Am observat că cu cât îmbătrânesc cu atât îmi fac bagajul mai în ultimul moment şi mai pe fugă. Şi tot cu cât îmbătrânesc reușesc să îmi iau cât mai puține lucruri şi să nu uit chestiile esențiale.
Când eram mică şi trebuia să plec într-o tabără sau cu părinții undeva visam nopţi întregi cum plec, îmi făceam bagajul în minte de câteva ori, apoi într-un caiet, apoi chiar îl făceam. Şi împachetam de toate, să fie. Rare au fost ocaziile când nu purtam toate hainele împachetate. De obicei mă pierdeam în detalii gen prea multe creme, prea multe accesorii...
Anii au trecut şi deşi în continuare îmi făceam bagajul pe hârtie, emoțiile se adunau toate în ultima noapte, în care evident că nu reușeam să adorm. Apoi grijile că am uitat ceva. Bagajul era totdeauna complet şi învățasem că deși ținutele le schimbat des, accesoriile rămâneau aceleași așa că nici nu le mai căram cu mine.
În ultimii ani am plecat mai totdeauna pe fugă, cu un bagaj mental din care dacă lipsea ceva era înlocuit pe traseu. Am plecat şi în concedii de peste o săptămână cu bagajul făcut cam cu o oră înainte de a ne urca în mașină.
Acum am ajuns la performanța de a nu mai avea nici măcar emoții şi am reușit ca într-un troller de mână să îmi încapă hainele şi laptop şi cărți pentru o săptămână. Şi nici măcar nu am gândit un pas înainte.
Vedem ce se întâmplă şi ce am uitat acasă :)
Voi cum vă faceți bagajul? Mai aveți emoții înaintea unei călătorii?
Raluca
No comments:
Post a Comment