Dacă e marţi, e dietă - 6 - Poze cu mâncare sau cum să slăbim, îndrăgostindu-ne de mâncare

Nu am mai atins subiectul acesta cam de o lună, nu pentru că nu aş fi avut ce să spun ci pentru că mi se pare cea mai neinspirată (ca să nu spun proastă) întrebare pe care o poţi adresa unei persoane aflate la dietă: câte kg ai mai slăbit? Dacă respectiva persoană nu îţi spune din proprie inițiativă e fie pentru că nu a slăbit, fie pentru că s-a lăsat de dietă. Ştiu în capul celor care nu s-au atins vreodată de problema asta, probabil persoanele grase sau grăsuțe trebuie să fie într-o dietă continuă. Adică am văzut reacții de genul "nesimțita aia nu se gândește la o dietă ceva?" sau "uite-o cum bagă în ea, de dietă nu a auzit niciodată?". Aşa că vă liniștesc spunându-vă din start că eu sunt grasă de vreo 15 ani de acum şi diete am ținut doar două. Atâta timp cât încă te mai simți bine în corpul tău, atâta timp cât ești conștientă de moștenirea genetică, atâta timp cât nu apar problemele de sănătate, atâta timp cât oamenii din jur te iubesc aşa cum ești, atâta timp cât masca unei persoane veșnic vesele poate acoperi frustrările şi complexele...nu îţi vine să slăbești.  Te complaci. Crezi că aşa e dat să fii şi cauți mecanisme de ascundere a problemei. Să mă întrebați pe mine...sunt expertă în fuste cu talia înaltă, în bluze gen babydoll şi alte trucuri de a ascunde o zonă a fundului şi burții mai mare. Apoi sunt expertă în a modifica prima impresie, care recunosc am creat-o special. Practic cei care nu mă cunosc zic prima dată că sunt arogantă şi nu grasă. Apoi începem să vorbim îşi îmi descoperă personalitatea şi hazul de necaz. În felul acesta trec peste faptul că eu de fapt sunt grasă. Am prietene care şi acum cred că eu nu am avut nici o problemă cu propria greutate. DA DRAGELOR JUCAM TEATRU. În mintea mea totdeauna m-am văzut grasă şi nu plinuță, doar că am noroc de părinți buni şi de soț şi mai bun care nu m-au făcut niciodată să mă simt într-un anume fel.
E al naibii de greu să recunoști că ai o problemă. Poate mai greu decât să treci la rezolvarea acelei probleme. În cazul persoanelor grase problema nu e doar de aspect, problemele încep să apară când sănătatea nu mai e ce era. Şi după părerea mea problemele mele au ieşit la suprafața după vârsta de 30 de ani. Poate şi pentru că toată lumea îmi zicea că după 30 se slăbește mai greu. Poate şi pentru că am perceput eu 30 ăsta ca fiind un prag. Nu ştiu.
Au fost 3 ani de căutări, de documentare, de observare. Şi dacă vreodată aţi intrat în contact cu o balanță, știți exact despre ce vorbesc. Că suntem calculate e foarte puţin spus. Suntem proaste de calculate ce suntem. Deşi recunosc eu nu prea pun preț de zodii, cred că eu sunt persoana care în cele mai multe cazuri judecă de trei ori şi taie o dată. Spun în cele mai multe cazuri pentru că o viaţă avem şi de obicei mă cam arunc cu capul înainte, dar niciodată fără o studiere cât de mică a problemei. În cazul deciziilor majore, cum ar fi aceea de a-mi schimba viața (v-am mai spus că asta presupune o dietă), niciodată nu aleg fără să judec.
Acestea fiind spuse să trecem la ce am mai făcut de o lună încoace.
***
Am aflat că sunt o mofturoasă la masă sau că cel puţin aşa mă percepe lumea. E perfect adevărat că nu îmi plac combinațiile neobișnuite, gen acru-dulce, da nu mă credeam chiar o mofturoasă. În recenta mea vizită în România toată lumea mă întreba ce vreau să mănânc. Şi eu care trăiam cu impresia că mănânc orice... Chiar şi la dulciuri, în capul meu, dulce e tot ce conține ciocolată...restul plăcinte sau prăjituri cu frișcă nu mă atrag. O fi totuși şi ăsta un lucru bun.
Apoi am observat că mănânc pe fugă, adesea în poală sau la calculator. Asta când sunt singură. Şi evident nu sunt atentă la cât mănânc. Am încercat pe cât posibil să mă mut la masa din bucătărie.
Apoi nu pot mânca singură şi nici nu îmi gătesc. Mi se pare ca şi cum aş vorbi singură. Noroc cu Dea că sta sub masă şi mai scoate capul din când în când. Cât despre gătit o tartină e maximum pe care îl admit ca fiind gătit pentru mine. Totuși am descoperit că îmi place să gătesc pentru alții, adică Alin. Nu des, dar am zvâcniri în care îl aştept cu mâncarea făcută. Dacă nu măcar contribui şi eu cu ceva. Sunt un fel de ajutor de bucătar sau curăţător de cartofi :)
Apoi mănânc prea repede cu înghițituri mari. E teoria aia că să mesteci de 20 de ori o înghițitură. Am încercat. Pe la 5 eu deja nu mai am ce mesteca.
Apoi pentru mine mâncarea nu e o plăcere, nici de preparat nici de mâncat. E o necesitate. Şi legat de asta, totdeauna mănânc în ultimul moment, când organismul cere orice, doar ceva de mâncare. Am momente când tremurând merg spre frigider şi iau primul lucru care îmi vine în faţă, de cele mai multe ori nu un lucru sănătos şi oricum nu o salată, care ar necesita preparare. Produse de carne, rar câte o brânză, de cele mai multe ori dulciuri, adică ciocolată.
De acord cu voi că nu schimbând aceste obiceiuri voi slăbi, dar poate ajută şi ele. Mă gândesc să mă împrietenesc cu mâncarea. Să o miros, să învăț să o gust, să mă bucur şi de cromatica unei salate, nu doar de gustul ei. Aşa că mă auto-educ să gătesc. Nu îmi place, mi se pare o corvoadă, dar îmi place să fac poze. Nu sunt nişte capodopere, nici nu am aparatele cele mai performante, nici nu am lumini. Așez mâncarea în farfurie şi îi trag o poză. Adesea cu aparatul mic şi cu setările anterioare, dar pentru acea poză trebuie să gătesc. Acum nu vă panicați că nu am ajuns masterchef, nu fac mâncăruri elaborate, ci din astea simple, dar pe care înainte nu le făceam. Şi gătind îmi mai trece şi foamea.
***
Apoi am ajuns la concluzia că dietă fără sport egal cu zero. Nu sport de performanță, nu tras de fiare două ore, mișcare. Plimbat câinele 1 oră pe zi, mers alert dintr-un punct în altul, mers pe bicicletă jumătate de oră, o partidă de tenis cu prietenii, ba chiar şi un bowling. Tot ce presupune mișcare. Nu ştiu voi cum sunteți, dar eu după o oră de sală sparg frigiderul sau dacă sunt norocoasă adorm de la 8 ore în sus şi când mă trezesc sparg frigiderul. Apoi la mine sportul dacă nu e fun nu e sport. Am încercat cu dvd-ul lui Carmen Brumă. Bun, chiar foarte bun. Da nu e fun. Am ajuns să fac încălzirea şi un exercițiu în ritmul ei şi interesul meu a scăzut total, odată atins acest scop. Nici nu îl mai ţin în dvd player. În schimb un mers alert cu un scop sau o plimbare cu Dea îmi plac mai mult decât țopăit în faţa televizorului.
***
Cu apa altă problemă. Ajunsesem la 2 litri jumătate pe zi şi stăteam practic numai în baie. După o perioadă în care am considerat că acest obicei ar fi benefic, am început să nu mă mai preocupe. Tenul era la fel ca înainte de a începe să beau apă şi de slăbit nu slăbeam semnificativ. În plus la Amsterdam am băut doar Coca Cola. Prost obicei, dar mi se pare ciudat să cer apă plată în restaurant. Aşa că acum nu doar că beau doar maximum un litru de apă plată pe zi, trebuie să scap de obsesia Cola. Aş bea în cantități industriale, dacă ar fi.
***
Acestea fiind spuse în ultima luna am mai slăbit 2 kilograme curate şi aşa am ajuns la greutatea cu care am plecat din Dublin. Mai am de slăbit 15 kg şi ajung la cea cu care am ajuns în Dublin. Da până atunci mai e. Vă las cu pozele mele.

În Bucureşti am stat la Eliza, care m-a introdus în universul bruschetelor. Când am ajuns acasă am experimentat şi eu. Sunt simple de făcut şi de la poza asta am mai încercat nişte combinații, dar nu le-am mai făcut poză.

Încă nu am tupeu să încerc să gătesc șnițelele mamei 

Guacamole făceam de ceva vreme. Din păcate nu prea găsesc clipsuri din alea tradiționale, dar şi pâinea e bună. 

Una dintre mâncărurile cu care îl aştept pe Alin 

sau orez cu legume şi roșii 

Cipsuri 100% naturale pentru televizor 

Carnețelul meu de rețete. 

V-am spus doar că iau în serios treaba cu gătitul...

Tot Eliza m-a învăţat să fac supă cremă de roșii. Am făcut de două ori şi mi-a ieşit de fiecare dată, ceea ce mi-a dat încredere. 

Cam atât deocamdată. Cum mai gătesc ceva, cum pun pe blog :) Am în plan borş de pui cu tăiţei de casă şi poate îmi fac curaj pentru o ciorbă rădăuţeană? Vedem.

Raluca