Belgia - Kayak la Durbuy

Când am scris articolul despre Durbuy, prin martie, am uitat să menționez că la Durbuy se poate face caiac sau ca se poate face escaladă sau mountainbike sau că se poate sta la corturi de indieni cu focul în mijloc. În apărarea mea, deşi am văzut afișele, în martie nu îmi ardea de nici un caiac şi de fapt de nici o activitate care ar implica apa rece sau aerul liber.
Însă a venit vara şi mi-am amintit că eu caiac voiam să fac din Dublin, dar nu am îndrăznit pentru că apa era foarte rece în Irlanda. În schimb aici a fost ceva mai cald (a fost pentru că plouă de trei zile şi azi chiar e frig, să tot fie doar vreo 15 grade) şi m-am ținut de Alin să mergem la caiac la Durbuy.
Şi duminica trecută a venit ziua norocoasă. De cu seară am făcut eu rezervări pe net, iar dimineață (a se citi ora 12) am plecat spre Durbuy. O oră pe drum şi am ajuns. Am întrebat de rezervări, s-ar părea că nu contau. Ni s-a dat o foaie pe baza căreia am primit trei veste de salvare, trei vâsle şi un caiac, ne-am urcat, am fost împinși în apă şi ştiam că avem aproximativ 2 ore să ajungem în alt oraş la 8-10 km distanță.
Cam dezamăgitor. Eu citisem pe net că în Dublin era o şcoală, că se făceau cursuri unde erai învăţat cum să dai din vâsle dacă nu şi cum să îţi menții echilibrul... Aici ţi se făcea vânt în apă.
Nu înţelegeţi greșit, nu comentez şi nu condamn şi chiar mă bucur că nu am făcut cursuri, dar pe de altă parte mi s-a părut cam prea simplu. Şi e aşa pentru că râul pe care am făcut noi caiac e chiar liniștit. Vreo 8 căderi mici de apă, în care nu riști să se răstoarne caiacul şi chiar dacă s-ar răsturna apa ajungea până la genunchi, cel mult până la piept în unele locuri.
Era aşa de mică, că la o cădere de apă am rămas suspendați pe o piatră. Au venit alții şi ne-au împins.
Nu m-am simțit niciodată în pericol şi nu mi-a fost frică niciodată. Nici măcar când alt caiac s-a izbit în noi, nu ne-a dat pe spate şi nici nu s-a simţit foarte tare.
În schimb la un caiac de trei e mai greu cu coordonarea. Eu inițial m-am așezat la mijloc, Alin în faţă şi prietenul nostru în spate. Alin vâslea cum a văzut el la televizor, ne umplea pe toţi de apă şi nici nu făcea mare brânză. Ne-am dat noi seama că cel din faţă trebuie doar să mențină cursul şi să miște caiacul în direcția de curgere a râului. Asta la un caiac de trei, la unul de doi, nu ştiu. Aşa că am făcut schimb şi lucrurile au mers mult mai bine.
Nu era de făcut vreo performanță sau ceva. Am ajuns la destinație în același timp cu alții cu care plecasem şi probabil cele 2 ore ale traseului au fost calculate tocmai pentru nişte începători ca noi. În schimb a fost aşa de fain. Puţină adrenalină, puțină răcoare, apă şi miros de apă şi de munte pe alocuri, puţină mişcare, locuri faine pe traseu.
Chestiuni tehnice
În cazul în care sunteţi prin zonă şi vreţi să închiriați un caiac la Durbuy, acesta este site-ul. Tot acolo găsiţi şi alte activități ce se pot face la Durbuy.
Noi ne-am udat din cap până în picioare. Deci să vă luați haine de schimb sau mergeţi doar în costum de baie.
De pantofi nu aveți nevoie şi oricum ajung şi ei uzi la destinație. Eu vă recomand șlapi sau chiar puteți merge în picioarele goale.
Am văzut mulţi care se opreau pe maluri şi mâncau câte ceva. Poate dacă vă place genul ăsta de activitate puteţi încerca.
Traseul de la Durbuy nu e cine știe ce spectaculos. În afară de Castelul din Durbuy şi câteva stânci nu prea am avut ce fotografia. Eu mi-am luat aparatul mic şi am făcut poze pentru că era prima dată, dar în mare parte din timp l-am ținut în buzunar ocupată fiind cu vâslitul.
Pentru aproximativ 2 ore cu caiacul am plătit 12 euro de persoană şi existau şi nişte găleți în care vă puteați pune haine, mâncare sau ce mai doreați, de închiriat la 3 euro. Gălețile ar fi plutit în apă dacă vă răsturnați cu caiacul şi lucrurile voastre nu s-ar fi udat. Am fi închiriat şi noi dar doar pentru cheile de la maşină nu avea sens.
Probabil v-aţi prins că se merge între două localități şi deja vă întrebați cum ajungeţi înapoi. În cei 12 euro de persoană se află inclus şi un drum cu autobuzul din locul unde ajungeţi până înapoi în Durbuy.
Am cercetat posibilitatea de a o lua şi pe Dea cu noi (pentru că există multă lume care mă întreabă de ce Dea nu merge chiar peste tot cu noi?). Numai că Dea nu e mare fan apă. Nu e deloc fan apă. Aşa că am vrut să îi cumpăr o vestă de salvare, deşi câinii ştiu să înoate, deci s-ar fi descurcat ea cumva dacă s-ar fi răsturnat caiacul. Loc ar fi avut în caiac, dar mi s-a părut o grijă în plus. Dacă ar fi fost labrador sau orice rasă iubitoare de apă, o luam fără să mai comentez, dar când ştiu că şi la mare ea rămânea pe mal şi se uita neliniștită la noi în apă, am zis să nu o supun unor emoții inutile. În principiu se pot lua şi câini în caiace, am citit şi pe net, am văzut şi exemple, dar în cazul Deei am zis pas.

Se vede pe faţa mea cât de mult mi-a plăcut cu caiacul?

Cum am ajuns acasă am pus aceste două poze pe Facebook, deci cred că deja le ştiţi. 

Noi doi după două ore de vâslit la caiac, încă zâmbeam.

După vâslit am stat la o terasă în Durbuy. Trebuie să vă spun că e total diferit de luna martie. Orașul e aşa de bine promovat încât e totdeauna plin de turişti, aşa că vara cu greu am găsit o masă la una din zecile de terase. 

O statuie pe care am ratat-o în martie

O stradă din Durbuy, vara

Nu ştiu dacă se înţelege din articol, deşi cred că am şi spus-o de câteva ori, mie mi-a plăcut cu caiacul. Mi-a plăcut şi traseul şi înainte de a căuta trasee mai spectaculoase mai vreau să mergem o dată cu un caiac de doi şi poate chiar singură în caiac. Atunci distracție. 

Săptămână faină!!!

Raluca