Translate

July 9, 2012

BAC-ul

Am zis că nu scriu despre bacalaureat da uite că nu mă pot abține. De departe sunt super mândră de județul meu, de orașul meu, cu cele mai multe note de 10 şi cu cei mai mulți elevi care au promovat BAC-ul. Iashington rules!!!
Lăsând gluma la o parte am să vă povestesc câte ceva de când am dat eu Bac-ul sau mai corect, din timpul liceului. Așadar eu în școală nu am fost un elev eminent, nu că nu aş fi putut, da nu avea sens. Interesele erau prea mari ca eu să îmi bat capul, iar doza de pupincurism necesară pentru a fi printre premianții clasei mi-a lipsit cu desăvârșire. Mai degrabă eu eram eleva revoltată, eleva care învăța când trebuie şi cât trebuie ca să le demonstreze profesorilor că sunt proști, care a convins o clasa întreagă să chiulească două ore consecutiv ca în felul acesta toți să avem cel puțin 3 absențe, atunci când un profesor a folosit această metoda de constrângere pentru a nu mai intra în sesiune... Am fost eleva care a avut media 10 la geografie la o profesoară ce nu dădea niciodată 10, pentru că 10 era pentru nu mai ţin minte cine, iar noi elevii nu puteam obține atâta volum de cunoștințe. Am fost eleva care i-a demonstrat profei de greacă, că metoda ei de predare e proastă, că deşi se dădea școlită era praful de pe tobă. Practic dacă învățai când îţi venea rândul luai note destul de mari fără să mai ştii nimic din urmă. Şi exemplele au fost multiple în cei 12 plus 4 ani de scoală. Practic depistam în secunda 0 slăbiciunile profesorilor şi profitam de ele la maximum. Nu e vorba de mândrie aici, pur şi simplu refuzam să mă acomodez sistemului. Că mi-a folosit sau nu, chiar nu contează.
Revenind la BAC, eu ţin minte că am fost ultima promoție care a dat examenul doar la 5 materii. Se decisese prin primăvară să se schimbe metoda de trecere a examenului, iar pentru noi, cei dintr-a XII-a era prea târziu. Am ieșit în stradă şi BAC-ul a fost schimbat de anul următor. Faină promoție. Aşa că eu am dat Bacalaureatul la româna oral şi scris, engleză oral (pentru că nu am vrut să dau la greacă şi s-a dovedit că am fost inspirată), latină scris, chimie scris (pentru că erau doar vreo 5 capitole de învățat) şi pe bune dacă îmi mai amintesc al 5-lea obiect, poate geografie? sau poate au fost totuşi doar 4?
În fine. Înainte de bac am întâlnit niște tipi care învățau la București. Tocmai v-am descris că nu eram vreo silitoare sau vreo tocilară cum se spunea atunci, dar ăia erau de speriat. Deja ne povesteau cum îşi băteau joc de profesori la oră, cum dansau pe catedră, cum vorbeau la telefon în clasă, cum jucau cărţi în bănci. Ei chestii din astea, la noi, provincialii nu vedeai. OK eram destul de țăcăniți şi noi, da parcă nu chiar aşa.
Anii au trecut, am ajuns la facultate, am început să lucrez, ne-am mutat la București, unde într-o perioadă erau pline ziarele şi site-urile acestora cu povești despre elevi indisciplinați la ore, care se dezbrăcau prin clase, făceau striptease pe catedră, sex pe coridoare, mai târziu se culcau cu profesorii şi tot aşa. Unele le știți şi voi că sunt mai de actualitate. Apoi știrile cu falsuri la Bac, cu subiecte vândute cu o seară înainte prin parcările de la Universitate, cu elevi cărora le-au rămas căștile în ureche pentru că au încercat să trișeze cu ajutorul acestora. Vi le mai amintiți?
Şi atunci te mai miri că rata promovabilităţii la Bac e aşa de mică? te mai întrebi cum de s-a ajuns aici? ba mai sunt unii care spun că au fost timorați de camerele de supraveghere?
Cine e vinovat? şi eu şi tu cel care citești şi tu cel care vei auzi de această postare şi tu profesorul începător care s-a prins că cele 8 milioane salariu nu îţi sunt suficiente şi ai început să îţi bagi picioarele, şi tu profesorul cu experiență care scârbit de exemplarele ce îţi ies pe mână, te-ai decis să nu îţi mai bați capul, şi tu inspectorat școlar care eşti condus de pila lui cutare sau de nepotul ăluilalt, şi tu minister unde funcțiile se dau pe ochi frumoși, carnet de partid şi mai putin pe competențe, şi tu presă care ai tratat subiectele astea pe pagina 3-4-5 sau în partea a doua a jurnalelor, şi tu părinte care ţi-ai scăpat odrasla de sub control şi tu elev care ai văzut că merge, că studiile sunt frecție la picior de lemn şi te-ai decis să le tratezi ca atare...
Toți purtăm o vină. Cică un sistem se poate reforma în 20 de ani, aștept cu interes următorii 20...
Raluca

2 comments:

Aliceee Traveler said...

Un articol foarte bun
Observatiile sunt excelente!!!
sa vedem ce se va intampla peste 20 de ani

Raluk said...

Multumesc mult pentru aprecieri. Sa asteptam :) din fericire nici eu si nici tu nu ne vom creste copii in sistemul asta :)