Tufisul rosu

Dragilor, am o mare dilemă: cum se cheamă tufişul roşu din curtea vecinilor? Mă cam obsedează curtea, trebuie să recunosc. Aş cam planta nişte maci şi nişte liliac, aş cam cumpăra un mobilier de grădină şi nişte alte accesorii, dar am două probleme. Prima, curtea nu e a mea, dacă plec într-un an şi nici nu am apucat să vad macii răsăriți sau liliacul înflorit? A doua, de unde să le iau pe toate şi apoi eu am reușit să omor un cactus, de unde să cresc atâtea plante?
Toţi vecinii au grădini frumoase, unul la două garduri de noi are şi un lac cu podeţ şi un fel de casă de vacanţă. Vecinul din stânga are fântână, care merge chiar şi acum. Curtea noastră e goală. Şi nu mă înțelegeți greșit, îmi place aşa, îmi place că are iarbă, de fapt curtea a fost unul dintre atuurile casei. Era singura care nu avea beton. Nu ştiu care e ideea unei curţi betonate, da în fine... Şi apoi plantele necesită timp şi îngrijire şi poate Deei nu îi plac plantele...
Of, am observat că cu cât e casa mai mare cu atât problemele sunt mai multe. Acum îmi trebuie tufișul ăla, nu ştiu dacă mă înțelegeți sau nu, da e musai să am şi eu :)
Raluca

Apostila de la Haga

În demersul nostru de a ne muta legal în Belgia am întâlnit această dificultate pe numele ei Apostila de la Haga. Şi după ce am bătut netul în lung şi-n lat după informații despre această prostioară am înțeles care e treaba şi am şi scris un articol în ziarul românilor, pe care îl pun şi pe blog. Cine ştie poate cineva în aceeaşi situaţie va avea nevoie de aceste informații. V-am mai spus că la capitolul birocrație belgienii sunt la fel cu românii???

Apostila de la Haga, sună destul de simplu, dar nu e mai ales pentru românii stabiliţi în străinătate. Pentru că ei sunt cei care trebuie să demonstreze prin această apostilă, recunoscută de toate ţările care au aderat la Convenţia de la Haga din 1961, că documentele eliberate de autorităţile române sunt veridice. De obicei vi se va cere această apostilă pe certificatul de căsătorie, în cazul în care unul dintre parteneri depinde financiar de celălalt sau pe hotărâri judecătoreşti sau chiar pe diplome de studii. Denumirea corectă şi completă a aceste apostile este: Apostille - Convention de la Haye du 5 Octobre 1961

Înainte de aderarea României la Convenţia de la Haga, procedura de recunoaştere în străinătate a documentelor româneşti era foarte greoaie. După 2001 (an în care România a aderat la această convenţie) simpla prezenţă pe actele româneşti a acestei apostile vă scuteşte de drumuri în ţară pe la diferite instituţii. Totuşi, repet, deşi pare simplu nu e.

Ţările semnatare ale Convenţiei de la Haga sunt: Andorra, Antigua si Barbuda, Argentina, Armenia, Australia, Austria, Azerbaidjan, Bahamas, Barbados, Belgia, Belize, Belarus, Bosnia – Hertegovina, Botswana, Brunei, Bulgaria, China (Hong Kong), China (Macao), Columbia, Cook Islands, Croatia, Cipru, Cehia, Dominica, Ecuado, Estonia, Elvetia, El Salvador, Fiji, Finlanda, Franta, Germania, Grecia, Grenada, Honduras, India, Irlanda, Israel, Italia, Japonia, Kazahstan, Lituania, Letonia, Lesoto, Liberia, Liechtenstein, Luxemburg, F.R.I.Macedonia, Malawi, Malta, Mauritius, Marea Britanie si Irlanda de Nord, Marshal Island, Mexic, Monaco, Montenegru, Namibia, Norvegia, Niue, Noua Zeelanda, Olanda, Panama, Polonia, Portugalia, Romania, Rusia, St Lucia, St Vincent and the Grenadines, St. Kitts and Nevis, Samoa, San Marino, Serbia, Seychelles, Slovacia, Slovenia, Spania, Surinam, Swaziland, Statele Unite ale Americii, Suedia, Tonga, Trinidad/Tobago, Turcia, Ucraina, Ungaria, Venezuela

Ce este apostila?

Apostila este o ştampilă pătrată ce se aplică suplimentar pe documente, fie chiar pe document fie pe o prelungire a acestuia. Tot denumirea de apostilă o poartă şi un fel de ştanţă ce se aplică pe copiile documentelor, traduse şi legalizate. Este aurie şi rotundă, dar aceasta nu face obiectul articolului de astăzi şi nu trebuie confundată cu apostila de la Haga. De obicei când vi se vor cere documente ce trebuie să poarte această apostilă se va menţiona şi HAGA.

Apostila este de fapt o supra-legalizare a respectivului act. Am întâlnit termenul de apostilare pentru documente ce ţin de Prefecturi şi supra-legalizare pentru cele ce ţin de Tribunale. Este fix unul şi acelaşi lucru.

Cine poate apostila?

Apostila poate fi aplicată doar de către autorităţile care au emis respectivul act. Aşadar dacă actul a fost emis în România, apostila trebuie aplicată de autorităţile române. Dacă actul a fost emis în Irlanda, apostila va fi aplicată de irlandezi şi tot asa. Nu faceţi greşeala să mergeţi la autorităţile irlandeze pentru a apostila un act românesc pentru că nu o să se întâmple.

Concret Tribunalele apostilează sentinţe de divorţ, hătărâri judecătoreşti, declaraţii notariale, precum şi traduceri legalizate ale acestor acte. Prefecturile apostilează certificate de naştere, de căsătorie sau de deces.

Pe internet am găsit că şi notarii pot apostila, numai că ei pot aplica apostila pe copiile legalizate ale documentelor sau pe traducerile autorizate şi nu pe documentul în original.

Pentru că suntem români stabiliţi în străinătate ne gândim că autorităţile române sunt reprezentate de ambasade şi consulate şi aceste organisme pot aplica apostila. GREŞIT. Ambasada sau consulatul nu pot aplica această apostilă, ci doar autorităţile emitente: prefecturi în cazul certificatului de căsătorie sau naştere sau tribunalul în cazul unor sentinţe judecătoreşti.

Am înţeles că unele ambasade vă pot ajuta, în sensul că vă preiau actul ce trebuie apostilat, îl trimit în România şi vi-l aduc înapoi. Deşi simplă, procedura poate dura până la 90 de zile şi are desigur şi o taxă.

Cum reuşesc să apostilez un document fără să merg în România?

Aşa cum aţi văzut fix mai sus o metodă ar fi prin ambasadă, doar că durează.

Am citit pe net că unele prefecturi acceptă ca rudele de gradul I să apostileze respectivele documente în locul dvs. fără o procură. Nu am încercat, dar din moment ce am găsit pe net, se poate. Dacă instituţia care aplica apostila nu acceptă ca altcineva să meargă cu documentul la apostilat, atunci trebuie o procură. Aceasta se obţine de la Ambasada sau Consulatul ţării în care aţi ales să domiciliaţi. Mergeţi acolo cu actul de identitate şi cu numele şi datele celui pe care doriţi să îl împuterniciţi, plătiţi desigur o taxă şi asta e. Trimiteţi apoi procura în România şi cel împuternicit poate cere apostilarea documentului pentru dumneavoastră.

La alte metode nu m-am gândit, dar desigur o excursie în România pentu a umbla după acte este totdeuna o plăcere :)

Dacă aveţi nenorocul să locuiţi într-o ţară a cărei limbă oficială nu este una de circulaţie internaţională procedura de obţinere a unui certificat de căsătorie recunoscut de respectiva ţară este următoarea: după ce vi se aplică apostila de la Haga pe respectivul document (certificat de căsătorie sau naştere) de către instituţia Prefectului din localitatea unde a fost emis acel act, se traduce respectivul act, inclusiv apostila, după care se legalizează la un notar public, iar la final traducerea legalizată se supra-legalizează cu apostila de cătrea Curtea de Apel (acea apostilă aurie despre care v-am vorbit la început). Procedura este similară şi pentru ţările care nu au aderat încă la Convenţia de la Haga.

Ce nu am înţeles eu şi probabil că nu va fi cineva care să mă lămurească, e de ce odată ce am aderat la respectiva convenţie de la Haga, apostila nu se pune pe toate documentele by default? De ce trebuie să umblăm după o mie de acte? Cazul nostru este grăitor în acest sens. Ne-am căsătorit civil anul acesta. Cei de la starea civilă ştiau că nu locuim în România. De ce nu a deschis nimeni gura să spună: fraierilor vă va trebui la un moment dat această apostilă, puneţi mâna şi apostilaţi acum? 

Raluca
P.S. Cu apostila am rezolvat. A reuşit mama lui Alin (deci o ruda de gradul I) sa apostileze certificatul de casatorie la starea civilă, apoi doar pentru siguranţă (pentru că apostila e în română) a tradus şi legalizat şi certificatul şi apostila. Vă informez dacă a fost acceptat sau nu. Luni mă duc cu certificatul la prima ora la primarie.

Leapşa de sărbători

Nu am mai scris aşa ceva de când a apărut blogul şi erau la moda, dar cum îmi plăceau oracolele şi cum e sorţi de câştig mă bag. Aşadar am primit leapşa de la Aliceee la inițiativa celor de la Giftland. Voi trebuie doar să citiți şi să îmi țineți pumnii să câștig. De fapt să câștigați pentru că premiul va merge la unul dintre cititorii mei din România.
E vorba, precum aţi văzut în titlu, de o leapşă de sărbători. Eu v-am spus că am intrat în atmosferă şi poate nu m-aţi crezut. Uite că am intrat. Azi mâine am să postez poze cu ce mi-am cumpărat deja pentru Crăciun şi cu târgurile de Crăciun la care am fost. La finalul lunii decembrie o să ne/vă iasă pe urechi Sărbătorile astea :)
1. Care sărbătoare vă place cel mai mult? Sfântul Andrei, 1 Decembrie şi Ziua Naţională a României, Moş Nicolae, Crăciunul sau Revelionul?
Nu îmi place o sărbătoare anume, îmi place "perioada Sărbătorilor de Iarnă". Eu zic că începe la 1 decembrie sau chiar şi mai devreme şi se termină după Revelion. Desigur seara de Ajun mi se pare specială în România. Se aud colindători, împodobim bradul, schimbăm cadouri, toată atmosfera e specială.
2. Enumerați trei activități preferate de sărbători. 
Prima trebuie să fie împodobitul bradului şi ornarea casei de sărbători şi în general seara de Ajun. E tradiția micii mele familii. Ea s-a schimbat puţin de când am plecat din Iaşi, dar în mare e la fel. De obicei eu mă ocup de tot cu ajutorul lui Alin şi al Deei, iar la final facem poze pe care le trimitem părinților :)
A doua Târgurile de Crăciun, deşi e de ediție mai recentă, pentru că acum 4-5 ani târguri de Crăciun erau reducerile din mall-uri. De vreo doi ani au apărut şi la noi târguri, îmi plăceau cele de la Muzeul Satului sau Muzeul Țăranului,  aveau ceva autentic românesc în ele. Acum îmi plac târgurile de Crăciun din Germania, despre care doar am citit şi sper să semene cu cel din Viena, pe care l-am şi vizitat. Deja în Luxemburg s-au deschis Piețele de Crăciun şi arată foarte bine.
A treia, îmi place să dăruiesc şi mai ales să primesc cadouri. Aici nu prea e nimic de spus. Îmi place enorm de mult când şi la câteva săptămâni distanţă de Crăciun mai primesc cadouri de la prieteni :)
3. Ce cadouri vă place să oferiți celor dragi? Ce cadouri aţi alege de pe site-ul Giftland şi cui le-aţi oferi?
De obicei ofer cadouri puţin costisitoare, dar personalizate. Nu îmi plac lucrurile de duzină pe care le are toată lumea şi pe care le oferă toată lumea. Anii trecuți când mă ocupam cu meșterelile le-am făcut prietenilor cutii personalizate de mine. Anul trecut le-am trimis prin curier mamelor flori. Au fost surprize plăcute, care nu ne-au rupt buzunarele, dar au fost făcute din suflet. De aceea m-ar tenta achiziționarea de cadouri prin acest site, mai ales că suntem departe şi nu le vom putea duce personal. Probabil aş alege ceva personalizat.
4. Unde vă place să petreceți Crăciunul? dar Revelionul? 
De când am părăsit România orice ocazie de a ne întoarce acasă este o sărbătoare. Din păcate nu vom reuşi nici anul acesta să ajungem de Sărbători acasă aşa că ne-am invitat prietenii la noi, sper să şi ajungă. Aşadar răspunsul e Crăciunul ne place să îl petrecem acasă, în familie, iar de Revelion să plecăm în locuri pe unde nu am mai fost. Încă nu avem planuri, da ştiu e deja decembrie, dar cu siguranță vor fi nişte sărbători speciale.
5. Care e wishlist-ul vostru pentru această iarnă?
Să stăm cât mai mult timp împreună, să fie casa împodobită şi masa îmbelșugată, să ne fie familia şi prietenii aproape şi să fim toţi sănătoși şi voioși şi, de ce nu, la pungă mai groşi :)
Asta a fost tot. Simplu. Acum să văd ce trebuie să fac să câştig.
Chiar aşa, voi cum petreceţi Sărbătorile de Iarnă? Aţi vizitat ceva târguri? Aţi cumpărat toate cadourile?
Raluca

Usturoi pentru moldoveanul din mine

Cora este tărâmul tuturor posibilităților. Găsești acolo pe lângă 40 de mii de feluri de brânză şi de bere şi vin, tot ce vrei şi ce nu vrei.
Ne-am mutat la casă, deci la frigider şi cămară şi am fost la cumpărături normale. Şi Moldoveni fiind ne-am dus întins la usturoi. Şi când colo erau 5 feluri de usturoi, fiecare mirosind mai îmbietor, fiecare arăta mai bine, era ambalat mai frumos... Am luat tot din ala care părea mai cunoscut, unde mai pui că cel care arăta cel mai bine avea aşa o faţă că ar fi fost iute.
E bună şi varietatea la ceva.
Ce nu înţeleg eu e, într-un magazin unde sunt 5 feluri de orez pentru sushi, nu e nici un fel de mălai? Ce se face moldoveanul din mine? Vreau mămăligă :(
Şi ca să vă îmbunez uitați ce bine arată roșiile cherry şi vă asigur că au şi gust bun. Cred că de fapt ambalajul acela le ridică ceva prețul, dar a trebuit să cumpăr, măcar de poftă :)
Oricum şi la roşii sunt vreo 5 sortimente şi sunt unele care şi arată bine şi sunt ok ca preţ.
Oricum Cora din Messancy este prea tare. Găseşti acolo ce vrei şi ce nu vrei şi apoi are şi pe lateral un H&M şi alte magazine de îţi iau ochii :) Toate fac mersul la cumpărăturile săptămânale o adevărată sărbătoare :)
Raluca

E chiar o tragedie dacă Sezonul Sărbătorilor de Iarnă a început deja?

Să începem săptămâna în forţă şi vă provoc să răspundeţi la această întrebare. Am văzut pe facebook o grămadă de păreri pro şi contra, ba că e prea devreme, ba că oricum e prea scurt, ba că e comercial, ba că e tradiţional... Magazinele deja sunt pregătite de Crăciun. Am cumpărat globuri de prin octombrie. Pe 1 decembrie se deschid piețele de Crăciun. Deja sunt reduceri, deja se găsesc tot felul de cadouri şi cadouaşe. Şi uite că în magazine deja a venit Moş Crăciun. Iar la două case de mine deja e bradul în geam.
Mie îmi place perioada asta şi o savurez. Îmi umblă ochii după decorațiuni. Mă gândesc ce şi unde ar putea fi pus. Mi se pare că doar perioada dintre Crăciun şi Revelion e prea scurtă pentru a ţine un brad şi vreau să îl ţin până în aprilie. Abia aştept să intre perioada cu cântece de Crăciun pe Magic FM. Şi mi se pare că e cea mai frumoasă perioadă din an, când poate şi oamenii sunt ceva mai buni.
Aşa că de ce să nu ţină Sezonul Sărbătorilor de Iarnă de la începutul lui noiembrie şi până la sfârșitul lui februarie? Dacă mai vine şi zăpada deja ar fi super. Voi ce spuneţi?
Raluca

În vamă

Nu ştiu dacă şi voi aveţi aşa amintiri, dar ştiu că eram mai mică şi veneau diferiţi prieteni de prin ţări străine şi povesteau de nişte magazine fantastice, cu preţuri minimale şi marfă pe alese şi de obicei chestii are la noi nu se găseau. Să tot fi fost prin 90 si ceva poate chiar începutul anilor 2000. Mi se păreau nişte fantasme, iar când primeam ceva din respectivele magazine... Unde mai pui că Iaşi-ul e şi graniță, cu Moldova e drept, dar e graniţă, deci avea un magazin din acela. Şi taaare aş fi vrut şi eu să ajung acolo. Nu s-a putut.
Am ieşit prima dată din ţară cu maşina. M-am uitat în vamă după un magazin, le-am şi văzut da era prima dată, avusesem şi nişte probleme la trecerea graniţei şi numai de magazine nu ne ardea.
Timpul a trecut, am călătorit şi am descoperit că acele magazine nu erau altceva decât duty-free-urile. În aeroportul din Londra m-am învârtit printre ele vreo trei ore cât am aşteptat avionul. Am şi cumpărat o grămadă de prostii din duty-free. Le-am găsit şi pe şosea şi pe aeroport şi pe feribot şi în avion şi peste tot. Nu mai e o noutate şi nu mai e mirajul de a ajunge într-un astfel de magazin.
Ei între Luxemburg şi statele din jur magazinele acestea s-au păstrat sau poate nu ştiu eu exact ce fel de magazine sunt şi nu or fi chiar duty-free. Ideea e că sunt mărfuri, în special ţigări şi cafea şi dulciuri de dimensiuni uriaşe si preţuri nu prea uriaşe.

Borcane de Nutella de 5 kg. Cine frate mănâncă atâta Nutella?

Căldări cu tutun de 5 kg. Oare în cât timp se pot fuma 5 kg de tutun?

  Week-end inspirat vă doresc!!!!

Raluca

Un câine e pentru o viaţă întreagă, nu doar de Crăciun

Se apropie sezonul şi ştiu că mulţi părinţi au pe lista de Crăciun un animăluţ de companie. Poate ar trebui să vă gândiţi de două ori sau să alegeţi cu grijă. Un animăluţ nu e doar pentru perioada Crăciunului ci pentru toată viaţa lui, cel puţin. Aşa că dacă aveţi copii mici poate mai amânați un an alegerea unui animal de companie sau poate alegeţi un animal de talie mică. Dacă aveţi o casă mică poate alegeţi un animal de talie mică. Alegeţi responsabil ca în lunile de după Crăciun să nu vă treziţi că animalul de companie nu se potriveşte nevoilor dvs. şi veţi vrea să îl abandonaţi. Sau va deveni o sarcină prea grea pentru dvs. şi îl veţi neglija. Aveţi în minte că totuşi copii nu sunt responsabili, mai ales la vârste mici şi nu vă puteţi baza pe ajutorul lor în îngrijirea unui căţel de exemplu.
Şi pe cât posibil ocoliţi magazinele care vând animale de companie, pentru că dacă nu cunoaşteţi părinţii, nu ştiţi ce boli genetice pot avea, nu ştiţi dacă au fost vaccinaţi sau trataţi de boli "ale copilăriei" şi vă treziţi şi cu un animăluţ bolnav. Încercaţi adăposturile pentru animale, salvaţi un suflet şi de cele mai multe ori aminăluţele sunt chiar castrate. În plus în perioada asta am văzut mulţi pui abandonaţi şi daţi spre adopţie.
E un sticker de la DogTrust şi mi-ar fi plăcut să îl găsesc şi eu cât am stat în Irlanda. Cu siguranţă îl puneam pe maşină :)
Raluca

O victorie parțială, dar totuși o victorie

Vă scriam săptămâna trecută că nu înțeleg de ce plătim pentru animalele de companie la hotel. În drumul nostru din Irlanda am stat în două hoteluri, unul în Anglia, Days Inn, o rețea de hoteluri foarte cunoscută, celălalt e cel în care mai avem două zile de stat, e cel din Belgia, aparent și el într-un lanț de hoteluri. Pentru că am folosit booking.com pentru a face rezervarea după ceva timp am primit mail în care să fac un fel de recenzie hotelului. Cei care ați folosit măcar o dată booking.com știți la ce mă refer.
Acolo am spus că se plătește prea mult pentru câini și că practic plătești alegerea ta de a călători cu un animal de companie. În plus le sugeram să dea câteva daruri celor care călătoresc cu animalul de companie sau măcar să aibă un vas cu apă sau o punguță cu mâncare disponibile pentru aceștia.
Cei din Belgia mi-au răspuns stereotipic, însă cei din Anglia nu au răspuns deloc. Ieri am primit și răspunsul lor pe care vi-l pun aici integral.
Thank you for taking the time to complete our Guest Survey regarding your recent stay at our hotel.
Please know that your feedback is extremely valuable to us and we will utilise your response by continuing to focus on making each and every guest experience the best it can be. You commented on our pet policy and charges, we make the charge because of additional cleaning the room requires after housing a pet. Even a clean pet will leave fur behind, or have an accident because of the unfamiliar surroundings and we have had some that are also host to various unwanted pests. This means we have to treat the room each time a pet stays, as we are unable to tell just by looking at a pet if they are likely to shed or if they host unwelcome visitors.
I apologise if you think this is a way of punishing you for travelling with your pet, that is not the case, we enjoy having our furry guests stay.
As for your suggestions, I agree we could do something, so I will ensure we have cans of Dog & Cat food available at reception along with a couple of bowls, available for use by our furry friends who forget to pack one. I'm just sorry I didn't think of doing it before.
Thank you for completing our survey and for your suggestions, if I can be of assistance to you please don't hesitate to contact me directly at sevenoaks@daysinnrc.co.uk.

Yours Sincerely,
Tessa Ticehurst
General Manager
Days Inn Sevenoaks

Așadar dragilor, ce înțeleg eu de aici e că banii plătiți de mine merg pentru deparazitarea camerei în care a locuit un animal de companie, lucru mai mult decât lăudabil. Și dacă aș fi călătorit fără Dea aș fi vrut ca după un câine camera să fie dezinfectată. Apoi dacă vreodată traversați Anglia și trebuie să opriți la un hotel folosiți Days Inn din Sevenoaks pentru a vedea dacă într-adevăr au boluri pentru mâncare sau pliculețe cu mâncare. Ar fi super dacă tot lanțul de hoteluri ar adopta această tactică și dacă aș fi reușit să schimb ceva. În cazul particular al acelui hotel am reușit. Eu mă declar satisfăcută, chiar dacă nu am cum să știu dacă nu e doar un mail de închis gura sau chiar au de gând să facă ceva. Eu una dacă vreodată voi mai tranzita Anglia cu mașina mă voi caza tot la Days Inn, doar datorită acestui răspuns :)
Raluca
P.S. Se pune că e un bun început de săptămână?

Belgia - Orval, abaţie, fabrică de bere sau de brânză?

Fabrica de bere Orval

În Belgia există o linie subțire între producția de bere, cea de brânză şi călugării, de fapt legătura este foarte strânsă, doar că mintea mea învățată să treacă totul prin canoanele vremii nu poate concepe că, călugării fac şi altceva decât să se roage...produc bere şi brânză.
Chiar vorbeam cu Alin că dacă măicuțele din România ar crea o marcă proprie de dulceţuri sau şerbet şi ar comercializa-o în supermarketuri ar avea succes, deşi datorită minţii de întreprinzător a lui Daniel, Biserica Ortodoxă deja produce destui bani şi fără mica mea idee.

Abaţia Orval -
 tot ce se vede în această poză nu este de vizitat, pe acolo circula doar calugării

Aşadar acum că ne-am stabilit la Arlon, era cumva musai să mergem să vizităm ceva. Am găsit în holul hotelului mici pliate către diferite atracții turistice şi prima dintre ele a fost Abaţia Orval. Avea ingredientele necesare că ne atragă şi pe mine şi pe Alin. Avea ceva de vizitat, mănăstirea şi ruiele, avea şi o linie de producție de bere şi desigur comercializa bere. Deci ambele gusturi erau satisfăcute.
Din Arlon, care e la graniţa cu Luxemburgul până în Orval se face cam o oră cu maşina pe autostradă. Fiind primul obiectiv pe care îl vizitam eram curioasă să văd dacă şi belgienii beneficiază de organizarea exemplară a irlandezilor când vine vorba de atracţii turistice. La Orval nu am fost dezamăgită, deşi belgienii, mai ales unde locuim noi, sunt latinizaţi din cauza francezilor.

muzeul Fabricii de bere

Aşadar Abaţia din Orval avea şi locuri de parcare, era şi destul de bine semnalizată de la autostradă şi la 200 de metri exista şi un restaurant, deci cam toate dotările pe care le-am admirat în organizarea irlandeză.
Trebuie de la bun început să spun că nu am vizitat fabrica de bere şi nici cea de brânză pentru că vizitele acolo se fac doar cu grupuri organizate cu ceva vreme înainte. Noi nu am ştiut, deci am vizitat doar o expoziţie în care îţi era explicată ce e berea Orval. Cam ca muzeul Guinness, dar în loc de 5 etaje era doar o sală mare lunguiață.
Suspect sau nu, berea e bere oriunde în lume şi se fabrică din fix aceleași ingrediente, fie ea neagră ca Guinness sau blondă ca Orval. În micul lor muzeu am găsit că berea se fabrică la Orval din secolul XVII şi că era considerată ca fiind parte din dieta călugărilor, care o numeau pâine lichidă. Călugării erau oameni buni şi împărțeau berea cu pelerinii şi cu cerşetorii...trai, ar spune unii dintre cititorii acestui blog :)
Cred că belgienii au un adevărat cult al berii. Fiecare sortiment se bea în paharul specific. Cel din Orval avea o formă foarte faină, dar din păcate încă stăm la hotel, unde spaţiul e limitat. Da şi când ne vom muta la casă... Întorcându-mă la cultul berii, în magazine desupra fiecărui sortiment de bere veţi găsi de cumpărat paharul spcific cu care se bea. Acum ori se stabilește Alin la un singur sortiment de bere, ori casa noastră va fi plină de pahare :)
Cum cu brâza nu mă omor (sacrilegiu veți spune, să locuieşti în Belgia şi să nu te omori cu brânza...ei bine da) şi încă îmi e dor de cedar, nu m-a afectat prea tare că nici fabrica de brânză nu se vizita.

muzeul plantelor medicinale

În schimb ce se putea vizita erau nişte ruine ale unei mănăstiri din 1070, interesante, dar totuşi ruine, un muzeu al plantelor medicinale şi de asemenea o grădină cu plante medicinale şi mici expoziţii ale vieţii monahale din Orval.
Deşi impresionantă ca dimensiuni abaţia este relativ nouă 1926 şi se cheamă de fapt Abaţia Notre-Dame d'Orval. Despre călugării care produc bere puteţi citi aici şi dacă vă uitaţi cu atenţie veţi vedea că astfel de călugări sunt şi în Irlanda şi cine ştie, poate produc chiar şi bere.
Vă tot bat la cap cu berea călugărilor aşa că trebuie să vă spun că este foarte alcoolizată, cea din Orval are 6.2% alcool în comparație cu Guinness care are 4.3% alcool şi am auzit că ar exista beri chiar şi cu 9 şi ceva la sută alcool. Deliciul băutorilor de bere de pretutindeni :)
În mare o vizită la Orval este recomandată, unde mai pui că preţul de intrare e de doar 6 euro, mic în comparație cu cele din Irlanda :)
Dacă nu v-am convins că merită o vizită, poate pozele vor fi mai convingătoare.

Grădina cu plante medicinale şi muzeul  

Icoana din mănăstire se vedea de cum intrai în parcare şi cumva te urmărea pe tot parcursul vizitei 

Partea din abaţie care se vizita, fotografiată din pragul muzeului berii 

Ruinele

Cei care au citit cu atenţie textul meu au observat probabil o neconcordanţă a cifrelor. Ei bine în 1070 primii călugări s-au stabilit în Orval, dar în 1793 abaţia a fost incendiată şi dărâmată de trupele franceze. A rămas aşa până în 1926 când călugării producători de bere au revenit pe locaţia fostei abaţii. Totuşi cumva berea a continuat să fie produsă la Orval, nu am înţeles încă cum. 

Parte din ruina abaţiei din 1070 

Mi-a plăcut mult copacul din imagine, e fix în mijlocul locurilor de vizitat 

Nu cred că are nici o legătură cu abaţia şi poate e casa cuiva, dar mi-a plăcut poza destul de mult cât să o postez.

Şi ca să răspund la întrebarea din titlu, DA la Orval e şi o abaţie şi o fabrică de bere şi una de brânză.

Raluca

Mituri despre irlandezi la plajă

Observați probabil că postările mele au devenit din ce în ce mai impersonale. Nu e vina mea, e vina faptului că în mare parte a zilei stau într-o cameră de hotel, pe internet (care mai mult stă, decât merge) şi găsesc tot felul de prostioare. Un om mare într-ale blogului zicea că secretul pentru un blog cu public e: Postează, postează, postează... ceea ce încerc să fac şi eu.
Sincer abia aştept să instalăm calculatorul, să avem un net decent şi să ajung din nou la agenda cu idei (împachetată cine ştie pe unde) şi să reiau postările serioase, că am cam rămas restantă. Dap în era blogurilor şi a facebook-ului şi a internetului, agenda cu idei este sfântă...în cazul meu.
Revenind la tema postării. Nu vreau vreodată să se creadă că ştiu totul despre irlandezi, la urma urmei am stat puțin peste un an în Irlanda, dar este o țară şi are o populație care mă fascinează. E adevărat că în ultimii ani, din cauza crizei, irlandezii nu prea călătoresc, dar şi când o fac (şi mi se pare normal să fie asa) aleg destinații exotice. Cineva mi-a spus odată că irlandezii în vacanță stau de dimineața până seara în...pub. Ca şi cum nu ar avea pub şi acasă. Sau că îşi cumpără excursii în destinații solare şi ies din camera de hotel abia după prânz. Şi văzând această fotografie parcă înclin să dau dreptate zvonurilor. Săracii irlandezi plouaţi 80 la sută din an arată ca o brânză. Nici nu cred că le e recomandat să stea la soare precum românii.
În această notă... observați irlandeza din imagine??? cam cât de repede v-a atras atenţia???
Aceeaşi,
Raluca
P.S. Am găsit această poză pe pagina de facebook a Cosmetica Dublin. E ceea ce scrie şi dacă vă aflaţi în Dublin v-o recomand :)

Imagini din Veneţia inundată

Am găsit aceste poze pe net şi nu m-a ţinut sufletul să nu vi le arat. Le-am găsit aici. Deşi unele cred că sunt cam duse la extrem, mă întreb ce o fi în apa aia...nu aş putea înota în ea, oricât de mult mi-ar lipsi înotul.

Acum doi ani am fost la Veneţia cam tot în perioada asta. Prietenii mei fuseseră cu o săptămână înainte şi era inundată, prin piaţa San Marco nu se putea circula, însă când am ajuns eu pe unele porţiuni se circula pe pasarele, dar se circula.

Bănuiesc că acesta este farmecul Veneției. Enjoy 

Doi tineri fac baie în Piaţa San Marco 

Pasarelele despre care vă vorbeam 

Iar pe pasarele vad că se merge desculț  

Proprietarul unui magazin stă în prag în timp ce apa de pe stradă depăşeşte câţiva centimetri 

Patru oameni dezbrăcați în Piaţa San Marco 

Asta îmi place cel mai mult

Damsel in distress 

Tot în Piaţa San Marco, unde o cafea la mesele alea costa de la 12 euro în sus. 12 euro e doar bacşişul :)

Raluca

P.S. Sursa foto

De ce nu ne place Dacia?

Trebuie să vă spun că în Belgia am revitalizat Logănelul, care reparat pe tărâm irlandez merge ca uns şi care şi-a dovedit (pentru a câta oară?) utilitatea.
Eu sunt prima care afirm că Loganul, deci Dacia, este o maşină bună, dar tot eu zic că dacă aş avea ocazia aş cumpăra altceva. Şi sincer stau şi mă întreb de ce?
În Belgia şi Luxemburg sunt o grămadă de Dacii. De la Sandero, Logan, mai putin Duster şi Logan din ăla  de transport, pe şosele e imposibil să nu vezi o Dacie. Aici vecinii nu se mai adună în jurul Logănelului ca la Dublin, iar toată lumea ştie că sunt maşini bune pentru preţul pe care îl plăteşti pentru ele. Practic în Belgia cu 15.000 de euro îţi iei Duster, deci maşină de teren, cu o grămadă de dotări.
Da accept argumentul că în oraş îţi trebuie o maşină mică, dar totuşi de ce nu ne place, nouă românilor, Dacia? De ce preferăm "maşini tari" gen BMW sau Mercedes şi aproape că ne e ruşine să spunem că Dacia este marcă autohtonă?
Belgienilor nu le e ruşine că deţin o Dacia şi ca dovadă îşi lipesc I love my Dacia pe luneta din spate. Dublinezii s-au îngrămădit să îşi cumpere Duster, de în prima lună de la intrarea pe piaţa irlandeză au înregistrat vânzări cât pentru jumătate de an. Luxemburghezii folosesc Loganul şi nu puteţi spune că luxemburghezii nu îşi permit ceva mai scump, deci zic eu că apreciază maşina românească. Noi, românii, care o folosim în draci şi nu se strică pe uliţele alea pe care le denumim drumuri europene, care o încărcăm până la refuz, până stă pe roată, de ce nu ne mândrim cu Dacia?
E o întrebare la care nici chiar eu nu găsesc răspuns...
Raluca

Iesenii vor aeroport

It's about time cum ar spune britanicii. Sunt moldovenii mei molcomi şi se mişcă mai greu, dar şi când se mişcă ştiu că pot muta munţii. Ca ieșean care trăieşte departe de Capitala Moldovei, dar care e legat sufletește şi nu numai de Iaşi mi se pare o ruşine ca Iaşul să nu aibă un aeroport la standarde internaționale.  Mi se pare o rușine că nimeni nu face nimic şi că toţi preferăm să mergem cu trenul 8 ore până la București dacă vrem să ajungem chiar şi până la Budapesta.
Dacă vorbele astea vă mişcă pe voi, cititorii acestui blog, ce aveţi legături cu Iaşul atunci mi se pare că trebuie să facem ceva.
Nu ştiu dacă această iniţiativă e cea bună, dar e un început. Aşadar Ieşenii vor aeroport. Intraţi pe site, convingeți-vă că inițiativa merită susținută, postaţi pe bloguri şi facebook şi hai să ne facem auziţi. Ieşenii au nevoie de un aeroport şi vă garantez că nu veţi regreta dacă susțineți această cauză.
Eu una vreau să ajung direct din Luxemburg în Iaşi şi de la Iaşi la Dublin şi Bucureşti. Vreau zboruri la preţuri rezonabile şi asta se poate rezolva doar dacă e concurenţă, doar dacă pista e destul de mare să susţină avioane de mari dimensiuni. Vreau ca părinții mei să poată veni să ne viziteze şi vreau ca prietenii mei din Dublin să poată vizita Iaşul, pentru că e un oraş care merită.
Nu trebuie să dați bani, dacă nu asta vă doriţi, trebuie doar să susțineți această cauză şi apoi ce ieșean cu mintea întreagă nu ar susține-o?
Raluca

De abia aştept să gătesc

Nu vă îngrijorați nu mi-a hackerit nimeni blogul. Sunt tot eu, Raluca. Da cea care consideră mâncare gătită sandvișurile făcute cu sandviș maker-ul şi care pentru cartofi prăjiţi aşteaptă laude o săptămână. Aşa sunt eu, nu le am cu gătitul şi nici nu cred că voi începe prea curând să învârt sarmale.
Numai că am învăţat în ultimele 48 de ore că gătitul poate fi şi efortless cum ar spune britanicii, adică fără efort, fără şorţ de bucătărie, fără ingrediente despre care nu a auzit nimeni, dar mai ales cu mâncare, din aia de să îţi ţină stomacul plin şi fără grijă pentru siluetă.
De când eram mică mi-a plăcut mai mult să observ cum se face mâncarea şi mai puţin să mă bag în procesul tehnologic. Am urmărit-o pe mama, apoi pe prietena mea Alina, care în liceu făcea nişte spaghete cu brânză de visam zile întregi doar spaghete, apoi prietena mea Eliza care la Barcelona mi-a demonstrat că amestecate cu alimente care îmi plac pot mânca şi alimente pe care nu le suportam înainte, apoi altă Alina care mi-a demonstrat că îmi place salata de morcovi cu ţelină...cine ar fi crezut???... Toate fac mâncare fără efort. Parcă o şi văd pe Alina în ţinuta office cum întoarce aluatul pentru un pandișpan ce e gata cât ai clipi sau cum Eliza doar îşi suflecă mânecile pentru a pregăti nu ştiu ce mâncare elaborată. Vărându-le pe ele şi mie mi se pare că aş putea fi o mare bucătăreasă deşi în capul meu oregano şi busuioc sunt cam aceeaşi mâncare de peşte.
Şi să ştiţi că nu sunt departe de adevăr, la Dublin, pe o foamete am preparat spaghete cu cedar, întocmai cum am văzut la Alina şi nu numai că nu am dat foc la casă, dar au avut şi gust şi chiar unul bun. Deci pe undeva, ceva, a făcut click încă de ceva vreme...
Revenind, în urmă cu 48 de ore am descoperit o tipă care m-a făcut să fiu sigură că şi eu pot găti. Este vorba despre Nigella Lawson. Căutaţi-o pe google. E londoneză şi găteşte fără efort şi ce îmi place cel mai mult e că mănâncă la TV. Când aţi văzut voi vreo vedetă autohtonă să mănânce la TV??? Totdeauna am zis că nu am încredere în bucătarii supli, cum era Jamie Oliver la început. Frate nu puneam botul la ce zicea şi pace. De când a mai pus cărniţă pe el şi arată mai a chef parcă îmi vine să îi acord o a doua şansă. Însă Nigella asta este Dumnezeul pe pământul bucătăriei.
În primul rând nu găteşte complicat. Adică mâncăruri care iau zile întregi şi efort cât urcat un munte. Găteşte puţin şi bun. Apoi am urmărit un serial dedicat mâncărurilor italiene şi am înţeles şi eu la ce folosesc nişte ustensile din bucătărie pentru care nu aveam nici o explicaţie. Şi mai rău, acum le vreau şi eu. Apoi tipa găteşte mâncare şi nu salate, care în mintea mea nu sunt mâncare ci garnitură. Apoi nu se murdăreşte. Da ştiu e la TV unde ştiu cum se gătesc treburile, dar tipa e tot timpul îmbrăcată casual, nu cu bonetă şi şorţ ca bucătăresele de la noi. Apoi trebuie să spun că arată şi biiiiiine, îmi place accentul ei de mor şi are ceva din vedetele de pe timpuri. Are 52 de ani şi arată ca la 30, sunt chiar şi eu invidioasă... Nu mai spun că toate emisiunile sunt filmate în bucătăria ei şi arată ca în reviste...
Vă spun, de 48 de ore am citit tot ce era de citit despre Nigella şi am văzut o grămadă de clipuri cu ea pe youtube şi sunt îndrăgostită. Ba mai mult, mă apuc de gătit. Am ochit nişte paste pe care cred că le-aş putea face fără multe eforturi...
Bine acum trebuie să mai aştept vreo săptămână să ajung în bucătăria mea, dar şi când ajung...
Raluca

Secretul e în straturi

Multă vreme am avut o nedumerire şi multă vreme nu am găsit pe nimeni să îmi deschidă ochii. De ce umblă dublinezii dezbrăcaţi şi totuşi nu le e frig? sau De ce la magazinele de haine, chiar şi iarna, se găseau de cumpărat bluziţe şi fustiţe şi nu haine din lână sau cojoace?
Răspunsul la prima întrebare poate fi depistat uşor, dacă te-ai născut în aşa o climă nu prea mai percepi frigul aşa cum îl percepem noi românii când frigul vine doar 3-4 luni pe an. De asta mi-am dat seama când am cunoscut copii românilor născuţi în Irlanda, care la fel cu dublinezii mergeau aproape dezbrăcați când eu aveam geacă de fâş şi câteva bluze.
La a doua întrebare nu găseam totuşi răspunsul. OK magazinele li se adresează dublinezilor, dar chiar şi aşa nu tu o haină mai groasă, nu tu o cizmă îmblănită, nu tu un pulover mai sănătos? Răspunsul l-am găsit totuşi la câteva luni după ce am venit în Dublin: dublinezii se îmbracă în straturi.
Adică în loc de haină de blană şi tricou cu mânecă lungă, cum purtam eu în România, dublinezii poartă tricou cu mânecă scurtă, peste un tricou cu mânecă lungă, apoi o bluziță descheiată în faţă, apoi un ilic (da din ală românesc împletit sau din polar) apoi o gecuţă şi dacă e frig îşi pun şi mănuși. Practic ei sunt pregătiţi pentru orice, fie soare sau viscol ei sunt bine îmbrăcaţi. Desigur viscol mai greu în Irlanda, dar nici măcar o ploaie sănătoasă nu îi sperie, pentru că măcar unul dintre straturi are glugă. Sau dacă nu au umbrela totdeauna la ei. Nu degeaba se spune că în Irlanda trebuie să ai tot timpul cu tine ochelarii de soare şi umbrela.
Şi tot căutând să explic treaba cu straturile, uite că wiki mi-a luat-o înainte şi a explicat treaba destul de bine: se cheamă layered clothing.
Pe wiki spune că îmbrăcarea în straturi e folosită în special de sportivi, dar a fost adoptată şi de locuitorii din zonele climatice reci, unde straturile asigură căldură şi feresc de vânt şi ploaie. Cică există trei straturi principale:
1. Primul strat, denumit şi strat de bază asigură confortul şi ţine pielea uscată, în cazul unei ploi
2. Stratul de mijloc asigură căldura şi izolează, de aceea mai este denumit şi strat izolant.
3. Ultimul strat, cel de deasupra este un strat ce protejează de vânt sau apă.
Îmbrăcarea în straturi datează din cele mai vechi timpuri, dar a fost redescoperită în anii 60-70 ca o metodă ieftină şi practică de a ţine de cald. Plus că spun eu nici nu e chiar aşa de greu, eu ţin minte că abia căram haina de blană sau mai ştiţi voi cojoacele alea de pe vremuri, ce grele mai erau...
Chiar dacă nu mai stăm în Dublin îmi ajută mult aceste informații pentru că şi în Belgia e deja frig şi plouă.
Raluca

De azi ne-am mutat de tot din Dublin

Azi-noapte ne-au ajuns şi ultimele bagaje din Dublin, aşa că aş putea spune că ne-am mutat în Belgia. Am venit în Dublin cu două geamantane şi câteva lucruri cărate pe parcurs şi am plecat cu maşina burduşită şi cu o grămadă de bagaje ce ne-au venit abia acum. Multe lucruri am mai adunat în doi ani, dar nu regret nimic. Sunt ale noastre şi orice efort a meritat pentru a le căra cu noi.
Am citit undeva că există o companie care vine, îţi împachetează lucrurile, le transportă şi ţi le şi despachetează la destinație. Ei nu-i prea tare? Da apoi m-am gândit cum să îmi împacheteze mie cineva broaştele? sau ulcelele de lut? În apărarea mea spun că mi-am adus nimicurile într-o cutie în Dublin şi le-am adus aici în aceeaşi cutie, deci măcar volumul lor nu s-a mărit, deşi cantitatea cam da. Cred că mi-am cumpărat doar mărunțișuri.
Ştiu că poate e prostesc, dar eu încă mă mai trezesc că vreau să merg în Temple Bar sau în centru la Penneys şi îmi dau seama după câteva secunde că nu am cum, că ne-am mutat. Ciudată e mintea asta a omului :)
Oricum din week-end sunt ceva mai veselă, am fost la un târg de meştereli aşa cum am spus în postarea anterioară, am descoperit că aproape există TK Maxx şi Desigual şi cel mai tare am văzut restaurante unde se poate intra cu câinele. Noi nu suntem obișnuiți să intrăm cu Dea în restaurant, dar e fain că există opțiunea asta :)
Am mai vizitat o abaţie producătoare de bere şi brânză, iar peste fix o săptămână ne mutăm în casa nouă, unde vom avea loc şi unde aşteptăm vizitatori.
Cam asta e.
Raluca

Într-un singur an nu poţi lega prietenii de-o viaţă

Ce tare mi-aş dori să fie adevărat ce scrie în titlu, dar nu e aşa. Prieteniile se leagă fără să ne dăm seama şi realizezi că sunt prietenii când oamenii aceia îţi lipsesc. Ştiţi voi povestea lui Apolodor? dacă nu căutaţi-o şi vedeţi cum se termină.
Îmi e dor de oameni pe care acum un an nici nu îi ştiam, nici nu intrasem în vieţile lor şi ei cu atât mai puţin într-a mea. Poate sunt un pic egoistă, poate e normal să îţi fie dor, la urma urmei numai noi românii ştim exact ce e dorul ăsta. Sunt oameni care mi-au schimbat viaţa şi mi-au deschis mintea şi m-au făcut să privesc fenomenul acesta al migraţiei ca pe unul normal şi firesc şi nu ca pe ceva de care să îţi fie ruşine. Şi acum îmi e dor de ei poate mai rău decât îmi e dor de prietenii mei de la Bucureşti şi Iaşi, deşi nu cred că s-a construit încă o maşină care să măsoare dorul.
Probabil că e singurătatea din mine care vorbeşte acum, dar îmi e dor de Alex, de Alina, de Vio, de Andreea şi Cathy şi de Cibo şi de Gelu şi de Lucian şi de toţi cei de viaţa cărora m-am legat un an de zile. Cândva ştiu sigur că vom mai face grătare pe terasa Alexandrei.
Raluca
P.S. În alt registru, vă rog nu vă întristaţi. Azi merg la o mega expoziţie de meştereli şi se presupune că va fi o zi super. Mâine vizităm ceva de vizitat, deci week-end-ul e plin. Week-end plăcut şi vouă!!!

Primele impresii din Valonia

Abaţia Orval

Nu vreau să vă las cu gustul amar al postării anterioare în care vă povesteam despre lanțul birocratic din care se poate ieşi foarte uşor, am aflat, dar în cazul meu va mai dura vreo două luni. Ceea ce înseamnă timp, dar mai ales bani şi nervi pierduți. Ne trebuie actele cu apostilă de la Haga, iar dacă cineva care citeşte acest blog ştie cum se poate obţine această apostilă fără un drum în România...îl rog să mă lumineze şi pe mine.
Aşadar câteva lămuriri că m-am prins că încă nu vă e clar unde stăm noi mai exact. Stăm în Arlon, un orăşel mic de la granița Belgiei cu Luxemburgul.  În douăzeci de minute cu maşina suntem în Luxemburg. În două ore cu trenul suntem la Paris sau Bruxelles, iar într-o oră cu maşina suntem în Germania, Franţa sau chiar Olanda. Suntem cumva în inima Europei, iar schimbarea este majoră faţă de Irlanda unde orice ai fi făcut trebuia să iei avionul sau feribotul pentru a ajunge undeva. Acesta să spunem că ar fi un avantaj.
Pentru mine acomodarea aici e greoaie, dar toată lumea mă sfătuiește să îi dau timp acestei regiuni şi sincer cât am ieşit din casă mi s-a părut a fi foarte frumoasă. Numai că poate mă las influențată de vremea rea din ultimele zile, de faptul că am răcit şi ieşirea dimineaţa din casă după acte a prelungit răceala cu vreo trei zile, nervii cu birocraţia, de sincer dacă acum mi s-ar oferi posibilitatea de a pleca înapoi în Dublin aş prinde-o cu ambele mâini.

Abaţia Orval

Belgienii din regiunea asta sunt mai mult francezi, iar francezi fiind, adică latini sunt fix ca noi. Dacă italienii erau nişte români care au beneficiat de un bun PR, francezii s-au ascuns după deget, dar nu au reuşit să se lepede de firea lor latină. Sunt exact ca românii doar că au vreo câteva secole de civilizaţie în faţă. Deja v-am vorbit de birocraţie, în plus sunt delăsători, se bazează pe faptul că merge şi aşa, nu prea le au cu limbile străine, unii sunt zgârciţi, avari de zgârciţi, se scobesc până la ultimul leuţ, mă rog euro, dar când îţi dau restul se fac că uită un cent-doi...sunt români cu pedigree, dacă vreţi musai să le dăm un nume.
Desigur generalizez şi îmi arunc frustrările pe blog, şi sper să mă înşel şi sper să descopăr că nu am dreptate şi să mă acomodez aici, dar prima impresie...
În schimb au şi asemănări bune cu românii. Sunt ospitalieri, sunt deschişi, proprietarul casei pe care am închiriat-o deja ne-a invitat la el acasă, deja ne-a pus la masă, deja s-a oferit să ne ajute. Irlandezii erau ceva mai reci din punctul ăsta de vedere. Au puţine crâşme în sensul de bar, pub, iar la restaurante e plin tot timpul.
În schimb românii de aici, exceptând pe cei din hotel, par mai elevaţi. În week-end am întâlnit doi români la vânătoare de antichităţi, am găsit că există o librărie a unui român în Luxemburg, am găsit că se fac concerte de pian... Repet nu voi căuta contactul cu românii, dar aş prefera să găsesc un coafor românesc sau un magazin care vinde mălai. În schimb nu sunt aşa uniţi ca cei din Dublin. Nu au comunități, deşi există una pe net nu e updatată din 2010, nu au ziar şi nici emisiune de radio şi TV.

Abaţia Orval

Cât despre mine am vorbit engleză cât într-un an întreg în Dublin, încep să o rup şi pe franceză sau cel puţin mă amăgesc eu că încep, înţeleg tot ce spun chiar şi când vorbesc între ei, dar din nou îmi e ruşine să deschid gura, deşi între două ăăă-uri aş scoate o frază inteligibilă. Am văzut că apreciază că încerci să le vorbești limba, deşi eu una nu apreciez că au totul tradus, chiar şi filmele la TV.
Speram ca această postare să fie într-o notă mai pozitivă, nu cred că am reuşit. Îmi e dor de Dublin şi de oamenii de acolo, îmi e dor de drumeţiile noastre, deşi am început vizitatul şi aici, îmi e dor de radio şi de emisiunea TV... şi sper ca peste fix un an să am aceleaşi legături cu Arlonul cum le-am avut cu Dublinul.
Raluca
P.S. Pozele sunt din prima noastră călătorie, la Abaţia Orval, sper să o fi tradus corect. E o mănăstire unde e şi o fabrică de bere şi una de brânză şi nişte ruine... Am găsit pliantul în holul hotelului şi într-o după-amiază i-am făcut o vizită. Am împăcat şi capra şi varza, am ieşit şi la plimbare, am văzut ceva nou şi am cumpărat şi bere, despre care Alin spune că e foarte bună.

Cele mai citite articole...

...pentru care vă mulţumesc.
Am accesat datele oferite de blogger şi primele trei articole după numărul de cititori au fost:
1. Cateva îndrumări despre Irlanda. Sincer nu mă așteptam mai ales că articolul a pornit de la un articol cu un subiect similar. Blogger mi-a arătat că doar în prima zi de la publicare a fost citit de 290 de persoane. Foarte multe, aş spune eu, şi de aceea vă mulţumesc.
2. Roata se întoarce totdeauna, de asta puteţi fi siguri. Cred că de fapt titlul a atras pentru că eu povesteam despre cum mi-am pierdut eu telefonul în taxi şi cum l-am regăsit. Cred sincer în expresia din titlu şi de aceea vă mulţumesc din suflet că aţi ales să îl citiţi. În prima zi articolul a fost citit de 283 de persoane.
3. Dea şi berea de câini. V-am spus că Dea este un subiect iubit pe acest blog şi că toate postările ce o privesc pe Dea sunt foarte citite. Numai în prima zi 187 de persoane au văzut dacă Deei îi place sau nu berea de câini :)
Sunt cele mai citite postări din ultimele 6 luni după un clasament întocmit de blogger, ce îmi vine pe mail lunar, dar pe care îl citesc şi de obicei îl ignor. De această dată s-a transformat într-o postare.
Vă mulțumesc că mă citiţi, datorită vouă blogul continuă să existe.
Raluca

Şi Google îl sărbătoreşte pe Bram Stoker

Nu înţeleg de ce am rămas aşa fixată pe Bram Stoker că la urma urmei dublinezii îl tratează ca pe un autor secundar şi mi se pare normal să fie aşa când ai în urbe un James Joyce, un Oscar Wilde, un George Bernard Shaw sau chiar un Jonathan Swift. Printre ei Bram Stoker nu trezeşte atâta interes pe cât am vrea noi românii să trezească. Şi acum dacă stau bine şi mă gândesc dacă strângi 10 români nici măcar ei nu vor şti cine este acest Bram Stoker şi ce a vrut el, aşa că pe bune dacă înţeleg fixaţia mea pentru el. Azi se împlinesc 165 de ani de la naşterea lui, iar eu am fost pe strada unde a copilărit şi unde şi-a găsit prima dragoste, am umblat prin locurile pe unde a umblat el, blogul meu nu e chiar Dracula, dar măcar mă pot mândri că pentru o perioadă destul de scurtă de timp am cunoscut Dublinul. În comparație cu alte oraşe, Dublinul chiar e ceva.
Raluca

Birocraţie vine din franceză?

Toate bune şi frumoase în Belgia. Casele au preţuri mai mici, alimentele au preţuri mai mici, vremea se presupune că ar fi mai bună, salariile sunt mai mari, numai că din experiență proprie vă spun că şi dacă vă dă cineva 5000 de euro salariu NU EMIGRAŢI ÎN BELGIA sau FRANŢA că am înţeles că e fix acelaşi lucru.
Cred că m-a blestemat cineva că tot scriam eu de funcționarii zâmbitori de la Dublin şi am dat de mama zmeilor în Arlon.
Pe scurt e un cerc vicios. Ca să primești salariu îţi trebuie un cont bancar. Ca să închiriezi o casă îţi trebuie un cont bancar. Ca să îţi faci un cont bancar îţi trebuie o dovadă de rezidență. Ca să obţii acea dovadă de rezidență îţi trebuie o rezidență (locuinţă). Ca să obţii o locuinţă îţi trebuie un cont bancar.
E un lanţ ce poate fi rupt cumva, doar că nu ne-am prins încă cum. Am închiriat o locuință, dar aici garanţia se depune într-un cont la care şi proprietarul şi chiriaşul au acces, un cont închis la care nu umblă nimeni. Ca să deschizi acel cont îţi trebuie dovada de rezidenţă.
Aşa că înarmați cu toate actele de care dispunem am descins la primărie sau ceva asemănător să ne înscriem. Da stai că nu e aşa uşor. Trebuie o listă întreagă de acte printre care şi certificatul de căsătorie cu apostilă. Ce e aia? De unde o luăm? nu am reuşit să ne înțelegem noi, de fapt Alin, cu puţina lui franceză şi negrul mătăhălos care s-a ridicat cu greu din scaun şi se ofticase că îi stricam ziua şi nu am dat şi noi un telefon înainte. Am luat lista cu acte şi am plecat spre domnul Internet cu al său Google că e şi gratuit şi nici nu are mofturi în cur de dimineață.
De acolo am plecat la 3 bănci. Fără dovadă nu poţi deschide cont. Pana mea. Şi în Dublin a fost apropximativ acelaşi cerc, da măcar funcționarii erau de treabă şi zâmbeau şi îţi explicau chiar ei cum se poate rupe cercul.
Practic am fugit de dracu (România) şi am dat de ta-su (Belgia colţ cu Franţa)
Dacă vreodată auziți în instituțiile publice că s-a adoptat modelul francez FUGIȚI...
Raluca

Supermarket pentru câini

V-am povestit despre Dea şi a părut că v-a plăcut articolul, aşa că am decis să vă povestesc despre altceva ce are tangenţă cu Dea, deşi ea nu apare în poze, un supermarket pentru câini. Întocmai ca Maxi Zoo din Dublin şi în Arlon există un astfel de magazin unde poţi intra cu câinele, ba chiar dacă ai un câine de talie mică poţi intra şi în magazinele care vând haine sau decoraţiuni.

Revenind la magazinele pentru animale de companie, am să ataşez câteva poze cu magazinul şi apoi am să vă arat ce am găsit ciudat în magazinul belgian. 

Prima treabă ar fi o jucărie pentru câini ce seamănă cu o mortăciune de pe stradă, un animal lovit cu maşina. Iniţial am crezut că e ceva cu care poţi dresa câinii de vânătoare, dar am observat că şi Dea se joacă cu ea foarte bine.

Aşa arată jucăria şi după cum vedeţi are chiar şi urme de cauciucuri. În vreo două zile am să îi fac o poză să vedeţi în ce stare a adus-o Dea

Un sector care ne-a interesat destul de mult, pentru că Dea a început să folosească patul special pentru câini, după cum vedeţi oferta era bogată şi variată 

Închei cu cea mai ciudată chestie pe care am găsit-o în acel magazin. Un anunţ de genul celor pe care le vedeţi pe uşi: Atenţie Câine, s-ar traduce în română. Acesta era la fel ca felicitările chinezeşti de pe vremuri, cu tipa care făcea cu ochiul. Într-o primă fază era un collie frumusel, iar când schimbai unghiul din care priveai imaginea collie te ameninţa.

Nu am cumpărat-o pentru că mi se pare înfricoşătoare, dar erau cu toate rasele, deci dacă sunteţi interesati lăsaţi un comentariu :)

Cam asta e. Data viitoare vom face poze şi cu Dea în magazin, iar pe 1 decembrie ne-am înscris la fotografii gratuite cu câinele, vedem ce iese.

Raluca

De ce plătim pentru animalele de companie la hotel?

Inspirată de discuțiile turistice ale lui Alice din fiecare marți m-am decis să deschid şi eu un subiect. Desigur s-ar putea ca subiectul meu să supere pe unii sau să ridice câteva sprâncene, dar am şi eu o nelămurire şi aş vrea să ridic câteva întrebări.
De ce plătim pentru animalul de companie la hotel şi mai ales, ce primim în schimb?
Pentru că stăm la un apart-hotel (nu înțeleg de ce tot spun apart, ca tot a hotel îmi sună mie) şi plătim 5 euro pe zi pentru Dea simt că suntem puțin nedreptățiți. 5 euro e o sumă mare sau mică, decideți voi, dar 5 euro ori 20 de zile fac 100 de euro. Ei parcă 100 ar fi ceva de comentat.
Eu una, ca posesor şi călător alături de un animal de companie, simt că sunt nedreptățită  Voi cei care aveţi copii şi care poate aţi stat într-o cameră de hotel după cineva care a avut câine poate vă considerați nedreptățiți.
Acum cei care călătoresc cu copii probabil vor sări că iar fac comparații, dar dacă vă priviți sincer de câte ori copilul a scos perdeaua de pe cadru? de câte ori a vărsat ceva prin cameră? de câte ori v-a deranjat vecinii cu plânsete, pentru că nu putea să doarmă într-un pat nou? Nu trebuie să răspundeţi, dar dacă cel puţin unul dintre exemple vi se pare cunoscut, vă întreb: cei care călătoresc cu copii, plătesc o taxă pentru asta?
Revenind la animalele de companie. Da Dea este câine, are păr, latră, mai şi miroase, dar toate sunt efecte ce pot fi îndepărtate cu maximul 10 euro, de ce plătesc eu 100?
Înțeleg de ce se percepe o sumă pentru câine, pentru că în camera respectivă trebuie să se dea temeinic cu aspiratorul sau trebuie ca așternuturile să fie inspectate cu atenție după spălare, dacă hotelul nu are o mașină de spălat performantă, dar mă gândesc că astea sunt măsuri minime ce se iau în orice cameră de hotel după orice turist.
Dea e un câine liniștit ce nu zgârie sau nu deranjează alţi locatari pentru că latră, dar recunosc că există şi astfel de câini şi mi se pare corect să se perceapă o anumită sumă ca şi garanție, dar acea sumă să îţi fie înapoiată la plecarea din cameră.
La hotelul din Anglia am fost solicitată să răspund unui sondaj. Am ridicat problema banilor percepuți pentru câine şi faptul că mi se pare că plătesc doar pentru că aleg să călătoresc alături de un câine şi nimic mai mult. Le-am sugerat ca de banii respectivi să ofere celor care călătoresc cu câini sau pisici o punguță mică cu mâncare sau un vas suplimentar pentru apă sau să depună o sumă lunar sau anual în conturile unei organizații ce se ocupă cu drepturile animalelor.
Mi s-a răspuns stereotipic că observațiile îmi vor fi luate în considerare. Aşa să fie?
Raluca

Hai să vă arat Dublinul noaptea

Era un cântec şi în loc de Dublin era Bucureşti, dar mi se pare nimerit să vă prezint şi Dublinul, casa noastră în ultimul an şi locul deșteptării şi emancipării mele.
Într-una din ultimele zile m-am nimerit în centru seara spre noaptea. Nu e prima dată când se întâmplă, însă e prima dată când mi-a venit ideea să imortalizez momentele. Nu există două oraşe la fel, iar Dublinul este unic indiferent de ora din zi sau noapte, dar mai ales "viaţa de noapte" este una extrem de intensă şi demnă de imortalizat. Cum am descoperit că sunt ani-socială şi nu îmi plac oamenii, cu atât mai puţin să îi imortalizez (nu e scorneala mea, aşa mi s-a spus), ei sunt doar treburi adiacente, peisajul per ansamblu este unul demn de contemplat.

Doar o stradă din Dublin 

Aceeaşi stradă, Capel, şi nişte nori foarte curioşi 

Un pod peste Liffey, o intersecţie şi aceeaşi nori 

Liffey, unul dinte singurele râuri din lume afectat de maree 

Luna, peste cheiuri 

Vitrina unui magazin decorată pentru Halloween 

Dublin love's 

Cel mai arătos mall din lume, Stephen Green  

Magazinul Disney cu personaje la ferestre 

Vitrina Disney

Una dintre străzile comerciale ale Dublinului, Grafton Street

Sper că v-a plăcut Dublinul noaptea, mie mi se pare că e o experiență completă şi că orele petrecute în Dublin, ca vizitator, nu se încheie odată cu lăsarea întunericului, ca în alte orașe. Viața de noapte este una dintre atracțiile majore ale Dublinului.

Raluca