Roata se întoarce totdeauna, de asta puteţi fi siguri

Nu am eu prea multe superstiții şi nu cred foarte multe lucruri, da în chestia că ce dai ţi se întoarce înzecit cred pentru că am experimentat-o pe pielea mea. Recent am citit un text pe un blog cu o tipă ce a fost păcălită în centrul Bucureștiului de o altă tipă, care i-a spus o poveste frumoasă şi a făcut-o să îi dea bani. Puteți citi povestea detaliată aici. Şi chiar în timp ce citeam mă gândeam că dacă aş fi fost acum în București siiiigur as fi atras-o pe asta, că doar la mine trag toate fazele de genul ăsta. Să vă amintesc de taximetristul care era într-o mare cumpănă a vieții şi pe care l-am ajutat ca în vreo trei luni să nimeresc iar în taxiul lui şi să îmi dau seama că era o înșelătorie? Să vă amintesc de tipul cu mercedes rămas în câmp undeva pe lângă Oradea sau oricum în drumul nostru spre Budapesta pe care la fel l-am ajutat cu bani şi despre care nu am mai auzit nimic, deşi a promis că ne suna să ne restituie banii?
Da primul impuls e să te oftici, să trântești şi să te cerți cum de ai putut fi atât de prost şi de credul, dar apoi am zis că eu am dat banii şi ajutorul cu inima deschisă şi că eu am crezut că în momentul ăla chiar ajut un om, nu că sunt păcălită. Şi uite că ajutorul ţi se întoarce.
Problema e că oamenii ăștia vin cu o poveste credibilă, o poveste ce ţi se poate întâmpla şi te pui în pielea lor şi normal că îi ajuți. Aşa că oricât de mult m-aş feri de astfel de scenarii sunt sigură că şi dacă mi s-ar întâmpla mâine tot aş pune botul şi aş fi păcălită.
Acum de ce scriu această postare. Ieri mi-am pierdut telefonul. Nu e chiar o tragedie, deşi în ziua de azi cu ajutorul telefonului cineva îţi poate afla toată viaţa, de la adresă, la conturi bancare şi altele. În plus în Dublin, singură, fără telefon şi cu o zi aglomerată în faţă, pierderea telefonului părea o mică tragedie. Am sunat înapoi pe telefonul meu şi după vreo 5 apeluri mi-a răspuns cineva, în irlandeză. Îmi căzuse din buzunar în taxi. Omul a fost atât de draguț că deşi ieșise din tură a venit dintr-o localitate de lângă Dublin şi mi l-a adus. I-am mulţumit, i-aş fi dat şi bani, dar ieșisem pe fugă fără portofelul la mine, i-am mulțumit din suflet şi în plus omul mi-a dovedit că e de treabă că mi-a înapoiat şi o cutie cu bomboane ce la fel mi-a căzut din buzunar odată cu telefonul.
Acum în comparație cu celelalte cazuri, mi se pare că omului ăsta nu i-am mulțumit destul şi că ar fi trebuit să stau mai mult de vorbă, ar fi trebuit să îi plătesc măcar cursa de la casa lui până la locul unde mă aflam eu. În fine, sper ca roata să se întoarcă şi în cazul lui şi când va fi la ananghie să dea de un om la fel de bun ca el.
Şi faza cu telefonul returnat nu e tipică pentru Irlanda. Şi în București mi-a căzut telefonul tot în taxi şi la fel mi l-a returnat taximetristul. Bine şi eu am returnat la viața mea vreo trei telefoane, deci poate compensația aici e.
Faza e că la cât de aiurită sunt nici nu ştiam firma de taxi, nici indicativul, nici nimic din mașina cu care am mers. Am luat taxiul din stradă, mă grăbeam, am făcut conversație, am coborât. Deci dacă omul nu era de bună-credință putea să plece cu telefonul meu şi aia era.
De asta spun că e încercată pe pielea mea. Şi faza merge în ambele sensuri. De fiecare dată când mi s-a făcut ceva rău, omul respectiv a pățit la fel sau poate de o mie de ori mai rău. Şi pe aceeaşi principiu încerc nici eu să nu fac rău, că mi se întoarce.
E modul vieții de a ne demonstra că există o compensație în toate.
Raluca