Îmi e dor de perioada în care iile nu erau la moda

Of aşa am vrut să scriu o postare supărată. De fapt ce tot zic eu am vrut că am şi scris-o, fix când eram acasă, fix când căutam în disperare o ie albastră şi găseam doar blestemății la 900 de lei ia. Că vedeţi voi eu în perioada albastră am intrat acum ceva timp, da nu eram în România şi nu aveam cum să îmi cumpăr ii albastre. Acum fie vorba între noi, o ie țesută de mână valorează greutatea ei în aur, da mie una pentru o ie simplă, brodată cu albastru preţul de 900 de lei, cât cere un site ce văd că se promovează inclusiv pe blogul meu, mi se pare o mârlănie.
Aşa că am căutat evident tot pe net. Şi am găsit tot felul de blestemății tricouri din bucăți de ii, tricouri care mai de care mai tricolore şi mai infinite de ziceai că toţi românii sunt bolnavi de românism. Am găsit un fel de rochii-tricouri ale unui designer celebru cunoscut doar în cercul lui de prieteni, cu un fel de ceva brodat, dar care evident că nu era ie şi costa şi o avere. Şi am găsit o mie de site-uri care comercializau ii. Unele vând şi în străinătate. Am plasat o comandă, da ce să vezi oamenii au intrat în vacanță. Şi mie îmi trebuia ia în acel moment, nu peste 10 zile, nu când ajungeam la Voroneţ, Moeciu sau Cheile Bicazului, unde am înţeles că ar mai fi ii.
Tare cătrănită am fost. A trebuit să mă mulțumesc cu o bluză brodată cu albastru şi cu încrețitură gen ie la gat. 50 de lei am dat pe ea şi am purtat-o vreo 5 zile fără să o schimb.
Ei şi în perioada aceea net-ul şi facebook-ul era brăzdat de ii. Toate vedetele purtătoare de tricouri ude aveau ii, da ce zic eu ii, colecții de ii. Toate promo-urile din lume erau cu ii. Care mai de care cățărate în vârf de munte sau pe căpițe etalau ii şi culmea ii brodate cu albastru.
Aşa că mă puteţi înţelege şi pe mine de ce am vrut să scriu un post nervos şi de ce învinuiam întreaga lume că eu nu am ie albastră.
Şi ce credeţi voi? în purul stil Raluca în momentul în care am ajuns în Raiul Iilor mi-am luat ie brodată cu bleu şi verde... Am pus şi poză cu ea pe facebook şi pe drum înapoi înspre Arlonia am purtat-o pe avion şi i-am recunoscut calitățile de împăturire cât să încapă în bagajul de mână gratuit de la Wizz.
Ştiu că nu mă veţi înţelege, dar teoretic am comandată o ie albastră pe un site şi în naivitatea mea eu chiar cred că o voi primi cândva. Dacă aşa va fi cu siguranţă veţi afla tot de pe acest blog, mai ales că site-ul are nişte ii super şi evident la prețuri pe care eu le consider decente. Da toate la timpul lor.

Până una alta Raiul Iilor la prețuri decente se află pe Calea Victoriei în faţa Magazinului Victoria şi arată ca în poza de mai sus. Să nu vă lăsați păcaliți de un artizanat ce se cheamă Romartizana, e cu vreo 100 de metri înaintea acestui magazin, arată mai bine şi are şi site pe net, dar înauntru e o tanti rea care la întrebarea:
- Aveți ii brodate cu albastru?
A răspuns uitându-se urât
- Avem doar ce se vede, da nu mărimi mari.
Mi-a venit să plâng mai ales când ştiu cu siguranţă că la iile mele dragi eu port totuşi mărimea M :( Şi aşa era pentru că în Raiul Iilor am găsit doua ii, nu una, frumoase şi ochioase, la preţul corect şi erau mărimea M. Oricum cele două doamne drăguțe de la magazinul de cadouri m-au asigurat că iile sunt oarecum mărimi universale.

Astea sunt cele două ii noi. Le-aţi văzut deja dacă urmăriți pagina de Facebook a blogului. Acum am planuri mari, vreau un raft întreg pentru iile mele şi ale lui Alin, că doar nu credeați că el a scăpat neîmbrăcat în ii. 

În Raiul Iilor am găsit multe obiecte de artizanat la prețuri pe care eu le consider corecte şi nu jăcmăneli ca la muzeele din Bucureşti. Covoare țesute, carpete, brâuri, cordoane brodate, sacoșe brodate, ulcioare, ulcele, în trei cuvinte ... obiecte de artizanat. În plus chiar în Magazinul Victoria am descoperit un artizanat unde o ie cu mânecă scurtă, crem, brodată cu alb, oarecum model clasic era 150 de lei. Un adevărat chilipir. Aş fi cumpărat-o da totuşi cât să dau pe ii, având în vedere că foarte curând voi avea nevoie de bani?

Ştiu că poate v-am obosit cu iile mele şi cu obsesia pentru ii, da nu am ce să fac, e blogul meu şi despre asta am ales eu să scriu. Şi da titlul a rămas de la postarea supărată. Hai că am reușit totuşi să mai îndulcesc postarea pe care tocmai o terminați. Îi mulțumesc Isei că m-a readus cu picioarele pe pământ. Le mulțumesc părinților şi prietenilor şi ție cititorule că mă suportați aşa cum sunt.

Să aveți un week-end aşa cum îl doriți!

Raluca

Tricoul alb de la Primark

 Dragilor,

am rămas în urmă rău cu articolele. În România nu am avut nici timp să respir, plus că pe laptopul mic nu îmi venea să tai poze sau să fac frumos pe blog. De scris am scris o grămadă şi probabil că textele vor ajunge şi aici, dar pur şi simplu nu am avut răgaz o bucată de zi doar a mea să mă ocup de blog. Îmi pare rău. Totuși pe facebook am mai postat din când în când, iar acum cu pozele în faţă încerc să prind din urmă timpul.
Așadar din aeroport am căutat să îmi iau o revistă în engleză. Vă reamintesc că eu am plecat din Belgia de la Charleroi, unde e pe bază de franceză, flamandă, hai germană, da mai puţin engleză. Am găsit totuşi o revistă (nu râdeți) Good Housekeeping pe care am devorat-o în prima oră de zbor ca mai apoi să mă plictisesc şi să încerc să adorm. Şi în acea revistă am găsit un articol interesant şi mi-am găsit motivația de ce merg eu o oră cu autobuzul până în Germania pentru a-mi lua tricouri.
Încă nu există în România firma Primark, dar există în Dublin şi în Londra şi în Barcelona şi în Saarbrucken şi dacă aţi fost atenți la pozele mele aţi văzut că am o grămadă de tricouri cu desene animate, în special cu Minnie Mouse. Acestea au fost achiziționate de la Primark (în Dublin Pennies) la fenomenalul preț de 2-3 sau chiar 4 euro. E mult? Vă zic eu că nu e. Şi unde mai pui că sunt rezistente. Eu le luasem că erau frumoase şi mă gândeam că le port o dată, de două ori, le lărgesc şi apoi le port prin casă. Pot să spun că am tricouri de la Primark la 3 euro pe care le-am purtat şi vara trecută şi vara asta şi arată ca în ziua în care le-am cumpărat.
Ei şi revista pe care am citit-o eu în avion a făcut un test cu tricouri albe de la magazinele din afară (unele au reprezentanțe şi în România, gen Zara sau H&M), iar tricoul Primark, cel mai ieftin a ieşit că e şi cel mai rezistent. Nu ştiu cât se vede din poză (scrie undeva sus pe pagină), dar tricourile au fost supuse unor repetate spălări, s-a simulat uzarea acestora şi la final tricoul Primark a ieşit cel mai bun.
Acum eu vin din presă, nu ştiu cât e publicitate şi cât e adevăr, dar la aşa prețuri pe bune că sunt rezistente.
Raluca

Cum se călătorește în România

Pe modelul una caldă, una rece, după ce am lăudat progresele din România să vă arat cum se călătorește. Vizita mea de această dată s-a împărțit între Bucureşti, Iaşi şi Braşov. Şi am făcut legătura între aceste trei orașe în fel şi chip, cu trenul sau cu autobuzul, că aşa cu mașina proprie presupun că mai toată lumea ştie cum se circulă.
În schimb dacă te-a bătut norocul să ajungi în România şi să trebuiască să te bazezi pe mijloacele de transport în comun trebuie să te înarmezi cu o foarte mare răbdare.
În primul rând sunt ore total anapoda, în aşa fel încât dacă să zicem ai plecat dimineața dintr-o locație, nu poţi ajunge seara înapoi. Apoi se pare că ieșenii preferă marea, pentru că spre Braşov, din Iaşi nu există tren direct. Toate trec prin Bucureşti sau prin Beclean.
Da să o luam cu începutul. De la Bucureşti la Braşov sunt o sumedenie de trenuri, aş îndrăzni să spun că e cam unul pe oră. Asta e partea bună şi se termină fix aici. Pentru că: în gară nu se poate plăti cu cardul. Ghișeele de bilete nu au POS. Şi e rezolvabilă problema pentru că în Gara de Nord sunt vreo trei bancomate. Plus, încă o treabă bună, există niște automate unde cu puțină răbdare şi dacă știți numărul trenului puteți plăti cu cardul, evitați aglomerația pentru că cei care călătoresc cu trenul în România sunt străini de automate, evitați privirea acră şi greața celei de la ghișeu şi evitați nervii. E cu plus, vă spun. Dacă totuși ratați automatele şi aveți nenorocul să ajungeți la ghișeu, păi să aveți banii exacți, nu care cumva cea de la ghișeu să trebuiască să schimbe, că vă umple frigiderul şi nu de lucruri bune. OK aţi scăpat de ghişeu şi cu biletul în mână vă îndreptaţi glorios spre tren. Ce tren aţi ales? Eu pe bune dacă ştiam. Am înţeles ca IC e intercity, IR e rapid şi mai sunt şi personale. Da vă rog să mă credeţi pe cuvânt între IC şi IR e doar o diferenţă de preţ şi poate de comfort, că în rest sunt fix aceeaşi chestie. Aşa se face că de la Bucureşti Nord la Iaşi cu trenul cu întârziere am făcut 8 ore. 410 km în 8 ore. Dacă aceste cifre nu vă ridică nervii la o cotă maximă să vă povestesc cum e în tren?
Eu mi-am învăţat lecţia. La clasa a doua nu pot călători. Nu că sunt vreo fiţoasă ci pentru că nu pot respira cu măsuţa aia pe mijlocul scaunelor. Nici nu se poate dormi, nici de citit nu îţi vine la măsuță, în schimb am văzut că integramele se pot completa bine acolo.

Numai că şi cu lecţia învăţată la clasa I de la Braşov la Bucureşti am mers cu un tren de pe vremea când eram mică. Cu compartimente, cu scaune murdare, cu geamuri murdare şi ce a fost mai trist, fără aer condiţionat. Că am găsit compartimentul încuiat că s-a creat aşa o stare până a venit cineva să îl descuie...astea sunt picanteriile care fac o poveste demnă de a fi povestită. 

Asta ar fi cu trenurile. CFR SUCKS şi asta e tot ce putem face. Da nu sunt bani, da nu se modernizează nimic, da biletul e scump...da şi oamenii... Nu vreau să vă descriu cum arăta o toaletă după 8 ore de mers cu trenul... Din fericire am văzut-o şi când a plecat trenul şi pot să vă spun că şi oamenii... Nişte necivilizați  nişte împuțiți care dacă nu au nimerit toaleta au lăsat aşa, care au scuipat în chiuvetă, care au furat săpunul şi hârtia ce la început erau din abundență, care nu un nimerit gunoiul...  

Am terminat oarecum cu trenul să trecem la microbuze. Care microbuze cică sunt autobuze. Bune şi alea pentru că de la Iaşi la Braşov direct nu mai e decât acest mijloc de transport în comun. Şi dacă tot avem monopol atunci să ne batem joc. 

Cred că săptămânal sunt ştiri cu microbuze accidentate, cu oameni morți, cu inspectori care verifică, cu anchete şi cu sancțiuni. Se pare că totul rămâne la nivel de ştire pentru că în continuare în România anului 2013 într-un microbuz de 27 de persoane plus şofer călătoreau 31. Unde stăteau cei 5? În picioare sau pe jos. Şi nu sunt 20 de km pe care îi parcurgi în 40 de minute, e un drum de aproape 6 ore... În prima poză se vede în capătul culoarului o doamnă care stă pe podea pe o pernă pe jos lângă șofer. 

Scaunele nu au centuri, adică aveau da sunt scoase. Scaunele sunt stricate aşa că eu timp de 6 ore am ținut în brațe pasagerul din faţă pentru că scaunul se dădea maximum pe spate oricum s-ar fi aşezat. Băiatul din imagine stă la sora lui în braţe. Ce ziceţi că se întâmplă la o frână bruscă pe care vă asigur că şoferul a pus-o? Vă zic eu băiatul cade în față şi se lovește de un scaun. 

Că vorbeam de şofer. Eu înţeleg că în România abonamentele la reţelele de telefonie mobilă sunt ca şi gratuite. Eu am încărcat de 10 euro şi am primit 3000 de minute de care am vrut eu 1000 de sms-uri şi acces la net. Prin comparație în Luxembourg cu 10 euro dai trei telefoane scurte în aceeași rețea. Așadar șoferul avea minute şi ţinea să le termine. 80% din timp, din cele 5 ore șoferul a avut telefonul la ureche...  

Şi pentru că mai erau locuri în microbuz pe lângă doamna care stătea pe podea a mai urcat cineva care stătea în picioare. 

Şi încă doi care au stat pe scările de la a doua ieşire din microbuz.

Fără aer condiţionat ci doar un un aer cald, cu trapa închisă că pe români îi trage curentul (chiar vă îndemn să căutați în alte limbi noțiunea de "a te trage curentul". În engleză e draft, da e doar curent şi vă asigur că englezii şi germanii nu au noțiunea asta. Da voi căutați. Doar pe români ii trage curentul şi răcesc de la aer condiţionat...) cu oameni claie peste hărmălaie, am ajuns în Braşov şi am făcut reclamație. Aşa cum spuneam şi pe Facebook sper că măcar s-au șters zdravăn cu ea la cur. Vă închipuiți poate că era coadă la reclamații? Că cei care au stat în picioare sau pe scări au considerat că au fost nedreptățiți cumva că au plătit același bilet ca pe scaune? Răspunsul e NU. Eram singura nemulțumită. De ce s-ar schimba ceva?

Aşa am ajuns eu să afirm că România e o ţară foarte frumoasă, dar privită din afară...

Raluca

România progresează

Dragilor,

nu ştiu dacă vă mai amintiți voi, dar când am venit în luna februarie în România lăudam sistemul pe care l-au creat românii pentru a combate taximetriștii cu prețuri mari pe aeroport. Spuneam atunci că poate ar trebui ca tinerii de la acel ghișeu să învețe şi engleza, dar era un început pe care eu l-am salutat.
Ei bine am înțeles că la puțin timp înainte să ajung eu în România pe Aeroportul Otopeni a fost instalat un nou sistem de comandă pentru taxiuri, pe care eu fericită l-am testat şi mă declar mulțumită.
Este un automat cu un ecran tactil, păzit de un bodyguard, de la care poți chema un taxi. Poți alege limba şi tariful şi firma şi eu una în 5 minute de la comandă mă instalam confortabil în taxi.
Simplu, elegant şi foarte eficient. Un real progres.
Un alt progres de care abia am așteptat să vă povestesc, tot legat de taxiurile din Bucureşti, e că există o aplicație pe telefon cu ajutorul căreia poți chema taxiuri în Bucureşti. Introduci adresa şi după o scanare poți alege dintr-o listă de taxiuri ce sunt în apropierea adresei. Astfel alegi şi firma pe care o preferi. Apoi am înțeles că este o opţiune ce poate fi bifată în legătură cu preferinţele de aer condiţionat, dar nu funcționează întotdeauna. Cu un sms către șofer se rezolvă şi această problemă. După ce ați selectat taxiul, cu un minut înaintea sosirii sunteți avertizat să ieșiți în stradă.
Simplu, elegant şi eficient. Şi ce e cel mai important evitați dispecerele care mi-au amărât mie ani întregi sute de dimineți pentru că făcusem greșeala să stau la o scară de bloc pe care ele o credeau inexistentă.
Acum nu înțelegeți că dacă există aceste beneficii există şi taximetriști care nu put, care sunt îmbrăcaţi decent sau care nu încearcă să vă ocolească. Da e un progres şi nu pot decât să fiu fericită că am putut beneficia de aceste progrese.
Raluca

Debenhams a plecat din România. Ce poate însemna asta?

Da ştiu nu e tocmai genul de articol cu care as fi început eu descrierile a tot ce am vizitat în România, dar mi se pare că e o știre importanta şi că cei care ar fi trebuit să vă atragă atenția nu au făcut-o.
Totdeauna am spus că totul trebuie privit cumva din afară, că ne este ascunsă o vedere în ansamblu. Eu vă dau faptele, privirea în ansamblu o las pe seama voastră.
Știrea că Debenhams a plecat din România apare prima la o căutare pe google pe un blog. Nu pe un ziar financiar cum mi s-ar fi părut corect. Într-adevăr dacă săpați mai mult, știrea apare într-o forma indescifrabilă şi în ziarele din România.
De acord cu unii dintre voi că poate la Debenhams erau prețuri mari (comparate cu H&M mie una mi se păreau la fel). De acord de asemenea că nu toți cititorii mei şi-au cumpărat vreodată ceva de la Debenhams. În provincie nici nu cred că știe lumea ce e Debenhams şi dacă e să o spun pe aia dreapta nici în București nu cred că ştia lumea care era treaba cu acest brand.
În contextul în care probabil vă întrebați de ce scriu eu despre așa ceva, gândindu-vă poate că nu aţi cumpărat niciodată nimic de la Debenhams, vă mai dau o ştire pe care ar fi trebuit să o auziți peste tot, la canalele TV de ştiri, la radio şi să o citiți în ziare: Investițiile străine directe au scăzut cu 19 la sută în primul semestru. Este al patrulea an consecutiv când acestea scad.
Vă sună cunoscut? S-au îngălbenit vreodată ecranele televizoarelor la așa o știre? Mă îndoiesc.
Nu este important sau nu se lasă a înțelege că ar fi important. În schimb l-am văzut pe Tăriceanu la mare pe toate posturile de ştiri, ca şi cum cei care fac aceste ştiri se duc la mare la costum.
Dacă tot nu v-aţi prins despre ce vorbesc eu şi dacă tot aţi ajuns cu cititul până aici vă reamintesc că în 2007 am intrat în Uniunea Europeană, moment în care am încetat să mai fim România singură, o țară cu munți şi deschidere la mare şi multe bogății în subsol, ci am devenit parte a unui organism. Organism care s-a angajat ca la 7 ani de la aderare (1 ianuarie 2014) România va deveni membru cu drepturi depline.
Să fie asa, oare?
Raluca

Bruxelles - Muzeul Costumelor şi al Dantelei

Dragilor,

gata nu vă mai plictisesc cu Bruxelles-ul. E ultimul articol despre Bruxelles din această serie, adică până ajung din nou ca turist în Bruxelles. Articolul de azi este despre un muzeu mic, dar care mie mi-a plăcut foarte mult. Chiar nu mă aşteptam să îmi placă. Am mers acolo pentru că m-au atras pozele pe care le-am văzut pe internet şi pentru că am o prietenă care se mișcă în domeniul acesta. 

V-am mai spus că nouă ne-a surâs norocul şi am vizitat Bruxelles-ul într-o duminică în care nu am plătit intrări la muzee, deci nu aș ști cât e de obicei intrarea la acest muzeu.

Un pont pentru cei care ajung în Bruxelles, la muzee pe spatele biletului există reduceri de un euro la alte muzee. Să spunem că plătiți intrarea la Muzeul Bruxelles-ului, aveți reducere un euro la intrarea la Muzeul Costumelor. 

Ştiu un euro nu pare mult, dar dacă sunteţi ca noi, adică vizitați multe muzee, un euro de acolo, unul din altă parte şi uite vă puteţi lua un suvenir în plus sau un suvenir mai valoros...

Muzeul Costumelor şi al Dantelei se află pe strada Violette la numărul 12. Practic cum mergeţi spre Pişărcos e a doua stradă la stânga din Piaţa Mare. Pe mine m-a atras decorațiunea din fier forjat, că altfel muzeul nu atrage prin nimic dacă îl vedeţi din stradă. 

La fel, nu ştiu care e treaba cu colecțiile, la modul că nu ştiu la cât timp se schimbă, dar am înţeles că primul etaj este destinat colecției temporare şi doar la ultimul etaj este colecţia permanentă.  

Eu am prins o expoziție dedicată modei din anii 70. Am făcut poze doar la ce mi-a făcut cu ochiul şi nu ştiu dacă vi se pare şi vouă, dar moda anilor 70 a revenit în forță.

Eu rochița din prima fotografie, poate mai scurtă, aş purta-o şi acum.  

Să mai spun că bluzele gen ii, saboții cu talpă de lemn, blugii evazați, tricotajele şi aplicațiile pe materiale se poartă şi acum? 

Aceasta cică ar fi rochia unei ţărănci, la cea albastră mă refer, care muncește în fermele de animale. Mă scuzați da mi se pare foarte la modă. 

Ca să nu mai spun că îmi place foarte mult colierul. 

Şi dacă rochia albastră nu v-a convins că moda anilor 70 s-a întors, rochița de plajă cu sandale cu platformă există într-o formă identică la H&M. 

Ba chiar magazinele din Luxembourg sunt pline de saci de rafie şi nu cred că nu aţi observat că eșarfele au revenit la modă... 

Albastru combinat cu alb şi roşu. 

Legat de albastru, că tot sunt eu în perioada albastră, hainele mele au căpătat şi ele culoarea asta. Ba mai mult şi hainele lui Alin au accente de albastru. Ei se pare că toată lumea e în perioada albastră pentru că în Piaţa Mare din Bruxelles am numărat, în același timp erau 32 de persoane cu tricouri de aceeași culoare cu a lui Alin... 

Rochie cu maci. E de fapt o rochiță cu bretele şi pe deasupra are un bolero de aceeași culoare, iar fusta e despicată în faţă până sus. 

V-am spus că la ultimul etaj există o vitrină dedicată colecției permanente. Aşa se face dantela tradiţională belgiană, unul dintre cele mai cumpărate suvenire din Bruxelles. 

Desigur există şi o secțiune dedicată copiilor. 

Teniși port de vreo doi ani, nu mai ies din ei, da parcă şi bocancii îmi sunt cunoscuți :) 

Nu mai sunt la curent cu moda din România, dar în magazinele din Luxemburg există astfel de haine cu astfel de imprimeuri. Şi parcă astă iarnă am văzut această combinație şi prin Luxembourg :)

Că tot sunt eu în perioada albastră, mi s-a părut floarea albastră de pe rochie de foarte mult bun gust :)

Raluca

Bruxelles - Muzeul Benzilor Desenate

Dragilor,

ştiţi deja că am fost la un Festival al Benzii Desenate, într-un orăşel din Luxembourg. Dacă aţi citit articolul ştiţi că ziceam că dacă ajung vreodată în Bruxelles trebuie să vizitez Muzeul Benzilor Desenate. Știți şi că am ajuns în Bruxelles de curând. Aşa că azi vă povestesc de muzeu.

Acesta este magazinul muzeului. Arată foarte fain, de fapt tot muzeul arată foarte fain. Taxa de intrare este 8 euro pentru adulți. Cam mare pentru ce oferă, dar fie.

Vă zic din start că muzeul e dezamăgitor. Bine nu ştiu la ce mă aşteptam eu...judecând după faptul că la Muzeul Figurilor de Ceară din Londra nu mi s-a părut cine știe ce, aici dacă ar fi fost doar păpuși mai mici şi mai mari nu m-ar fi interesat. Aşa există o istorie destul de faină a benzii desenate, o istorie a fiecărui autor în parte... dar e mult de citit şi de pe la jumătate am devenit selectivă.

Şi în ghid spune că nu e un muzeu pentru copii. Şi la intrare am găsit aceeași informație, ba vizitatorii sunt rugați să îşi stăpânească copii. Am cititori cu copii şi vă zic că eu una m-am plictisit, copii au răbdarea şi mai mică decât a mea. Aşa că dacă sunteţi pasionați de benzi desenate şi aveți şi copii şi ajungeţi şi în Bruxelles, poate vă organizați cumva.  

V-am povestit deja de Tintin şi de personajele de bandă desenată care nu sunt foarte cunoscute în România. Unele îmi erau chiar necunoscute.  

El este Lucky Luke. 

Stă aşa pentru că în gură avea o țigară. A dispărut, dar fetele îşi făceau poze cu el. 

Una dintre primele benzi desenate. Are forma pe care o știm noi azi, deşi nu se văd baloanele alea specifice dialogurilor în benzile desenate. 

Eu şi un alt personaj pe care nu îl ştiu 

Holul de la intrare  

Oriunde mă învârt văd semne... 

O gheretă de ziare 

Noi doi 

Eu 

O ţestoasă pe care puţină lume o vedea :) 

Secţiunea dedicată creatorului Ştrumpfilor 

Ce vă spuneam că nu e destinat copiilor. La aşa preţuri...eu m-am stăpânit cu greu 

Un ştrumpf  

Reclamă către muzeu

Când bântuiam prin centrul Bruxelles-ului am găsit o librărie Taschen, unde am salivat la propriu şi un centru de benzi desenate. În uşă era chiar Tintin, nu am ratat să îmi fac o poză :) 

Aşa arată. Vă zic e raiul oricărui iubitor de benzi desenate. Greu am ieşit de acolo :)

Raluca

Belgia - Bruxelles - Manneken Pis - Pişărcosul

Peste tot scrie că e un adevărat noroc să ajungi în Bruxelles şi Pişărcosul să fie îmbrăcat. Pe bune că nu mi s-a părut noroc, când după ce am vizitat centrul, ne-am întors din drum pentru că uitasem de Pişărcos (da ştiu e o prostie, da l-au făcut simbolul oraşului? are el peste 800 de costume? trebuie vizitat), l-am căutat pe străzi cu harta în mână şi mai să îl ratăm pentru că îl camuflaseră.
Pe bune, unde e norocul? M-am consolat că ziua în care am ajuns în Bruxelles deşi se anunța a fi una plină de nervi a fost de fapt una chiar foarte faină. Dacă ăsta nu o fi noroc atunci pe bune că forțez definiția cuvântului.
Acum să vă mai spun că şi dacă îl găseam în fundul gol, Pişărcosul nu e decât o copie a originalului care se află la Muzeul Bruxelles-ului?
Pişărcosul sau Manneken Pis este o statuie a unui copil care urinează într-o fântână. Mie una statuia mi se pare extrem de banală, ba chiar cred că am mai văzut-o într-o formă sau alta în multe fântâni, unele chiar şi din România. Prima statuie/fântână a fost așezată în 1619, dar pentru că a fost furată de câteva ori s-a decis înlocuirea ei cu o copie, în 1965.
Probabil, ca şi mine, vă întrebați de ce Pişărcosul e simbolul Bruxelles-ului? Ei bine wiki zice că există mai multe legende, dar că în secolul 14 Bruxelles-ul era asediat de invadatori (care invadatori, nu spune), dar rezista. Invadatorii au ticluit un plan să pună explozivi în zidurile oraşului. Un băiețel le-a auzit planurile şi a urinat pe fitilul explozivului salvând astfel orașul...
Altă legendă spune că un negustor a venit în vizită în Bruxelles cu întreaga familie, inclusiv cu băiatul lui mic (cât de mic?). Acesta s-a pierdut, iar negustorul a pornit în căutarea lui şi l-a găsit urinând pe un copac, într-o grădină (de la cine o fi învăţat?). Ca mulțumire negustorul a construit fântâna.
Altă legendă, asemănătoare cumva, spune că o femeie aflată la cumpărături prin centrul Bruxelles-ului şi-a pierdut băiețelul. Cuprinsă de panică ea a alertat tot orașul care în frunte cu primarul a pornit în căutarea copilului. L-au găsit urinând într-un colţ (prost obicei).


Şi ultima legendă, un băiețel dormea într-o casă. Aceasta a fost cuprinsă de un incendiu, iar băiețelul şi-a croit drum printre flăcări urinând.
Dacă aveți curiozități din acestea căutaţi pe google că veţi găsi toate aceste legende.
Pişărcosul original îl găsiţi la Muzeul Bruxelles-ului. Copia, îmbrăcată sau nu, după cum vi-i norocul o găsiţi la intersecția Rue de l'Etuve cu Rue des Grands Carmes, iar copii mai mici sau mai mari, mai colorate sau mai simple, chocolate, vederi, magneți şi orice v-aţi dori găsiţi în toată Belgia. E plină Belgia asta de Pişărcoşi.
Un alt suvenir căutat în Belgia este dantela, dar oricând puteţi cumpăra un astfel de tablouaş şi aţi împușcat doi iepuri :)
Cam asta e cu Manneken Pis.
Raluca

În vizită la Bruxelles după o lungă perioadă de stat în Belgia

Mi-am asortat ținuta la ghidul TOP 10 :)

Cum stai în Belgia şi nu ai ajuns la Bruxelles? Sunt din ce în ce mai des întrebată şi de fiecare dată trebuie să precizez că stau într-adevăr în Belgia, dar de fapt timpul îl petrec în Luxembourg. Să explic care e treaba cu micuța şi scumpa țara Luxembourg, cu Benelux şi toate celelalte. Pe scurt stăm în Belgia la 20 de km de centrul Luxemburgului (oraşul, nu ţara), într-un orăşel numit Arlon, dar care e la 2 ore şi ceva de mers pe autostradă de Bruxelles, capitala Belgiei. Şi am ales să stăm aici pentru că e mai ieftin şi pentru că spre deosebire de cei care locuiesc în Luxembourg nu ne-am prins încă de ce o chirie de peste 1500 de euro e aleasa totdeauna în detrimentul uneia de sub o mie pentru o mai mare suprafață. Da sunt 20 de km, dar se fac în maximum o oră dacă e coadă pe autostradă. Să vă amintesc că eu în Bucureşti de la Gara Obor la Casa Presei făceam 12 km în 45 de minute?
Oricum deja părerea mea despre luxemburghezi (luxem-burghezi...) e formată. Au atâția bani şi au avut atâția bani de generații încât o economie de peste 600 de euro pe lună nu li se mai pare ceva normal. Sper să ajung şi eu vreodată la aşa un venit, dar să am minte sau măcar să mă uit pe ce scriu acum.
Nu ştiu ce am în ultima vreme, mă pierd în amănunte.... Revenind...
La Bruxelles am mai fost de câteva ori, dar nu ca turist. Şi nu ajungem nici acum dacă serioșii de la o firmă de transport România-Belgia nu ne-ar fi pus să așteptăm vreo 8 ore pentru un pachet. Că doar nu "vine băiatul special pentru voi"...
În fine am transformat o zi potențial nervoasă într-o zi în care ne-am bucurat de ce a venit fără să ne mai enervăm. Noroc că ne-a trecut prin cap în ultima clipă să luăm ghidul cu noi, că aparatul şi ideile le avem cu noi întotdeauna.
Bruxelles-ul nu m-a atras niciodată. Mi se pare haotic şi mi-am întărit convingerile de fiecare dată când a trebuit să ajung cu maşina acolo. Cred că se circulă mai rău decât în Bucureşti şi am observat că au şi ei probleme cu locurile de parcare, în cartiere, că în centru sunt parcări. M-a cam speriat că în Bruxelles există o centură şi există tuneluri prin care se poate evita centrul şi totuşi e circulă ca la nebuni. Să mă bazez că europarlamentarii români nu stau degeaba şi că problema va fi evitată cumva în Bucureşti, odată ce va avea o centură şi centrul va fi ocolit de pasarelele suspendate ale lui Oprescu?
Apoi Bruxelles-ul mi s-a părut frumos doar în centru, în partea pietonală. Acolo sunt terase şi magazine şi turişti, în rest mi s-a părut că nu au avut nici un plan urbanistic. Vezi case cu un etaj lipite de blocuri cu 8. Vezi case decorate art-nouveau alături de maghernițe. Şi apoi "cartierul european" mi se pare o mizerie. Beton şi sticlă pe zeci de etaje, pe zeci de hectare. O fi nou, o fi frumos, dar mie nu îmi place.
Da ca orice capitală şi Bruxelles-ul are multe atracții, are parcuri, are o viaţă artistică, merită vizitat o dată în viaţă, dar doar după ce aţi vizitat alte oraşe mai vestite, mai frumoase, alte țări mai exotice. Părerea mea.

Aşa cum spuneam noi am plecat spre Bruxelles să luăm un pachet. Pe drum ni s-a spus că băiatul nu stă după fundul nostru şi că revine la sediul firmei de curierat la ora 8 seara. Era 10 dimineaţa ca am zis să plecam pe răcoare. Aşa că pe la un 12 am ajuns în centru, am ratat intrarea în parcare şi am ajuns pe o stradă pustie între nişte blocuri în renovare. Am parcat, ne-am bucurat că era gratuit duminica şi am deschis ghidul. Știam sigur că vreau să ajung la Muzeul Benzilor Desenate. Întâmplarea a făcut că eram la mai puţin de 100 de metri de el. Ce vă spuneam eu de semne...

L-am vizitat (scriu în zilele următoare despre el) şi am plecat în direcția spre care ziceam noi că e centrul. Prima impresie...cam proastă. Blocul verde era părăsit, cu geamuri sparte ... alături era Banca Națională 

Din maşină zărisem această biserică aşa că am plecat în direcția ei. Era prea frumoasă ca centrul să fie departe. Aveam dreptate.  

E Catedrala St. Michael şi St. Gudula şi era răcoroasă aşa că am stat niţel înăuntru. 

Apoi am plecat cu mulțimea şi am ajuns într-o piață unde era un fel de târg. În mijlocul pieței era această statuie. Mi-a zis wiki că e Charles Buls

Statuia se află sprijinită de o fântână în Piaţa Agora. Clar belgienii pe lângă că nu ştiu engleză sau nu li se par alăturările engleză-franceză un pic hilare, nu ştiu nici greacă. Altfel nu îmi explic repetiția...

În Belgia, în capitala Belgiei, Bruxelles dacă nu intrați într-un astfel de magazin de ciocolată, aţi venit degeaba. Eu nu ştiam ce să aleg mai întâi. 

O braserie.

Atenție cu mâncarea. De fapt atenție zic degeaba pentru că acum realizez că în nici o capitală nu am mâncat bine în centru. Poate doar în Bucureşti, da în rest nicăieri. 

Chiar şi ghidul pe care l-am răsfoit în maşină are 10 lucruri pe care să le eviți în Bruxelles. Pe lângă traficul infernal, faptul că toaletele publice se plătesc (şi nu cu cardul), de evitat restaurantele din centru destinate turiştilor unde "the food in generally mediocre and poor value". 

Dar ni s-a făcut foame, am găsit noi o terasă care ziceam că nu era chiar în centru (prostii era chiar în centru) şi am mâncat pizza şi paste. Pastele erau chiar mai proaste decât le fac eu şi eu chiar nu ştiu să gătesc...

În schimb Piaţa Mare mi s-a părut foarte frumoasă. Nu degeaba e monument Unesco. În Piaţa Mare veţi găsi primăria, casa regelui şi sediile diverselor ghilde şi multe, multe terase. 

Da m-am băgat în toate pozele :) 

În Piaţa Mare am stat doar cu ochii pe sus 

Casa cu lebădă a fost sediul măcelarilor, iar acum e cafenea. Cică Karl Marx ținea în această clădire întâlnirile Partitului Muncitorilor din Germania. 

Rândul acesta de clădiri, ce mi-a amintit de Bruges, mi-a plăcut cel mai mult din toată Piaţa. Dacă ajungeţi acolo acordați atenție detaliilor de pe fiecare clădire.

În Piaţa Mare se află Muzeul Bruxelles-ului. Deși neplanificată, călătoria la Bruxelles a fost una norocoasă. Am nimerit acolo în duminica în care muzeele sunt gratuite. Nu am găsit nicăieri pe net o regulă, dar la Muzeul Bruxelles-ului şi la încă unul ni s-a zis că duminica nu se plătește. Nu se plăteşte în fiecare duminică? M-aş mira. 

Muzeul este unul interesant, iar la ultimul etaj se află toate costumațiile Pişărcosului, simbolul Bruxelles-ului.  

Din Piaţa Mare am plecat pe străduţe şi mi-a plăcut ce am găsit 

Dacă îmi fac un bar vreodată am să îi pun numele Dea's 

Evident că la fel ca şi în Arlon magazinele erau închise duminica... 

Scrie că ar fi cea mai mică casă din Bruxelles... 

Le renard, vulpea. Piaţa Mare Bruxelles 

Un pub 

Un parc 

Apoi Alin m-a târât la propriu să vedem Palatul Regal.  

Aşa am descoperit Muzeul Instrumentelor Muzicale, într-o clădire foarte frumoasă 

Şi o panoramă frumoasă 

Şi un bloc cam ca cele de pe Calea Victoriei din Bucureşti 

Şi ne-am întors la Catedrala Sf. Michael, unde într-un parc am găsit aceste paturi. Normal că am pierdut timpul acolo. Oricum mai avem o oră şi ceva de omorât.  

Într-un final am luat pachetul dintr-o piață înconjurată de clădiri din astea frumoase, locuită de arabi şi de români,

am negociat traficul şi am ieşit din Bruxelles.

Mă voi întoarce? Cu siguranţă da. Ca turist? Cu siguranţă da. Bruxelles-ul e un oraş mare şi mai sunt locuri de vizitat, iar noi stăm la doar două ore şi ceva de el şi ar fi păcat :)

Raluca