Translate

January 6, 2014

Trier - Porta Nigra

Dragilor,

această Poartă Neagră ce se află în Trier m-a fascinat de când am văzut-o prima dată. Pare altceva în peisajul unui oraş germanic şi când am aflat că datează de pe vremea romanilor am rămas profund şi pentru totdeauna îndrăgostită de ea.
Poate nu toată lumea mă înţelege. Sunt oraşe care îmi plac pe de-a întregul, dar sunt şi monumente care îmi produc o oaresce emoție. E posibil ca dintr-un oraş să îmi placă doar un monument. Îmi place Trierul cam tot, bine cam tot însemnând centrul, dar îmi place foarte mult această poartă.
Cum la Trier cred că am fost de vreo 10 ori până acum, nici măcar eu nu pot să îmi explic de ce nu am vizitat vreodată poarta. Numai că i-a venit timpul, am vizitat-o şi pot spune că îmi place şi mai mult după vizitare.
Așadar datează din perioada romanilor, Trierul a fost de fapt capitala acestei părți a Imperiului Roman şi se zice că e cel mai vechi oraş din Germania. Apoi poarta a fost transformată în biserică, iar mai apoi datorită sacrificiului unui singur om ce şi-a făcut adăpost în poartă aceasta mai există şi astăzi. Poarta Neagră din Trier are o istorie de peste 2000 de ani. Vă puteţi așadar imagina de ce când am văzut-o prima dată m-a emoționat şi de ce de atunci de câte ori o văd e ca o sărbătoare.


Poarta Neagră făcea parte dintr-un sistem de patru porți ce străjuiau orașul roman. Poarta Neagră se afla la nord, Poarta Albă la est, Poarta din Mijloc la sud şi Poarta Faimoasă la vest alături de podul roman construit peste râul Moselle. Este cunoscut faptul că romanii trasau într-o localitate două drumuri importante, de la nord la sud şi de la est la vest. Poarta Neagră este singura care a supraviețuit din cele patru porţi ale oraşului Trier.
În Evul Mediu porțile romane nu au mai fost folosite ca porți, iar cărămizile şi alte materiale de construcţii din porți au fost folosite la construirea caselor. 
În 1028 călugărul grec Simeon şi-a făcut din Poarta Neagră o locuinţă, salvând astfel poarta. După moartea lui Poarta a fost transformată în mănăstire.
În 1902 Napoleon ordonă ca toate mănăstirile din Trier să fie demolate, dar după o vizită în 1904 în Trier decide ca Poarta Neagră să îşi reia funcționalitatea din vremea romanilor.
Atunci Poarta a fost renovată şi i s-au reconstruit turnurile.
Din 1986 Poarta Neagră face parte din Monumentele Unesco.
Eu vizitând Poarta
Poarta Neagră se află în aceeași formă de pe vremea lui Napoleon şi deşi maşinile nu mai circulă pe sub poartă, ea este așezată paralel cu una dintre cele mai circulate artere din Trier. Din cauza poluării şi a gazelor de eşapament piatra din care este construită poarta s-a înnegrit şi s-a erodat. În ciuda acestui fapt Poarta Neagră se află într-o stare destul de bună având în vedere că a fost construită în 186 d. H. 
Poarta Neagră din Trier are doua etaje şi toate se vizitează. Prețul unui bilet este de 3 euro.
De la "ferestrele" porții se vede o panoramă frumoasă a Trierului şi a zonei pietonale.
Pe wiki puteţi vedea o machetă a porții în vremea romanilor, aici.
Dacă v-a plăcut vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca

No comments: