Translate

September 14, 2012

Excursie în România - Ziua a treia

Pe autostradă viaţa e plictisitoare, dar şi a doua zi a fost o zi faină. Îmi tot aminteam de un episod din Doctor Who în care toată omenirea era transformată într-o autostradă, oamenii trăiau practic cu anii în maşini încercând să ajungă dintr-un loc mai rău într-unul mai bun. Asta dacă îmi mai amintesc eu corect. Aşa că a treia zi a însemnat condus cu mici opriri între Luxemburg şi Budapesta. Pe scurt am plecat pe la 10 dimineața şi am ajuns pe la 10 seara. Am condus 12 ore. Dar drumurile erau bune, se putea băga viteză, maşinuţa nu a făcut probleme şi deja benzina avea prețuri acceptabile. Ce îmi pare rău că nu am fotografiat şi totuşi ce m-a marcat a fost că într-o benzinărie din Luxemburg am văzut găleţi cu tutun. Da tutun din ala de ţigări, aţi văzut cu siguranță şi în România, îl folosesc în principal tinerii, se vindea cu găleata de 500 de grame. Apoi tot la aceeaşi benzinărie am văzut doi oameni care îşi cumpărau cafea în cantităţi industriale. Uitându-mă la ei mai că mi-aş fi luat şi eu un săcuţ cu 5 kg de cafea Jacobs nemăcinată, da ce să fac cu ea?
Am dedus noi că în Luxemburg preţurile ar fi mai mici.
Dacă sunt obsedată să prind totul pe poză, pentru blog, şi în a treia zi am prins lucruri interesante. Cum ar fi acest indicator la terminarea unor lucrări pe autostrada germană. Google translate zice că ar scrie cam aşa: Asta a fost tot. Drum bun şi mulţumim pentru înţelegere. 
Şi la începutul porțiunii în lucru era un smiley supărat, apoi pe la mijloc, unul neutru, iar la final unul fericit.
Apoi, mai ales în Marea Britanie, era plin de caravane. Aşa că am zis că atunci când vom avea bani să ne închiriem şi noi una să facem turul Europei în caravană. Bine Alin zicea că cei cu caravane nu au neapărat bani şi fac treaba asta tocmai pentru că nu au bani de dat pe hoteluri.  
Ei în Germania am văzut fenomenul invers, caravană care avea maşină. La cum arătau şi la ce maşină tractau sigur cei din poză nu aveau problema banilor.
În opoziţie cu poza de mai sus, iată alta desprinsă cumva de acum două secole. Tot în Germania 
În depărtare se văd două avioane, era de fapt reclamă la un muzeu. Dacă nu am fi fost pe fugă sigur am fi oprit să îl vizităm. 
Deja se vedea Viena. Ajunsesem pe tărâmuri cunoscute
În faţă Viena, iar pe cer trei baloane cu aer cald. Erau de fapt trei reclame. Interesant
V-am spus că şi în a treia zi am avut ce vedea chiar dacă doar am condus.
Despre Budapesta vă povestesc mâine :) 
Doar atât, e la fel de frumoasă şi de civilizată cum mi-o aminteam
Raluca

2 comments:

Larisa said...

Da, am si eu acasa galeti din alea de tutun :)) luate tot din Luxembourg :p dar se gasesc si aici in Franta..desi cred ca aici sunt mai mici, n-am vazut asa mari. Fiindca tigarile sunt scumpe, foarte multa lume si le fabrica, manual sau cu aparate speciale..E si asta o tehnica:))

Raluk said...

Vezi, tu deja esti obisnuita, pentru mine e o noutate. Stiu de procedeul cu invartirea tigarilor, colegii mei fumau asa, ba chiar am si cumparat o galeata mai mica pentru ei :)
Oricum in cat timp se fumeaza o galeata din aia de 500?