Dragilor,
ce mai faceți? Cum o mai duceți? Nu prea ne-am văzut săptămâna asta... Am înţeles că pe la voi au căzut avioane, s-a lăsat cu demisii şi în sfârşit a venit iarna. Nu vreau să vă spun că la noi e frumos, că nu prea e, dar măcar nu avem zăpadă, încă.
Ei bine că tot a nins la voi şi arată cum ar fi trebuit să arate de sărbători, eu zic să îmi continui povestea de la Crăciun. Ei bine într-una din zile, singura senină, am plecat să vizităm un castel. Am găsit pliantul tot în holul hotelului şi cum nu puteam noi rata un castel, ne-am dus să îl vizităm. Plus că din pliant părea interesant şi chiar s-a dovedit că era interesant. Mie mi-a amintit de Bran.
Castelul Haut-Koenigsbourg este situat pe "drumul vinului", iar la poalele muntelui pe care se află există multe vii. Aşa se vede castelul de cum aţi părăsit autostrada ce duce de la Strasburg la Colmar.
Pentru că era senin şi pentru că era o zi liberă sau poate pentru că era vacanță, parcarea castelului (adică șirul de maşini parcate pe marginea drumului) era plină. Şi era plină nu cu cei mai civilizați oameni. Dar am înghițit şi am urcat muntele până la castel.
Până în apropierea castelului se poate ajunge cu maşina prin pădure, dar totuşi pe șosea asfaltată. Am urcat încet şi la un moment dat patru mistreți ne-au tăiat calea. Nu am crezut niciodată că pot avea aşa o viteză :) Ce îmi place pe aici e că fauna e încă la locul ei. Noi vedem vulpi în fiecare seară pe un drum dintre câmpuri, vedem iepuri, jderi, ulii. Poate aşa se văd şi în România, dar cum eu am stat doar la oraş unde să văd eu vulpi?
După urcuș asta ne-a întâmpinat. Mi s-a părut dezamăgitor. Din unghiul acesta castelul părea minuscul, dar vă asigur eu că nu e.
De altfel nici nu avea cum să fie pentru că de jos de la șosea arăta mare şi impunător pe vârful muntelui, iar de la șosea am trecut prin cel mai frumos sat pe care l-am văzut eu vreodată. Cu căsuțe alsaciene, cu vitrine împodobite, cu oameni pe stradă. Ne-am rătăcit şi am oprit să întrebăm şi am dat peste cei mai drăguți oameni. Poate sunt eu sub impresia asta şi la anu dacă ajung din nou acolo mi se va părea banal, dar asta e amintirea pe care vreau să o port.
Aici eram istovită după atât urcuș, îmi trăgeam sufletul şi citeam diferite informații despre castel. Nu vreau să vă încurc cu ani, cu nume, că nu mi se par importante. Desigur sunt şi în alte rânduri vă umpleam capul cu astfel de date, dar cumva acum nu îşi au rostul.
Asta se vede dacă ridicați ochii cum întrați pe poartă
Ce mi-a plăcut la acest castel (şi Slava Domnului ştiu despre ce vorbesc cred că anul trecut am vizitat vreo 20 de castele) e că nu e totul liniar. Nu te plimbi prin 3 camere, vezi trei arme şi o pivniţă şi gata castelul. Da intrarea e 8 euro, dar de 8 euro urci şi cobori de ţi se urăște. Vezi vreo două curți interioare şi cred că vreo 7-8 camere.
Cam acum probabil vă întrebați care e treaba cu sobele. Ei bine poate pentru că am vizitat multe castele nu mă mai impresionez ușor. Nu vina castelului, e vina mea. Ca orice lucru şi acesta trebuie făcut cu moderație. Aşa că eu trebuie să găsesc ceva cu adevărat nou ca să pot spune că un castel e interesant. Însă la Haut-Koenigsbourg noutatea au constituit-o sobele. Şi nu orice fel de sobe, ci sobe din teracotă frumos ornate. Aşa că nu o să vedeţi poze cu camerele ci poze cu sobele.
Prima sobă care m-a impresionat a fost asta. Cred că i-am făcut cel puţin 10 poze din mai toate unghiurile posibile, pentru că în camere nu se intra, se trecea cumva pe un culoar pe lângă perete. Aşa că din toate minunățiile de sobe abia dacă am atins una.
Apoi a urmat aceasta.
Nu reuşeam că îmi potrivesc aparatul, am făcut vreo 3 poze şi la final am pus şi blitz.
Şi asta trebuie să fi fost tare frumoasă, doar că nu prea am avut vedere directă către ea. Vedeți voi cei care au gândit expoziţia au zis că pe turişti îi va interesa mobilierul ce reprezintă modul în care trăiau cei care au locuit castelul. Cum să le treacă lor prin cap că vine o nebună după ţărănisme din România şi ea vrea să facă poze la sobe???
Nu am înţeles şi asta trebuie să studiez de ce unele sobe erau pe podea, dar altele erau înălțate ca cea din poza de mai sus.
Detaliu de sobă
Şi ultima, din sala armelor, era o minunăție. Nu doar că puteai sta o zi întreagă să te uiți la fiecare cărămidă, dar avea ataşat şi un scaun, tot din teracotă.
Acesta este scaunul. Nu pare comod, dar arată super.
Şi ca să vedeţi cât de frumos era lucrată soba cu scaun era susținută de patru lei.
Asta chiar e ultima poză cu sobe. Pe un hol am găsit-o şi mi-a plăcut cadrul acesta cu bradul. Şi mi-a plăcut că bradul era împodobit cu mere. Cât de fain arăta...
Vă spuneam mai sus de curți interioare. Aceasta este una dintre ele.
Păcat că turnul era în renovare, dar tot mi-a plăcut Castelul Haut-Koenigsbourg.
Cică într-o zi senină de la castel se văd Munții Pădurea Neagră şi chiar şi Alpii. Nu ştiu fix de unde se văd sau dacă aceştia erau, dar mi-a plăcut imaginea.
Asta a fost dragilor castelul Haut-Koenigsbourg.
Dacă v-a plăcut vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca
No comments:
Post a Comment