Știam şi de ceramica de Korond, ş
tiam şi de vasele albastre maramureșene, numai că toate vasele mele, mai mari, de lut au rămas în România şi cum încă suntem în dubii dacă rămânem aici sau revenim de unde am plecat, încă nu ne aducem toată casa, deci nici micile mele bijuterii din lut, cu care plănuiesc să decorez toată casa, nu doar o cameră cum era ideea inițială ... În vine visez, dar cu puţin noroc visele se pot transforma în realitate, deci cine ştie poate cândva vă voi purta virtual prin casa mea cu ferestre roșii decorată în stil tradițional românesc.
Revenind, în satul Izvorul Crişului, de unde mi-am luat cana am găsit farfuria din imagine. Ne-a strigat pe amândoi în același timp şi amândoi am zis că seamănă cu cea cu păunul din Delft. Trebuia să o cumpărăm şi deşi inițial ne-am amăgit că o cumpărăm să o dăm cadou, din cauză de casă mică şi temporară, farfuria a rămas la noi.
Ba chiar am prins câteva raze de soare ieri şi i-am făcut un shooting în grădină printre firele mari de iarbă.
E fix albastrul care îmi place şi e românească şi îi stă aşa de bine printre obiectele albastre cumpărate de-a lungul timpului...
Şi pentru că la noi în familie e fix ca între copii mici, dacă eu vreau ceva, vrea şi Alin, nu s-a putut să nu îi luăm şi lui o cană (o vedeți în a doua imagine). Cică e la set cu a mea, dar e albastră. Am tras-o şi pe ea în poză tot în iarbă.
Ce tot atâta Delft în sus şi Delft în jos (chiar să ştiţi că eu iar vreau în Delft), Korond e locul unde trebuie să ajung data viitoare când vin în România.
Raluca
2 comments:
Sunt foarte faine!
Am si eu cateva vase de lut aduse aici din Romania, printre care o oala mare de sarmale :)). N-am folosit-o niciodata, o tin doar de decor.
Si Alin si-a luat acum o oala de sarmale din lut. Nu stiu cand o va folosi, ca eu nu ma ating de ea. Probabil ca tot de decor va ajunge :)
Post a Comment