Belgia - Kayak la Durbuy

Când am scris articolul despre Durbuy, prin martie, am uitat să menționez că la Durbuy se poate face caiac sau ca se poate face escaladă sau mountainbike sau că se poate sta la corturi de indieni cu focul în mijloc. În apărarea mea, deşi am văzut afișele, în martie nu îmi ardea de nici un caiac şi de fapt de nici o activitate care ar implica apa rece sau aerul liber.
Însă a venit vara şi mi-am amintit că eu caiac voiam să fac din Dublin, dar nu am îndrăznit pentru că apa era foarte rece în Irlanda. În schimb aici a fost ceva mai cald (a fost pentru că plouă de trei zile şi azi chiar e frig, să tot fie doar vreo 15 grade) şi m-am ținut de Alin să mergem la caiac la Durbuy.
Şi duminica trecută a venit ziua norocoasă. De cu seară am făcut eu rezervări pe net, iar dimineață (a se citi ora 12) am plecat spre Durbuy. O oră pe drum şi am ajuns. Am întrebat de rezervări, s-ar părea că nu contau. Ni s-a dat o foaie pe baza căreia am primit trei veste de salvare, trei vâsle şi un caiac, ne-am urcat, am fost împinși în apă şi ştiam că avem aproximativ 2 ore să ajungem în alt oraş la 8-10 km distanță.
Cam dezamăgitor. Eu citisem pe net că în Dublin era o şcoală, că se făceau cursuri unde erai învăţat cum să dai din vâsle dacă nu şi cum să îţi menții echilibrul... Aici ţi se făcea vânt în apă.
Nu înţelegeţi greșit, nu comentez şi nu condamn şi chiar mă bucur că nu am făcut cursuri, dar pe de altă parte mi s-a părut cam prea simplu. Şi e aşa pentru că râul pe care am făcut noi caiac e chiar liniștit. Vreo 8 căderi mici de apă, în care nu riști să se răstoarne caiacul şi chiar dacă s-ar răsturna apa ajungea până la genunchi, cel mult până la piept în unele locuri.
Era aşa de mică, că la o cădere de apă am rămas suspendați pe o piatră. Au venit alții şi ne-au împins.
Nu m-am simțit niciodată în pericol şi nu mi-a fost frică niciodată. Nici măcar când alt caiac s-a izbit în noi, nu ne-a dat pe spate şi nici nu s-a simţit foarte tare.
În schimb la un caiac de trei e mai greu cu coordonarea. Eu inițial m-am așezat la mijloc, Alin în faţă şi prietenul nostru în spate. Alin vâslea cum a văzut el la televizor, ne umplea pe toţi de apă şi nici nu făcea mare brânză. Ne-am dat noi seama că cel din faţă trebuie doar să mențină cursul şi să miște caiacul în direcția de curgere a râului. Asta la un caiac de trei, la unul de doi, nu ştiu. Aşa că am făcut schimb şi lucrurile au mers mult mai bine.
Nu era de făcut vreo performanță sau ceva. Am ajuns la destinație în același timp cu alții cu care plecasem şi probabil cele 2 ore ale traseului au fost calculate tocmai pentru nişte începători ca noi. În schimb a fost aşa de fain. Puţină adrenalină, puțină răcoare, apă şi miros de apă şi de munte pe alocuri, puţină mişcare, locuri faine pe traseu.
Chestiuni tehnice
În cazul în care sunteţi prin zonă şi vreţi să închiriați un caiac la Durbuy, acesta este site-ul. Tot acolo găsiţi şi alte activități ce se pot face la Durbuy.
Noi ne-am udat din cap până în picioare. Deci să vă luați haine de schimb sau mergeţi doar în costum de baie.
De pantofi nu aveți nevoie şi oricum ajung şi ei uzi la destinație. Eu vă recomand șlapi sau chiar puteți merge în picioarele goale.
Am văzut mulţi care se opreau pe maluri şi mâncau câte ceva. Poate dacă vă place genul ăsta de activitate puteţi încerca.
Traseul de la Durbuy nu e cine știe ce spectaculos. În afară de Castelul din Durbuy şi câteva stânci nu prea am avut ce fotografia. Eu mi-am luat aparatul mic şi am făcut poze pentru că era prima dată, dar în mare parte din timp l-am ținut în buzunar ocupată fiind cu vâslitul.
Pentru aproximativ 2 ore cu caiacul am plătit 12 euro de persoană şi existau şi nişte găleți în care vă puteați pune haine, mâncare sau ce mai doreați, de închiriat la 3 euro. Gălețile ar fi plutit în apă dacă vă răsturnați cu caiacul şi lucrurile voastre nu s-ar fi udat. Am fi închiriat şi noi dar doar pentru cheile de la maşină nu avea sens.
Probabil v-aţi prins că se merge între două localități şi deja vă întrebați cum ajungeţi înapoi. În cei 12 euro de persoană se află inclus şi un drum cu autobuzul din locul unde ajungeţi până înapoi în Durbuy.
Am cercetat posibilitatea de a o lua şi pe Dea cu noi (pentru că există multă lume care mă întreabă de ce Dea nu merge chiar peste tot cu noi?). Numai că Dea nu e mare fan apă. Nu e deloc fan apă. Aşa că am vrut să îi cumpăr o vestă de salvare, deşi câinii ştiu să înoate, deci s-ar fi descurcat ea cumva dacă s-ar fi răsturnat caiacul. Loc ar fi avut în caiac, dar mi s-a părut o grijă în plus. Dacă ar fi fost labrador sau orice rasă iubitoare de apă, o luam fără să mai comentez, dar când ştiu că şi la mare ea rămânea pe mal şi se uita neliniștită la noi în apă, am zis să nu o supun unor emoții inutile. În principiu se pot lua şi câini în caiace, am citit şi pe net, am văzut şi exemple, dar în cazul Deei am zis pas.

Se vede pe faţa mea cât de mult mi-a plăcut cu caiacul?

Cum am ajuns acasă am pus aceste două poze pe Facebook, deci cred că deja le ştiţi. 

Noi doi după două ore de vâslit la caiac, încă zâmbeam.

După vâslit am stat la o terasă în Durbuy. Trebuie să vă spun că e total diferit de luna martie. Orașul e aşa de bine promovat încât e totdeauna plin de turişti, aşa că vara cu greu am găsit o masă la una din zecile de terase. 

O statuie pe care am ratat-o în martie

O stradă din Durbuy, vara

Nu ştiu dacă se înţelege din articol, deşi cred că am şi spus-o de câteva ori, mie mi-a plăcut cu caiacul. Mi-a plăcut şi traseul şi înainte de a căuta trasee mai spectaculoase mai vreau să mergem o dată cu un caiac de doi şi poate chiar singură în caiac. Atunci distracție. 

Săptămână faină!!!

Raluca

Cafe des langues, Luxembourg

Dragilor,

în Luxembourg, diferit de România sau Irlanda, lumea știe cel puţin 3 limbi străine pe care le vorbește fluent. De obicei sunt franceza, germana şi engleza la care se adaugă luxemburgheza.
Eu până acum nu m-am lovit de problema cunoașterii unei limbi străine. Ştiu engleza destul de bine şi ziceam că e suficient. În cei 12 ani de serviciu în România mi-a trebuit engleza de vreo 5 ori şi atunci să traduc vreo știre de pe BBC sau CNN care oricum apărea tradusă în scurt timp şi pe fluxurile de știri de la noi. În presă în România important e să știi româna foarte bine...sau cel puţin aşa era pe timpul meu.
În Dublin tot engleza mi-a fost de mare ajutor şi nu credeam că voi învăța vreodată sau că va trebui să învăț vreodată şi altă limbă. Nu că nu îmi place sau că nu aş avea tragere spre limbi străine ci pentru că nu consideram necesar.
Şi dacă necesitatea s-ar fi ivit aș fi preferat să învăț spaniola şi nicidecum franceza.
Numai că în viaţă nu e totdeauna cum vrem noi şi deşi m-aţi tot auzit că fac cursuri de franceză, de fapt presa în Luxembourg se face într-o foarte mică măsură în franceză. Eu învăț franceza pentru că locuiesc în Belgia în zona valonă şi pentru că e frustrant să înţeleg ce spune cineva, dar să nu îi pot răspunde într-o limbă pe care acel cineva să o cunoască.
Da m-am îndepărtat mult de subiect. Deci anul acesta mi-am propus să învăț franceză cât să mă pot descurca în Arlon şi să încep să învăț germana. Asta mi se pare de bază în Luxembourg şi mi se pare că e mai grea decât franceza pentru un latin ca mine.
Nu vă mai spun că teoretic am făcut 3 ani de germană în școala generală şi că eram destul de bună. S-a șters totul cu buretele şi deci o voi lua de la 0, da nu acum mai încolo.
Ei bine în Luxembourg (şi nu doar aici) am găsit o mică șmecherie pentru cei care vor să exerseze vorbitul unei limbi străine sau mai multe, de ce nu? Se cheamă Cafe des langues şi în mare e o întâlnire o dată sau de două ori pe lună la o braserie în Grund.
Am fost şi eu la întâlnirea din iulie, acum două zile şi chiar a fost fain. Am început la masa de franceză, dar condițiile nu au fost propice şi am trecut la engleză. Promit că data viitoare voi persevera cu franceza, dar pentru mine nici engleza nu trebuie uitată.
Am întâlnit oameni faini, am făcut schimb de facebook-uri cu ei, în august voi fi plecată din Luxembourg, dar în septembrie cu siguranță mă voi duce din nou.
Cafe des langues nu e specifică doar pentru Luxembourg, dacă o căutaţi pe google o veţi găsi şi în alte localități mari sau de ce nu puteţi înființa voi o astfel de cafenea. Tot ce vă trebuie e un pic de timp liber, o pagină de facebook bine pusă la punct şi un târg cu o cafenea sau local din orașul vostru unde să puteţi organiza.
Oricum nu ştiu eu multe locații în Luxembourg, dar pe cea unde s-a desfășurat acțiunea chiar nu o ştiam. Trebuie să mă întorc şi să mai explorez şi împrejurimile că arăta foarte bine. E în locul unei foste abații. Fain.

Raluca

Festivalul International al Benzilor Desenate, Contern, Luxembourg 2013

Dragilor,

dacă aţi luat contact recent cu pagina de Facebook a blogului aţi văzut că în week-end am fost la un Festival Internaţional de Benzi Desenate chiar în Luxembourg. De când cu The Big Bang Theory, recunosc, a început să mă pasioneze şi pe mine domeniul. Am şi căutat un ComicCon aproape de Luxembourg, dar cel mai aproape e unul la Lille şi deşi l-am trecut în calendar, nu am putut ajunge. Ar fi fost interesant.
Nu eram dezamăgită, dar mi-ar fi plăcut să ajung şi evident să fac poze.
Între timp în drum spre cursurile de franceză am descoperit un magazin cu fix această tematică. Ziduri întregi cu rafturi cu benzi desenate, figurine, dvd-uri...fain. Era să nu mai ajung la curs din cauză că am pierdut timpul pe acolo. Mi-am şi luat o figurină cu E.T. foarte faină. E o serie de 5, dar eu am doar 2 şi nici o intenție să le mai caut pe celelalte 3.
În marile magazine din Belgia la raionul cărţilor există o generoasă secţiune a benzilor desenate. Nu sunt doar reviste sau fiţuici ca la noi ci cărţi în toată regula. Le-am admirat, le-am răsfoit, dar nu am îndrăznit să cumpăr pentru că nu ştiu franceză şi mi se păreau destul de grele şi nici desenele nu erau foarte atrăgătoare pentru mine. Stilul Manga nu m-a fascinat niciodată ... eu sunt mai mult genul Mickey Mouse... Disney dacă vreţi.
Aceasta fiind istoria mea cu benzile desenate, nu aveam cum să ratez ditamai Festivalul aşa de aproape de mine.
Festivalul Benzilor Desenate de la Contern, Luxembourg...pe scurt o mică localitate din mica țară Luxembourg a fost luată cu asalt de corturile pasionaților de acest domeniu.

S-a închis circulația în respectiva localitate şi s-au montat alte semne. 

Casele vechi au fost înlocuite de corturi 

Meniul restaurantelor a fost adaptat ocaziei 

Ferestrele caselor au servit drept standuri 

Străzile au fost transformate în pieţe 

Piticul a căutat umbra toată ziua.

De când s-a făcut cald şi în Arlonia, evităm să o luăm pe Dea cu noi în locuri în care ar putea ca ea să ajungă închisă în maşină. Pentru că probabil toţi iubitorii şi crescătorii de animale ştiu că pe căldură nu e indicat să lași un animal în maşină oricâte geamuri crăpate ai lăsa şi oricâte bidoane cu apă ai lăsa. Noi am fost la Festival şi sâmbătă, mai pe seară şi duminică. Sâmbătă Dea a stat acasă, dar când am văzut cam cât e de mare, că e plin de terase, am zis că va fi o zi în aer liber şi deci şi Dea putea veni cu noi. Ghinionul a fost că duminică a fost probabil prima zi de caniculă în Luxembourg şi la umbră, acolo unde o mai găseai, era extrem de cald. Asfaltul frigea, iar Dea cam pe acolo merge. Am încercat să o protejăm, a băut săraca vreo 4 litri de apă, am căutat umbra, i-am udat lăbuțele, am terminat un recipient de apă termală doar pe ea...degeaba. Ea părea bucuroasă că e cu noi, dar trăgea la umbră de câte ori avea ocazia...

Umbră şi iarbă, asta prefera Dea. Sper că o vedeţi alături de însemnele festivalului. 

Aşa cum spuneam Festivalul a pus stăpânire pe întreaga localitate. Aşa arăta una dintre străzile din jurul Primăriei, cumva centrul orașului, zic eu. 

O colecție întreagă de Strumfi 

Un cort cu benzi desenate 

O altă stradă 

Strada principală 

Publicul 

Oferta...1 kg de bandă desenată, doar 5 euro? Poate merită... 

Aşa veneau pasionații la cumpărături. 

Ăsta într-adevăr era mai special, în general aveau trolere din alea medii. 

A 20-a ediție a Festivalului de Benzi Desenate Contern 2013 

Şi ce e cel mai fain e că toate astea se vor repeta în octombrie fix în Arlon :D

Câteva chestiuni:

• Toată lumea îl cunoaște pe Mickey Mouse, că e un personaj creat de Disney. Știați însă că prima bandă desenată care îl are ca personaj principal pe Mickey a fost creată de un belgian?
• Poate cel mai cunoscut personaj de benzi desenate şi desene animate, despre care eu recunosc că am auzit prea puţine, creat de un belgian, este Tintin. 
• Există însă personaje create de un belgian care îmi sunt cunoscute şi nu numai mie ci cred că tuturor românilor. The Smurfs sau Ştrumfii au fost desenați de Peyo, un belgian.
• Ştrumfii sunt creaturile acelea mici şi albastre, însă în 1959 Peyo a creat Ştrumfii Negri. Pe scurt un ştrumf a fost mușcat de o gâză şi s-a transformat în Ştrumf Negru. Apoi a transformat tot satul în Ştrumfi negri. Cărțulia, publicată în Europa în 1959 a ajuns în America abia în 2011 când culoarea neagră a fost înlocuită cu mov, pentru a evita discriminarea rasială. Cred că s-a făcut şi un film cu ştrumfii ăştia mov.  

• Aşa cum era şi normal Lassie a ajuns şi pe teritoriul Belgiei, la urma urmei Scoţia nu e chiar aşa departe de Belgia, numai că Lassie s-a transformat în Bessy. Din Belgia a trecut în Germania unde o serie cu Bessy a fost publicată din 1965 până în 1985.
• În Bruxelles există un Muzeul al Benzii Desenate. Nu eram eu nerăbdătoare să ajung în Bruxelles prea curând, ca turist, dar acum am un motiv.

• De la Festival am plecat cu două cărți. Se vede diferența dintre gusturile mele şi gusturile lui Alin?

• Aşa arată cărţulia mea cu benzi desenate cu Mickey Mouse. Vânzătorul m-a avertizat când am cumpărat-o că e în franceză, dar a spus totuşi că e o bună metodă să fixez ceea ce am învăţat deja în franceză. Şi a avut dreptate. Am citit singură introducerea, destul de consistentă şi trei povestiri. Prima carte pe care am șanse să o termin, în franceză :)
• Cărțulia mea cu benzi desenate e din 1973, deci e mai bătrână decât mine

Raluca

La plimbare prin Arlon

S-a încălzit bine de tot şi în Arlonia. Să tot fie de acum vreo trei săptămâni de căldură fără strop de ploaie. Nu caniculă, căldură. Adică 29-30 hai 32 de grade, dar cu vânt. E chiar bine să mergi pe stradă, chiar şi prin soare. Mie una îmi place.
Vremea bună a devenit prilej de stat o grămadă pe balansoar, de grătare în curte sau de ieșiri la terasă în Arlon. Aparatul foto nu lipsește niciodată, altfel nu ştiu sincer cum aş putea urca dealul care duce de la casă spre centru, dacă nu m-aş opri din loc în loc pentru o poză.
S-au adunat destule aşa că am zis să le împărtășesc şi cu voi. Să vedeţi şi voi Arlonul. Unele poze au ajuns deja pe facebook-ul blogului, deci probabil le ştiţi, dar sigur sunt şi poze noi.

Un nor pe cerul senin la apus 

Artă arloneză 

Promenada din Arlon 

O casă tipic arloneză 

O boulangerie (unde se vinde pâinea şi produsele de panificație) 

O fromagerie (unde se vinde brânza) deschisă Non-Stop, dar totuşi cu program 

Un arlonez cu grătarul pe balcon. E ceva obișnuit aici. 

Biserica St. Martin din Arlon văzută de după blocuri 

Un hotel din Arlon. Cred că sunt vreo 8 hoteluri în Arlon. Nu îmi pot imagina cine ar face turism aici... 

O ciocolaterie  

Un pub englezesc, dar cu toate felurile de bere şi evident cu Guinness 

Un magazin ce vine aparate foto şi accesorii 

Biserica Sf. Martin seara

Raluca

Propriul meu lan de lavandă

Am tot căutat câmpurile alea de lavandă de le tot vedeţi voi prin poze, dar nu am găsit. S-ar părea că sunt specifice Provence-ului şi de aceea nu le-am găsit mai aproape, deşi lavanda o duce foarte bine şi aici. O ducea bine şi în Irlanda, dacă e să mă întrebați pe mine.
Nu ştiu dacă vor citi vreodată aceste rânduri, dar le mulțumesc din suflet celor care au stat înainte în casa noastră pentru că au făcut grădina aşa cum îmi place mie. Am avut liliac, trandafiri, flori de câmp şi acum am lavandă. Un șir întreg. Şi a înflorit şi e aşa de frumoasă... mă bate gândul să îmi iau şi eu vreo doua ghivece din alea enorme cu lavandă să pun şi prin iarbă aşa.

Nu am fotografiat tot rândul (lanul) de lavandă pentru că nu m-a dus capul. Am tras 7 poze şi am fugit din soare. 

În mijlocul lavandei au crescut aceste flori albe ce seamănă cu nişte flori mov din România şi cu care mă păcălea mama să mă duc la şcoală. Mai o viță de vie, mai o floare mov, mai o piatră şi uite aşa ajungeam la şcoală. Nu ştiu dacă mai e un secret că cel puţin în clasele primare învățătoarea era o comunistă rea şi răutăcioasă ... şi că nu aveam tragere spre şcoală. Noroc că au fost doar 4 ani :)

Raluca

În Franţa de Ziua ei Naţională

Am recidivat şi deşi nu mă omor după Franţa am zis că nu ar strica să mergem fix pe 14 iulie în primele oraşe din Franţa, la granița cu Luxembourgul. Dimineață văzusem la TV că în Paris era cu defilare, cu stegulețe, cu foc de artificii aşa că am plecat.
Prima oprire a fost Metz pe care îl mai văzusem şi prin iarnă. Am ajuns în centru, dar nici o mișcare. Am căutat o piață unde de Crăciun s-a organizat târgul, dar am găsit-o prea târziu. Am găsit în schimb un trenuleț care te plimba prin centru timp de 45 de minute contra a 6 euro de persoană. Oricum altceva mai bun nu aveam de făcut aşa că am ascultat puțină istorie la căști şi am făcut poze. Nici urmă de vreo serbare, defilare sau orice altceva care să indice că francezii chiar sărbătoresc ceva.

Am parcat aproape de clădirea asta cu balcoane albastre 

Uşa asta mi s-a părut perfectă pentru vecinele care nu îşi trăiesc viața de grija altora. 

Turnul Catedralei St. Etienne. Dacă vă pasionează amănunte despre Metz găsiţi aici.  

Biserica Protestantă 

Moş Crăciun de Metz 

Una din porțile orașului 

Unul din pub-urile irlandeze. Am descoperit vreo 3 şi în plus un magazin cu produse irlandeze.

Clar am să revin în Metz 

În faţa Catedralei din Metz am făcut şi noi o poză turistică.

Fără să mai căutăm urme ale zilei naţionale am plecat la Nancy că poate o fi mai mare şi poate lumea acolo sărbătorește. Greșit. Nici acolo nu am găsit nimic şi în afară de steagurile de pe instituțiile oficiale nu ai fi zis că e Ziua Franței.

În Nancy am descoperit în schimb macaroanele tradiţionale 

Salată decorativă 

Primăria 

O poartă. La fel dacă vă interesează orașul aveți amănunte aici.  

Un vechi magazin, evident închis că doar era duminica şi ziua naţională pe deasupra... 

O firmă 

O ușă veche frumoasă între magazine noi, închise 

Un magazin fain din afară, înăuntru era gol, ori o fi dat faliment ori chiar nu vindea nimic. 

Felinar albastru decorat fain 

Catedrala din Nancy şi o maşină ce mi-a amintit de Londra. De altfel dacă urmăriți şi pagina de facebook a blogului veţi vedea mai multe urme ale englezilor în Franţa.

O bere cu cireșe ce m-a dat niţel peste cap

Același tip de trenuleț ca şi în Metz 

O altă uşă faină, cu o pungă de gunoi alături 

Singura amintire că totuşi era 14 iulie 2013. 

Un fel de autoportret într-o bilă de metal din piaţa centrală din Nancy

Ambele oraşe păreau cam părăsite (nu părăsite ca Arlonul, dar totuşi părăsite), probabil francezii au avut o zi în plus liberă şi au profitat de ea pentru a părăsi Franţa. Pentru că pe autostradă era un pic aglomerat.

Asta a fost Ziua Națională a Franței în Nancy şi Metz în 2013.

Raluca