E prea tare faza ca să nu o povestesc pe blog. Întâi însă trebuie să vă fac o mică descriere. Dea, știți deja, are artrită. Și pentru că are picioarele șubrede nu are voie să mănânce mâncare ”de oameni”. Numai că acasă, părinții mei mănâncă jumătate cu Dea și de fiecare dată o iau din Iași cu cel puțin 5 kg peste greutatea cu care am adus-o. Obișnuită cu un astfel de tratament, Dea e mai mult decât fericită și când unul dintre ei se așează la masă, apare și ea cu o față care pare că spune că nu a mai mâncat de cel puțin 3 ani.
Ei, de această dată le-am dat interdicție totală, atât lor cât și ei. Dea a înțeles cumva, dar mai greu e cu părinții, cărora le e greu și spun că săracul câine e chiar nemâncat. Dar sub stricta supraveghere planul a funcționat până sâmbătă, când enervată de embargou Dea și-a procurat singură mâncarea.
De obicei Dea nu fură mâncare de pe masă sau de pe jos sau chiar și undeva unde e la nivelul botului ei, numai că fiind nemâncată, a mirosit carnea de pui și legumele pentru salata boeuf, puse pe balcon la răcit și dintr-o dată a înhățat puiul și într-un minut nici nu mai ziceai că a fost vreodată pui acolo.
Eu habar nu aveam că există ceva de furat pe balcon, mama a rămas uimită de gestul Deei, care s-a lins pe bot și a plecat din zonă.
Și așa fata mea cea mai cuminte și mai frumoasă a șterpelit un pui întreg.
Raluca
No comments:
Post a Comment