Mine, my own, my precious

Nu prea mă omor după pantofi, deși balerini am o groază. După un an de purtat doar teniși (adevarat vreo 6 perechi) mi-a venit din nou cheful de pantofi, de balerini, pentru că în capul meu pantofi sunt doar cei cu tocul foarte jos. Nu pot să merg pe tocuri nici să mă bați, parcă mă dezasamblez şi îmi pierd echilibrul şi în consecință arat ca o raţă zburătăcită. Şi apoi în capul meu confortul e pe primul plan. Decât să am eu tocuri şi picioare frumoase şi să nu fiu sigură pe mine, mai bine un pantalon, balerini (care cam da fac piciorul urât şi butucănos, mai ales în cazul meu) şi comoditate cât încape. Chiar v-am mai spus că dacă pe mine mă bate pantoful la început nu îl cumpăr? Se pare că toate prietenele mele cred ferm în faza cu: pielea se lasă. Se lasă, nu zic nu, da şi picioarele mele pline cu bășici...
Revenind, mă învârt în jurul pantofilor ăstora de să fie vreo trei ani de acum. Sunt de la Irregular Choice şi i-am văzut prima dată în România, adică când încă locuiam în România. Cum magazine la noi nu sunt şi pe net am luat doar țepe, pentru că sunt cumva între numere, am ezitat. Plus că aveau toc, dar erau frumoși. Aş fi făcut sacrificiul, dar să știu sigur că îmi vin. Ne-am mutat la Dublin unde nu există magazin Irregular Choice, da sunt magazine partenere. Şi întâmplarea a făcut să intru într-un astfel de magazin fix în preajma lui St. Patrick. Şi atunci aveau doar verzi, dar un verde irlandez, care deși arată super pe câmpuri şi prin orașe, pe pantofi nu arăta aşa bine, pe pantofii ăştia. Ştiu că i-am probat, îmi plăceau, mi-i doream, am dat să scot cardul şi totuși ceva m-a oprit. Am intrat în magazinul respectiv de câte ori treceam prin centru, dar niciodată nu am găsit pantofii ăştia.
Ne-am mutat în Arlonia, unde orice speranță s-a spulberat. Magazinele aici sunt cunoscute, da sunt Mango, Promod, Camaieu, pe care nu le prea frecventam eu nici prin România. Irregular Choice nici nu cred că știu oamenii ăștia despre ce vorbesc eu. Şi totuși norocul mi-a surâs. Irregular a băgat pantofii într-o variantă cu un toc mai jos. Şi iar m-am învârtit, iar m-am sucit, iar mi-am amintit de țepele de pe net şi de faptul că sunt între numere. Apoi au venit reducerile şi pantofii cu tocul jos erau chiar la un preț acceptabil. Apoi mi-am dat seama că şi la bocanci eu am 38, cât de strâmți pot fi. Dacă mă bat sufăr, că mi-i doresc de prea multă vreme.
Şi cum mă codeam eu în fața calculatorului, cu cardul în mână, prietena mea se uită şi zice că sunt super, că sunt făcuți pentru mine, ca dacă nu îmi vin îi ia ea.
Sunt balanță şi asta se vede în toate deciziile mele, chiar şi în cele simple legate de pantofi. Aşa că având spatele asigurat am dat click după click şi i-am cumpărat. Apoi emoții că dacă ajung înainte să ajung eu în Arlon şi Alin nu ştie ce sunt şi refuză pachetul. Apoi am ajuns, da nu mai ajungeau pantofii. Şi într-un final au venit. De când am văzut curierul parcat în fața casei am știut că la mine a venit şi ce mi-a adus. Am semnat şi aproape că am rupt ambalajul. Nu vă spun ce frumoase sunt cutiile de pantofi Irregular. Ce frumos sunt împachetați ... Le-am scos toate hârtiile ce îi înconjurau, i-am privit o secundă şi m-am încălțat.
Îmi vin perfect, ba mai am şi loc de un ciorap. Am sărit, am alergat, am urcat scări, m-am bucurat ca un copil mic. Prima mea pereche de Irregular :)
Mine, my own, my precious
Raluca