Irlanda - Cliffs of Moher

Aşa cum v-am spus deja la Cliffs of Moher mi-am dorit să ajung de prin mai. Am tot luat pliante de la Centrul Turistic, am tot calculat, am tot sperat. Până într-o zi când s-a petrecut minunea, mergeam la Cliffs of Moher. Şi trebuie să spun că parcă, nu a meritat așteptarea, parcă am fost dezamăgită. Sincer nici eu nu ştiu de ce şi mă consider o norocoasă că am văzut stâncile pentru că într-o zi ploioasă ca cea în care am ajuns noi la ele, este foarte posibil să nu se vadă din cauza ceții. 

Ca în orice călătorie mi-a plăcut aventura, cunoașterea necunoscutului, sentimentele de pe drum, trăirile pe care le experimentam când vedeam că ploaia nu se mai oprește, ba cum ne apropiam de vestul Irlandei era şi mai întețită. 

Drumul a fost unul ca oricare altul pe autostradă. Spre deosebire de alte ţări, ca Germania, unde de pe autostradă nu vezi nimic în jur, în Irlanda poţi admira şi peisajul, iar ceea ce vedeam îmi plăcea. Ba chiar am mai şi oprit pe drum să facem poze. 

După ce am părăsit autostrada am intrat pe un drum unde cică se mergea cu 100 de km la oră, dar un drum şerpuit şi îngust, unde dacă ai fi mers cu 100 la oră şi venea cineva din faţă nu aveai timpul necesar să pui o frână

În schimb peisajul era unul magic şi ni se dezvelea înaintea noastră din ce în ce mai frumos. Aproape că nu mi-ar fi părut rău dacă nu vedeam stâncile. Peisajul făcea toată călătoria până acolo să merite.

Pe o șosea ce voia să aducă cu Transfăgărăşanul erau puncte în care te puteai opri să vezi ceva frumos. Am oprit şi noi. În ceața din faţa noastră cică era oceanul Atlantic şi chiar şi o insulă. Am făcut câteva poze şi am continuat drumul să vedem dacă avem șansa să ni se arate stâncile.

Şi uite că am avut. Încă de cum urci din parcare se vede partea de sus a stâncilor. Până ne-am mai învârtit noi stâncile se vedeau în toată splendoarea lor

Şi deşi cerul era plumburiu, în primele momente, stâncile erau ceea ce îmi imaginasem eu că vor fi. Nişte stânci frumoase, bătute zilnic de Atlantic. 

Ba chiar cerul începea să se limpezească şi să avem chiar posibilitatea unor fotografii frumoase

Stâncile lui Moher fotografiate în fel şi chip de miile de turişti care roiau în jurul nostru şi fotografiate chiar şi de noi.

Iar în spatele nostru era peisajul ăsta. Un vârf golaș, o apă, un sat, poate pescăresc...

Şi din nou stâncile, mă cățăram pe vârfuri să văd mai bine, să prind un unghi mai bun :)

La stânci ne-am întâlnit cu prieteni pe care i-am rugat să ne pozeze

Şi cu stâncile şi cu O'Brians Tower ce veghează din 1835 stâncile lui Moher.

A fost construit de Sir Cornelius O'Brian pe cel mai înalt punct al stâncilor ca să impresioneze doamnele şi domnișoarele vizitatoare.

În schimb eu fotografiam peisajele tipic irlandeze. În orice loc vă veţi roti privirea în Irlanda este aproape imposibil să nu vedeţi animale ce se înfruntă din iarba bogată a Irlandei.

Am urcat şi eu în turn, 2 euro în plus faţă de preţul de intrare la stânci. Am făcut o roată cu aparatul la ochi şi am pozat ce mi s-a părut mai frumos.

Celălalt capăt al stâncilor

Eu în turn

Insulele Aran, unde sper să ajung şi eu cândva

Turnul văzut de pe primele stânci

Eu Dea şi turnul

Stâncile în bătaia puținelor raze de soare ce au apărut în acea zi

Din nou satul pescăresc

Eu, Dea, vizitatorii, stâncile, verdele, satul...

Pentru că Dea nu mai voia să meargă ne-am oprit unde vedeți şi voi şi am privit pentru câteva clipe peisajul din jurul nostru

Eu şi Dea, iar în depărtare Stâncile

Dea singură cu Stâncile, din seria Piticul la...Cliffs of Moher

După ceva timp de făcut poze, mers în toate direcțiile posibile şi admirat stânci, ne-am luat inima în dinţi şi am plecat. Le-am bifat şi pe astea, alte minuni ale minunatei Irlande care ni s-au arătat.

Am plecat spre Doolin Castle. Şi pe el îl aveam pe listă. Am întrebat încă de la stânci unde ar putea fi şi deşi cică ar fi fost uşor de depistat, undeva pe stânga, l-am văzut în ultima clipă şi am cotit.

De fapt Doolin Castle îi spune lumea că e aproape de satul cu acelaşi nume, pe Castel îl cheamă Doonagore Castle şi este un turn din secolul 16. A servit ca punct de observaţie mult timp, a fost construit de o ruda a lui O'Brian, iar acum este reședință privată şi casa de vacanță a cuiva. Mă întreb cum o fi înăuntru, cum o fi să îţi petreci vacanța în acea "casă de cacanţă"?

Pentru că drumul nu ne permitea să ne întoarcem, am mers înainte şi am ajuns în Satul Doolin. Şi bine am făcut. Este un sat pescăresc, pitoresc, cică renumit pentru pub-urile cu muzică live. 

Se întinde de-a lungul Străzii Pescarului şi e plin de magazinaşe cu suveniruri mai ieftine decât cele de la Stânci.

După o zi aşa de frumoasă ne-am urmat drumul. Şi ce frumos e să călătorești în County Clare, Irlanda. M-am îndrăgostit de această zonă din vestul Irlandei, unde sper să ajung din nou cândva.

Acum tot ce îmi rămâne de făcut e să iau pliante de la Centrul Turistic, să plănuiesc, să visez...

Raluca

P.S. Un singur regret am în ceea ce privește Cliffs of Moher, că nu am văzut pufnii, nişte păsări de care mie cu siguranță nu mi-ar fi fost frică. Au plecat în călătoriile lor spre ținuturi mai calde cu câteva zile înainte să ajungem noi acolo. 

P.P.S. Nu v-am scris date tehnice pentru că le găsiţi pe wiki cu ușurință. Intrarea la stânci e 6 euro de persoană şi ca de obicei şi Stâncile au parcare şi restaurant şi orice vreţi voi ca vizita acolo să fie una frumoasă.