Translate

December 9, 2012

Mea culpa

Ştiu că din România, românii plecați în străinătate sunt ăilalți, de care pare că nu îi pasă nimănui. Ne ofticăm când auzim de bancomatele din Anglia sau de cerșetorii din Franța, dar atât. Nişte nimeni care ne mai fac şi țara de râs.
Şi pe bună dreptate, că eu ca om cinstit nu apar în ziare, nu mă ştie lumea cât de bine sau rău trăiesc, nu mă judecă, nu exist. Rar ne mai dau lacrimile la o Angela Gheorghiu, da atât. Românii din străinătate dacă s-ar dizolva în acele ţări ar fi perfect.
Şi recunosc şi eu din România gândeam la fel, iar acum gândesc ca o entitate nu ca un popor. Eu am plecat ca să îmi fie bine mie şi familiei mele, ce se întâmplă cu românii şi România...treaba românilor din România.
Câteodată, cam la 4 ani aşa, 6 omuleți ajung în Parlament şi sunt domnul senator sau domnul deputat, pe spinarea românilor din străinătate. 6 sunt puţini raportat la 300 şi ceva câţi parlamentari sunt în cele două camere, dar totuşi.
Eu de obicei mă implicam în alegeri şi îmi păsa de opinia mea şi nu doream să fiu luată de proastă şi probabil şi prin natura job-ului ştiam cine sunt candidații şi unde candidează, mergeam şi la vot, umpleam buletinul de lipitori şi aia era, ne vedeam în alţi 4 ani.
Anul acesta am descoperit șmecheria cu voturile românilor din străinătate şi că şi ei sunt reprezentați în Parlamentul României de cineva. Anul acesta am şi cunoscut un candidat, care cel mai probabil va ajunge în parlament, dar despre care prefer să nu îmi spun părerea. Da atât. Cine sunt acești iluștri necunoscuți care mă vor reprezenta? Ştiu ei cine sunt eu şi ce nevoi am? Ni s-au intersectat vreodată drumurile? Răspunsurile sunt toate NU. În afară de Socaciu, pe care îl ştiam ocupat cu cântatul, nu cu deputăţia şi de David pe care îl ştiam un ministru prost, da şoţul unei creatoare de modă din Iaşi, nu ştiu nimic despre candidați din postura de candidați. Nu ştiu ce calităţi au, nu ştiu dacă m-ar putea ajuta. Nu ştiu nimic.
Aşa că mea culpa, de aceste alegeri am lucruri mult mai importante de făcut. Ei se vor alege, fie că mă duc eu la vot sau nu, îşi vor lua leafa şi funcția şi se vor făli prin Bucureşti şi vor beneficia, vă asigur, de toate avantajele ce decurg din asta.
Aşa că domnule senator, domnule deputat, nu ne cunoaștem, nu existați... nu îmi pierd prețiosul timp cu dumneavoastră. Dacă e să mă reprezentați în parlament spuneți şi dvs. că v-aţi ales singur, Badea, Mircea Badea va trăncăni la fel de adormitor şi dacă mă duc şi dacă nu ma duc eu la vot.
Raluca

3 comments:

corina said...

La subiectul de azi pot spune sigur că pentru mine duminica asta este o zi obișnuită. Mai adaug comentariul unei prietene de pe facebook la o postare pe care ti-o atașez mai jos. Un alt prieten comenta subiectul referindu-se la religie și a primit următorul răspuns.

”Ne putem "plimba" (aproape) pe orice "tărâm" al subiectelor ... Totuşi, singurele pe care nu le abordez (poate rar şi doar cu prietenii, cei care mă cunosc foarte bine) sunt două: religie şi politică. ”

http://www.laengle.info/downloads/Kann%20ich%20mich%20auf%20mein%20Gef%FChl%20verlassen%20-%201994%20Zeitungsformat%20f%20hp.pdf

Istoria mea și luptele mele în țara mea, unde încă particip consistent la bugetul de stat, îmi dau dreptul să tac.

Din lista mea de prieteni de facebook i-am scos pe toți cei care îmi dădeau mie și celorlalți din listele lor sfaturi electorale. Mă refer la oameni pe care i-am cunoscut personal în conjuncturi unde politica nu avea nimic în comun cu subiectul discutat.

Aștept postarea următoare.

Raluk said...

Eu sper ca nu s-a inteles din postarea mea ca favorizez pe unul sau pe altul. Nici macar nu indemn lumea sa mearga sau sa nu mearga la vot. Eu doar spun ca nu voi ajunge sa votez si detaliez de ce.
In Romania si pana de curand eram adepta, nu votezi-nu vorbesti. Omul de rand e intrebat o data la patru ani ce vrea, nu voteaza, inseamna ca si-a pierdut randul la discutie.
Am simtit ca trebuia sa scriu postarea asta pentru ca anii trecuti spuneam ca trebuie sa mergem la vot, daca mai stii sectiile de votare de la gara de nord si circul de acolo, ei eu eram acolo. Votam chiar daca imi pierdeam o zi intreaga in frig stand in picioare....
Anul acesta nu, nici macar sa invalidez un vot nu am chef, pentru ca indiferent de cine voi alege eu, va iesi tot cine trebuie...asta simt acum si imi asum cele spuse.
Acum ma apuc de subiectul de maine. Sper sa iti placa :)

corina said...

Am înțeles ideea.
Eu doar am ales să tac pentru că am atât de multe de strigat că m-ar durea inima prea rău.