Dublin - Dublinul meu

Dragilor,

m-am dus eu în Dublin la teatru, da nu m-am dus la Dublin doar pentru teatru. Adevărul e că de prin vară căutam prilej să mă duc în Dublin. Nu a fost să fie concertul Bon Jovi şi mă ofticam enorm. A mai fost o ocazie prin octombrie, dar eu eram în România, aşa că îmi luasem gândul că voi mai ajunge în Dublin anul acesta.
Numai că vedeţi voi oricâte planuri ai face, oricâte calcule, dacă nu vezi momentul prielnic tot degeaba. Aşa şi cu piesa de teatru. M-a întrebat o prietenă dacă nu aş vrea să merg. Voiam cum să nu vreau. Da până în Dublin e mult de mers. Până în Dublin e scump de mers. Prostii. Aşa s-au aliniat planetele că luni am vorbit cu prietenii mei din Dublin, marți am luat biletele la avion (care nu au fost scumpe deloc) şi lunea următoare eram deja în zbor spre Dublin.
Am mai spus-o şi o mai spun, cu mine Dublinul a fost bun şi într-un an de Dublin am realizat infinit mai multe decât am realizat într-un an de Luxemburg. Poate a ajutat că ştiam limba. Poate a ajutat că mă pliez eu mai bine pe societatea irlandeză. Poate a ajutat că irlandezii, neam de imigranți, nu au prejudecăți. Nu ştiu ce a ajutat, dar în afară de vreme, cu care mă obișnuisem cumva, nu aveam nimic să reproșez Dublinului.
Numai că Dublinul, frumos cum e el, e departe şi e scump. Numai dacă calculez că anul acesta din Luxemburg am mers de două ori cu maşina în România şi de trei ori cu avionul faţă de niciodată în Dublin şi deja Luxemburgul sună mai bine.
Poate dacă...
Aşa a rămas Dublinul în mintea mea. Dar vedeţi voi cineva are alte planuri şi tot ceea ce îmi lipsea din Dublin s-a dovedit a fi efemer. În afară de oameni. Îmi e dor de prietenii mei din Dublin. Tot românii mei. De ei îmi e dor şi ei nu pot fi înlocuiți. În rest...
Debenhams nu mai e ce era şi apoi Debenhams e fix la fel pe net. Pennies e Primark în Germania, la fel şi TK Maxx. Guinness se găsește la fel de scump şi în Luxemburg... Îmi lipseau promenada, insula şi canalul. Le-am găsit neschimbate şi acolo vor fi ori de câte ori voi merge în Dublin, pentru că eu una vreau să mai ajung în Dublin. Îmi lipseau oamenii deschiși, dornici să schimbe o vorbă. Am înţeles că aceşti oameni erau doar în Clontarf şi în cartierele mai ridicate. Am înţeles că spitalele şi sistemul sanitar sunt praf şi în Dublin. Am înţeles că totul e scump, din ce în ce mai scump.
Mi-a făcut bine să ajung în Dublin. Mi-am mai băgat mințile în cap, cum ar spune Alin.
Cei care au urmărit contul de facebook al acestui blog au văzut pozele din Dublin, dar pentru ceilalți am să le pun şi am să le comentez şi aici.

Ar fi fost o prostie din partea mea să mai iau la colindat biserici şi obiective turistice. Ştiu Dublinul, am vizitat aproape tot şi am şi scris pe acest blog despre aproape tot. Cum am stat foarte aproape de unul dintre cele mai mari mall-uri din Dublin şi cum acel mall avea TK Maxx fix acolo m-am dus încă din prima dimineață. Şi nu am plecat cu mâna goală. Am luat cadouri, mi-am luat şi mie ceva. A fost super. Ca atunci când stăteam în Dublin şi după sau înainte de radio dădeam o tură pe la TK Maxx.

Spre deosebire de Luxemburg, Dublinul nu are (sau nu am găsit-o eu) o rețea wifi urbană. Însă net găseam din plin la Starbucks. O altă delicatesă pe care o are Dublinul şi nu o are (sau nu am găsit-o eu) Luxemburgul.

Că tot am vorbit de radio, era imposibil să nu ajung pe acolo. Nu îmi doream să fac o emisiune, ci doar să miros, să fiu în radio. Ştiu că probabil cei care nu au lucrat niciodată într-un radio nu înţeleg despre ce vorbesc eu, dar radio e un drog şi de câte ori am ocazia trag o supradoză.

Am făcut şi emisiune, alături de prietenul meu Hamiltoane. 

Le-am povestit românilor din Dublin cât de norocoși sunt ei să trăiască într-o ţară care îi acceptă şi care nu îi judecă şi unde totul e mult mai frumos decât în Luxemburg.

Din nou trebuie să precizez ceea ce am precizat de vreo mie de ori. Când spui Belgia sau că stai în Belgia lumea automat se gândește la zona Bruxelles, Bruges, Gent şi mai puţin la zona de lângă Luxemburg. De aceea m-am sucit :) și acum spun că stau în Luxemburg. Şi nu e chiar o minciună sau o scorneală pentru că tot ce fac eu fac în Luxemburg, doar de dormit dorm în Belgia. Ştiu e greu de înţeles, dar dacă nu şi nu, vă invit la mine să vă convingeți :)

După radio firesc a urmat Burger King. Probabil veţi spune că eu în Dublin am umblat doar după firme. Nu e adevărat. Am umblat după locuri şi amintiri. La Burger King veneam după fiecare emisiune radio cu Viorel. Mâncam un burger şi apoi fiecare îşi vedea de ale lui. 

Apoi centru. Nu am avut ocazia să văd centrul aşa cum îl vedeam eu când stăteam în Dublin, dar a fost perfect aşa cum a fost. Şi centru pentru mine înseamnă musai Podul Ha'penny

Şi pentru că voiam să văd tot, să simt tot, am găsit cel mai mic pub din Dublin. Nu o zic eu, o zice reclama de pe ușa pub-ului. E un pub pe lângă care am trecut de o mie de ori cât am stat în Dublin, dar l-am observat abia acum. Orașul acela încă mai are feţe şi aspecte noi de descoperit şi simţit.

Şi pentru că era deja decembrie şi pentru că vin sărbătorile tot Dublinul era împodobit. 

Aceleaşi decoraţiuni de anii trecuţi, atât de familiare şi totuşi atât de departe, acum.

Baile Atha Cliath - vechea denumire a Dublinului

Un magazin scump în care intram doar ca să tai colțul clădirii, decorat foarte fain în acest an.

Diferit faţă de anul trecut bradul din globuri gigantice multicolore nu a mai fost ridicat în centru la Poştă. În locul lui era un brad natural. Fain şi acesta.

Am trecut Liffey şi am dat să fac o poză care a ieşit albastră. Era un semn clar. Eram unde trebuie. Oricum întorceam telefonul (pentru că am făcut poze cu telefonul, scuze deci pentru calitatea lor) culorile ieşeau cele reale, când fixam acest cadru totul se albăstrea. Nu ştiu ce a avut pentru că de atunci nu a mai făcut din astea, dar mie mi-a plăcut Dublinul albăstrit special pentru mine.

Carolls Gifts. 

Era de neratat. Aici berea Guinness se bea în nişte pahare cu picior şi ciudat am găsit şi pahare din acelea în Carolls, dar eu voiam paharele clasice de Guinness. Şi mi-am cumpărat. Două. Frumoase foc din care beau şi ceai acum, aşa de frumoase sunt.

Am vrut şi o cană Guinness, dar dacă nu aveau cu țestoasa degeaba...

Molly Malone simbolul Dublinului, unul dintre ele. Se putea să ratez o poză cu ea?

Vitrina de la Disney. Era cu filmul Frozen ce se lansează undeva pe la mijlocul lui decembrie. Abia aştept. Dezamăgitor că încă nu băgaseră decorațiunile de Crăciun şi oricum nu era nimic fain de cumpărat cu Frozen. Aş fi vrut omul de zăpadă în orice formă şi orice material. Nu aveau. Mai bine oricum bagajul meu de cabină se umplea văzând cu ochii :)

St George's Arcade

Cel mai vechi mall din Dublin. L-am găsit decorat şi foarte puţin schimbat.

Ziua am încheiat-o aşa cum am început-o, la Starbucks punând pe facebook pozele de peste zi. Am găsit brioșe cu afine, preferatele mele. Aici brioșele sunt fie de ciocolată fie cu fulgi de ciocolată. Niciodată cu afine :(

El a fost colegul meu de cameră. Foarte simpatic

A doua zi am ajuns în centru şi printre razele de soare am făcut poză unui pub tradițional irlandez. aşa arată. 

Şi pentru că era soare unde să mă duc eu? În Clontarf şi pe Bull's Island. Ce fain se vedea Howth-ul de acolo. Era soare, dar era totuşi frig şi vânt. Da mi-am băut cafeaua pe malul gârlei, care nu mai mirosea aşa cum îmi aminteam eu sau poate nu o miroseam eu de la răceală?

Iarna în Dublin soarele apune pe la 4. Şi chiar dacă eu eram la 2 pe plajă, soarele se pregătea să apună...

Eu, plaja, cafeaua (sau ciocolata caldă) şi feribotul care pleca spre Anglia.

Promenada cea însorită...

Şi din nou centru. Mi-a plăcut ce degajat stătea Moş Crăciun pe Arnotts.

Podul de această dată la asfinţit

Mulțimea de lacăte ce şi-a făcut apariția pe pod. Ştiu că pe vremea mea le scoteau, acum probabil consideră că e o atracţie turistică...

Seara m-am întâlnit cu prieteni dragi şi buni cu care am depănat amintiri şi planuri de viitor şi unde am mâncat un Tiramisu. Bun, dar cam ciudat.

În Dublin seara nu se termină seara. Noaptea e lungă. Aproape noaptea am ajuns la studio unde am descoperit oameni faini, tineri, oameni care nu m-au uitat şi care s-au bucurat să mă cunoască. Şi am mai descoperit cât de mică e lumea. Cineva mi-a zis că a venit un tip nou din Iaşi şi mi-a zis numele lui întrebându-mă dacă îl cunosc. Am replicat că totuşi Iaşul nu e chiar un cătun cu o casă şi nu ne știm toţi între noi. Ei bine s-a dovedit că îl ştiam datorită unor prieteni comuni. Ce mică e lumea...

Pub-ul din faţa studioului. Când eram în Dublin nu cred să fi intrat vreodată acolo. Am intrat acum. Fain pub.

Seara şi călătoria mea în Dublin s-au terminat la Guinness. E emblematică poarta de lemn, neagră aşa că voiam şi eu o poză cu ea. Şi am avut-o, chiar dacă era cam vânt, cam multă lumină şi cam multe taxiuri prin preajmă. 

Şi uite aşa am ajuns eu acasă, unde Dea s-a bucurat din plin de cadoul din Dublin. O țestoasă din piele special de jucat. În prima seară şi-a cărat-o cu ea în pat şi ne-a chițăit vreo jumătate de noapte...

Board-ul cu amintiri. 

De fiecare dată când mă duc undeva cumpăr o vedere, ce ajunge pe board. Şi din Dublin am cumpărat una. Ghiciți care?

Şi evident afișul de la spectacolul Oanei Pellea şi autograful şi-au găsit loc pe board. 

Cadoul lui Alin. O butelcă de whisky Tullamore Dew.

Dacă v-a plăcut vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca