Irlanda - Dublin - Casa Georgiană numărul 29

Mi-am dorit de mult să ajung să vizitez această casă. Am şi ajuns foarte aproape de ea în timpul festivităților de St. Patrick, doar că era cumva acoperită de o reclamă şi am trecut pe lângă ea fără să o găsim. Am bântuit pe străzile din Cartierul Georgian şi din postarea de atunci, mi-am dat seama că am ratat la mustață Casa Georgiană nr. 29. Este o poză cu niște steaguri pe un cer aproape senin, ei steagurile erau în faţa casei, dar sub ele era un cort cu nu ştiu ce mașină electrică...în fine.
Casa Georgiană numărul 29 a fost construită în 1960 şi deschisă ca muzeu în 1991 după ce compania de electricitate din Dublin a dărâmat un întreg rând de astfel de case, pentru a-şi construi sediul propriu. Pentru că locuitorii Dublinului s-au revoltat atunci, pentru a le închide gura s-a deschis acest muzeu, care e de fapt o casă din timpul regelui George al Angliei, refăcută întocmai ca în acea perioadă şi care redă viața unei familii împreună cu servitorii. Casa are 5 etaje cu tot cu subsol.
Casa Georgiană nr. 29 se află pe strada Fitzwilliam, evident la numărul 29, foarte aproape de Merrion Square. Numele de Fitzwilliam vine de la Vicontele Fitzwilliam a cărui familie a deținut mare parte din pământurile din Dublin şi împrejurimi.
La mijlocul secolului al 18-lea, străzile din Dublin erau mici şi înghesuite şi abia făceau faţă traficului din ce în ce mai mare. Din această cauză, casele care pe atunci aveau unul sau două etaje nu mai beneficiau de lumină naturală, parțial şi din cauza ferestrelor mici. În 1757 a fost înființată Comisia pentru Lărgirea Străzilor, care avea tocmai acest scop. Dublinul era în plină reconstrucție, iar pentru nobili s-au construit case în jurul parcurilor St. Stephens Green şi Merrion Square, unde se spune că erau zonele cele mai aerisite şi sănătoase din Dublin. Aşa a luat naștere Cartierul Georgian, iar locuitorii lui beneficiau de cele mai bune produse aduse cu corăbii de peste mări şi țări, ca zahăr, cafea sau ceai. La numărul 29 veţi vedea conuri de zahăr (eu am văzut pentru prima dată aşa ceva), care erau foarte scumpe şi se zice că o familie îşi permitea un astfel de con doar la sărbători. Chiar dacă moda ceaiului s-a extins din Anglia şi în Irlanda, ceaiul în acele vremuri era la fel foarte scump. Era ținut de stăpâna casei sub cheie şi cu el erau serviți doar musafirii cei mai importanți. Ceaiul era servit într-un fel de păhărel de cristal şi se spune că: "ceaiul era de multe ori mai scump decât cristalul în care era servit".
Casele din Cartierul Georgian au patru etaje cu tot cu subsol, ferestrele primului etaj (parterul) erau foarte mari şi permiteau iluminarea naturală a casei. De obicei la parter era o singură cameră în care se primeau musafiri. Acea cameră era deschisă foarte rar şi era decorată cu cele mai scumpe decorațiuni. S-ar părea că pentru locuitorii din acele vremuri, gura târgului era foarte importantă. Pe măsură ce etajele urcă, ferestrele scad în dimensiuni, astfel că la etajul al treilea, unde de obicei stăteau copii, ferestrele sunt foarte mici. Pe atunci era şi o taxă pe fereastră şi în acest fel se încerca reducerea acestei taxe.

O altă caracteristică a Caselor Georgiene sunt ușile. Proprietarii aveau dreptul de a-şi decora şi colora ușile de la intrare aşa cum voiau ei. De obicei comandau cele mai scumpe mânere sau decorațiuni, una dintre acestea, foarte populară în acea perioadă, era un leu cu un mâner în gură. Aia era soneria.

Primul ocupant al Casei Georgiene nr. 29 a fost Olivia Beatty, văduvă la 33 de ani şi cu 7 copii. Ea a locuit în acea casă timp de 12 ani împreună cu copii şi trei servitori.

Eu vă povestesc toate astea pentru că în casă fotografiatul este interzis şi pentru că nu am găsit nici un pliant al casei sau a lucrurilor ce se află în casă. 

Vizitarea muzeului începe cu subsolul, unde ca la toate muzeele din Irlanda există un magazin de suveniruri şi o cafenea. Pentru început veţi viziona un filmuleț în care chiar Olivia Beatty vă va povesti viaţa ei în acea casă. Apoi, la subsol veţi vedea prima dată cămara, cu acele conuri de zahăr, cu tot felul de obiecte necesare traiului într-o astfel de casă, inclusiv o cadă, care era folosită o dată sau de cel mult două ori pe an. Ghidul ne-a explicat că totuși oamenii se spălau şi atunci, dar pe bucățele. Baie, în sensul în care îl știm noi azi, era foarte complicat de făcut. În primul rând apa trebuia încălzită şi apoi cărată de la parter la etaj şi înapoi. Ăsta cică ar fi fost un efort prea mare de făcut măcar săptămânal. Totuși cică oamenii nu puțeau. Pe lângă că se spălau pe bucăți, purtau în buzunare săculeți parfumați pentru a masca unele mirosuri. 

Chiar şi apa se plătea atunci (lucru care în Irlanda acum nu există). Dacă erai sărac cărai zilnic apa de la cișmelele din oraș, dacă erai bogat un recipient cu apă îţi era livrat zilnic acasă şi ajungea în casă cu ajutorul unui sistem ce se termina tot cu un fel de cișmea.

Tot la subsol veţi vedea bucătăria unde de obicei stăteau servitorii. Bucătăria este utilată cu tot felul de ustensile din acea perioadă, recuperate de la casele din împrejurimi. Cel mai tare m-a impresionat o colivie în miniatură care era pusă pe șemineu şi în care era ținut prizonier un greiere. Cică aducea noroc. Tot în bucătărie veţi vedea cum se încălzea mâncarea şi cum se țineau, sub cheie, condimentele. În faţa bucătăriei se află un rând de clopoței prin care stăpânii chemau servitorii. Clopoțeii sunau diferit pentru fiecare cameră pentru a eficientiza procesul şi mai ales pentru că servitorii nu prea știau să citească denumirea camerei de sub fiecare clopoțel. 

Tot la subsol era camera servitoarei șefe, care ciudat avea geam şi spre cămară. Servitoarea șefă era foarte bine plătită, pe drept cumva, pentru că în primul rând îşi dedica toată viaţa familiei pe care o slujea. Nu avea familie proprie şi era responsabilă de toate cele din gospodărie. Ea avea toate cheile din casă, ea se ocupa de finanțele casei şi de ceilalți servitori.  

Apoi pe o scară sărăcăcioasă se urcă spre al doilea etaj, parterul casei. În holul de la intrare vi se va arăta uşa cu cele două ferestre laterale, singurele zone pe unde intra lumina în hol. Lângă uşă există o bară de metal fixată în perete, ce seamănă cu cele pentru handicapați. Ghidul ne-a spus că în mai toate casele de acest fel există o astfel de bară. Unii spun că era folosită pe post de cuier, dar cea mai plauzibilă explicație este că era folosită de stăpânul casei care venea puțin amețit acasă. Era adus cu trăsura, plantat în fața uşii, reușea singur să intre în casă şi rămânea sprijinit de acea bară până un servitor îl ducea în dormitor.

Tot la parter exista aşa cum v-am mai spus o singură cameră, ca o sufragerie, care era deschisă mai rar, doar când veneau invitați. În acea sufragerie veţi vedea din nou obiecte din perioada georgiană, inclusiv o toaletă portabilă.

La al treilea etaj, deci primul, (am vorbit pana acum de subsol şi parter) era şi o cameră de desen. La acest etaj foarte rar urcau musafirii, de aceea decorațiunile sunt puţin mai ieftine. Două obiecte ce au aparținut chiar Casei Georgiene 29 se află încă acolo. Unul este o bucată din tapetul original al casei ce a fost recondiționat, iar alta este mânerul uşii de la intrare. Foarte frumos decorat cu o inimioară. În rest obiectele au fost cumpărate din vecini sau aduse de la Muzeul Naţional. Veţi vedea un fel de ecrane de protecție, folosite pentru a se proteja de topirea machiajului când se apropiau de șemineu. Machiajele în acea perioadă erau pe bază de ceară.
La al patrulea etaj erau dormitoarele. Aici veţi vedea poate primul aparat de gimnastică pentru acasă. Apoi pentru prima dată mi s-a explicat de ce paturile erau aşa de mici în acea perioadă. Pentru că oamenii nu dormeau întinși. Se crede că dormeau parțial în fund pentru a nu-şi strica coafura sau pentru că spuneau că tentează moartea dacă dorm în poziția mortului. 

La al cincilea etaj veţi vizita camerele copiilor. Dacă prima locatară a casei avea 7 copii, aceștia dormeau toți într-o cameră, cam mică după gustul meu. Tot acolo exista o cameră de joacă, unde veţi vedea o casă de păpuși în mărime naturală, conservată foarte bine şi camera celei care se ocupa de copii, guvernanta. Ea era al doilea servitor ce locuia permanent în casă. Totuși stătea acolo pe o perioadă determinată, adică până creșteau copii şi avea studii, lucru special pentru o femeie în acele vremuri. Ea era dădaca copiilor mici şi profesoara celor mari, iar copii învățau toţi să brodeze. Tot în camera copiilor veţi vedea postere educaționale şi chiar un fel de tablă după care se învăța. 

După ultimul etaj veţi coborî din nou la subsol, iar vizita va lua sfârșit. Turul casei durează cam 45 de minute şi costă 6 euro. 

Nu ştiu dacă v-am făcut puțin curioşi cât să includeți acest muzeu pe lista de vizitat dacă ajungeți vreodată în Dublin, dar mie mi-a plăcut foarte mult. Este o perioadă pe care eu nu o cunosc din România. Şi chiar ne întrebam dacă un astfel de muzeu nu se poate concepe în oricare din orașele României. E totuși ușor de pus la punct, dar este foarte practic şi atrage vizitatori. În grupul nostru am fost 10, iar după noi au mai venit două grupuri cam tot de 10 oameni.

Raluca