Radio din Dublin nu se compară cu radio din București, bine de fapt ce fac eu la radio în Dublin nu se compară cu ce făceam în București.
De multișor vreau să scriu acest articol, da pur şi simplu nu am găsit timpul necesar. Nici acum nu ar fi, dar decât să fac treabă prin casă, mai bine scriu :)
Ei bine în Dublin radiourile sunt de două feluri sau cel puţin două feluri am identificat eu până acum: comerciale şi comunitare. Cele comerciale sunt aproape identice cu cele din România, au muzică de toate felurile, ştiri la fix şi se întrețin din reclame. Aici am văzut radiouri comerciale care găsesc tot felul de metode ingenioase de promovare. Ştiu vreo două care au autobuze din care emit la câte vreo manifestare, unul chiar şi-a dus autobuzul la Euro 2012. Apoi pe unde te aştepţi mai puţin vine câte cineva şi te întreabă dacă asculți radioul X şi îţi dă un obiect promoțional. Mi s-a întâmplat o dată când o plimbam pe Dea pe promenadă şi a doua oară în timp ce așteptam autobuzul în centru. Sunt tot felul de metode de a atrage ascultători, deci ei clar trăiesc din rating şi reclame. Între aceste radiouri comerciale există şi unul de ştiri. L-am ascultat de câteva ori şi seamănă cu cele unde am lucrat eu în România :)
Acestea sunt radiourile comerciale. În schimb cele comunitare poate se aseamănă cu cele de stat, din România...la modul de finanțare mă refer aici. Şi poate şi la programe. În schimb la radiourile comunitare mai toţi realizatorii fac voluntariat. E o foarte bună rampă de lansare, dacă eşti student la jurnalism, pentru că, aşa cum am făcut şi eu cu Radio Iaşi, deşi luam bani de o cola în centru, am ieșit după 3 ani de "practică", cu experiență de mi-am putut depune CV-ul la un radio comercial. Nu ştiu la celelalte radiouri comunitare, dar la cel unde prestez eu realizatorii sunt în proporție de 90 la sută pensionari sau oricum oameni care nu prea au ce face acasă. Din această cauză emisiunile nu sună bune de vândut, dar pe de altă parte nici standardele nu sunt foarte ridicate şi nu prea are cine să spună că sună într-un fel sau altul. La cel de care vă vorbesc știrile erau înregistrate o dată pe săptămână şi se difuzau în fiecare zi deşi erau clar expirate. Apoi există emisiuni realizate de oameni pentru care engleza nu e prima limbă şi aici mă includ şi pe mine. Abia când m-am auzit la radio în engleză mi-am dat seama că nu voi vorbi limba asta cum o vorbește un nativ, fie el şi irlandez, niciodată. Deşi am câștigat fluență şi cumva am învățat să nu mai gândesc atât de mult înainte de a deschide gura, se cunoaște că nu vorbesc engleza acasă. Cuvinte banale sunt greu de pronunțat, iar a citi știri în engleză este extrem de dificil. Nici o regulă de dicție din română nu se aplică, nici frazarea nu e la fel şi nici intonația. Practic dacă ar fi să dau vreodată știri la nivelul din București mi-ar trebui un an jumătate de cursuri de dicție.
De asta e bine că există astfel de radiouri, comunitare. Acum îmi dau seama că tot spun comunitare, da nu vă explic ce înseamnă. Sunt posturi de radio finanțate de către o comunitate şi în consecință se axează pe problemele sau pe subiectele de interes pentru acea comunitate. Desigur se tratează şi subiecte de interes general, dar în mare ar trebui să fie radioul comunității.
Pentru mine, ca român care o iau de la 0 sau poate şi de mai jos, e bine că există o astfel de portiță de intrare în lumea asta. Ar mai fi o variantă să fac niște cursuri sau un master sau chiar facultatea din nou, numai că toate costă foarte scump. Un master, la o facultate aproape anonimă, nu spun la Trinity sau DCU (acolo suma e de două ori mai mare), e 6000 de euro. E o sumă mare, dar devine şi mai mare când trebuie să o dai pe toată înainte de începerea anului universitar... Cândva existau şi granturi, care mai acopereau o parte sau total suma şi era cumva mai ușor, dar acum nu există. De asta tot spun eu că îi admir, măcar din punct de vedere financiar, pe cei care au o facultate sau alte studii făcute în Dublin, în ultimii ani. Practic din 2008-2009 nu se mai acordă astfel de granturi totale sau cel puțin aşa am auzit şi tind să cred. Adică sunt oameni care au preferat, dacă au avut această sumă de bani să studieze şi nu să îşi cumpere merţane second-hand sau vile prin România.
Da am deviat de la subiect. Așadar pentru mine e o mare chestie că pot să fac radio în continuare. În acest moment am o emisiune în limba engleză de o oră şi una în română de o jumătate de oră, pe care le realizez alături de colegul meu şi de la televiziune. Practic el e cel care m-a introdus în lumea asta şi căruia îi mulțumesc. E un om super şi e unul dintre românii care mi-au zdruncinat grav concepțiile cu care am plecat din România.
Cam asta ar fi despre radio. În prima poză sunt cu David Murtagh, irlandezul care face o emisiune după emisiunea în limba română. Este unul dintre puținii irlandezi care mai ştiu o limbă străină, în cazul lui franceza şi este fascinat de limba română, ba chiar a prins câteva cuvinte :) În a doua poză sunt acasă la o familie specială români cu care am făcut un material pentru TV. Ei sunt vegani, da nu despre asta am vorbit la TV, deşi sper să facem şi acest subiect în curând, şi cultivă tot felul de plante. În poză e o tăviță cu semințe de floarea soarelui încolțite. Nu prea are legătură cu subiectul acestei postări, decât tangențial, pentru că e tot parte din ce fac eu în Dublin, dar mi-a plăcut poza foarte mult, mai ales că mă machiasem singura :)
Raluca
No comments:
Post a Comment