Dulciurile din Arlonia

Dacă multi dintre prietenii mei nu au înţeles ce fel de noroc trebuie să fie ăla de să te muţi în Irlanda şi să nu îţi placa whiskey sau berea brună sau să te muţi în Belgia şi să nu îţi placă nici un tip de bere şi chiar să nu suporți mirosul de brânză mucegăită, ei uite că în Belgia am găsit şi ceva pe gustul meu, dulciurile.

De ciocolata belgiană deja ştie toată lumea, dar poziția mea geografică mă face să pot profita şi de dulciurile germanilor (care or fi alea?), dar mai ales de dulciurile francezilor. Aşa se face că la fiecare restaurant la care am fost şi unde am găsit pe meniu am încercat creme brulee, care contrar a ceea ce ne învață de acasă, nu e cremă de zahăr ars. Ingredientul principal al creme brulee e vanilia, mai exact vrejul de vanilie. Nu există, nu e creme brulee. Există şi crema de zahăr ars, dar aici e creme caramel.
De ce am pus poza cu crema arsă? pentru că această creme brulee are musai pe deasupra un zahăr special ce trebuie ars, cu un dispozitiv special, ca să formeze o crustă. Plăcerea mea e să sparg acea crustă, care are un gust divin în combinație cu crema. Un mic truc pe care mi l-a spus o belgiancă, dacă mâncați creme brulee şi pe recipient nu rămân niște puncte negre, înseamnă că vanilia folosită la prepararea cremei nu a fost în formă de vrej, cum cere rețeta.
Apoi vine Tiramisu de toate felurile şi toate națiile, dar în toate pe care le-am gustat ingredientul principal a rămas brânza mascarpone.

Eu una mă bucur cel mai tare de macaroane, macaron, una dintre prăjiturelele mele preferate. Aici nu există cofetărie să nu facă macaroane. Se găsesc şi la supermarket şi sunt foarte bune, mai ales că în cofetării sunt şi proaspete şi au macaroanele astea ceva special când sunt proaspete. Sunt câteva combinații consacrate, mie una îmi place cea cu ciocolată şi pe locul doi cea cu fistic. Ultimele în preferințele mele sunt cele de fructe. Nu ştiu de ce, nu îmi plac. Ca sfat, macaroanele alea tradiționale sunt mici de două guri. Adică nu sunt enorme ca cele de la Paul din Bucureşti şi nici minuscule ca cele de la o cofetărie din Iaşi. Bine acum dacă e să o spun pe aia dreaptă macaroanele tradiționale nici nu arată a macaroane ci mai mult a bezele. Mi-am cumpărat recent şi din alea, sunt bune, dar prefer macaroanele cu cremă.
Că tot am pomenit de cofetării, la mare căutare sunt eclerele. Da alea de se găsesc şi la noi. În România mâncam eclere cu nes şi trebuie să spun că alea îmi plac mai mult. Aici se găsesc mai rar, dar se găsesc. În general sunt eclerele umplute cu frișcă sau dacă aveți noroc cu o cremă de vanilie, cu ciocolată pe deasupra.

Revenind la ciocolată se impun câteva precizări. Ciocolata belgiană, alături de cea elveţiană, este cea mai cunoscută din Europa. Între cele două cică cea elveţiană ar fi mai sănătoasă, însă vreau să vă spun că ce se găsește în România ca fiind ciocolată belgiană sunt doar fâsuri. În supermarket există o ciocolată, belgiană, pe care la prima vedere nu ţi-ai da banii. E puţin peste un euro, două tablete, dar e suuuuper. Se găsește în vreo cinci combinații şi aia e ciocolata belgiană. Cum o recunoști?  E plină, eu, mare amatoare de ciocolată, nu pot mânca mai mult de un rând de pătrățele, aşa e de densă. Asta e ciocolata pe care o cumpăr eu, în parte pentru că îmi place ambalajul, dar există şi alte varietăți de la această marcă. Bomboanele alea în formă de scoici şi alte vietăți marine, sunt din ciocolată belgiană şi sunt mai uşor de mâncat fiind în combinaţie cu ciocolată albă, dar mie nu îmi plac. Ştiu că în România sunt destul de scumpe, aici au un preț mediu.
Dacă în Irlanda dulce era totdeauna o tartă, am văzut chiar ca fiind dulce o tartă de morcovi, aici dulciurile sunt mai pe placul meu. Nu am încercat tot ce se poate încerca în materie de dulce, dar promit să perseverez şi să vă anunț.
O săptămână dulce, vă doresc!!!
Raluca