Cum, nu sunt primul român care vizitează Arlonia?

În 1972 cu doar 7 ani înainte ca eu să mă nasc, un român a vizitat pentru 3 zile Arlonia. El era numit în presa vremii Geniul din Carpați şi nu era nimeni altul decât Nicolae Ceauşescu şi bineînțeles cu geniala lui soție Elena.
Acum dacă mă gândesc că tot Ceauşescu a fost unul dintre singurii conducători din Europa de Est care a mers în caleașca Reginei Elisabeta a Marii Britanii, poate ar fi util să cercetez un pic perioada aia din istoria României. Măcar cât să îmi fac o idee, ce să nu fie umbrită de experiențele personale din perioada Ceauşescu.
Unde am găsit informația şi pozele? într-o carte. Şi pe această cale vă anunț că mi-am cumpărat prima carte în franceză. Şi mi s-a părut foarte nimerit să fie o carte despre Arlon. Sper să o şi citesc, ca de uitat pe poze m-am uitat de vreo trei ori de acum. Pentru că e un album probabil că nici franceza nu e din aia întortochiată, ce trebuie citită cu dicționarul în mână, deci am toate motivele să o citesc.
Cum iarna a revenit în Arlonia, ce poate fi mai fain, decât să dau caloriferele la maximum, să îmi fac un ceai sau o ciocolată caldă şi să citesc.
Vă urez un week-end plăcut şi călduros!!!
Raluca

Belgia - Durbuy - cel mai mic oraş din lume

Am zis că ar fi timpul să mai călătorim nițel aşa că astăzi am să încerc prin poveștile mele să vă duc în Durbuy, un orășel din Belgia care se autointitulează cel mai mic din lume. Aşa o fi, nu bag mâna în foc. Cert este că Durbuy are trei străzi pe care te poți plimba şi se pare că şi-a păstrat cumva aspectul medieval. Nu știu sincer dacă are mai mult de 50 de case, dar mai bine l-am lăsa pe wiki să ne lămurească.
Așadar, Wiki zice ca Durbuy avea la 1 ianuarie 2007, 10. 633 locuitori şi 156 km pătrați. Mie mi se pare cam mult având în vedere că noi ne-am plimbat doar pe vreo 10 metri pătraţi, dar probabil că la acest număr au contriuit şi cele trei parcări enorme de la intrarea în oraş şi casele de pe deal, care aparţin tot de Durbuy, dar care nu se vizitează.
Practic în Durbuy aveți de vizitat aşa: fabrica de bere Marckloff, este extrem de mică şi de fapt s-a transformat într-o berărie. Vizitarea fabricii constă în vizionarea unui filmuleț pe un ecran şi eventual dacă vreți să vă uitați la niște utilaje vechi folosite la procesarea berii. Deci nu e un muzeu, dar fiind prima clădire din oraş noi am mâncat acolo. Nu a fost excelent, dar nici nu avem amintiri neplăcute. Apoi este parcul de topinarii, care deşi se află în cel mai mic oraş din lume, cică ar găzdui cel mai mare topinariu din lume. Scuze că nu ştiu să traduc, sunt de fapt nişte tufişuri de ceva ce seamănă cu tuia, modelate în anumite forme. În România "arta" asta nu a prins, în schimb ştiu că şi în Dublin erau boscheţi modelați prin parcuri. Ei în Durbuy aveți un întreg parc de boscheţi.
Apoi mai există o fabrică de gem. Eu una nu am găsit-o, tre să fie şi ea pe undeva că doar nu s-a pierdut în cel mai mic oraş din lume :) Am găsit că se cheamă Confiturerie Saint Amour. Dacă voi o găsiți, poate dați şi aici un semn.
Însă cel mai fain de vizitat e orășelul în întregime. Nu e mare, se face la pas în maximum jumătate de oră. Din păcate noi l-am vizitat într-o zi cam înnorată, cam întunecoasă, în care stătea să plouă, dar îmi închipui la vară va fi faină senzația de răcoare pe care ţi-o oferă străduțele înguste pietruite. Şi apoi ar mai fi terasele. Am văzut eu în poze că vara, pe un cer senin Durbuy arată cu totul altfel.
În Durbuy există şi o biserică şi un castel, ce s-ar vizita, doar că noi nu le-am găsit deschise. Şi ar mai fi un loc pe un deal ce se cheamă Belvedere. E practic un turn, nu foarte aspectuos văzut din oraş, construit de un om în curtea proprie, de unde cică s-ar vedea frumos orășelul şi valea în care se află. Nici acea atracție nu am găsit-o deschisă.

Pentru că tot v-am povestit că eu pe net cercetez şi ce suveniruri să îmi iau dintr-un anume loc, vă spun că nu am găsit decât niște vederi prăfuite, pe care evident că nu le-am cumpărat. Nici un magnet, nici nimic. Clar orășelul nu a vrut să se lase descoperit la prima vizită şi merită o a doua, mai la vară pe căldură. În schimb mi-am cumpărat o sticlă de bere Durboyse şi o alta făcută special pentru un magazin. Evident că pe mine m-a atras sticla, că nu mă prea pricep la beri.

Aşa arată intrarea în Durbuy şi dacă mă uit bine cred că în această poză am prins şi intrarea şi ieșirea din oraş. Turnurile pe care le vedeți în depărtare sunt ale castelului şi ieșirea din oraş este chiar după castel.  

O casă din Durbuy. 

Îmi imaginez că tot orășelul avea astfel de case cu bârne de lemn, pentru că le-am văzut răsfirate peste tot, mai recondiționate, mai lăsate aşa cum erau pe vremuri. 

O zonă cu terase, unde cred că la vară va fi fain, iar sus pe deal se vede turnul de la Belvedere. 

O stradă din Durbuy, una din cele trei :)

Nu ştiu cum am făcut că pe oriunde mergeam tot dădeam de restaurantul ăsta. E într-o intersecție şi toate drumurile duc la el. Poate ar fi interesant data viitoare să îl încercăm. 

O altă stradă din Durbuy 

Dacă dați pe google la poze Durbuy veți vedea niște splendori, cu flori atârnate peste tot, cu oameni care stau la terase de o masă. Iarna însă aşa arată totul. 

Era aşa de frig şi mi se părea că pozele ieşeau aşa de întunecate încât am schimbat setările aparatului de la un punct ca să pară totul mai cald. 

Pe această străduță m-am simțit ca şi cum aş fi în casa omului, de asta nici nu cred că era aşa de circulată. 

O altă casă însă la aceasta bârnele de lemn au fost mascate cumva. 

Eu într-o piaţă 

Două biciclete

Eu, berea şi străduța necirculată 

La un moment dat dintr-o casă a ieşit cineva, s-a uitat la noi şi a plecat mai departe 

O fereastră care mi-a plăcut foarte mult 

Şi casa roşie mi-a făcut cu ochiul, de aceea am şi tras-o în poză 

O bicicletă abandonată.

Nu ştiu dacă v-am spus, dar ne-am montat antena şi avem şi noi programele din România printre care si History. Nu mai spun că vreo lună am fost lipită de televizor pe History, nu mâncam şi mă uitam la TV. Şi acolo e o emisiune cu unii care recondiționează obiecte vechi. Când am văzut bicicleta din poză îmi imaginam cam cum ar fi recondiționat-o cei de pe History. Pe de altă parte se potrivea foarte bine în peisaj şi aşa ruginită şi nefolosită. 

Durbuy ăsta are şi o statuie ciudată. Mi-a adus aminte de Bratislava :) 

Vechea obsesie de a fotografia uşi. La Durbuy am avut treaba la acest capitol pentru că toate erau frumoase şi pe toate le-aş fi fotografiat. 

La final Castelul din Durbuy văzut din altă parcare, cea din fața parcului de topinarii.

La câte parcări am văzut la intrarea în Durbuy, la orice intrare, cred că vara orașul este plin de turiști  Şi mie mi se pare un obiectiv de vizitat dacă ajungeți prin zonă. 

Raluca

Engleza britanică şi engleza americană

Știți şi voi diferențele nu trebuie să vi le explic eu aici. Numai că ceea ce nu ştiţi şi ceea ce poate vi s-a întâmplat şi vouă e să învățați una şi să vorbiți cealaltă.
Adică eu la scoală cică am învățat engleza britanică. Am dat şi BAC-ul la engleză şi am luat o notă bună, dacă nu mă înșel cea mai bună şi totuși anii de MTV, filme, Discovery şi altele asemenea şi-au spus cuvântul, iar în acest moment vorbesc o engleză pestriță. Vedeți şi voi poza care ilustrează acest articol şi numărați câte cuvinte folosiți de obicei din engleza britanică şi câte din cea americană.
E un test fain, nu?
Clar îmi trebuie o infuzie de TOP GEAR :)
Raluca

Cat de mult vă documentati înaintea unei călătorii?

Din start spun că nu judec pe nimeni şi nu spun că ce fac eu este bine sau rău, doar îmi pun o întrebare, la care sper să obţin câteva răspunsuri.
Cât de mult vă documentați înaintea unei călătorii?
Eu recunosc sunt un control freak, nu plec cu capul în traistă nici până în Luxemburg, la 20 de minute de Arlon. Eu trebuie să știu exact unde mă duc, cum ajung acolo, cât stau, cum mă întorc. Nu plec niciodată fără o hartă, fără un bilet dus-întors. Şi astea nu sunt călătorii.
În cazul meu cu cât călătoria este mai scurtă, de tip city break, cu atât documentarea este mai riguroasă. Cred că de fapt îmi place mai mult să visez cu ochii deschiși citind site-uri, bloguri, trimițănd mailuri, făcând rezervări, decât când sunt acolo.
Acolo cel mult caut o încadrare mai ciudată a pozelor, mă bucur de o mâncare sau de un suvenir. Dacă vă vine să credeți eu cercetez pe net înainte şi ce suvenire se cumpără din acel loc. Şi de obicei am idei precise şi fixe. Adică Olanda-Amsterdam papucii de lemn, morile de vânt, lalelele, bicicletele şi brânza. Deci programul meu va include clar câte ceva care să mă învețe cât mai multe despre toate aceste lucruri.
De unde mă documentez? Din cărți de genul Top 10. Sunt cele scoase în România de editura Litera. Sunt cărți mici, ce îmi încap şi în buzunarul de la spate al blugilor şi mi-au salvat multe dintre călătoriile scurte. Apoi pe Internet. Într-o primă fază de pe site-uri gen wiki. Apoi de pe site-ul orașului sau de pe site-uri de genul tripadvisor. Dau pe google what to do in... şi citesc site-urile mai cunoscute. Dacă am la dispoziție doar 3 zile dau pe google chiar 3 days in ... Apoi, poate cel mai important citesc bloguri de călătorii şi văd ce au vizitat alții înaintea mea, ce părere au ei despre locurile alese de mine spre vizitare... Notez totul pe foi ușor de pus în carte şi fac planul pe zile.
O să spuneți că sunt nebună, dar în Istanbul de exemplu în doar 3 zile am fost extrem de eficienți şi nu am ratat decât un obiectiv turistic şi ăla pentru că era închis. Şi să nu credeți că doar prin muzee am stat. Am încercat şi bucătăria turcească, am încercat şi terasele lor pe caldarâm şi narghileaua şi muzica tradițională live, asta pe lângă bazaruri şi magazine unde ne târguiam ca turcii.
Aşa sunt eu şi în lumina celor pe care tocmai vi le-am înșirat aici nu înțeleg cum unii oameni se pot lăsa pe ultima clipă sau nici chiar pe aia. Merg undeva la modul că văd acolo ce vor vizita sau nici măcar nu vizitează, se plimbă pe străzi şi văd clădiri. Şi asta ar fi ok, dacă e cald afară, dar ce te faci dacă plouă? Stai în camera de hotel?
Aşa că dragilor vă rog să nu mă lăsați nelămurită.
Cât de mult vă documentați înaintea unei călătorii?
Raluca
P.S. Fotografia este de aici. Am uitat să menționez încă o țăcăneală, mă uit pe poze şi încerc să ajung exact în locul de unde au fost făcute, să le reproduc :)

My Monday DIY project - Proiectul meu DIY de luni

Pentru proiectul de astăzi vă trebuie  imaginație pentru că aşa ca toate colțurile din casa mea e work in progress. Trebuie să vă imaginați că pe lângă proiectul de azi ar mai veni niște postere la bere, în aproximativ aceeași ramă. Doar că postere am doar două şi nu le-am găsit ramă pe măsură.

De fapt visez la aşa o oglindă de vreo doi ani de când am văzut un apartament de închiriat în Bucureşti şi pe un perete trona o astfel de oglindă albastră. Atunci încă nu eram în perioada albastră, dar oglinda m-a atras tocmai prin culoarea contrastantă cu tot ce se afla în respectiva casă. Aşa că am căutat şi eu una identică. În Bucureşti am găsit ceva asemănător, dar era peste bugetul meu. Aşa că am decis să o confecționez singură. Am căutat zile întregi ferestre vechi pe la depozite de materiale de construcții second hand, da nu am găsit. Am abandonat proiectul când am plecat în Irlanda, numai că acolo pe la geamuri mai toţi aveau obloane şi mai au şi o grămadă de depozite de materiale de construcții vechi, care mai au şi site pe internet. Practic din fotoliu cu laptopul în mână mi-am căutat câteva luni fereastra visurilor ce avea să fie transformată în oglindă cu obloane. Nu a fost să fie.

În Arlonia am mers şi mai departe. Am ajuns la un Brico şi eram cât pe ce să îmi cumpăr o ramă, o oglindă şi două treburi ce semănau cu obloanele, dar erau de fapt uşi de șifonier. Complicat a fost când am ajuns la balamale şi la modul de prindere a "obloanelor" pe ramă. Noroc că atunci nu m-am indurat să cumpăr rama, oglinda şi ușile fără balamale şi bine am făcut pentru că într-un magazin alăturat am descoperit oglinda. Era mare şi frumoasă, dar era singura şi obloanele nu se închideau perfect. Şi mai avea un mare minus, costa 60 de euro. Aş fi dat în secunda 1, dar știam că toate materialele şi munca mea şi nu ajungeam la așa un preț. Şi apoi unde mai e mândria de a meșteri tu ceva? Nu am cumpărat-o. De atunci de câte ori aveam drum în Brico eram gata, gata să cumpăr tot ce îmi trebuia, numai că nimeni de pe acolo nu știa engleza şi eu aveam nevoie de o garanție că balamalele alese de mine, fără nici un pic de experiență, aveau să prindă ușile de ramă. 

Totul până săptămâna trecută când printre zecile de reclame am primit una la un magazin de decorațiuni interioare. Unde din interior îmi surâdea oglinda visurilor la fabulosul preț de doar 20 de euro. Era chiar mai ieftină decât materialele la un loc aşa că în week-end, cu sufletul la gură am mers în căutarea magazinului şi a oglinzii. Şi odată ajunsă acolo şi eliberată cumva că aveam oglinda în mână, am cumpărat două :)

Pe a doua vreau să o fac albastră, dar ar mai fi ceva de cercetat, că nu vreau să îmi iau o cutie de vopsea, când eu am nevoie doar pentru o oglindă. Şi apoi ar mai fi de găsit locul ăla magic în casă, unde să se potrivească la marele fix o oglindă albastră. 

Aceasta fiind povestea să trecem la proiectul de azi: 

Se ia oglinda, poate fi cu obloane, poate să nu fie (site-ul magazinului de unde am luat eu oglinda e asta) şi se bate în cuie pe perete. Unde vreți voi şi unde se potrivește în casa voastră.

Apoi se iau vederi sau poze sau bilete de intrare sau orice ați mai adunat voi de prin călătorii şi se lipesc de oglindă. Eu am folosit bandă de aia de mascat, care se dezlipește foarte repede şi nu lasă urme. Ar mai fi un fel de plastilină cu care am văzut că mai lipesc oamenii postere la expoziții sau dacă marginile oglinzii vă permit puteți doar să le prindeți de margine. 

Şi asta e oglinda cu obloane şi vederi. Şi are dublu sau chiar triplu scop. E oglindă, îmi mai așez freza în ea, îmi aduce aminte de călătorii şi de locurile frumoase pe care le-am vizitat şi îmi şi etalez vederile sau amintirile şi tot ce trebuie să fac e să ridic ochii din tastatură şi sunt în Irlanda sau România, nu mai depun efortul de a căuta pe rafturi, prin albume amintirile prețioase adunate din călătorii. 

Şi ce loc mai nimerit pentru oglinda mea călătoare decât deasupra biroului, unde cred că m-am lipit de scaun, nu altceva :)

***

It all started about two years ago when I saw a mirror just like that in the pictures presenting a apartment to rent in Bucharest. It was blue and although I wasn't in my blue period I liked it a lot. From that moment on I start searching for a mirror just like that or shatters that I could transform into a mirror. My searches brought me to second hand construction materials, I've searched in Bucharest, Dublin and now in Arlon. I didn't find anything good but in Arlon I happened to enter into a store like Brico. I found there a frame, the mirror and two things that looked like shutters but were in fact closet doors. The problem was I didn't know what kind of hinges to buy that will stick my closet doors to the frame so at that time I didn't buy nothing. Few weeks after, in a store I found my dream mirror, but it was the only one and it was expensive, 60 euros. All the materials together and my work were about 25 euros so I hesitated. I waited a little more and last week in a flyer I found my dream mirror at 20 euro. So during the week-end I bought not one but two mirrors with shutters.
So to make a travelling mirror you will need the mirror (I got from this store) and postcards, tickets or anything that you got from a trip. Install the mirror on a wall, wherever it fits in your house and then stick everything on to it. I used masking tape rolled and stick on the back of my postcards, but there are a lot of methods to put something on a mirror.
And that is all. The mirror has three functions: as a mirror, you could make your hair looking at it, as a reminder of the beautiful places you visited and as a place where you could put your memories and all you have to do is rise your eyes and be transported into a new place, instead of having to search intro shelf's or books or wherever you put your memories from your journeys.
I've placed my mirror above my desk because that is the place where I spend all of my time, it's like I am glued to it or something.
***
Raluca

Am revenit

Ce mai plecare, 5 zile. Da cred că blogul ăsta a devenit ca un drog şi când subiectele s-au adunat nu am mai putut rezista fără să deschid coala de hârtie virtuală şi să vă scriu.
Pe aici depresia e mare, după două zile cu soare, da nu de ăla de vară, de ăla cât să dea o altă lumină lucrurilor, sâmbătă a nins cu fulgi mari şi la fel şi duminică dimineață. S-a pus iar zăpada, da pe bune că nu am mai curățat-o. Am lăsat-o acolo să se topească de la sine. Ieșiseră chiar şi flori în grădina vecinilor şi doar o floricică într-a mea. Văzusem şi ghiocei... da iarna a revenit în forță. Ce Baba Dochia, ce zăpada mieilor, eu în loc de Paştele Catolic mă pregătesc de Crăciun. Nici nu știu cum de comercianții nu speculează deja ideea.
Săptămâna trecută a trecut fără evenimente majore, mai un grătar, mai o ieșire în oraş, în schimb în week-end am vizitat localitățile (sătucele) din jur. Am fost la un târg de vinuri şi la un foc. Acolo la foc ne-a şi prins zăpada de am zis că rămânem cu mașina pe deal lângă foc. La vinuri a fost mai încântat Alin, cu vreo 20 de sticle mai încântat, eu am căscat gura la casele destul de vechi din acea localitate şi am gustat şi câteva vinuri, da degeaba, strici orzul pe gâște şi vinul pe Raluca. Mie mi se par toate la fel, adică proaste. Am găsit un roze care aducea cu apa de gură, mi-am luat şi eu o sticlă, da tare mi-i că va sfârși tot la Alin.
Cu focul e o altă poveste. Am tot văzut noi afișe înfipte în țăruși pe câmpuri cu Grand Feu Arlon, Grand Feu Stepenish şi alte Grand Feu-uri. Şi ne întrebam ce or fi şi dacă nu ne-ar plăcea şi nouă la grand feu-urile astea. În week-end a fost Grand Feu la Sesselich, aproape de casa noastră. Nu puteam să lipsim. Am înţeles că e un obicei agrar, ceva la modul că oamenii îşi curăță câmpurile şi dau foc la ce rezultă din această curățare. Şi în fiecare sătuc din ăsta, pe un deal se face o sărbătoare câmpenească în jurul unui foc, Grand Feu. Ăsta din Sesselich a fost şi cu mâncare şi cu băutură, doar că noi eram cam în plus acolo. Că toţi se cunoșteau, toţi dădeau mâna şi îşi urau Un An Bun!!! de unde deduc că ar trebui să înceapă anul agrar, mă gândesc, nu ştiu. Faza e că pământul e înghețat, că nici antena de satelit nu a putut fi plantată, deci cum încep ei anul, chiar nu ştiu. Da bine nici nu sunt eu vreo expertă în munca câmpului. Lăsând vorbăria la o parte mie mi-a plăcut la Grand Feu, chiar dacă am plecat din cauza ninsorii şi nu am apucat să vedem focul pe de-a întregul. Apucase să ardă abia o pătrime dintr-o moviliță de vreo 4 metri.
În rest plictiseală mare, sper să nu mai ningă şi să vină Primăvara. Nu m-aţi fi crezut vreodată să spun așa ceva? Ei uite că spun :)
Raluca

On hold

Simt nevoia să fac o pauză. Pur şi simplu nu îmi mai găsesc cuvintele, nu îmi mai găsesc timpul, mi se pare că demersul meu de a scrie un blog e inutil şi că orice aş scrie şi oricum aş scrie, nimeni nu e interesat.
Nu e genul meu să mă las ușor bătută, de aceea nici nu am închis blogul, ci doar iau o pauză. Nu înțelegeți greșit, sunt bine, chiar foarte bine. Am în cap subiecte, am vizitat o grămadă de locuri, doar că nu mi se leagă cuvintele.
O fi şi vremea asta care nu vrea să treacă de la toamnă la primăvară şi plouă şi ninge de vreo două săptămâni şi deși nu eram eu cu vremea, uite că nici o zi fără soare mă afectează. Mă afectează mai mult decât vremea irlandeză. Măcar acolo tot apărea soarele în decursul unei zile, da chiar să plouă continuu de două săptămâni sincer nu mai rezist. Simt că şi haina nu se mai usucă, deși nu stau eu foarte mult în ploaie.
Şi în afara blogului mi se pare că nimic nu se leagă şi proiecte pe care le vedeam ca şi realizate sau uşor de realizat iau timp şi nervi şi emoții. Şi dacă eu am probleme la lucrurile mărunte, apoi la alea mari???
Nu vreau să vă întristez şi nici să vă depresez şi nici să vă neliniștesc. Vreau doar un pic de timp pentru mine. Să îmi dau un restart.
Promit să revin cât de curând cu forțe proaspete, cu idei noi, cu posturi interesante. Promit să îmi reiau obiceiul de a citi bloguri.
Pe curând,
Raluca
P.S. Între timp a fost Sf. Patrick şi Ziua Naţională a Irlandei şi un alt vis spulberat, acela de a mă întoarce de Sf. Patrick în Dublin. Numai că am avut o distracție în casă, am îmbrăcat-o pe Dea.

Trilogia Wizz Air - povestea continuă

E deja al treilea articol pe care îl scriu pe tema asta (aici şi aici). Poate v-aţi plictisit şi voi deja, dar vreau să scriu aici ca alţii să nu mai treacă prin ce am trecut eu.
V-am povestit că la o rezervare a unui bilet de avion pe site-ul www.wizzair.com am greșit numele pasagerului. Se întâmplă, deşi pot spune că asta a fost exclusiv vina mea. Nu vă mai explic mecanismul, pentru că deja l-am explicat. Ce se întâmplă acum e de-a dreptul o nesimţire.
La modul ideal când apelezi la o companie aeriană low cost te rogi să nu se întâmple ceva ieşit din comun pentru că abia atunci iei cunoștință cu ce înseamnă exact low cost. Dacă avionul e anulat singura compensație poate fi în cele mai bune cazuri doar o tartină în aeroport, nicidecum o cazare şi o masă pe undeva. Vă puteți aștepta la ore imposibile de zbor sau să plătiți destul de pipărat ceea ce consumați în avion. Sunt riscuri pe care orice om care circulă cu low cost şi le asumă.
Faza cu low vine în momentul în care vreți să vă adaugați un bagaj în aeroport sau pe net, 120 de euro. La fel când aveți de corectat ceva, totul se face doar prin telefon, pe mail vă răspund nişte roboţi, iar cei de la telefon sunt certați cu orice limbă de circulație internațională...asta dacă nu am lipsit eu din România prea mult timp şi maghiara a devenit limbă de circulație internațională. Tot low services vă sunt prestate când vreți să anulați o cursă, nu mai spun că banii ţi-i blochează pe card în secunda 1, de dat înapoi...în 14 zile cică, în realitate au trecut vreo 20 şi banii au venit doar un sfert din sumă.
Sincer am ajuns la capătul răbdărilor şi sunt pe cale să renunț la aproape 100 de euro doar să nu mai am nimic cu firma respectivă. Pur şi simplu am ajuns la concluzia că decât să mai dau bani pe telefoane, să explic unor oameni care nu mă înțeleg exact ce vreau şi asta pe bani mulţi (v-am mai spus 2 euro pe minut) mai bine mă lipsesc. Să rămână ei cu 100 de euro şi asta să fie singura mea pierdere.
Nu pot nici să spun că voi renunța la Wizz pentru că din Belgia în România e singura varianta, pentru mine cel puţin.
Aşa că tot ce pot face e să vă atenționez pe voi. Să aveți mare grijă când faceți rezervarea, nu dați click după click fără să citiți tot, aveți grijă să nu fie deschis pe calculator un cont mywizz sau contul să corespundă cu pasagerul, aveți grijă ce apăsați şi ce opțiuni alegeți. În rest pot spune că între Wizz Air şi Blue Air îi prefer pe primii, dar îmi doresc să ajung cumva să nu mă mai intereseze prețul biletului de avion şi să scap de low.
Raluca

Belgia - Bastogne

Habar nu aveam că între Arlon şi Bastogne este o luptă continuă legată de cine să fie capitala regiunii. Arlonezii zic ca Arlon e cel mai vechi oraş al regiunii şi deci el ar trebui să fie, bastognezii zic că Bastogne are mai multe magazine, are viaţă şi mai face şi bani, deci el ar trebui să fie.
Spun că habar nu aveam până nu am ajuns în Bastogne. Era duminică şi în afară de o biserică şi vreo stradă goală nu mă aşteptam să văd prea multe. Oho cât m-am înşelat. Bastogne avea viaţă, magazine deschise duminica, magazine interesante, magazine cu mii de rafturi cu vinuri, magazine de carne, restaurante si pub-uri. Comparat cu Arlonul unde duminica zici că toţi sunt morţi şi îngropaţi, Bastogne da frate avea ceva. L-am pus pe Alin să îmi facă o poză cum ies dintr-un magazin duminica, nu am cumpărat nimic, la noi sâmbăta e zi de cumpărături şi cam aveam de toate, dar e bine de știut că ai posibilitatea de a cumpăra ceva duminica, dacă îţi lipseşte. În Arlon nu am această posibilitate.
Da nu e corect nici faţă de cei care ar lucra duminica, dar nu e corect nici faţă de cei care lucrează o săptămână întreagă şi sâmbăta trebuie să meargă la cumpărături, să îşi recicleze gunoiul, să mai viziteze şi un muzeu, să îşi mai spele şi mașina şi dacă mai apar şi lucruri neprevăzute ca stricarea unui bec, mai trebuie o vizita şi la Brico, practic o zi nu ajunge. Unde mai pui că în timpul săptămânii magazinele din Arlon se închid la 18, când ora 18 e abia ora când cei care lucrează în Luxemburg ies de la serviciu. Da ce faci dacă vrei să te tunzi, vopsești, coafezi? Îţi iei o zi liberă? Pleci cu 3 ore mai devreme de la serviciu? Arlonezii nu se gândesc la aceste aspecte practice. Ar putea şi ei foarte bine să îşi ţină închise magazinele până la 16, că oricum dimineaţa nu e nimeni pe străzi şi de la 16 la 22 să le ţină deschise. Sunt şi mai puţine ore de muncă şi garantat sunt mai mulţi clienţi. Ei bine, nu. Mă şi întreb din ce se întrețin unele magazine. E unul specializat pe costume bărbătești. Cine îi vizitează şi mai ales cum îşi scot chiria, când ei la 18 pun anunțul pe ușă. Şi acum sincer cine îşi cumpără costume? Corporatiștii care lucrează în Luxemburg. Da mă întreb oi fi eu nebună şi nu văd care e răspunsul sau pur şi simplu nu le pasă?
Trebuie să vă spun că Bastogne (ca şi Arlonul) e de dimensiunile Hârlăului poate Paşcaniului, deci nu vă imaginați cine ştie ce centru, ce clădiri. Părerea mea e că aceste localități au fost sate care datorită apropierii de Luxemburg au fost transformate în orașe, parte şi pentru că toţi cei care veneau să lucreze în Luxemburg alegeau să locuiască în Belgia pentru că e mai ieftin.
Aşadar Bastogne, e diferit de Arlon, pentru că pare mai nou şi mai animat. Şi cu ocazia asta mi-am dat seama unde se duc arlonezii în week-end, la Bastogne. Trebuie să fie şi arlonezi, că prea e plin orașul ăla. În schimb în Bastogne am văzut același tip de case aparent noi, cu curţi bine îngrijite, cu străzi curate, asta la periferie sau suburbii.
Pe noi gps-ul ne-a dus în centrul orăşelului, mai exact într-o piaţă cu o biserică şi un turn ce mi-a adus aminte de culele din România. Judecând însă după ce am văzut cred că centrul e într-o altă piaţă, înconjurată de restaurante şi pub-uri şi unde în mijloc e o parcare şi un centru de informare turistică.
Pentru mine a fost interesant că am realizat că nu toată Belgia e precum Arlonul şi că atât de aproape poţi găsi ceva atât de diferit.

Turnul Biserica Sf. Petru

Biserica Sf. Petru

Turnul Clopotniţei? 

Sincer habar nu am pentru că spre deosebire de Irlanda unde tot ce poate avea o valoare turistică e speculat la maximum şi unde şi pe caldarâm găsești tăblițe cu explicații, în Belgia se presupune că te informezi de la centrul turistic şi atât. Cum noi am ajuns duminica...centru turistic era închis.

Un magazinaş cu decorațiuni ce mi-a plăcut foarte mult. 

Un restaurant a cărei fațadă voia să imite un vagon de tren

Un alt magazinaş interesant. 

De această dată este unul care vindea carne şi preparate din carne

Şi chiar Muzeul porcului.

Din păcate tot un magazin de carne. Tare mi-i că porcul era expus în secțiune :)

Raluca

Dulciurile din Arlonia

Dacă multi dintre prietenii mei nu au înţeles ce fel de noroc trebuie să fie ăla de să te muţi în Irlanda şi să nu îţi placa whiskey sau berea brună sau să te muţi în Belgia şi să nu îţi placă nici un tip de bere şi chiar să nu suporți mirosul de brânză mucegăită, ei uite că în Belgia am găsit şi ceva pe gustul meu, dulciurile.

De ciocolata belgiană deja ştie toată lumea, dar poziția mea geografică mă face să pot profita şi de dulciurile germanilor (care or fi alea?), dar mai ales de dulciurile francezilor. Aşa se face că la fiecare restaurant la care am fost şi unde am găsit pe meniu am încercat creme brulee, care contrar a ceea ce ne învață de acasă, nu e cremă de zahăr ars. Ingredientul principal al creme brulee e vanilia, mai exact vrejul de vanilie. Nu există, nu e creme brulee. Există şi crema de zahăr ars, dar aici e creme caramel.
De ce am pus poza cu crema arsă? pentru că această creme brulee are musai pe deasupra un zahăr special ce trebuie ars, cu un dispozitiv special, ca să formeze o crustă. Plăcerea mea e să sparg acea crustă, care are un gust divin în combinație cu crema. Un mic truc pe care mi l-a spus o belgiancă, dacă mâncați creme brulee şi pe recipient nu rămân niște puncte negre, înseamnă că vanilia folosită la prepararea cremei nu a fost în formă de vrej, cum cere rețeta.
Apoi vine Tiramisu de toate felurile şi toate națiile, dar în toate pe care le-am gustat ingredientul principal a rămas brânza mascarpone.

Eu una mă bucur cel mai tare de macaroane, macaron, una dintre prăjiturelele mele preferate. Aici nu există cofetărie să nu facă macaroane. Se găsesc şi la supermarket şi sunt foarte bune, mai ales că în cofetării sunt şi proaspete şi au macaroanele astea ceva special când sunt proaspete. Sunt câteva combinații consacrate, mie una îmi place cea cu ciocolată şi pe locul doi cea cu fistic. Ultimele în preferințele mele sunt cele de fructe. Nu ştiu de ce, nu îmi plac. Ca sfat, macaroanele alea tradiționale sunt mici de două guri. Adică nu sunt enorme ca cele de la Paul din Bucureşti şi nici minuscule ca cele de la o cofetărie din Iaşi. Bine acum dacă e să o spun pe aia dreaptă macaroanele tradiționale nici nu arată a macaroane ci mai mult a bezele. Mi-am cumpărat recent şi din alea, sunt bune, dar prefer macaroanele cu cremă.
Că tot am pomenit de cofetării, la mare căutare sunt eclerele. Da alea de se găsesc şi la noi. În România mâncam eclere cu nes şi trebuie să spun că alea îmi plac mai mult. Aici se găsesc mai rar, dar se găsesc. În general sunt eclerele umplute cu frișcă sau dacă aveți noroc cu o cremă de vanilie, cu ciocolată pe deasupra.

Revenind la ciocolată se impun câteva precizări. Ciocolata belgiană, alături de cea elveţiană, este cea mai cunoscută din Europa. Între cele două cică cea elveţiană ar fi mai sănătoasă, însă vreau să vă spun că ce se găsește în România ca fiind ciocolată belgiană sunt doar fâsuri. În supermarket există o ciocolată, belgiană, pe care la prima vedere nu ţi-ai da banii. E puţin peste un euro, două tablete, dar e suuuuper. Se găsește în vreo cinci combinații şi aia e ciocolata belgiană. Cum o recunoști?  E plină, eu, mare amatoare de ciocolată, nu pot mânca mai mult de un rând de pătrățele, aşa e de densă. Asta e ciocolata pe care o cumpăr eu, în parte pentru că îmi place ambalajul, dar există şi alte varietăți de la această marcă. Bomboanele alea în formă de scoici şi alte vietăți marine, sunt din ciocolată belgiană şi sunt mai uşor de mâncat fiind în combinaţie cu ciocolată albă, dar mie nu îmi plac. Ştiu că în România sunt destul de scumpe, aici au un preț mediu.
Dacă în Irlanda dulce era totdeauna o tartă, am văzut chiar ca fiind dulce o tartă de morcovi, aici dulciurile sunt mai pe placul meu. Nu am încercat tot ce se poate încerca în materie de dulce, dar promit să perseverez şi să vă anunț.
O săptămână dulce, vă doresc!!!
Raluca

8 Martie

La multi ani, doamnelor!!!

Mine, my own, my precious

Nu prea mă omor după pantofi, deși balerini am o groază. După un an de purtat doar teniși (adevarat vreo 6 perechi) mi-a venit din nou cheful de pantofi, de balerini, pentru că în capul meu pantofi sunt doar cei cu tocul foarte jos. Nu pot să merg pe tocuri nici să mă bați, parcă mă dezasamblez şi îmi pierd echilibrul şi în consecință arat ca o raţă zburătăcită. Şi apoi în capul meu confortul e pe primul plan. Decât să am eu tocuri şi picioare frumoase şi să nu fiu sigură pe mine, mai bine un pantalon, balerini (care cam da fac piciorul urât şi butucănos, mai ales în cazul meu) şi comoditate cât încape. Chiar v-am mai spus că dacă pe mine mă bate pantoful la început nu îl cumpăr? Se pare că toate prietenele mele cred ferm în faza cu: pielea se lasă. Se lasă, nu zic nu, da şi picioarele mele pline cu bășici...
Revenind, mă învârt în jurul pantofilor ăstora de să fie vreo trei ani de acum. Sunt de la Irregular Choice şi i-am văzut prima dată în România, adică când încă locuiam în România. Cum magazine la noi nu sunt şi pe net am luat doar țepe, pentru că sunt cumva între numere, am ezitat. Plus că aveau toc, dar erau frumoși. Aş fi făcut sacrificiul, dar să știu sigur că îmi vin. Ne-am mutat la Dublin unde nu există magazin Irregular Choice, da sunt magazine partenere. Şi întâmplarea a făcut să intru într-un astfel de magazin fix în preajma lui St. Patrick. Şi atunci aveau doar verzi, dar un verde irlandez, care deși arată super pe câmpuri şi prin orașe, pe pantofi nu arăta aşa bine, pe pantofii ăştia. Ştiu că i-am probat, îmi plăceau, mi-i doream, am dat să scot cardul şi totuși ceva m-a oprit. Am intrat în magazinul respectiv de câte ori treceam prin centru, dar niciodată nu am găsit pantofii ăştia.
Ne-am mutat în Arlonia, unde orice speranță s-a spulberat. Magazinele aici sunt cunoscute, da sunt Mango, Promod, Camaieu, pe care nu le prea frecventam eu nici prin România. Irregular Choice nici nu cred că știu oamenii ăștia despre ce vorbesc eu. Şi totuși norocul mi-a surâs. Irregular a băgat pantofii într-o variantă cu un toc mai jos. Şi iar m-am învârtit, iar m-am sucit, iar mi-am amintit de țepele de pe net şi de faptul că sunt între numere. Apoi au venit reducerile şi pantofii cu tocul jos erau chiar la un preț acceptabil. Apoi mi-am dat seama că şi la bocanci eu am 38, cât de strâmți pot fi. Dacă mă bat sufăr, că mi-i doresc de prea multă vreme.
Şi cum mă codeam eu în fața calculatorului, cu cardul în mână, prietena mea se uită şi zice că sunt super, că sunt făcuți pentru mine, ca dacă nu îmi vin îi ia ea.
Sunt balanță şi asta se vede în toate deciziile mele, chiar şi în cele simple legate de pantofi. Aşa că având spatele asigurat am dat click după click şi i-am cumpărat. Apoi emoții că dacă ajung înainte să ajung eu în Arlon şi Alin nu ştie ce sunt şi refuză pachetul. Apoi am ajuns, da nu mai ajungeau pantofii. Şi într-un final au venit. De când am văzut curierul parcat în fața casei am știut că la mine a venit şi ce mi-a adus. Am semnat şi aproape că am rupt ambalajul. Nu vă spun ce frumoase sunt cutiile de pantofi Irregular. Ce frumos sunt împachetați ... Le-am scos toate hârtiile ce îi înconjurau, i-am privit o secundă şi m-am încălțat.
Îmi vin perfect, ba mai am şi loc de un ciorap. Am sărit, am alergat, am urcat scări, m-am bucurat ca un copil mic. Prima mea pereche de Irregular :)
Mine, my own, my precious
Raluca

Dacă e marți, e dietă - 5 - Concurs Nomasvello şi Litera

Credeaţi că am uitat de dietă? Credeați că m-am lăsat sau că am luat o pauză pentru că am fost acasă? Nu sunteți departe de adevăr, dietă la modul regim alimentar nu prea am făcut, dar am băut apă, nu prea multă că am fost tot timpul pe fugă şi numai de toalete nu îmi ardea mie. Am mers mult spre foarte mult.  Şi ca rezultat am mai slăbit 2 kilograme.

Ca să sărbătorim vă propun un concurs sponsorizat de Nomasvello Romania şi Editura Litera. 
Ce trebuie să faceți voi? 
Să daţi LIKE paginii mele de facebook, adică dichisuri.ro 
Să lăsați un comentariu în care să împărtășiți motivele care v-au făcut sau v-ar face să spuneți STOP abuzului alimentar, refugiului în dulciuri şi sedentarism. Ce v-a îndemnat să vă cumpărați primul echipament sportiv, dar mai ales să îl şi folosiți? Pe scurt aş vrea să citesc poveștile voastre, ce v-a determinat să slăbiți? o decepție în dragoste, dorința unui job mai bun, nunta visurilor, o rochie pe care nu o mai poți purta, o iubire secretă? Care a fost momentul în care ați ales o viață mai sănătoasă? 
Timp de o săptămână această postare va fi prima de pe blog şi în acest interval aștept poveștile voastre.
Pe 12 martie, prin tragere la sorți una dintre cititoarele mele va primi un premiu de 170 de lei:
1. Un card Nomasvello. Vei putea alege din următoarele proceduri:

• epilare definitiva (axilă, inghinal, faţă), 
• rejuvenare facială (faţă, gât, decolteu, mâini) 
• led+esthetic (anticelulitic, fermitate, facial). 

Poţi afla mai multe informaţii despre aceste proceduri pe site-ul www.nomasvello.ro sau pe facebook.

2. Cartea Terapia Gerson - 400 de pagini despre:

• cum să prepari sucuri naturale prin tehnici speciale pentru a le maximiza puterea de vindecare
• cum să scapi de alergii, obezitate, hipertensiune şi alte boli
• ce suplimente întăresc sistemul imunitar

Aștept cu mare interes poveștile voastre şi cine ştie poate voi găsi motivația să continui dieta. De fapt, dacă mă gândesc bine, 4 kg slăbite într-o lună în stilul meu, eu zic ca e bine :)

Raluca

Carnaval în Arlonia

În week-end a fost Carnaval în Arlon. Nu prea am înţeles exact ce s-a întâmplat tot week-end-ul pentru că pe toate afișele era doar informația că va fi carnaval. Pe site nu era nici un program. Aşa că am zis că cel mai probabil nu avem nimic de văzut şi că arlonezii se distrează între ei. Numai că nu e chiar aşa, săptămâna viitoare va fi carnaval într-un orăşel de lângă Arlon.
În fine duminică ne-a apucat pe noi vizitatul de muzee. Ştiaţi că în Arlon sunt trei? Măi da ce nu are Arlonia asta??? Unul pare chiar interesant, dar e deschis doar vara, Muzeul Bicicletelor. Altul e muzeul de arheologie, pentru că romanii i-au contaminat şi pe ăştia, iar ultimul e muzeul Gaspar. Pare interesant. Aşa că am plecat să îl vizităm. Numai că aproape de centru am fost deviați şi deviație după deviaţie am ajuns la o altă ieșire din Arlon. Aşa că am lăsat mașina, am plătit biletul (5 euro) şi am intrat în centru. Am înţeles că ar urma o paradă. Foarte bine. Anul acesta nu o voi vedea pe cea de Sf. Patrick deci o paradă era mai mult decât binevenită.
Ca şi la Parada de Crăciun din Luxemburg m-a uimit organizarea sau mai exact lipsa organizării. Cu câteva minute înainte de trecerea participanților puteai să te plimbi pe culoar, iar în timpul paradei puteai să mergi printre ei, ceea ce şi făceau copii pentru a aduna bomboane.
În schimb au un obicei tâmpit, aruncă cu confeti. Că aruncă e treaba lor, da vin şi ţi le bagă după gât sau ţi le aruncă în față... Eu am ajuns acasă cu o tonă de confeti prin geacă, în glugă, pe lângă gât...
În rest parada a fost luuungă, nu foarte elaborata, dar frumoasa. Am făcut poze până mi s-a terminat cadrul de la aparatul mic şi parada tot nu se terminase. Cu toată veselia nu am observat că am înghețat de frig şi eu şi Dea. Când am ajuns acasă mi-au trebuit 3 ore sub 2 pilote să îmi dezgheț picioarele.
Eu zic că a meritat. Au ieşit poze frumoase.

Raluca