Călătorie în istoria radioului

Vine week-end-ul şi vreau să vă propun o călătorie pentru care nu trebuie să vă ridicați nici măcar din scaune, o călătorie în istoria radioului. Nu mai e nici un secret pentru cititorii acestui blog că sunt îndrăgostită de radio. Nu pot să explic sentimentul, de aceea folosesc cuvântul îndrăgostită. Şi vă asigur că e de ceva vreme.
Nu mi-am dorit niciodată să trăiesc în alte timpuri decât cele de azi. Nu m-am imaginat nici cu rochii mari până în pământ, nici cu fuste pană, nici cu rochii mini, în nici un fel. În schimb mă bucur că am ajuns în radio în 1999 şi că am lucrat cu benzi şi nu cu ajutorul calculatorului şi că am ascultat fascinată poveștile colegilor mei de radio. Da recunosc şi eu urăsc cheagurile care stau în scaunele confortabile ale unor emisiuni săptămânale pentru care nu trebuie decât să apară acolo. Nici mie nu îmi plac nepotismele, care din păcate abundă în radioul românesc. Şi eu consider că dacă ești depășit poate ar trebui să încerci să te perfecționezi şi nu să folosești aceleași sisteme ca în anii 90.
Să vă explic puţin. Eu am ajuns în radio între anul I şi anul II de facultate, la practică. M-am dus cu gloata, nu am gândit deloc problema şi am ajuns într-un univers care m-a fascinat. Recunosc eram în perioada în care înregistram casete de la radio, ştiam piesele, eram fan Michael Jackson, apoi Metallica şi Jon Bon Jovi. Pentru mine radioul era o necunoscută, o himeră pe care nu îndrăzneam să o ating. Era acolo undeva. Ei când am ajuns în radio eram fascinată, deşi în aerele adolescenței nu am lăsat să se vadă chestia asta. Luam de-a gata tot ce colegii mai vechi acceptau să toarne în creierii mei. Aşa am aflat de o cameră din care se poate emite şi pe timp de război. Aşa am aflat cum au apărat cei din radio, radioul Iaşi în timpul Revoluţiei, cum erau păziți de un tanc, deşi nu îi ataca nimeni. Cum au dormit acolo şi încet, încet în 1990, ianuarie, au ieşit din emisie. Tot aşa m-a minunat când la prima înregistrare mi-am auzit glasul pe bandă, când cuvântul "când" pronunțat greșit a trebuit tăiat cu foarfecul şi banda respectivă avea vreo 2 cm. Am aflat că toate materialele de la radio Iaşi stau la arhivele naționale un număr de ani. Am fost recunoscătoare omului care stătea cu noi nopțile învățându-ne să pronunțăm corect. Apoi oamenilor care doar văzându-ne voiau să ne ajute. Ţin minte că făceam o emisiune de tip circuit, cu toate studiourile teritoriale din România. Se şi chema "Radio Circuit". Stăteam în emisie şi la un moment dat a venit o doamnă care mă văzuse prin geam să îmi aranjeze postura. Stăteam cocoșată şi sunetele nu ieșeau corect. Nu ştiam cine era, aveam să aflu mai târziu. Până în ziua de azi în emisie zici că am un bât în spate.
Mi-a fost greu să ies din lumea aia şi ţin minte că o vară întreagă nu mă puteam decide să fac pasul spre un radio comercial şi deci spre un salariu (la Radio Iaşi deşi am lucrat 3 ani eram plătită tot pe bază de material).
Mi-am amintit toate astea pentru că pe facebook circulă site-ul acesta. Oamenii din poze au aceeaşi pasiune în priviri pe care, vă asigur, o am şi eu când vorbesc despre radio. Istoria mea cu radioul poate nu s-a încheiat, poate va continua, dar în aceste week-end dați un ochi şi Istoriei Radioului Românesc.
Week-end informativ, vă doresc!!!!
Raluca