My job

Mulți dintre cei care ajung pe blogul meu se întreabă ce fac eu mai exact în Arlon. Lucrez din greu la modificarea blogului şi va exista şi o astfel de secțiune plină cu lămuriri. Cum azi a fost o zi mai liberă, parte şi din cauza răcelii, am putut să fac câteva poze, ba chiar şi un colaj. E o formă prietenească de a pune lucrurile în ordine, dacă vreodată voi simți necesar să vă fac cunoscut cu ce ma ocup eu în Arlon, chiar o voi face. Până atunci va trebui să fie de ajuns şi asta. Dați click pe poză dacă nu vedeţi din prima :)

Raluca

Biserica Sf. Martin din Arlon

Greu, foarte greu îmi vine cheful de scris zilele astea. Sunt răcită cobză, mă dor toate, abia reușesc să urc la etajul casei, merg peste tot cu mierea după mine şi cu picăturile de nas...şi mă enervează că ceva minor ca o răceală poate să mă scoată aşa de rău din circulație...
Nu am luat răceala de la nimeni, nu circulă virușii prin Arlon, m-am lăsat păcălită de o zi cu soare şi am ieşit cu capul neuscat complet afară, apoi am stat în curent prin casă, m-a şi luat frigul prin Arlon că eu visam că pot umbla doar în ie...deci am găsit ce am căutat.
Revenind. Nu am chef să scriu, dar cum să mă uit la TV de sub o pătură nu e distracția mea preferată, caut să fac ce îmi place. Şi să scriu pe blog e una dintre plăcerile mele.
Ei bine au trebuit să ne vină prieteni din Dublin să intru şi eu în Catedrala din Arlon. O văd zilnic din curte, trec pe lângă ea de câte ori mă duc în centru, i-am făcut şi poze, dar de intrat înauntru nu știu de ce nu mă atrăgea. Plus că o credeam închisă în afara orelor de slujbă.
În fine într-o zi am intrat şi am descoperit cu surprindere că e enormă. Într-un orăşel ca Arlonul am descoperit trei biserici măricele şi o sinagogă, iar una dintre aceste biserici zic eu că e catedrala şi e enormă. Şi unde mai pui că pare folosită, adică nu e doar un loc de vizitat pentru rarisimii turiști din Arlon.
De pe wiki am aflat aşa: "Această biserică, clasificată ca o parte excepțională a patrimoniului cultural din Valonia, este impresionantă datorită dimensiunilor sale. Aceasta domină peisajul Arlon, în special datorită turnului său, înalt de 97 metri. Ar putea fi o catedrală construită în Evul Mediu, dar este o biserică colegială, iar clădirea este de construcție recenta (1907-1914). Este una dintre cele mai remarcabile clădiri neo-gotice din Belgia. A fost construită la începutul secolului 20, din dorința lui Leopold al II-lea, de a acorda Arlonului, noul centru administrativ al provinciei Luxemburg, un edificiu religios monumental de natură să impresioneze străini care intră în țară. Clădirea este o reconstrucție medievală în adevăratul sens al cuvântului, iar ca şi la catedralele gotice aici se găsește nava centrală, portaluri monumentale, păsări și monștri pe cornișe. În interior, se pot observa vitralii și în special fereastra mare în formă de rosă, spațiul destinat corului, precum şi orga de dimensiuni mari."
Așadar nu e o catedrală ci e doar Biserica Sf. Martin din Arlon.

Pe site-ul bisericii scrie că are 9000 de enoriași care vin frecvent la slujbe. Ce s-a modernizat şi lumea asta, biserica are site. Şi am văzut biserici şi cu pagină de facebook... 

Diferit de bisericile noastre, ortodoxe unde eu una mă sufoc, cele catolice mi se par mai aerisite, chiar dacă nu sunt la fel de primitoare ca ale noastre.

Într-un colţ era această statuetă. M-a atras, nu ştiu din ce motiv. 

Biserica Sf. Martin văzută din parcare 

Fereastra rotundă. 

În interior pentru cei care doresc există în mai multe limbi un istoric al bisericii şi o descrierea a decorațiunilor acesteia. 

De acolo am aflat că pe o friză sunt desenate semnele zodiacale, iar jos deasupra celor două flori stilizate, se află soarele şi luna. Mi se pare neobișnuită asta cu semnele zodiacale. 

Un alt vitraliu cu scene din viața lui Iisus. 

V-am spus deja că biserica este impunătoare, iar cei care sunt la curent şi cu pagina mea de Facebook o pot remarca în multe poze din albumul Arlonia.

Raluca

România 2013 - Dea pe drum

Ştiu că Dea are propriul ei fan club pe blog aşa că nu se putea să nu fac publice pozele cu ea de pe drum. Şi nu sunt cum v-aţi aştepta cu ea prin vreo locaţie ci sunt chiar de pe drum, unde Dea mea tot timpul a dormit. Se mai trezea din când în când şi cerea apă şi se culca la loc.
O mai trezeam noi şi o scoteam să se dezmorțească, dar în rest a dormit tot timpul.
Acum trebuie să vă precizez ceva, că am văzut că nu am fost destul de clară. Noi am plecat în România cu maşina, mai exact vreo 2200 de kilometri pe care desi am intenţionat să îi facem în două zile nu am reuşit. Ori am obosit noi, ori am îmbătrânit... Planul era să conducem o zi până în Budapesta şi apoi încă o zi până la Iaşi, dar partea cu România s-a dovedit a fi destul de complicată aşa că am oprit pe undeva pe lângă Cluj o noapte, deci fiecare drum s-a prelungit cu încă o zi. De aceea sunt o grămadă de poze de pe drum.
Acestea fiind lămurite...

Prin Germania, ne-am oprit la o parcare să ne dezmorțim, dar pentru că ploua am uitat să îi facem poze. Aşa că i-am făcut în timp ce se uita pe geam. 

Diva cu capul pe geaca lui Alin

Şi încă o poză să vă demonstrez că ea chiar dormea 

La întoarcere am luat cu noi o pilotă de acasă (nimic nu se compară cu lucrurile de acasă) aşa că Dea a avut pe ce să doarmă

Şi nu s-a încurcat. 

La umbra aerului condiționat şi cu o rază pe botic, dormea de spărgea stilul.  

Aici supărată că tocmai îi făceam poze, trezită din somn. 

Şi imediat a pus capul şi s-a culcat la loc

Şi bonus, două poze de la mama de pe canapeaua ei şi cu perna ei... Teoretic nu are voie, practic face ce vrea cu noi :)

Raluca

România 2013 - România e frumoasă, chiar şi din mers

Credeaţi că doar despre Austria şi Ungaria voi vorbi eu în articolele din excursia în România? Nu dragilor. Vorbim şi despre România şi am să vă arat că România e şi frumoasă.
Ca român plecat peste ţări şi mai puţin mări, în inima mea e un întreg conflict. Sunt româncă şi am ajuns să nu o mai ascund şi când lumea mă privește într-un anume fel încep să le povestesc de țara mea, o ţară ideală pentru că de câte ori ajung la propriu în România, ajung la concluzia că nu se mai potriveşte cu mine, cu stilul meu de viaţă, cu obiceiurile mele... Da ce mă salvează e un pact cu prietenii mei din Budapesta. Am zis că măcar la pensie ne vom cumpăra două căsuțe pe un deal gol din România şi vom trăi idilic.
Nu are rost să intru în detalii, dar numai faptul că într-un orăşel ca Arlonul nu mi-a fost frică să las casa singură timp de două săptămâni, spune deja multe. M-am dezobișnuit să îmi păzesc geanta. M-am dezobișnuit de traficul haotic. M-am dezobișnuit de lehamite. Nu înțelegeți greșit şi belgienii din zona asta sunt din același aluat. Au o lene în ei de nu îi egalează nimeni, da ceva sau cineva i-a obligat să treacă peste şi să fie cât de cât civilizați. Şi acum pe bune când vezi corporatistul la cravată că ajunge la 19 acasă, se schimbă, iese în grădină şi îşi tunde iarba şi îşi udă florile şi pe de altă parte vezi țăranul pe bancă la poartă, în miezul zilei, cu grădina plină de bălării parcă ţi se ridică niţel părul în vârful capului. Da ăştia suntem şi nu ne vom schimba nici în mii de ani.
Cu toate astea România e frumoasă şi puţin din frumusețea asta e dată şi de români. Fără să vă mai plictisesc vă las cu pozele. Mie mi-au plăcut, sper că şi vouă.

Uitați aşa o căsuță...nu că e frumoasă? 

În comparație cu casele de la intrarea în Huedin 

La dus pe drum am văzut o grămadă de șoimi morţi pe câmp sau la marginea autostrăzii. Nu cred că erau călcați de mașini că ar fi cumva imposibil. La întoarcere am observat berzele. Vii, cât se poate de vii în cuiburile lor pe stâlpii de telegraf :D

La trecerea din Transilvania în Moldova am văzut munţii 

Ştiu că e Pasul Tihuţa şi apoi Pasul Mestecăniş, da nu ştiu chiar atât de bine munții din zonă, dar priveliștea, chiar şi din mersul maşinii a fost una foarte spectaculoasă.  

Iaşul meu văzut de pe deal de la Păun 

Oră de vârf în România

Nu fac bășcălie. Ni s-a povestit cândva că de obicei pe la 7 seara se aduce turma de la pășune  Cumva de fiecare dată când plecam din Bucureşti după serviciu, vinerea, pe la 7-8 prindeam vaci pe drum. Noi ne amuzam da mai erau şi alții care claxonau exasperați, de parcă vaca se sinchisea de ei. În Irlanda tabloul e aproape similar doar că în loc de vaci sunt oi sau eventual rațe. E aşa de comună treaba încât pe vederile din Irlanda foarte des veţi vedea o turmă în mijlocul drumului cu textul "Rush hour in Ireland". Nu mă credeţi, căutaţi pe google fix textul acesta şi vedeţi ce vă dă. 

M-au înnebunit câmpurile galbene de rapiță. Voiam să prind un astfel de câmp cu norii fioroși deasupra, dar din mersul maşinii doar asta am reușit să scot.  

Asta e o priveliște foarte comună în munții din România, dar mie verdele ierbii, cu verdele brazilor şi cu albastrul cerului mi s-au părut de neratat. Mai ales când deschizi geamul maşinii să faci poză şi te izbește mirosul de muguri de brad udați de ploaie... 

O altă căsuță cocoțată pe un deal. Din prisma omului modern mă întreb cum ajunge omul ăla acolo, cum îşi cară cumpărăturile de la Cora? O fi având internet? Văd că un cablu duce la el, deci măcar tv cred că are... Da cât de bine erată pe verdele ierbii abia încolțite ...  

Tot pe undeva prin munți prin aşa un peisaj trecea șoseaua 

M-au bucurat câmpurile cu panouri solare. În Germania sunt peste tot şi se întind pe kilometri întregi. La fel şi câmpurile cu eoliene. La noi energiile astea mai naturale au prins mai greu, dar îmi pare bine că au prins. În Arlon cred că 40 la sută din case au panouri solare pe acoperiș. Nu ştiu fix ce soare prind ele, dar am decis să îmi luminez şi eu grădina cu felinare solare. Vedem ce iese. Aaaa şi uitam să vă spun într-un sat de prin Transilvania am văzut stâlpi de iluminat public ce funcționau cu panouri solare. 

Căpița trebuie să fie imagine reprezentativă pentru România rurală. 

În Belgia şi Germania şi cred că şi Austria şi Ungaria, ce mai, pe drum, nu am văzut căpițe. Aici totul e mecanizat. E o maşină care tunde iarba sau ce o fi aia şi la un capăt iese balotul împachetat în plastic. Câmpurile sunt pline de astfel de baloţi, da mie căpiţa îmi spune România oriunde aş vedea-o. 

Vă las cu coana Barză. 

Mie nu îmi plac păsările, ba chiar îmi e frică şi de o biată vrabie, de porumbei sunt pur şi simplu paralizată de frică, deci clar berzele, șoimii sau alte păsări mai mari cred că m-ar omorî doar de frică, dar de la distanță, din siguranța maşinii, în cuibul lor, berzele arată chiar bine. Şi să ştiţi că nu le-am văzut decât în România.

Raluca

Jurnalismul de azi nu mai e jurnalismul pe care l-am învăţat eu

Bine asta constată de ceva vreme mai toţi cei care au legătură cu branșa asta. S-a tabloidizat totul şi parcă te aștepți ca din gura vreunei frumoase de la TV să iasă o bulă ca în Libertatea sau Cancan. Şi acum na, dacă publicul asta vrea, asta cere şi asta preferă să primească în fiecare seară în casă...publicul e stăpânul tuturor, mai ales în timpuri de criză când salariile jurnaliştilor au scăzut şi la jumătate. Ecuația e simplă, nu faci rating, nu iei bani, nu ai salariu şi copii şi familia ta rămân nemâncați.
Numai că nu despre asta voiam să vă vorbesc ci despre altceva, despre jurnalismul justițiar.  E drept că te mai ia valul, mai ales când ești în postura să pui întrebări şi deci să afli răspunsuri. E drept că sunt subiecte care te ating pe tine ca persoană şi uiți că tu de fapt ești jurnalist şi echilibrat şi echidistant şi ce o mai fi în manualul de jurnalism de Coman.
Sincer scriu foarte greu această postare pentru că subiectul e delicat şi nu vreau să îl comentez eu, că nu e treaba mea şi nici nu aş rezolva mare lucru. E vorba despre emisiunea Sinteza zilei de acum vreo două zile. Mihai Gâdea s-a prins că subiectele lacrimogene aduc rating şi din când în când o mai dă pe astea. Era despre un cămin de copii cu retard mintal de prin sectorul 2. La În Premieră (emisiune foarte bună, la care mă uit de câte ori pot) a fost un subiect acest cămin. Pe scurt copii de acolo erau legați de paturi, au filmat copii scheletici, copii care urlau, probabil de durere, imagini de coșmar şi nu doar pentru mine, că oi fi mai nevricoasă, da pentru oricine. Şi sigur că ți se scoală omenia în tine şi ai vrea să trântești de pământ cu cei vinovați. Şi sigur că Gâdea şi restul erau în această postură, la o oră de maximă audiență. Da parcă jurnalismul în ce am învăţat eu e cu totul altceva. Da te mișcă subiectul, da directoarea pe care o intervievau era vădit antipatică cu părul lipit de cap de la transpirație şi nici unghiul din care era filmată nu o avantaja. Da totuşi să faci tu pe-a justițiarul şi să te frămânți ca o cucoană în călduri şi să nu mai spun de Adrian Ursu (mare om, mare jurnalist) care numai nu sărea din ecran să o ia pe aia de loaţe.
Unde era echidistanța? Unde erau jurnaliştii echilibrați? Eu ştiu că trebuie să ieşi cumva din subiect. Da toată lumea fură în România. Directoarea a furat fonduri, asistentele fură mâncare, infirmierele fură din timpul alocat curățării acelor copii...sunt clar vinovate de situație, dar chiar ei jurnaliştii au zis că e o asistentă la 20 de copii. 20 de copii cu retard mintal. Şi 20 de copii ca mine şi ca tine sunt greu de stăpânit, da cei cu retard mintal, mă gândesc că au nevoie de afecțiune, de grijă, de atenție. E totuşi un om la 20 de copii. Da este inuman să îi legi, da copii ăia arătau ca în lagărele naziste, dar repet un om la 20 de oameni.
Niciodată nu am văzut ca Mihai Gâdea şi restul să sune ministrul şi să îl întrebe de ce nu angajează mai mulţi oameni, de ce nu alocă mai multe fonduri, de ce nu stabilește nişte reguli clare ale voluntariatului în astfel de cămine de copii. Niciodată nu am văzut să o întrebe chiar pe directoare de ce sunt legați copii, pe un ton frumos, calm jurnalistic. Iar oftaturile lui Gâdea, revelațiile lui legate pe părăsirea țarii, frământările în scaun şi pauzele când parcă nu îşi găsea cuvintele de supărat ce era, mă scuzați da asta e actorie şi nu jurnalism.
Cică pe timpul nopții într-un astfel de cămin e doar un singur supraveghetor. Unul singur la sute de suflete... Asta nu au observat. Asta nu au comentat şi nici nu au vrut să afle răspunsuri. Care răspunsuri nu se aflau la directoare, care între timp devenise ceva mai mare în ierarhie şi directoare era alta. Au găsit personajul negativ şi aruncau ca în vechime cu pietre în el în agora. Ei s-au canalizat pe lupta dintr un ONG şi directoare, care nu a mai dat voie voluntarilor să intre în centru. Şi pe asta marșau. Nu cred că problema se oprea acolo, cred că tot sistemul e corupt şi trebuie reformat, dar spălarea creierelor celor mulţi şi proști e aşa de facilă...de ce să nu o practicăm?
Nu acolo e problema domnilor şi apoi dacă chiar ştiţi ce e ăla voluntariat şi v-aţi însușit noțiunile de ce nu se duc Gâdea, Ursu şi alea de pe acolo la voluntariat. Să aibă ei grijă de 5 copii, nu 20.
Pe ei marii jurnaliști pe care îi vede lumea la TV sigur îi primea directoarea cea rea cu părul transpirat.
Dacă tot vrem să ieșim din hainele de jurnaliști, de ce să fim justițiari, hai mai bine să fim voluntari. E infinit mai greu decât să dai din gură la TV într-o oră de maximă audiență.
Părerea mea,
Raluca
P.S. Aseară m-am uitat tot la Sinteza zilei pentru vreo 2 minute. Era filmat un copil cu părinții plecați la muncă în străinătate care scremea trei lacrimi. Am tratat şi eu subiectul şi după ce am vorbit chiar cu părinții din străinătate nu am putut să fiu de nici o parte, eu ca om, nu ca jurnalist. E o bubă a acestui secol şi nu se rezolvă într-un caz sau două. Mă întreb cum o fi fost emisiunea, dar în același timp nici nu vreau să aflu. Vreţi jurnalism? dați pe BBC, CNN şi altele asemenea. Învățați şi engleză şi vedeţi şi ce înseamnă jurnalism, nu actorie, nu justiție şi nu spălare de creiere...

Casa mea arata bine doar în poze

Am auzit multă lume spunând că doar în poze casa lor arată bine, dar nu am experimentat treaba asta până acum. Bine nu mă refer la interioarele alea imaculate pe care le vedem noi prin reviste sau pe site-urile de profil. Mă refer la case locuite, nu la case muzeu.
Ei bine oricât aş sta şi în cap şi în coadă casa mea va arăta locuită. Cu perne pe care se vede că s-a stat, cu pete pe canapea ce amintesc de întâlniri între prieteni, cu perdeaua ce nu e niciodată în dungă, cu Dea în vreun colţ, cu covorul mișcat şi niciodată aliniat cu nimic.
Asta numesc eu o casă locuită, că dacă ar fi de prin reviste probabil că ar veni cineva de cel puţin două ori pe săptămână să facă curat, clar nu eu pentru că pe mine asta cu aspirator şi praf nu prea mă pasionează.
Azi în timp ce lucram la calculator mi-a atras ceva atenția pe geamul din faţă. Şi nu îmi e necunoscut că doar eu am cumpărat, montat şi aranjat totul, da parcă în lumina aia casa mea arăta de prin reviste. I-am făcut o poză şi o împart cu voi. Nu că e faină? Fix când am mai multă treabă m-aş întinde pe perna din poză, aş mirosi liliacul şi aş visa la zile senine...
Raluca

România 2013 - un restaurant de la graniţa Ungariei cu Austria, mi-a adus aminte de România

Era târziu. Era cam evident că nu vom reuși în acea zi să facem şi Austria. Experiențele anterioare ne ziceau că ora optimă de căutat cazare pe autostradă este 8-9. Somnul şi o zi lungă petrecută pe drum îşi spuneau cuvântul. Aşa că am decis ca la primul motel sau pensiune să ne oprim. Speram noi să fi trecut deja în Austria şi eventual să fi parcurs o bucată bună din acea țară, dar când am ajuns la motel a fost evident că eram tot în Ungaria.Ne-am oprit că primul lucru care ne-a atras atenția a fost o pancartă pe care scria "Vorbim romanește". Aşa şi? Cine ar vrea să vorbească romanește la granița Ungariei cu Austria? Şi mai ales de ce? Ei bine oamenii s-au prins că drumul din România spre Occident trece pe acolo şi s-au mai prins că din România, chiar şi din centru, cu oricât ai conduce pe acolo te prinde noaptea. Şi au exploatat din plin aceste nevoi ale românilor plecați în străinătate. Inițial am zis că doar noi eram români pentru că în parcare doar o maşină era de România, Loganul nostru, dar ne-am înşelat. Hotelul era într-adevăr plin de români. I-am găsit pe holuri, prin parcare, la recepție, în camera de alături, la restaurant. Numai români.
Acum motivul pentru care scriu despre acest hotel nu e pentru că acolo poposesc românii sau pentru că poate e mai ieftin (50 de euro camera plus 8 pentru câine) ci pentru că era amenajat tradițional şi pentru că mâncarea era ieftină şi bună.

Îmi pare rău că nu am făcut mai multe poze şi îmi pare şi mai rău că nu am reținut numele hotelului, dar e la graniță şi e lângă Motelul Paprika. Aveau o grămadă de pliante şi de cărți de vizită şi de materiale promoționale, da fix atunci m-a apucat grija că adun ca un colecționar toate prostiile. 

Numai că ce mi s-a părut extrem de ingenios şi nu înţeleg de ce nu mi-a venit şi mie ideea erau aceste tablouaşe în care erau prezentate modele de țesături tradiționale. Clar la o expoziție de astfel de chestii un astfel de aranjament ar fi perfect. Şi eu l-am găsit la un restaurant. 

Cel de sus e un tablou de aproape, iar în această poză sunt tablourile pe perete. Mai aveau şi nişte grinzi împodobite cu farfurii, pe care mi-a fost jenă să le pozez. 

Asta a fost mâncarea. 

Eu supă cremă de usturoi în pâine, iar Alin frigărui de pui cu salată. 

Se vede pe faţa mea că eram niţel frântă?

Raluca

Poate dacă stăm în grădină nu vine ploaia

Sincer nu cred că sunt o persoană greu de mulțumit, dar parcă vremea a întrecut orice limită. De când am ajuns în Arlonia a fost doar o zi cu soare, în rest a plouat tot timpul. Au mai fost vreo două zile când ploaia s-a oprit seara, de am tuns şi noi grădina, dar pentru că a fost pe fugă şi pentru că avem experiență deloc grădina arată mai mult sluțită decât tunsă. Asta e. Am fost totuşi asigurați că la câtă iarbă era nu avea cum să iasă perfect. Deci vom insista cu tunsul ierbii săptămâna asta, dacă ploaia se oprește.
Când am ales casa în care stăm am fost atrasă de grădină şi în lunile friguroase de iarnă am visat la propriu cum îmi voi bea eu cafeaua în grădină, cum voi lucra din grădină, cum vom face grătare... Sunt tot la stadiul de vise. Vreau să vină soarele.
Raluca

România 2013 - Muzeul de Etnografie din Budapesta

V-am promis aici că revin cu acest subiect pentru că e prea bun ca să îl dezvolt doar într-o scurtă postare şi pentru că mie îmi plac "tărănismele".
Ei dragilor, ştiţi voi parlamentul din Budapesta? Trebuie să îl ştiţi, l-am văzut în toate pozele voastre de vacanță. Ştiţi că în spatele Parlamentului e Dunărea? Spatele...poate fi şi faţa dacă e privit de pe Bastionul Pescarilor.
Ei în partea opusă Dunării pe axa Parlamentului ce e? Vă spun eu pentru că şi eu prima dată când am aflat de acest muzeu aveam un gol în memorie. Se afla Piaţa Kosuth. În capul meu Budapesta se termina la Parlament. Ei în Piaţa Kosuth se află o clădire, am găsit că ar fi în stil baroc, în care a fost cândva Ministerul de Justiție din Budapesta, dar acum se află Muzeul de Etnografie.

Muzeul este structurat pe secțiuni ce reprezintă aspecte din viața şi portul țăranilor din Ungaria. Chiar de la început, prima sală e cea a costumelor. O aranjare asemănătoare a exponatelor am găsit-o la Muzeul Regiunii Porților de Fier din Drobeta Turnu Severin. Unele costume o să vă pară extrem de familiare, poate pentru că sunt din România, mai exact din Transilvania. Cum ar fi cele de mai sus care am găsit că ar fi costume tradiționale saxone din Transilvania. 

Mi-a plăcut fota din acest costum şi am găsit că este un costum tradițional unguresc folosit de către domnișoara de onoare la o nuntă.  

La fel mi-a plăcut haina roșie care provine din ținutul Veszprem.

Cojocul acesta foarte fain decorat aparține unui cioban din secolul 19.  

Din păcate pozele au fost făcute tot cu aparatul mic şi nu am putut seta să fie clare prin geam. Nici lumina nu mă ajuta, dar măcar o părere despre cât de frumoasă e ceramica din Ungaria vă puteţi face. 

La fel mi-a plăcut dulăpiorul de perete din secolul 19

Ei aşa visez eu să am un perete, deşi trebuie să recunosc peretele cu farfurii de la Muzeul Țăranului Român din Bucureşti este mult mai fain.  

O cameră dintr-o casă. Mi-au plăcut fereastra şi oglinda, da şi patul e chiar fain. Am observat că ungurii au chestia asta cu mobilierul pictat, am regăsit-o şi în Transilvania şi clar de la unguri vine.

O sobă din teracotă. Da cât poate fi de faină forma... Nu ştiu dacă mai există meșteri sobari în România şi nu ştiu exact unde aş putea să îmi fac eu aşa o sobă, dar la casa mea clar am să încerc un astfel de experiment.  

După obiectele din casă am trecut la țesături. Erau multe, practic tot ce am făcut eu în muzeu a fost să stau cu gura căscată şi să mai scot din când în când un oau. Mie mi-a plăcut şi dacă vă place partea asta tradiţională, rurală, nu trebuie ratat muzeul.

Ştiam de acum câțiva ani că în țesăturile ungurilor predomină culoarea albastră, dar cum nu eram în "perioada albastră" nu mi-au atras atenția. Acum ce credeți că am remarcat o altă culoare?

Țesăturile sunt clar legate de zestre pe care fetele nemăritate se spune că o coseau singure. Şi treaba asta nu e specifica Ungariei ci şi României. În poză e tot ce trebuia o fată să aibă ca zestre. Dacă s-ar mai menține şi tradiția de a le confecționa singure, multe fete din ziua de azi ar rămâne nemăritate sau s-ar mărita fără zestre.  

Pe lângă expoziţia permanentă care vă asigur că e consistentă şi merită vizitată, eu am prins o expoziție temporară despre Estonieni şi evident portul lor popular.

Cred că în Estonia aș merge doar pentru culoarea portocalie pe care am găsit-o peste tot. Şi portocaliul e una dintre culorile mele preferate. În "perioada portocalie" am stat ani întregi.

Nu ştiu dacă pozele v-au convins, da eu una recomand acest muzeu, mai ales dacă vă plac tărănismele.  Şi apoi mi se pare o chestie deschizătoare de minți. Ungurii nu sunt din altă specie, ba chiar se aseamănă foarte tare cu noi, românii. 

Raluca

România 2013 - Budapesta mereu surprinzătoare

Pentru cei care ajung prima dată la această serie de articole se impune precizarea că poate vă găsesc niţel derutați. Scrie România 2013 pentru că eu îmi propun să scriu despre excursia mea în România, prima dintre ele din 2013. Excursia am făcut-o cu maşina, iar pe drum am făcut o grămadă de poze. Mai multe chiar decât în România. Mie mi se par faine şi vreau să vi le arat. Asta e tot. Încă ceva, drumul din Luxemburg spre România trece prin Budapesta (adică prin Germania, Austria şi Ungaria).
Mai oameni dragi, Budapesta a însemnat pentru mine, în 2006, prima ieșire din România, primul contact cu "lumea civilizată". Şi nu trebuie să fii din România că şi pe belgieni Budapesta îi fascinează. Mi s-a părut clar din altă lume în comparație cu Bucureștiul, cu care occidentalii o mai confundă.
Atunci a fost prima dată şi dacă aţi ajuns în Budapesta în jurul sărbătorilor de iarnă atunci înțelegeți de ce fascinația a fost chiar şi mai mare. Totul era luminat, oameni veseli pe străzi, târguri de Crăciun de unde nu mai ştiai ce să alegi, prețuri relativ decente (era prima ieșire şi toată lumea ne avertiza că prețurile vor fi enorme şi că nu ne vom permite nimic), per total o atmosferă pe care am văzut-o abia anul acesta la târgul de Crăciun din Bucureşti.
De atunci prin Budapesta am mai trecut cel puţin de 6 ori. Şi deja ziceam că o ştiu şi poate chiar o ştiam pentru că locurile îmi păreau familiare şi unde am făcut acum poze am mai făcut şi cu alte ocazii. Numai că după două săptămâni de ploaie în Arlonia, ziua de pauză în Budapesta a fost prima pentru noi cu soare.
Numai că eu în Budapesta am ajuns cu un scop, de fapt cu două, despre care v-am mai vorbit şi o să vă mai vorbesc şi nu am avut chiar timp de colindat, de pozat. Totuşi pozele s-au strâns, chiar şi cu un aparat mic. Nu sunt cine ştie ce calitate şi nu sunt nu ştiu ce unghiuri pentru că nu aveam timp de încadrări şi de setat aparatul, care oricum are totuşi setări limitate, dar Budapesta în poze dă bine de tot.

Raluca