Mi se pare că fac asta de o mie de ani, aşa m-am obișnuit ca miercurea să filmez, ca săptămânal să gândesc texte şi subiecte. Am noroc că fac asta alături de oameni pe care chiar îi respect şi de la care învăţ de fiecare dată ceva.
Am trecut peste supărări chiar dacă mai ies din când în când. Mi-a zis cineva odată că te bârfesc doar cei care te invidiază, deci nu îmi mai fac griji. Cei care nu se pot abține de la comentarii ştiu cumva că ajung şi la mine şi probabil de aia le fac. Tuturor le spun că e loc sub soare pentru toţi, deci dacă vreţi, dacă puteți, veniți la TV să faceți ce fac eu şi colegii mei.
Acestea fiind spuse a fost doar o coincidență ca a zecea ediție să fie tot un interviu, de fapt două. Aici în Irlanda liberalizarea pieței muncii este o știre foarte bună şi merita să fie tratată cum se cuvine. Inițial am vrut să facem un talk-show în care să prezentăm toate aspectele hotărârii guvernului irlandez, însă nu totdeauna lucrurile de acasă se potrivesc cu cele din târg. Aşa şi cu emisiunea noastră. Voiam să vină ambasadorul (autoritatea, parte dintre cei care au muncit la îmbunatățirea imaginii României, ceea ce a dus la hotărârea de a scoate permisele de muncă), juristul (Alexandra, colega mea, cea care a studiat dreptul si in România şi în Irlanda, cea care a mai văzut legi şi totodată românul care stă de ceva timp în Irlanda şi a trecut prin treaba asta cu permisul de muncă), angajatul (românul care a venit în Irlanda, a solicitat un permis de muncă şi a trecut prin toate etapele, am avut noroc că am găsit un domn care a şi fost refuzat şi am putut vorbi la obiect) şi angajatorul (sunt destui patroni români cu afaceri în Irlanda, ei au fost puși în situația de a solicita permise de muncă pentru angajații lor, ei pot spune cât de ușor sau greu le-au obținut, ei pot spune dacă a fost o barieră în a angaja români...).
Aşa cum am spus nu ne-a ieșit talk show. Au ieșit două interviuri separate pe care le-am luat alături de Alexandra Boscenco.
Eu sunt mândră de ce a ieșit, sper să vă placă şi vouă şi mai ales să le găsiţi interesante şi informative.
Raluca
P.S. Video s-ar putea sa fie cam mic, nu a vrut blogger să îmi încarce un video de o calitate mai bună şi deci care ocupa mai mult spațiu. Găsiţi însă toate emisiunile aici.
No comments:
Post a Comment