Un an de Irlanda

Aşa nu îmi place să văd bloguri lăsate în paragină şi neactualizate, de nu vă pot spune. De aceea de câte ori vine o perioadă din asta în care chiar nu am timp de postat pe blog mă chinui în fiecare zi să scriu ceva, deschid pagina de editare şi în 5 minute ceva sau cineva mă scoate din timpul alocat blogului.
Azi însă vreau să scriu, aşa că mi-am închis telefonul, Dea stă cuminte la picioarele mele, păturica preferată e pe umerii mei, blogul e deschis şi uite că au trecut 5 minute şi nimeni nu m-a deranjat.
Aşadar un an în Irlanda. Cred că l-am împlinit pe la jumătatea lui septembrie, dar timpul sau inspirația nu mi-au permis să îl marchez cum se cuvine pe blog. Vă anunț că am planuri mari, o postare cu link-uri către toate locurile de vizitat sau lucrurile ce pot face viața mai ușoară românilor care trăiesc în Irlanda sau au în plan acest lucru.
Acum un an eram debusolată, nu ştiam nici de unde aş putea cumpăra mâncare românească, nici cum mă voi înțelege cu coafeza cum îi voi explica că eu de fapt sunt tunsă în scări, în mare nu ştiam nimic din treburile obișnuite ale unei vieţi. Acum un an nu ştiam pe nimeni în Irlanda şi rar auzeam oameni vorbind în română şi de fiecare dată îmi închipuiam că mă văd cu un prieten.
Am luat viaţa de la capăt şi cred eu că într-un an am ieşit pe plus, chiar dacă sunt lucruri care scârțâie, lucrurile pozitive sunt mult mai multe. Mi-ar fi plăcut să îmi exersez engleza mai mult, să iau contactul mai mult cu irlandezii, să învăț mai multe despre ei, dar cum zilele nu au intrat în sac probabil că va fi timp şi pentru astea.
Îmi pare rău însă că sunt departe de casă şi de familie şi prieteni. Abia când am ajuns în România am realizat că a trecut un an în care eu nu am fost parte din viața lor şi nici ei din a mea. Irlanda este în Europa, dar e o insulă pe care se ajunge mai greu. În plus viaţa fiecăruia continuă şi nu poţi opri timpul doar pentru că tu ai decis că viaţa poate fi mai bună şi mai frumoasă în altă parte. E partea proastă a vieții de imigrant şi cred că oricine în poziția mea simte acest lucru.
Numai că s-ar părea că Cineva acolo sus mă iubește şi în viață mi-am ales doar prieteni de nădejde, oameni cu care chiar şi după un an lucrurile s-au legat ca şi cum nu ne-am fi văzut de câteva ore.
Aşadar într-un an am vizitat Irlanda de la nord la sud şi mai ales în apropierea Dublinului, am descoperit ce înseamnă viață civilizată şi instituții care pun accent pe relația cu cetățeanul, am avut şi neplăceri, dar în mare a fost un an bun.
Sper pe viitor să nu mai stau atât de mult departe de casă şi sper cât de curând să mă apuc de postarea cu link-uri.
Vă mulţumesc că aţi fost alături de mine în acest an.
Raluca