Puţin albastru? Albastrul de Delft

Eu am ajuns la Delft nu din întâmplare ci după o documentare riguroasă şi după ani de pasiune pentru ceramică. Sună pompos, dar vă asigur că nu este. Pentru cei care nu au trecut niciodată prin Iaşi, vă spun că la începutul verii, de "Zilele Iaşului" sau oricum cu o ocazie bine definită, dar care mie acum îmi scapă, se organizează, de când eram eu mică "Cucuteni 5000". Da am omis să povestesc în articolul despre Iaşi, că în judeţul Iaşi se află acest Cucuteni de la care îndrăznesc să spun că a pornit toată ceramica din România. Revenind, Cucuteni 5000 nu e nici mai mult nici mai puţin decât un Târg de oale, da nu un simplu târg, e un adevărat eveniment pentru ieșeni şi Iaşi, de la care eu nu am lipsit aproape nici un an cât am locuit în România. De la acel târg am crescut eu pasiunea mea pentru ceramică. Recunosc ceramica de Cucuteni, deşi veche şi cu tradiție nu mă atrage ca cea de Korund sau mai ales cea de Maramureş.
Am şi acum primele oale în miniatură pe care le-am cumpărat cu părinții mei. De la an la an colecția mea de oale s-a îmbogățit, am îndrăgit la un moment dat ceramică de Marginea, când eram în perioada de roaker, dar totdeauna am revenit la ceramica alb albastră.
În Dublin, deşi oamenii se trag din wikingi, nu prea exista o cultură a ceramicii şi greu am găsit vase tradiționale ceramice şi doar la muzeu. Aşa că pasiunea mea a trecut printr-o pauză.

În Arlon deja eram cu pata pusă pe alb şi albastru şi nu înțelegeam de ce. Aveam să descopăr la un muzeu din Arlon (da există chiar trei muzee în Arlon) că ceramica tradițională pentru această parte a Belgiei este tocmai cea alb cu albastru. Au existat mai multe centre în Arlonia şi Luxemburg, dar din păcate în acest moment a mai rămas doar unul, pe care îl caut de vreo 3 luni de acum.
Cum ceramica în Arlonia nu mai e la mare căutare am ochit cel mai aproape centru de ceramică, care altul decât cel de la Delft. Şi abia după excursia în Olanda am realizat că eu am obiecte albastre de Delft cu mult înainte de a ajunge în Olanda sau de a şti ce e ala "albastru de Delft".
Ei bine "albastru de Delft" eu l-aş pune în aceeași linie cu "albastrul de Capri" sau cu deja cunoscutul "albastru de Voroneţ". Şi dacă albastrul de Voroneţ abia acum se chinuie cercetătorii să îl refacă, pe cele două din Olanda şi Italia cei pasionați de acest domeniu le ştiu deja şi le reproduc fără probleme.
Dacă ceramica de Delft vi se pare că seamănă cu cea chinezească, tot alb-albastră, să știți că nu sunteți departe de adevăr. În secolul 17, compania Dutch East India a dezvoltat un comerț înfloritor cu China. Printre obiectele importate se aflau şi porţelanurile alb-albastre chinezeşti, dar erau destul de scumpe şi nu mulţi şi le permiteau. Olarii din Olanda nu au început imediat să imite produsele chinezești, ci cam prin 1620 când relaţiile comerciale cu China au scăzut. De atunci au început să cunoască şi să îşi perfecționeze tehnicile şi unii spun că au ajuns chiar ca ceramica de Delft să fie mai apreciată decât cea chinezească. Motivele principale sunt cele inspirate din viața olandeză, mori, pantofi de lemn, corăbii sau căruțe încărcate cu mărfuri puteau fi regăsite pe obiectele din Delft. Ceramica a fost încet transformată în porţelan, iar ghidul de la fabrică ne-a mărturisit că materia primă pentru porţelanul produs în mica făbricuţă din Delft este importat din Marea Britanie. Măiestria şi valoarea obiectelor de Delft nu se văd doar în duritatea produselor, ci în pictura manuală.
V-am povestit că pentru a picta o farfurie sau un obiect ceramic, lucrează un om, 8 ore pe zi timp de o săptămână, iar dacă e mai complicat chiar două.
Da să o luam cu începutul. Pasta ceramică este turnată în forme şi lăsată la uscat timp de mai multe săptămâni. După ce se îndepărtează matrița, obiectul este șlefuit şi băgat la cuptor pentru aproximativ 24 de ore, abia apoi se trece la pictarea lui. Întâi se trasează șablonul care nu e format din linii continue ci din puncte. Apoi se accentuează detaliile. Şi prin alte trei etape se lucrează la desen, folosindu-se un tip de pigment natural ce într-o primă fază arată un fel de gri albăstrui. Când desenul este gata obiectul se glazurează. Glazura este lichidă, iar obiectul apare din nou alb. Prin ardere glazura devine transparentă, accentuează culorile şi dă profunzime desenului.

Obiectele tradiționale de Deft trebuie să aibă sigla producătorului, o semnătură sau o serie de identificare. Ele sunt vândute cu certificate de originalitate şi autenticitate, dar aşa cum v-am spus sunt foarte scumpe. În afară de globul de sticlă, de magnetul cu clogs, halba şi moară, celelalte obiecte nu au nici un element de identificare. Le-am şi cumpărat ieftin din Piaţa de Flori din Amsterdam.
Numai că nu toate obiectele le-am cumpărat acum. Halba o am de la un târg de antichități din Clontarf, Dublin, moara o am de la un second-hand cu astfel de produse, din Iaşi, magnetul îl am de la Alin, când a fost el prima dată în Amsterdam, iar scaunul, deşi nu se vede, l-am pictat singură, folosind modele olandeze de șervețele. Deci eu țăcăneala cu alb şi albastru o am de multă vreme, de când mergeam la atelierele Tinker.
Berile sunt originale din Delft. Am parcat maşina lângă un magazin care vindea doar beri, 2200 de tipuri de bere mai exact. Da nu tipuri, mărci. Şi dintre cele 2200 nici una nu era din cele consacrate. De la fata care vindea am aflat că în Delft există o fabrică de bere, ce se vizitează. Aşa că data viitoare acolo mă opresc. 

Despre orășelul Delft v-am povestit aici, iar în curând voi începe să vă povestesc despre Amsterdam. Azi v-am vorbit despre albastru, inspirată poate şi de vreme. Aici plouă şi nu pare să se oprească.

Raluca