi dese şi nu plimbările lungi şi rare cum erau cele montane sau mai ştiu eu pe ce coclauri o plimbam noi vara în concediu. Dea a urmat şi un tratament, dar aici medicii veterinari îţi recomandă şi tratamente alternative, îţi recomandă mers pe jos şi mai puţin pastile ce pot afecta organele vitale ale câinelui, cum ar fi ficatul sau stomacul. Aşa că între terminarea tratamentului şi repetarea lui după şase luni am decis să îi dăm pastile cu ulei de cod şi plimbări scurte şi dese. Pastilele singure îşi fac efectul şi nu prea, plus că fiind de uz uman, nici măcar veterinarii nu pot calcula fix ce cantitate trebuie administrată, aşa că noi îi dăm o pastilă la săptămână sau uneori şi mai rar. Deci e cumva greau spre imposibil să determinăm efectul lor. Aşa mie mi se pare că după pastilă o zi sau două, Dea merge normal (adică se ridică pe picioarele din spate, care de obicei din cauza durerilor sunt lăsate, merge cumva cu fundul lăsat), dar poate doar mă păcălesc eu singură.
În fine plimbările au rămas sfinte. Aşa că în fiecare zi, pe ploaie sau soare, noi ieşim pe promenadă. Bine au fost zile când ploua aşa de tare încât Dea şi-a făcut nevoile la scara blocului şi nu pentru că am fi forțat-o noi ci pentru că nu îi place ploaia...

Şi ce spuneam despre depășirea limitelor... puteți vedea în poza de mai sus. Cu 1 roşu este marcat locul de unde ne începeam noi plimbarea. Noi nu stăm acolo, deci practic plimbarea începea din faţa casei, da până pe promenadă e mers agale, mirosit de garduri, discutat cu vecini... De la 1 începe plimbarea adică mers alert, da nu vă închipuiți că o punem să fugă. E mers alert. La început Dea putea să meargă, mai mult trasă până la 2. Parte la început pentru că tot voia să miroasă, dar mai ales pentru că nu putea. Undeva aproape de 2 ne așezam pe o bancă sau chiar pe iarbă, ne odihneam puțin şi plecam spre casă, din nou în mers agale.

La scurt timp, undeva după vreo două săptămâni, Dea mergea în pas cu mine şi chiar când ajungeam la 2 şi eu mă așezam pe bancă, ea mergea în continuare şi mirosea prin jur. Semn pentru mine că ar putea merge chiar mai mult. Aşa că am început gradual să mergem până la 3. Unde la fel eu mă aşezam pe o bancă, iar Dea rodea un băț sau se juca cu alţi câini. Același scenariu s-a întâmplat ca şi în cazul punctului 2 şi la 3 şi mai apoi la 4 ca azi să meargă liniștită până la 5 şi chiar să se joace odată ajunsă acolo.

Practic câinele care acum 5 luni ajungea istovit la 2 şi se trântea pe iarbă, ajunge acum la 5 şi continuă să se joace. Ba chiar în week-end la Cobh am observat că duce destul de bine şi plimbările lungi şi rare. Bine acum nu vă închipuiți că am chinuit câinele, dar a avut de urcat un deal şi a trebuit totuși să se ţină după colegii lui Alin.

Aceasta este Dea ajunsă azi la punctul 5. Vi se pare un câine chinuit, care mai mult tras a mers pe promenadă? 

Ba mi se pare chiar că în comparație cu puiandrul din imagine ţine picioarele destul de bine... 

Binețe în iarbă, după mers şi joacă cu alţi câini.

Acum probabil că vă întrebați ce m-a apucat cu această postare. Voiam să arat celor din România, unde rimadyl-ul este rege în tratarea tuturor problemelor, rimadyl care poate afecta iremediabil ficatul animalului, dacă e administrat necorespunzător pe perioade lungi de timp, că se poate şi altfel. Pastile cu untură de pește se găsesc şi în România şi sunt destul de ieftine, iar plimbările sunt gratis.

Nu spun că am vindecat artrita, ar fi o prostie şi oricum nu există leac pentru această boală, spun că se poate ca fără medicamente să se observe îmbunătățiri. Nu ştiu dacă pe termen lung asta e soluția, dar deocamdată pentru noi funcționează.

Bravo Dea!

Raluca

* cacofonia din titlu era intenționată